Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 21 Mai 2011 / 00:00 515 accesări

TURCIA

Seism puternic

Trei persoane au murit şi cel puţin 42 au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,9, care s-a produs joi seară, în nord-vestul Turciei, seismul fiind resimţit la Istanbul dar şi în capitala Ankara. Seismul s-a produs joi, la ora locală 23.15, la mică adâncime şi a avut epicentrul în oraşul Simav din provincia Kutahya, aflată la circa 300 de kilometri de capitală. Cutremurul s-a simţit până în oraşul Izmir, de la Marea Egee, în Bursa, Istanbul şi Edirne, din apropierea graniţei cu Grecia şi Bulgaria. Majoritatea victimelor au suferit răni după ce au sărit de la balcoane sau au fost atinse de cioburile geamurilor sparte. Există şi clădiri prăbuşite, între care o instituţie universitară, care însă era goală, dată fiind ora la care s-a produs cutremurul. Seismul a fost urmat de circa 50 de replici, iar oamenii şi-au petrecut noaptea pe străzi, sub cerul liber.

BULGARIA

Musulmani atacaţi

Cinci poliţişti au fost răniţi vineri, în ciocnirile din faţa unei moschei din Sofia, unde naţionaliştii, susţinători ai partidului extremist bulgar Ataka, au atacat musulmani. Doi naţionalişti au fost arestaţi. Naţionaliştii au organizat un protest în faţa unei moschei din Sofia, susţinând că difuzoarele care cheamă musulmanii la rugăciune se aud mult prea tare. În timp ce unul dintre protestatari încerca să scoată un covoraş de rugăciune din faţa moscheii, tensiunea a escaladat şi a început un conflict între cele două grupuri. Susţinătorii Ataka au început să strige ”Turci, plecaţi!” şi să arunce cu ouă. Partidul naţionalist este singurul aliat parlamentar al partidului GERB, la putere.

AFRICA DE SUD

Coliziune feroviară

Peste 850 de persoane au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri, care a avut loc joi seara, în apropiere de Johannesburg, au anunţat, vineri, autorităţile din Africa de Sud. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei locale 17.30, când un tren de pasageri al companiei Metrorail a lovit un tren expres Soweto Business care staţiona, din cauza unei defecţiuni, între două gări din Soweto, suburbie a oraşului Johannesburg. Cauza şi circumstanţele exacte ale accidentului nu au fost stabilite deocamdată. Operaţiunile de salvare au continuat până seara târziu. Chiar dacă nu s-au înregistrat decese, este unul dintre cele mai grave accidente feroviare petrecute în Africa de Sud, în ultimii ani.

PAKISTAN

Convoi al consulatului SUA atacat

Un cetăţean pakistanez a fost ucis, iar câţiva americani sunt răniţi uşor, după ce o bombă plasată la marginea drumului a explodat vineri, la trecerea unui convoi al consulatului american din oraşul pakistanez Peshawar. Două vehicule blindate se deplasau pe Şoseaua Universităţii, iar explozia a lovit o maşină a consulatului, care a fost avariată. Câţiva cetăţeni americani aflaţi în maşină au fost răniţi uşor. Un pieton, cetăţean pakistanez, a fost ucis în atentat. Vinerea trecută, un dublu atentat sinucigaş a ucis peste 80 de oameni, majoritatea recruţi paramilitari, în nord-vestul Pakistanului. Al-Qaida şi aliaţii ei talibani din Pakistan au ameninţat că vor răzbuna moartea lui Osama bin Laden. Consulatul american din Peshawar a mai fost vizat de atacuri şi în trecut. În august 2008, o femeie, diplomat la consulat, a supravieţuit unui atentat asupra vehiculului blindat în care se afla. Talibanii pakistanezi au revendicat atentatul de la Peshawar şi au avertizat că atacurile vor continua şi că diplomaţi din toate ţările NATO sunt ţinte. Acesta este primul atac vizând interesele SUA, după ce un comando american l-a ucis, la începutul lunii mai, pe liderul al-Qaida, Osama bin Laden.

MAREA BRITANIE

Fost ministru, închis

Fostul ministru şi deputat laburist Elliot Morley a fost condamnat la 16 luni închisoare, după ce a pledat vinovat pentru fraude cu deconturi. Este primul fost ministru britanic care face închisoare pentru fals în acte contabile. Luna trecută, el a recunoscut că a cerut peste 30.000 de lire ca deconturi false pentru plata ipotecii. Fost ministru al Mediului, Morley a primit de la stat 30.428 de lire pretinzând că are de plătit o ipotecă şi exagerând oricum suma pe care ar fi avut-o de plătit. Între mai 2004 şi noiembrie 2007, Morley a cerut cu mult mai mulţi bani decât valoarea ipotecii pentru cea de-a doua sa casă. Deşi terminase de plătit ipoteca pentru proprietate în 2006, el a continuat să ceară 800 de lire pe lună. Procesul a pus capăt unei cariere politice de peste 20 de ani, în timpul căreia Morley a fost una dintre cele mai avizate voci laburiste în chestiuni de agricultură şi mediu. A fost ministru al Mediului în Cabinetul lui Tony Blair, din 2003 până în 2006. Deja suspendat din partid, el va fi exclus în urma sentinţei primite în justiţie.

SIRIA

Protestatari ucişi

Patru persoane au fost ucise în oraşul sirian Homs, când forţele de securitate au deschis focul asupra protestatarilor, vineri. Forţele de securitate au deschis focul când protestatarii au început marşurile, după rugăciunea de vineri. Sirienii protestează din martie, cerând reforme, libertate şi demisia preşedintelui Bashar al-Assad. Potrivit grupurilor pentru drepturile omului, mai mult de 775 de persoane au fost ucise de forţele siriene, până acum. Vineri, mii de persoane au protestat în Banias şi diverse zone din Qamishli, iar focuri de armă au fost auzite şi lângă Damasc. NATO nu are planuri pentru o misiune militară în Siria, a declarat secretarul general, Anders Fogh Rasmussen, aflat în Italia. El a comparat situaţia din Siria cu cea din Libia, unde NATO participă la o misiune militară menită să protejeze civilii. ”Există diferenţe între Siria şi Libia. În Libia, NATO operează în baza mandatului ONU şi primeşte susţinere din întreaga regiune. Niciuna dintre aceste condiţii nu există în Siria”, a subliniat Rasmussen.

THAILANDA

Avion revenit pe pistă

Un avion al companiei australiene Qantas a oprit unul dintre motoare şi a revenit, vineri, la Bangkok, după ce piloţii au detectat, în timpul zborului, vibraţii şi o creştere a temperaturii la unul dintre cele patru motoare ale aparatului. Avionul Boeing 747 transporta 308 pasageri şi se îndrepta către Londra, aterizând fără incidente la Bangkok. ”Piloţii au oprit motorul şi au revenit la Bangkok, ca măsură de precauţie”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Qantas. ”Credem că este vorba despre un incident similar cu cele înregistrate de alte linii aeriene”, a adăugat el, precizând că producătorul Rolls Royce monitorizează acest tip de probleme. Un avion Cathay Pacific a aterizat de urgenţă în Singapore, în cursul acestei săptămâni, după ce piloţii au detectat scântei la unul dintre motoarele aparatului, produse tot de Rolls Royce.

UCRAINA

Timoşenko, realeasă

Iulia Timoşenko, fostul prim-ministru al Ucrainei, a fost realeasă, vineri, în fruntea Partidului Batkivşcina, principala formaţiune de opoziţie din această ţară. Timoşenko, care este judecată pentru delapidare de fonduri publice, se află în fruntea Batkivşcina de la crearea acestei formaţiuni, în septembrie 1999. Fostul prim-ministru, care înainte de a se lansa în politică a fost una dintre cele mai bogate femei din Ucraina, graţie afacerilor sale din industria gazului, s-a aflat de două ori în fruntea Guvernului ţării: din ianuarie până în septembrie 2005 şi din decembrie 2007 până în martie 2010. Timoşenko riscă o pedeapsă cu închisoarea de 5 până la 10 ani în urma acuzaţiilor de delapidare a fondurilor publice şi de abuz de putere. Printre alte presupuse delicte economice, Timoşenko este acuzată că a utilizat fonduri ale statului pentru a-şi finanţa campania, în timpul alegerilor prezidenţiale de la începutul anului 2010.

YEMEN

Alegeri anticipate

Sfidând apelurile la demisie, preşedintele yemenit, Ali Abdullah Saleh, a cerut, vineri, alegeri prezidenţiale anticipate, pentru a se preveni vărsarea de sânge în ţară. Zeci de mii de persoane s-au strâns, vineri, în principalele pieţe din Yemen, pentru a protesta faţă de preşedintele Ali Abdullah Saleh, care refuză să demisioneze. Între timp, mii de susţinători ai preşedintelui din întreaga ţară s-au strâns la Sanaa, pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de regim. Susţinătorii lui Saleh cer ca acesta să rămână la putere până la finalul mandatului său, în 2013. Protestele de vineri au loc înainte de împlinirea a 21 de ani de la unificarea ţării şi după ce preşedintele american, Barack Obama, i-a cerut lui Saleh să îşi respecte angajamentele şi să îi transfere puterea adjunctului său, în baza unui acord propus de Consiliul de Cooperare din Golf (CCG). Peste 140 de persoane au fost ucise în manifestaţiile violente izbucnite în ianuarie, au declarat organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

RUSIA

Spionaj militar

Ataşatul militar al ambasadei israeliene la Moscova expulzat săptămâna trecută, Vadim Leiderman, a încercat să obţină informaţii despre livrările de armament rusesc în ţările arabe şi statele din fosta URSS, a anunţat, vineri, FSB. Colonelul Vadim Leiderman a fost arestat la 12 mai, la Moscova, în timpul unei întâlniri. În ciuda imunităţii sale diplomatice, el a fost interogat timp de câteva ore, pentru suspiciuni de spionaj, apoi a fost expulzat, au anunţat, miercuri, surse din Ministerul israelian al Apărării. Ataşatul militar a fost interogat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) la 12 mai şi s-a întors în Israel, la 14 mai.

AUSTRIA

Extrema-dreaptă, favorită

Partidul Libertăţii din Austria (FPOe), considerat de extremă-dreaptă, trece pentru prima dată în fruntea intenţiilor de vot ale electoratului austriac, potrivit unui sondaj publicat vineri, de cotidianul ”Kurier”. Întrebate cu cine ar vota dacă duminica viitoare ar fi alegeri, 29% dintre persoanele chestionate au răspuns că ar alege FPOe, care ar devansa astfel, pentru prima dată, pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 28% şi pe conservatorii din OeVP, care întrunesc numai 23% din intenţiile de vot. Un rezultat bun ar avea şi partidul ecologist, cotat cu 13% din voturi, în timp ce Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZOe) ar avea 5% din voturi. BZOe este partidul lui Joerg Haider, liderul istoric al extremei-drepte austriece, decedat într-un accident de maşină, în 2008. BZOe a fost format în urma scindării FPOe. ”Rezultatul a fost influenţat, fără îndoială, de actuala polemică generată de declaraţiile preşedintelui băncii Erste, Andreas Treichl, despre criza euro şi ajutorul acordat Greciei”, a explicat directorul institutului OMG, care a făcut sondajul. Preşedintele Erste, cea mai mare bancă din ţară, Andreas Treichl, a spus recent că ”politicienii sunt imbecili, laşi şi inculţi în materie de economie”, reproşându-le că nu instituie reglementări care să oblige băncile să-şi acopere mai mult riscurile. Pe de altă parte, liderul FPOe, Heinz-Christian Strache, pledează de câteva luni pentru excluderea Greciei din zona euro.

JAPONIA

Demisia şefului Tepco

Şeful companiei care operează centrala nucleară japoneză Fukushima I, aflată la originea unei crize atomice, a anunţat că demisionează şi îşi asumă responsabilitatea pentru incidente. Katsutoshi Chikudate, unul dintre directorii Tepco, îl va înlocui pe Masataka Shimizu la conducerea companiei. Centrala Fukushima I a fost afectată grav de seismul puternic din 11 martie şi de tsunami-ul care i-a urmat, dezastre ce au dus la defectarea sistemului de răcire a barelor de combustibil. Incidentul a dus la scurgeri importante de radiaţii. Circa 80.000 de persoane au fost evacuate pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei. Tepco a fost criticată dur, inclusiv de premierul japonez, Naoto Kan, pentru eforturile insuficiente depuse pentru a face faţă crizei nucleare, cea mai gravă după dezastrul de la Cernobîl, din 1986. Shimizu a fost criticat şi pentru că a durat săptămâni înainte de a vizita prefectura Fukushima şi de-şi cere scuze în faţa celor afectaţi de dezastru. În martie, el ar fi suferit de ameţeli şi creşterea tensiunii, din cauză că a lucrat mult. Tepco şi-a luat angajamentul să stabilizeze reactoarele centralei Fukushima până în ianuarie.



12