Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 13 August 2011 / 00:00 577 accesări

UNGARIA

Un român a ajutat la prinderea a trei criminali

Un român ar fi permis capturarea unui sârb şi unui cuplu de unguri care ar fi îngropat de vii mai multe persoane, pe o insulă din Budapesta, lăsându-le să moară, scrie presa ungară. Victimele ar fi fost îngropate până la gât, pe o insulă de pe Dunăre, în timp ce agresorii le furau banii de pe carduri. Autorităţile au refuzat să precizeze despre câte victime este vorba, însă presa vorbeşte despre patru sau şase cadavre, ucise în ultima lună. Un reporter al cotidianului ”Magyar Nemzet” a discutat cu un român de etnie maghiară care a scăpat de agresori. Tânărul a povestit că sârbul, pe care îl cunoştea, l-a invitat să bea o bere cu prietenii săi, soţ şi soţie. Cei trei suspecţi l-au atacat şi l-au obligat să le dea cărţile sale de credit şi să le dea codurile PIN. După ce le-a spus codurile, suspecţii l-au îngropat pe cetăţeanul român, cu mâinile legate la spate. Bărbatul a reuşit să fugă şi, după ce s-a luptat cu câinele atacatorilor săi, s-a întors la locuinţa sa, de unde a alertat poliţia. În drum spre casă, el a cerut ajutorul mai multor oameni dar fără succes. Presa scrie că poliţia l-a arestat pe sârb la 24 de ore după incident, dar nu a anunţat public operaţiunea decât după ce acesta a admis crimele. Forţele de ordine cred că este posbil să existe şi alte victime.

POLONIA

Tragedie feroviară

Patru persoane au murit şi alte 30 au fost rănite după deraierea unui tren de pasageri în centrul Poloniei. Accidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 14.15 GMT, în apropiere de Baby, pe calea ferată dintre Katowice şi Varşovia. Cauzele accidentului rămân necunoscute pentru moment. Şase elicoptere ale serviciilor de intervenţie s-au deplasat la faţa locului, iar răniţii au fost transferaţi la spitalele din regiune. Aproximativ 280 de persoane se aflau la bordul trenului. Potrivit pasagerilor, trenul avea patru vagoane. Primul s-a răsturnat pe o parte, iar alte trei au deraiat. Primul vagon a fost complet distrus, geamurile s-au spart iar plafonul este îndoit.

GRECIA

Pensii pentru morţi

Principala companie de asigurări private din Grecia, IKA, a cheltuit 1,8 milioane de euro pentru pensii către 1.400 de persoane decedate de ani de zile, a anunţat Ministerul elen al Muncii şi Securităţii Sociale. Ika a descoperit că aceste pensii au fost virate unor persoane născute înainte de 1920, care au murit între timp. Compania şi-a luat angajamentul să îşi actualizeze lista cu clienţi şi a lansat o anchetă pentru a recupera sumele virate greşit. Investigaţia vizează fie familiile care nu au declarat decesele la serviciile sociale, special pentru a încasa în continuare pensia, fie conturile bancare în care au fost viraţi banii şi nu au fost retraşi niciodată. Acest nou episod care ilustrează cheltuieli inutile în Grecia intervine la 10 zile după ce presa a scris că pe o insulă trăieşte un număr neobişnuit de mare de persoane oarbe, care primesc ajutor social. Este vorba de câteva sute de oameni.

FRANŢA

Hamburger cu surprize

O investigaţie a fost declanşată după descoperirea unui dinte uman de doi centimetri, cu o coroană de metal, într-un hamburger vândut într-un supermarket din vestul Franţei. O tânără a descoperit dintele într-un hamburger pe care îl mânca luni la prânz. Ambalat cu menţiunea ”muşchi 100%”, a fost achiziţionat în aceeaşi zi, dintr-un magazin aparţinând grupului Carrefour şi preparat într-o fabrică din Bretania. Persoana care a cumpărat hamburgerul a declarat presei locale că intenţionează să se adreseze instanţei şi să facă o plângere. Ea s-a declarat dispusă ca toată familia să facă teste ADN, pentru a dovedi că dintele nu le aparţine. Verificarea procesului de fabricaţie nu a evidenţiat vreo neregulă, potrivit Carrefour, precizând că lotul de produse în cauză nu mai este comercializat.

JAPONIA

Seism la Fukushima

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în nord-estul Japoniei, în prefectura Fukushima, dar nu a declanşat o alertă de tsunami şi nici o anomalie nu a fost detectată, în minutele care au urmat, la centrala nucleară Fukushima. Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo. Autorităţile nu au semnalat victime sau pagube imediat după seism, dar au avertizat populaţia cu privire la riscurile de replici. Compania de electricitate Tokyo Electric Power, care exploatează centrala nucleară Fukushima, a anunţat că nu a observat probleme particulare cauzate de aces nou seism la instalaţiile sale. Japonia, situată la intersecţia a patru plăci tectonice, suportă, în fiecare an, peste 20% din cutremurele cele mai violente înregistrate pe planetă. În ultimele luni, activitatea seismică a fost foarte puternică. Japonia a fost afectată, la 11 martie, de cel mai violent seism înregistrat pe teritoriul său, cu magnitudinea 9, în largul coastei de nord-est. Cutremurul urmat de un tsunami gigantic s-a soldat cu peste 20.000 de morţi şi dispăruţi, potrivit celui mai recent bilanţ. Acest cutremur a provocat un grav accident la centrala nucleară Fukushima Daiichi şi a condus la oprirea mai multor reactoare nucleare din nord-estul ţării.

RUSIA

Medici acuzaţi în cazul Magniţki

Comisia rusă de investigaţie a pus sub acuzare doi medici, în legătură cu moartea avocatului Serghei Magniţki într-un centru de detenţie, a anunţat, vineri, un purtător de cuvânt. Avocatul a murit după aproape un an, în centrul de detenţie, în noiembrie 2009. El fusese arestat pentru evaziune fiscală, la doar câteva zile după ce a spus că anchetatorii poliţiei au furat 230 de milioane de dolari de la stat. Medicul laborant Larista Litvinova a fost pusă sub acuzare pentru omucidere. Anterior, acuzaţii de neglijenţă au fost formulate împotriva directorului adjunct al centrului pe chestiuni medicale, Dmitri Kratov. Potrivit versiunii oficiale, avocatul nu a primit la timp ajutorul medical necesar şi a murit din cauza problemelor cardiace.

MEXIC

Lider de bandă arestat

Autorităţile mexicane au anunţat vineri că l-au arestat pe liderul unei bande, suspectat în legătură cu 600 de crime. Oscar Garcia Montoya, de 36 de ani, este presupusul lider al bandei Mano con Ojos, implicată în circa 900 de crime. Montoya, fost puşcaş marin, a recunoscut că a ordonat sau a comis 600 dintre aceste crime. El este suspectat că ar fi ucis şi decapitat singur 20 de persoane. Suspectul a fost arestat joi, într-o suburbie a capitalei. El plănuia să ucidă şase membri ai bandei sale, care încercau să se retragă.

TUNISIA

Închisoare prezidenţială

Trei pavilioane noi sunt în construcţie la închisoarea Mornaguia, la vest de Tunis, pentru foşti miniştri şi apropiaţi ai familiei fostului preşedinte Ben Ali, deţinuţi în prezent la o bază militară, a anunţat un membru al tribunalului însărcinat cu reformele politice. Massoud Romdhani a declarat că membrii tribunalului au contestat privilegiile acordate familiei Ben Ali la baza militară Aouina. Arestaţi în 14 ianuarie, când fostul preşedinte a fugit în Arabia Saudită, mai mulţi membri ai clanului Ben Ali sunt închişi în prezent la baza militară Aouina, pentru a evita să fie atacaţi de ceilalţi deţinuţi din închisori, potrivit ministrului Justiţiei, Lazhar Karoui Chebbi. Miniştri şi consilieri ai fostului şef al statului sunt de asemenea închişi la această bază, sub paza armatei. Ministrul Justiţiei a mai anunţat că intenţionează să crească la 65 de ani vârsta de pensionare a magistraţilor, din cauza insuficienţei personalului. Potrivit cifrelor oficiale, în Tunisia există 1.800 de magistraţi, în timp ce tribunalele au nevoie de 3.800 pentru a funcţiona normal. Parchetul a fost sesizat în 2.390 de dosare legate de revoltele din decembrie 2010 - ianuarie 2011, dintre care 1.257 ţin de dreptul penal iar 315 vor fi judecate de instanţe militare.



12