SUA
Alertă la două centrale nucleare
Inundaţiile produse de râul Missouri au ajuns în zona celor două centrale nucleare din Nebraska, acestea find complet înconjurate de apă, fapt ce a provocat o stare de alarmă în rândul populaţiei, deşi autorităţile au dat asigurări că situaţia se află sub control. Unicul reactor al Fort Calhoun nu mai funcţionează din luna aprilie, pentru a putea fi aprovizionat cu combustibil, însă cealaltă centrală, Cooper, funcţionează la capacitate maximă, în ciuda faptului că apa se află la mai puţin de 40 de centimetri de nivelul maxim pentru a se decreta închiderea temporară din cauza inundaţiilor. Furtuni violente au afectat, marţi, statul Illinois, în timp ce inundaţiile au continuat să provoace probleme în nordul ţării, determinând noi evacuări, iar incendiile au cuprins deja 12 state, din Alaska până în Florida, provocând moartea a doi pompieri.
RUSIA
Jurnalist ucis
Redactorul şef al postului de televiziune Kolîma Plus, Anatoli Bikov, a fost găsit mort, ieri dimineaţă, în locuinţa sa din oraşul Magadan, în Extremul Orient rus. Pe corpul jurnalistului erau semne evidente ale unei morţi violente. O anchetă a fost demarată în acest caz. Anatoli Bitkov, în vârstă de 38 de ani, era membru al Uniunii Jurnaliştilor din Rusia. El realiza emisiuni de ştiri şi de analiză.
ITALIA
Şoferii români beţi, categorie infracţională
Cotidianul italian ”Il Giornale” îi critică dur pe şoferii români în stare de ebrietate, cărora le atribuie o serie de accidente grave, subliniind că au devenit o categorie infracţională în Italia. Pe 2 iunie, un român beat a lovit şi a omorât un copil de 16 ani care mergea cu bicicleta; a fost eliberat. Pe 13 iunie, un român în stare de ebrietate a lovit un cetăţean bosniac, după care a fugit. Apoi, un alt român a provocat un accident şi a fugit, mulţimea încercând să îl linşeze. ”Acestea nu sunt cazuri izolate, nici evenimente nefericite întâmplătoare. «Românul în stare de ebrietate» a început să semene diabolic de mult cu o categorie infracţională, fiind tipul infractorului recidivist; iar contextul nu pare să fie de natură să atragă simpatia asupra unui grup etnic care deja s-a confruntat cu probleme de integrare”, subliniază presa. ”Dar cine sunt aceşti români cu permis pentru a ucide? De multe ori au caracteristici comune: oameni dezordonaţi, adesea fără domiciliu, de multe ori imigranţi clandestini, aproape de fiecare dată fără locuri de muncă sau muncind la negru, provenind din zone rurale, unde băutul este o convenţie socială”, încheie editorialistul.
IRLANDA DE NORD
Noi violenţe
Violenţele interreligioase au izbucnit pentru a doua noapte consecutiv, marţi spre miercuri, în apropiere de enclava catolică din Belfast, iar un fotoreporter a fost împuşcat în picior. Mai multe bombe incendiare, petarde şi artificii au fost aruncate către poliţişti iar unele voci vorbesc de cele mai grave violenţe înregistrate în ultimul deceniu în zonă. La rândul lor, forţele de ordine au tras cu proiectile speciale de plastic. Potrivit estimărilor poliţiei, circa 700 de persoane au fost implicate în tulburările de marţi iar doi bărbaţi au fost răniţi, aparent prezentând arsuri. Anterior, un înalt oficial din poliţie a descris focurile de armă trase asupra ofiţerilor în timpul revoltelor de luni noapte drept tentativă de crimă. El a precizat că tulburările sunt orchestrate de gruparea paramilitară loialistă Ulster Volunteer Force, care a depus, oficial, armele în 2009. După o perioadă îndelungată de linişte între catolici şi protestanţi, Irlanda de Nord se confruntă, în ultimele luni, cu o reintensificare a violenţelor.
FINLANDA
Noul premier, ales oficial
Parlamentul finlandez l-a ales oficial, ieri, în funcţia de premier pe liderul conservatorilor, Jyrki Katainen, la peste două luni de la alegerile legislative, plasându-l în fruntea unei coaliţii guvernamentale ce reprezintă şase din cele opt formaţiuni parlamentare. În vârstă de 39 de ani, Katainen a deţinut anterior funcţia de ministru de Finanţe şi conduce coaliţia naţională care a câştigat alegerile legislative din 17 aprilie. Katainen a fost învestit oficial de preşedinta Tarja Halonen, care a numit după aceea şi noul guvern.
GEORGIA
Kutaisi în loc de Tbilisi
Parlamentul georgian a aprobat, marţi, în primă lectură, mutarea centrului politic al ţării de la Tbilisi în oraşul Kutaisi, la circa 220 de kilometri vest, precum şi o serie de amendamente la o lege care restricţionează drepturile manifestanţilor. Potrivit proiectului de lege, Parlamentul se mută după alegerile legislative din noiembrie 2012. Parlamentarii au aprobat şi amendamente la legea manifestaţiilor, potrivit cărora nu pot avea loc proteste la mai puţin de 20 de metri de tribunale, secţii de poliţie, centre de detenţie, procuraturi, clădiri militare, gări, aeroporturi şi alte noduri de transport. De asemenea, manifestanţii nu au dreptul să blocheze şosele, să aibă arme de foc sau alte arme sau băuturi alcoolice. Cei care încalcă legea riscă închisoarea.
JAPONIA
Apă decontaminată
Uzina de decontaminare a apei radioactive construită la centrala nucleară Fukushima a reuşit să trateze o mie de tone de apă înalt contaminată, au anunţat, ieri, surse ale grupului francez Areva. Uzina, ridicată în timp record, cu echipamente frunizate de Areva şi de societatea americană Kurion, a fost oprită sâmbătă, la doar câteva ore de funcţionare, din cauza nivelului ridicat de radiaţii. Conform operatorului centralei, Tokyo Electric Power (Tepco), elemente ale sistemului Kurion au fost oprite după cinci ore de funcţionare, ca urmare a unei cantităţi enorme de cesiu radioactiv în apele uzate. Societatea americană a executat modificările ce se impuneau şi, după repararea unei scurgeri la sistemul Areva, Tepco a decis efectuarea unui test de anvergură, care a început marţi şi s-a încheiat după aproape 22 de ore.
SUA
Salariile congresmenilor din California, blocate
Aleşii din California au fost anunţaţi că salariile şi deconturile lor vor fi blocate până la adoptarea unui buget echilibrat. Supraveghetorul contabil al autorităţii din California, John Chiang, a luat această decizie după ce a constatat că bugetul aprobat săptămâna trecută nu este echilibrat. Săptămâna trecută, pentru ultima dată în ultimii 20 de ani, congresmenii au reuşit să aprobe proiectul de buget la timp dar textul a fost blocat de guvernatorul Jerry Brown, care a apreciat că include manevre dubioase, care acoperă cifrele reale şi care ar creşte, în loc să reducă, deficitul statului. Este prima dată când salariul membrilor legislativului este blocat, în baza unei legi adoptate anul trecut. Se spune adesea că, în cazul în care California ar fi o ţară, ar fi a opta economie ca mărime din lume. Dar are un deficit de 10 miliarde de dolari şi locuitori nemulţumiţi de clasa politică.
ITALIA
ENI anchetată pentru luare de mită
Compania italiană ENI este anchetată pentru luare de mită, în schimbul acordării de contracte în Irak şi Kuwait. Procurorii au anchetat societatea, timp de şase luni şi au descoperit că mari companii italiene din domeniul ingineriei sau construcţiilor au oferit mită managerilor Eni, în schimbul unor contracte în valoare de miliarde de dolari în Irak şi Kuwait. Parchetul din Milano ar suspecta companii italiene importante, precum Bonatti, Ansaldo, Renco, Elettra Energia sau Elettra Progetti, de dare de mită. Presa italiană scrie că Eni, în calitate de persoană juridică şi cinci dintre directorii săi sunt vizaţi de ancheta de corupţie internaţională. Începând din 2010, Eni contribuie la exploatarea câmpului petrolifer irakian Zubair şi a celui kuwaitian Jurassic.
RUSIA
Trei zile de doliu în Karelia
Autorităţile din republica rusă Karelia au decretat o perioadă de doliu de trei zile, pentru victimele accidentului aviatic de luni. Avionul Tu-134 al companiei RusAir a decolat de la Moscova, cu destinaţia Petrozavodsk, luni, la ora locală 22.30. Aeronava s-a prăbuşit o oră şi 10 minute mai târziu, pe o autostradă aflată la un kilometru de aeroportul Petrozavodsk. Opt dintre cele 52 de persoane aflate la bord au supravieţuit şi au fost duse la spitale din Petrozavodsk, capitala republicii Karelia. Unul din suprevieţuitori, un băiat de 10 ani, a murit la spital.
BAHRAIN
Activişti pro-democraţie închişi
Bahrainul a condamnat la închisoare pe viaţă opt activişti şiiţi pro-democraţie, pentru că ar fi complotat în vederea răsturnării Guvernului. În total au fost judecaţi 21 de opozanţi. Ceilalţi au primit până la 15 ani de închisoare. Înainte de verdict, protestatari şiiţi au blocat drumuri şi au organizat proteste. Protestatarii şiiţi din Bahrain cer reforme democratice şi mai multe drepturi pentru majoritatea şiită din regatul condus de sunniţi. Protestele declanşate în februarie s-au soldat cu morţi.
YEMEN
Membri al-Qaida evadaţi
Zeci de militanţi al-Qaida au evadat dintr-o închisoare din sudul Yemenului, după un atac. Potrivit oficialilor, deţinuţii s-au luptat cu gardienii pentru a scăpa din închisoarea Mukalla, în timp ce militanţi au atacat penitenciarul din afară. Circa 40 de militanţi ar fi scăpat, inclusiv unii condamnaţi pentru terorism şi alţii care urmau să fie judecaţi. Lunile de revolte din Yemen au alimentat temerile că influenţa al-Qaida se extinde în ţară. Un oficial sub acoperirea anonimatului a declarat că un membru al forţelor de securitate a fost ucis în atacul de ieri.