Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 20 August 2011 / 00:00 578 accesări

FINLANDA

Român arestat

Poliţia din Helsinki a anunţat că a arestat un român suspectat că a organizat numeroase furturi în capitala finlandeză. Suspectul ar fi condus o reţea de hoţi de buzunare. Reţeaua de hoţi din România este suspectată că ar fi comis cel puţin zece furturi, în total sustrăgând 20.000 de euro. Incidentele se petreceau mai ales în restaurante din centrul Helsinki. Membrii reţelei spionau persoanele aflate la bancomate, pentru a le afla codurile PIN, după aceea le furau portofelul şi goleau contul. O parte din banii furaţi a fost trimisă în România. Cea mai mare tranşă trimisă o dată în România a fost de 9.000 de euro, spune poliţia. Poliţia are identităţile celorlalţi membri ai reţelei, au fost emise mandate de arestare, dar se pare că aceştia au părăsit ţara. În ultima vreme, poliţişti în civil au circulat în zonele aglomerate ale oraşului, în căutare de hoţi de buzunare.

BELGIA

Furtună letală

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi câteva zeci au fost rănite, joi, în Belgia, după ce o furtună puternică a dărâmat scena, ecrane şi structuri metalice la un festival de muzică la care participau peste 60.000 de persoane. Furtuna nu a durat decât zece minute dar a lovit cu o forţă nemaipomenită. La festivalul Pukkelpop, de la Kiewit, în nord-estul ţării, urmau să participe Eminem, Foo Fighters şi The Offspring, dar organizatorii au decis vineri să anuleze restul manifestării. Un centru de criză a fost improvizat într-o sală de sport din Kiewit. Premierul Yves Leterme şi ministrul de Interne, Annemie Turtelboom, au vizitat, joi seara, acest centru unde sunt acordate îngrijiri răniţilor şi persoanelor aflate în stare de şoc.

MUNTENEGRU

Pagube uriaşe

Un incendiu de proporţii a distrus 765 de maşini şi 142 de motociclete în Muntenegru, a anunţat, vineri, poliţia. Potrivit anchetatorilor, incendiul a izbucnit într-un câmp deschis, iar vântul l-a intensificat. Poliţia caută în prezent persoana care l-a pornit. Parcarea afectată de incendiu era folosită de poliţie pentru păstrarea maşinilor confiscate sau ridicate. Peste 1.000 de vehicule se aflau acolo în momentul izbucnirii incendiului. Pe lângă maşinile distruse, flăcările au avariat încă 48 de maşini şi aproape 150 de motociclete.

GERMANIA

Maşini incendiate

Din nou au fost incendiate maşini la Berlin, pentru a patra noapte consecutiv, fiind vorba despre cel puţin 11 vehicule, relatează presa germană de vineri. De data aceasta, majoritatea atacurilor s-au înregistrat în districtul Treptow-Köpenick şi în zona Tiergarten. Nimeni nu a fost rănit. Poliţia este în căutarea a cel puţin trei suspecţi. Chiar şi cancelarul Angela Merkel s-a implicat, spunând că face tot posibilul pentru oprirea valului de incendieri. Nu este clar de ce vandalii incendiază maşini. Unii speculează că este vorba despre un fel de protest de stânga sau anarhist, cu toate că poliţia spune că piromanii ar fi apolitici. Anul acesta, aproape 160 de maşini au fost incendiate iar poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru informaţii ce ar duce la arestarea autorilor. Unii au făcut o paralelă între incendieri şi revoltele din Marea Britanie, dar Merkel a respins această teză.

AFGANISTAN

Atac la British Council

Cel puţin zece persoane au fost ucise şi altele au fost rănite după ce kamikaze au atacat biroul British Council, pentru a marca aniversarea independenţei Afganistanului de Marea Britanie. Cel puţin trei persoane au fost ucise în atacul iniţial, când o maşină a intrat în clădire şi a explodat. O a doua explozie, provocată de un kamikaze aflat în clădire, a ridicat bilanţul morţilor la cel puţin zece. Majoritatea victimelor ar fi poliţişti, dar şi doi măturători de stradă s-ar afla printre morţi. Talibanii au revendicat atacul şi au spus că astfel au vrut să marcheze independenţa ţării de Marea Britanie, obţinută în 1919. Nu este pentru prima dată când Ziua Independenţei este marcată prin atacuri. ”Toţi insurgenţii care au atacat biroul British Council din Kabul au fost ucişi iar atacul s-a încheiat”, a anunţat ambasadorul britanic în Afganistan. Potrivit diplomaţiei britanice, toţi cetăţenii britanici sunt în siguranţă. Aparent, în clădire s-ar fi aflat cetăţeni britanici în momentul atacului, dar au reuşit să se ascundă, cu ajutorul gardienilor nepalezi.

BULGARIA

Fiu de procuror arestat

Fiul unui procuror din Sofia a fost arestat pentru posesie de droguri. După ce a fost oprit pentru un control de rutină, Nikolai Kolev a fost arestat, poliţia găsind în maşina acestuia cocaină, amfetamine şi canabis. Tânărul a fost ţinut în arest 24 de ore şi eliberat vineri. Dosarul a fost trimis la biroul regional al procuraturii, pentru a se evita un conflict de interese. La începutul lunii august, Biser Andreev, fiul procurorului din Sofia Venţislav Andreev, a făcut un accident rutier soldat cu moartea a doi pietoni.

GRECIA

Bani spălaţi pentru mafia bulgară

Circa 25 de firme din nordul Greciei servesc ca acoperire pentru mafia bulgară, scrie cotidianul bulgar ”24 Ceasa”, citând rezultatele unei anchete comune a poliţiilor din Grecia şi Bulgaria. Companiile elene spală bani proveniţi din vânzarea de droguri, contrabandă cu arme şi trafic cu fiinţe umane. În parteneriat cu zece companii-paravan din Bulgaria, grecii fac tranzacţii false de sute de milioane de euro pe an, pentru a obţine ilegal returnarea de TVA. Aceste fraude au fost discutate în mai 2011, de ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov şi ministrul elen pentru Protecţia Cetăţenilor, Christos Papoutsis. Tot atunci a început şi investigaţia comună a poliţiilor celor două ţări.

NORVEGIA

Izolare prelungită pentru Breivik

Anders Behring Breivik, care a admis că a comis cele două atacuri din 22 iulie, din Norvegia, soldate cu 77 de morţi, va rămâne la izolare încă patru săptămâni, a decis, vineri, un tribunal norvegian. Judecătorul Hugo Abelseth a explicat că instanţa a luat în calcul temerile că Breivik ar putea influenţa dovezile. În plus, poliţia nu a exclus încă posibilitatea ca suspectul să fi avut complici. În cursul audierii, ce a fost scurtă, Breivik a spus că detenţia la izolare este ”plictisitoare şi monotonă şi o formă sadică de tortură”, a afirmat magistratul. Breivik va rămâne la izolare până în 19 septembrie, când va avea loc o nouă audiere.

SPANIA

Taxe reduse temporar

Spania a anunţat, vineri, planuri de a înjumătăţi temporar taxele de vânzare pentru locuinţele noi, pentru a stimula construcţiile, în condiţiile în care piaţa imobiliară din ţară se confruntă cu probleme grave. Scăderea taxelor de vânzare la 4% reprezintă una din mai multele măsuri convenite la o reuniune de Cabinet. Pachetul vizează să impulsioneze rata redusă a creşterii economice şi să genereze venituri care să ajute la reducerea deficitului. Un purtător de cuvânt al Guvernului a precizat că reducerea taxelor va dura până la sfârşitul anului. Autorităţile speră că proiectele din domeniul construcţiilor vor ajuta şi la crearea de locuri de muncă, permiţând o reducere a ratei şomajului, una dintre cele mai mari din Zona Euro. Printre alte măsuri propuse se numără devansarea plăţii impozitelor pentru companii şi introducerea de reţete compensate ce includ medicamente generice. Autorităţile speră ca astfel să taie costurile plătite de guvernele regionale pentru medicamente, cu 2,4 miliarde de euro. Potrivit Guvernului, măsurile vor facilita atingerea ţintelor de deficit, anul acesta. Economia Spaniei a intrat în recesiune după prăbuşirea sectorului imobiliar.

PAKISTAN

Baie de sânge

Cel puţin 50 de persoane au murit şi peste 100 au fost rănite într-o explozie produsă, vineri, într-o moschee din Ghondi, în districtul Khyber din nord-vestul Pakstanului. Circa 300 de persoane participaseră la slujba ce tocmai se încheiase. Oficialii locali nu au putut spune dacă bomba a fost lăsată în moschee sau a fost vorba despre un atac sinucigaş. Deocamdată, atacul nu a fost revendicat. Musulmanii celebrează Ramadanul iar la slujbele de vineri participă mai mulţi oameni decât de obicei.

EGIPT

Poliţişti ucişi

Cinci poliţişti egipteni au fost ucişi, începând de joi, la graniţa cu Israelul, a declarat, vineri, o sursă din Ministerul egiptean de Interne. Poliţiştii patrulau în regiunea egipteană Sinai, când au fost atacaţi de dincolo de graniţă, a adăugat sursa, care nu a oferit detalii despre identitatea atacatorilor. Vineri dimineaţă, ziarul semioficial ”Al-Ahram” a scris că trei poliţişti egipteni şi-au pierdut viaţa într-un raid israelian din apropiere de graniţa cu Egiptul. Potrivit cotidianului, o sursă militară a spus că un avion israelian viza agenţi infiltraţi care trecuseră graniţa, în oraşul egiptean Rafah. Guvernul de la Cairo a avut o reuniune de urgenţă, vineri noapte, pentru a discuta despre situaţia din Sinai. Tensiunile de la graniţele Egiptului cu Israelul şi Fâşia Gaza au escaladat, după o serie de atacuri comise joi, în sudul Israelului. În paralel, armata egipteană se luptă cu bande înarmate şi suspecţi de terorism, într-o operaţiune de proporţii din peninsula Sinai, din 12 august. Vineri, o bombă a explodat în apropiere de graniţa cu Israelul, însă nu s-au înregistrat victime. Aeroportul din Cairo a înăsprit, vineri, măsurile de securitate în jurul birourilor companiei israeliene El Al.

ISRAEL

Rachete lansate din Gaza

Mai multe persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce oraşul israelian Ashdod a fost vizat de tiruri cu rachete lansate din Fâşia Gaza. 12 rachete au fost lansate vineri dimineaţă din Fâşia Gaza. Tirurile ar fi vizat localităţile Ashkelon, Beersheva, Kiryat Gat şi Ashdod. Majoritatea rachetelor au căzut în zone nepopulate şi nu au provocate pagube sau victime. Însă una dintre ele a lovit un seminar teologic, rănind grav o persoană. O alta a lovit un parc industrial de la marginea Ashdod, rănind alţi şase oameni. Racheta care viza Ashkelon a fost distrusă de noul sistem de apărare israelian Iron Dome. Atacurile au intervenit după ce Ierusalimul a lansat raiduri aeriene vizând Gaza, în urma atacurilor de joi, soldate cu moartea a opt israelieni. Palestinienii au declarat că cel puţin şapte persoane, printre care un lider militar, şi-au pierdut viaţa în raiduri.

JAPONIA

Avertizare de tsunami

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de moment 6,5, s-a produs vineri, în largul coastelor prefecturii Fukushima din nord-estul Japoniei iar autorităţile au emis o avertizare de tsunami pentru prefecturile Miyagi şi Fukushima. Epicentrul cutremurului a fost localizat în apropierea coastei estice a insulei Honshu, la circa 99 de kilometri de Sendai. Seismul s-a produs la o adâncime de circa 40 de kilometri. Valurile seismice ar fi urmat să aibă maxim 50 de centimetri, dar ieri după-masă, alerta de tsunami a fost anulată.

COREEA DE NORD

Cadavre repatriate

Coreea de Nord a anunţat că va relua discuţiile cu SUA privind repatrierea rămăşiţelor militarilor ucişi în timpul Războiului din Coreea, după o suspendare de şase ani. Cooperarea în acest dosar a fost oprită în 2005, pe fondul escaladării tensiunilor între părţi, generată de ambiţiile nucleare ale Phenianului. Însă Coreea de Nord a anunţat că a acceptat cererea SUA de restartare a negocierilor iar eforturile pentru stabilirea unei întâlniri sunt în curs. Măsura intervine la câteva ore după ce Washingtonul a oferit Phenianului 900.000 de dolari, ajutor de urgenţă pentru a face faţă consecinţelor inundaţiilor. De asemenea, intervine după discuţiile ce au avut loc luna trecută, la New York, între diplomaţi americani şi nord-coreeni. Peste 8.000 de militari SUA sunt daţi dispăruţi în continuare, la mai mult de o jumătate de secol după Războiul din Coreea (1950-1953), care s-a încheiat printr-un armistiţiu. În perioada 1996-2005, echipe din cele două ţări au recuperat rămăşiţele a peste 200 de persoane.

SUA

Deportări revizuite

Guvernul american va revizui 300.000 de cazuri de deportări, într-o tentativă de a fi mai permisiv cu persoanele vinovate de infracţiuni minore, a anunţat, joi, Departamentul pentru Securitate Internă. În schimb, oficialii se vor concentra asupra îndepărtării de pe teritoriul ţării a celor cu cazier şi a celor care prezintă un risc pentru siguranţa publică. De asemenea, autorităţile intenţionează să închidă cazurile altor 1.000 de imigranţi. Măsura a fost salutară de cei care susţin imigraţia, care au cerut SUA să îşi revizuiască politica, pentru a le permite studenţilor, veteranilor, persoanelor în vârstă şi altor categorii de imigranţi să rămână în ţară. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor imigranţilor s-au concentrat recent pe un proiect de lege cunoscut ca Legea Visului, care le va permite studenţilor care au crescut în SUA să se înscrie la colegii sau să se înroleze în armată, pentru a primi drept de rezidenţă permanentă. Cei care se opun proiectului, precum Federaţia pentru Reforma Americană a Imigraţiei, consideră revizuirea celor 300.000 de cazuri o ”amnistie administrativă” care depăşeşte autoritatea Congresului.



12