SUA
Incident la Casă Albă
Un bărbat a reuşit, marţi, să sară gardul care înconjoară Casa Albă, fiind reţinut în scurt timp de agenţii Secret Service, pe peluza reşedinţei prezidenţiale. Bărbatul este o persoană fără adăpost, în vârstă de 41 de ani, care a mai încercat şi în trecut să se apropie de reşedinţa prezidenţială. Incidentul a fost filmat şi transmis în direct de televiziunile americane. După ce a sărit gardul, bărbatul a fost înconjurat de agenţii Secret Service, care i-au ordonat să se culce la pământ şi l-au escortat apoi cu cătuşe. Un rucsac găsit lângă gardul Casei Albe a fost cercetat de agenţi, care au blocat accesul în zonă, ca măsură de precauţie. Incidentul s-a încheiat la scurt timp după ora locală 21.00, când Secret Service a declarat zona sigură. Potrivit agenţilor americani, bărbatul se numeşte James Dirk Crudup, are 41 de ani şi a fost pus sub acuzare pentru pătrundere ilegală şi sfidarea justiţiei, deoarece pe numele său a fost emis un ordin de restricţie care îi interzice să se apropie de Casa Albă.
AUSTRALIA
Fata cu bomba de gât
Presa australiană a scris că ieri după-amiază, o tânără în vârstă de 18 ani a chemat poliţia la vila din Mosman, o suburbie din Sydney, după descoperirea unui dispozitiv suspect. Poliţiştii au descoperit că, în realitate, o bombă era prinsă de gâtul fetei, nefiind clar cum s-a petrecut acest lucru. În cele din urmă, bomba a fost îndepărtată cu succes iar fata este în siguranţă, a anunţat poliţia australiană. O sursă din poliţie a spus că bomba era prinsă în jurul gâtului şi că acest tip de dispozitiv nu a mai fost întâlnit în Australia. Oficialul crede că este vorba de o tentativă de şantaj. Tânăra, care ar face parte dintr-una din cele mai bogate familii din Australia, a fost îngrozită dar a cooperat cu geniştii. O sursă din poliţie a declarat anterior că un bilet în care era cerută răscumpărare era prins de dispozitiv, dar geniştii nu reuşiseră încă să îl citească deocamdată.
GERMANIA
Greva controlorilor de trafic
Încetarea activităţii controlorilor de trafic ar urma să aibă loc astăzi, timp de şase ore. Compania Lufthansa îi acuză pe aceştia de şicane şi consideră greva ca fiind o măsură exagerată, care afectează milioane de pasageri, în perioada de vacanţă. La rândul ei, Asociaţia Germană pentru Călătorii a avertizat cu privire la începerea unei greve de către controlorii de trafic şi a făcut apel la reînceperea negocierilor salariale între părţi. Sindicatele din domeniul securităţii aeriene au făcut recent apel la controlorii de trafic să intre în grevă, astăzi, timp de şase ore. Dacă aceştia vor da curs îndemnului, 2500 de zboruri ar putea fi anulate. Agenţia pentru Siguranţă Aeriană din Germania intenţionează să blocheze greva controlorilor de trafic pe cale juridică.
BULGARIA
Alegeri de 17 milioane de euro
Guvernul bulgar alocă 35 de milioane de leva (circa 17,5 milioane de euro) pentru alegerile locale şi prezidenţiale ce vor avea loc în 23 octombrie. În comparaţie, alegerile locale din 2007 au costat peste 9 milioane de euro. În urmă cu circa o lună, vicepremierul Simeon Djankov, ministru de Finanţe, a anunţat că Guvernul va aloca 13 milioane de euro pentru scrutin. Potrivit estimărilor actuale ale Ministerului de Finanţe, salariile membrilor comisiilor electorale vor reprezenta cea mai mare cheltuială, 9,25 milioane de euro. De asemenea, mai multe ministere vor primi fonduri. De exemplu, Ministerul de Interne va primi patru milioane de leva pentru asigurarea securităţii, Ministerul de Externe va primi 0,5 milioane pentru organizarea scrutinului în străinătate, iar Ministerul Apărării va primi 80.000 de leva pentru votul militarilor desfăşuraţi în străinătate. Media de stat - televiziunea naţională, postul naţional de radio şi agenţia naţională de presă - vor primi împreună 860.000 de leva pentru a acoperi alegerile.
GUATEMALA
12.060 de ani de închisoare
Un tribunal a condamnat la câte 12.060 de ani de închisoare patru foşti militari acuzaţi de masacrarea a 201 ţărani, între 6 şi 8 decembrie 1982, în timpul Războiului Civil din Guatemala (1960-1996). Este pentru prima dată când sunt condamnaţi foşti militari, pentru comiterea unui masacru în această ţară. Găsiţi vinovaţi de comiterea masacrului, inculpaţii, membri ai unei unităţi de elită a armatei, au primit câte 30 de ani de închisoare pentru fiecare ţăran ucis, adică un total de 6.030 de ani de încarcerare. La această pedeapsă s-au adăugat încă 6.030 de ani de închisoare, pentru fiecare dintre inculpaţii găsiţi vinovaţi şi de crime împotriva umanităţii şi atingere la securitatea statului. Judecătorii au apreciat, în plus, că vinovaţii au dat dovadă de perversitate, prin raderea de pe hartă a satului Dos Erres din comuna La Libertad, în departamentul Peten, la 600 de kilometri nord de capitală. În cei aproximativ 36 de ani de confruntări, în Guatemala, dintre gherila rurală pro-revoluţionară (IAR, Mişcarea de la 13 mai) şi o putere susţinută de militari şi miliţiile de extremă-dreapta, susţinute de armată (Noua Organizaţie Anticomunistă Mâna Albă), au fost omorâte peste 100.000 de persoane, alte 40.000 au fost date dispărute iar alte peste 100.000 de persoane au plecat în exil.
ISRAEL
Proteste antiguvernamentale
Zeci de manifestanţi au încercat ieri să blocheze drumurile către Knesset, după ce reprezentanţii mişcării de contestare socială din Israel au ameninţat că îşi vor radicaliza lupta, dacă Parlamentul votează o lege referitoare la locuinţe. Poliţia a fost nevoită să intervină şi au fost reţinute patru persoane. Legea pe care urmează să o voteze Knessetul prevede o nouă procedură destinată să scurteze durata de obţinere a unei autorizaţii de construcţie şi Guvernul spune că în felul acesta vizează reducerea costului locuinţelor, pentru că piaţa va fi inundată de oferte. Manifestanţii nu sunt mulţumiţi însă de această măsură, pe care o consideră insuficientă.
R. DOMINICANĂ
Alertă maximă
R. Dominicană a decretat stare de alertă ciclonică maximă (alertă roşie), marţi, în şase provincii şi stare de vigilenţă preventivă în alte şapte regiuni în faţa iminentei sosiri a furtunii tropicale Emily. Autorităţile dominicane au suspendat, de asemenea, toate activităţile de petrecere a timpului liber şi acvatice pe toate coastele şi râurile ţării. În statul vecin, Haiti, autorităţile au decretat de asemenea, marţi, alerta roşie pe întreg teritoriul, cu câteva ore înainte de trecerea furtunii, invitându-şi locuitorii să părăsească zonele de risc. La 21h00 GMT marţi, Emily se afla la 300 km sud-est-est de San Juan, capitala statului Porto Rico şi se deplasa cu viteza de 19 km/h spre vest-nord-vest. Potrivit meteorologilor americani, Emily a început să-şi facă simţite efectele, ploaie şi vânturi, începând de ieri în R. Dominicană şi în Haiti. În aceste două ţări, precum şi în Porto Rico, nivelul pluviometric este aşteptat să fie de 10-15 cm iar pe alocuri chiar de 25 cm.
TADJIKISTAN
Minorii, interzişi în moschei
Liderul tadjik a aprobat, ieri, o lege care interzice accesul minorilor în moschei, pentru a se ruga acolo. Decizia a fost luată în scopul reducerii influenţei în creştere a Islamului în această regiune. Legea a fost promulgată de preşedintele Emomali Rakhmon în ciuda protestelor militanţilor pentru drepturile omului şi opoziţiei islamiste. În concluzie, persoanele sub 18 ani vor studia în şcoli seculare, neavând acces la moschei.