Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 28 Iulie 2011 / 00:00 550 accesări

BULGARIA

Atentat cu bombă

O bombă amplasată sub maşina unuia dintre directorii unui hotel din oraşul bulgar Plovdiv a explodat marţi seară, provocând pagube. Deflagraţia a avut loc în jurul orei 21.45, la câţiva metri de o secţie de poliţie şi de hotelul de cinci stele Novotel Plovdiv. Maşina aparţinea unuia dintre directorii hotelului, Malin Marcev, în vârstă de 41 de ani. Anchetatorii au spus că explozia nu a vizat să facă victime, ci reprezintă o ameninţate. Poliţia din Plovdiv examinează mecanismul de detonare, precum şi cantitatea şi tipul de explozibil folosit.

POLONIA

Tragedie feroviară

Şapte vagoane ale unui tren au deraiat marţi seară, în Polonia şi au lovit o clădire a Căilor Ferate, provocând moartea a trei persoane. Vagoanele de marfă au lovit o clădire de apartamente aparţinând Căilor Ferate poloneze, în staţia Zwierzyn. O femeie de 75 de ani şi un bărbat de 55 de ani care se aflau în clădire au murit în urma impactului. Cea de a treia victimă este o fată de 18 ani care se afla pe platformă. Procurorii efectuează în prezent investigaţii. Ei au precizat că investigaţiile preliminare sugerează că o eroare umană a provocat accidentul feroviar.

COREEA DE SUD

Alunecare de teren

28 de persoane au murit ieri, în alunecări de teren provocate de ploi diluviene care au inundat sute de locuinţe, în cele mai grave inundaţii pe care le cunoaşte Coreea de Sud, de zeci de ani. Zece persoane sunt date dispărute. 13 şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren ce s-a produs puţin după miezul-nopţii de marţi spre miercuri, în regiunea Chuncheon, la 100 de kilometri est de Seul. Un hotel şi trei locuinţe au fost distruse. Peste 500 de pompieri şi poliţişti continuau căutarea supravieţuitorilor, ieri după-amiază. Zece dintre persoanele decedate în hotel erau studenţi ai unei universităţi din Incheon, care efectuau o activitate de muncă voluntară. Alte 20 de persoane au fost rănite, dintre care patru grav. Pe de altă parte, 15 persoane şi-au pierdut viaţa într-o alunecare de teren de pe Muntele Umyeon, în apropiere de Seul. Nici capitala sud-coreeană nu a scăpat de efectele intemperiilor, ploaia inundând mai multe şosele, staţii de metrou, pasaje subterane şi cartiere rezidenţiale. Peste 4.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în capitală, pentru a interveni în caz de nevoie, în contextul în care circulaţia se desfăşura cu dificultate, din cauza semafoarelor care nu mai funcţionau. În anumite locuri, nici reţelele de telefonie mobilă nu mai funcţionau.

AFGANISTAN

Primar asasinat

Primarul oraşului Kandahar din sudul Afganistanului, fieful al talibanilor, a fost ucis ieri, într-un atentat sinucigaş. Primarul Ghulam Haidar Hameedi este a doua personalitate din Kandahar asasinată în ultimele două săptămâni. Ahmed Wali Karzai, fratele preşedintelui afgan, Hamid Karzai, a fost împuşcat mortal de una din gărzile sale de corp, la data de 12 iulie. Hameedi a fost ucis de un kamikaze care a detonat bomba pe care o ascunsese în turban, a declarat generalul Raziq. Ghulam Haidar Hameedi urma să se întâlnească la sediul primăriei cu persoane aflate în subordinea administraţiei sale, pentru a discuta despre un diferend frontalier, au precizat cei prezenţi la reuniune, adăugând că primarul ordonase demolarea caselor acestora, pe motiv că ar fi fost construite ilegal, pe terenuri ce nu le aparţineau. Doi copii au fost ucişi marţi, în cursul lucrărilor de demolare.

TURCIA

Cutremur

Un seism de 5 grade pe Scara Richter s-a produs ieri, în centrul Turciei, cel puţin trei persoane fiind spitalizate. Epicentrul seismului a fost în regiunea Ilgin din provincia Konya, anunţă Institutul de Seismologie din Istanbul. Cele trei persoane au fost rănite după ce au sărit de la geamuri, de teamă, dar vieţile lor nu sunt în pericol. Alte cinci persoane au suferit traumatisme dar nu sunt spitalizate.

KUWAIT

Interzis la yemeniţi

Kuwaitul a suspendat temporar vizele de intrare pentru yemeniţi, din motive de securitate, a declarat o sursă din serviciile kuwaitiene. Oficialul a precizat că decizia a fost luată din cauza revoltelor din Yemen. Autorităţile kuwaitiene le-au interzis anterior cetăţenilor din Irak, Iran, Afganistan, Pakistan şi Siria să intre pe teritoriul emiratului bogat. Începând din februarie, milioane de yemeniţi au luat parte la proteste prin care îi cer premierului Ali Abdullah Saleh să demisioneze. Peste 350 de persoane au fost ucise în manifestaţiile reprimate de forţele guvernamentale, au estimat organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

SPANIA

Marş de protest

Manifestanţi spanioli, cunoscuţi drept ”indignaţi”, au plecat de la Madrid către Bruxelles, într-un marş de protest faţă de acţiunile Guvernului care, din punctul lor de vedere, ”se pleacă în faţa pieţelor financiare şi ignoră nevoile poporului, pe fondul crizei economice”. Pe măsură ce se îndreaptă spre nord, manifestanţii intenţionează să organizeze întâlniri, să strângă plângeri şi propuneri. De la începutul manifestaţiilor la Madrid, în urmă cu două luni, mişcări similare au apărut în mai multe ţări din Europa. Protestatarii vor trebui să meargă pe jos peste 1.500 de kilometri, traversând trei ţări. Mulţi dintre ei au petrecut deja săptămâni mergând pe jos din alte localităţi spaniole până la Madrid. Ei spun că vor să ajungă la Bruxelles pentru că s-au săturat de modul în care decurge criza economică în Europa, pe care guvernele încearcă să o contracareze prin reduceri de cheltuieli, disponibilizări şi privatizări, în timp ce cei vinovaţi pentru recesiune rămân neafectaţi. Ei intenţionează să discute cu alţi protestatari din UE, pentru a organiza o manifestaţie de amploare în luna octombrie. Protestele de la Madrid au început în 15 mai şi s-au răspândit şi în alte oraşe spaniole. Rata şomajului în Spania este în prezent una dintre cele mai mari din UE - 21,3%. Iar în rândul tinerilor sub 25 de ani, a crescut la 44,6%.



12