ALBANIA
Alegeri locale
Albanezii au votat, ieri, în alegerile locale, care testează capacitatea ţării de a avansa pe drumul către UE. Scrutinul parlamentar din 2009, marcat de violenţă şi acuzaţii de fraudă, a fost un preludiu al crizei politice ce a explodat în revolte ale opoziţiei, soldate cu morţi, în luna ianuarie. În pofida avertismentelor UE că alegerile libere şi corecte constituie condiţia ca Albania să avanseze spre UE, campania electorală a fost marcată de incidente. S-au înregistrat ciocniri între activişti, dar a explodat şi o bombă, rănind candidaţi. După deschiderea secţiilor de vot, sute de observatori străini au început monitorizarea. Lupta electorală esenţială are loc în Tirana. Acolo, liderul socialist Edi Rama, din opoziţie, vrea un nou mandat şi se confruntă cu fostul ministru de Interne Lulzim Basha, din Partidul Democratic, la putere.
RUSIA
Felicitări
Preşedintele Dmitri Medvedev i-a felicitat pe liderii şi cetăţenii statelor din CSI, din Abhazia şi Osetia de Sud, precum şi poporul georgian cu ocazia a 66 de ani de la victoria din al Doilea Război Mondial. Preşedintele rus a adresat câte un mesaj fiecărui lider, amintind contribuţia poporului său la victoria comună asupra nazismului. În mesajul pentru georgieni, liderul de la Kremlin a subliniat: “Fidelă tradiţiilor seculare de prietenie cu poporul acestei ţări, Rusia vrea să vadă o Georgie liberă, prosperă şi cu relaţii de pace cu toţi vecinii”. Rusia şi Georgia au fost într-un conflict militar în vara lui 2008.
LIBIA
Schimbare de tactică
Forţele loiale liderului libian Muammar Kadhafi au bombardat sâmbătă portul Misrata, oraş rebel asediat de peste două luni, şi au atins mai multe depozite de carburant. „Sunt în continuare atacuri cu rachete Grad şi combatanţii noştri rezistă”, a declarat colonelul Ahmed Omar Bani, purtătorul de cuvânt militar al Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), organizaţia politică a rebeliunii. Potrivit acestuia, forţele colonelului Kadhafi au schimbat tactica şi îşi concentrează acum ofensiva pe depozitele de carburant. Pentru locuitorii din Misrata, un mare oraş de coastă situat la 200 de kilometri la est de Tripoli, portul este de două luni singurul mod de a primi ajutor umanitar şi de a evacua răniţii, precum şi sutele de refugiaţi care sunt în continuare blocaţi acolo.
SIRIA
Armata acţionează
Armata siriană a intrat, ieri, în cartierele contestatarilor regimului preşedintelui Bashar al-Assad din oraşul industrial Homs, în centrul ţării, şi a continuat operaţiunile la Banias, pe coasta mediteraneeană, au afirmat militanţi pentru drepturile omului. Militarii, care au luat amplasat de vineri tancuri în centrul oraşului Homs, la 160 de kilometri la nord de Damasc, au intrat sâmbătă seara şi duminică dimineaţa în mai multe cartiere controlate de opozanţi, precum Bab Sebaa şi Baba Amr, unde au fost întrerupte şi alimentarea cu curent electric şi comunicaţiile telefonice. Potrivit unui militant, în cele două cartiere au fost auzite tiruri de mitralieră. O organizaţie pentru drepturile omului a anunţat că 16 manifestanţi au fost ucişi vineri la Homs, în timp ce forţele de securitate au deschis focul asupra unei manifestaţii ce sosea la Bab Dreib, în centul oraşului. Totodată, Rami Abdel Rahmane, preşedinte al Observatorului sirian pentu Drepturile Omului, a precizat că la Banias au fost întrerupte comunicaţiile telefonice, electricitatea şi apa. Totodată, la Banias şase persoane ar fi fost ucise, după ce armata a deschis focul în patru sectoare ale oraşului. Totodată, cel puţin 20 de cetăţeni iordanieni au fost arestaţi de forţele siriene de la declanşarea protestelor, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe de la Amman.
KUWEIT
Un nou Guvern
Noul Guvern kuweitian, condus de şeicul Nasser al-Mohammed al-Sabah, a fost învestit, ieri, la aproape şase săptămâni după demisia fostului Cabinet, ope data de 31 martie. Acesta este cel de-al şaselea Cabinet condus de Nasser al-Mohammed al-Sabah din 2006, când a preluat funcţia de prim-ministru, şi cel de-al 28-lea de la declararea independenţei ţării, în iunie 1961. Actualul Executiv numără şase noi miniştri, din totalul de 16, păstrând în posturile cheie la Ministerele Apărării, de Interne şi Externe membri ai dinastiei al-Sabah aflate la putere. Guvernul anterior a demisionat pentru a nu fi nevoit să răspundă în Parlament unor întrebări incomode pentru familia regală. O importantă schimbare pe lista Guvernului acestei ţări mari producătoare de petrol l-a vizat pe ministrul Petrolului, post ce va fi deţinut Mohammad al-Besairi, un politician cu experienţă, fost ministru al Comunicaţiilor
BAHREIN
Ridicarea stării de urgenţă
Regele Bahreinului, Hamad Ben Issa Al-Khalifa, a semnat un decret privind ridicarea, cu data de 1 iunie, a stării de urgenţă ce fusese instaurată în ţară, la mijlocul lunii martie ca urmare a masivelor mişcări de protest contra conducerii sunnite a acestui regat cu populaţie majoritar şiită. Anunţul survine după ce 21 de lideri ai opoziţiei şi activişti politici au fost acuzaţi de tentativă de răsturnare a monarhiei sunnite de către un tribunal special constituit în baza reglementărilor legate de starea de urgenţă. Cel puţin 30 de persoane şi-au perdut viaţa în cursul protestelor antiguvernamentale din Bahrein, izbucnite în luna februarie.
INDONEZIA
Accident aviatic
Un număr de 25 de persoane au murit, sâmbătă, după ce un avion de transport regional din Indonezia s-a prăbuşit în mare. Aparatul, de tip MA-60, de fabricaţie chineză, a căzut în mare la circa 500 de metri de pistă, în timp ce era în faza de aterizare pe aeroportul din Kaimana, un orăşel din Papua occidentală. Avionul companiei indoneziene Merpati Nusantara a explodat şi s-a dezintegrat în momentul în care a atins apa. Circa 15 cadavre au fost recuperate din apă, iar celelalte sunt probabil în epava avionului. Condiţiile meteorologice erau nefavorabile, cu o vizibilitate redusă, atunci când s-a produs accidentul. Indonezia este dependentă de cursele aeriene pentru a face legătura între cele 6.000 de insule locuite ale sale, dintre care unele sunt acoperite de munţi şi păduri. Din cauza unui număr ridicat de accidente, UE a plasat în iulie 2007 pe lista sa neagră toate cele 51 de companii aeriene indoneziene, interzicându-le avioanelor lor să aterizeze în cele 27 de state UE. Unele dintre acestea au fost retrase de atunci de pe această listă, în urma unei ameliorări a condiţiilor de securitate.
ITALIA
Vizită papală la Veneţia
Peste 300.000 de credincioşi, majoritatea din Italia, precum şi alţii sosiţi din Croaţia, Austria şi Slovenia, au asistat, ieri, la slujba oficiată de Papa Benedict al XVI-lea la Veneţia, în cadrul unei vizite pastorale de două zile. Aceasta este prima vizită papală în Cetatea Dogilor din ultimii 26 de ani, precedenta, fiind efectuată de Papa Ioan Paul al II-lea. Sâmbătă, Sfântul Părinte s-a aflat în Aquileia, oraş situat în apropierea de frontiera cu Slovenia, şi a oficiat o slujă în Piaţa San Marco din Veneţia. Ceremonia religioasă de ieri a avut loc în aer liber, pe o platformă supraetajată, în care a predominat culoarea albă. Cheltuielile pentru amenajarea acesteia au fost considerabile şi au făcut ca factura întregii deplasări a Suveranului Pontif să se ridice la două milioane de euro, fapt criticat înclusiv în rândurile Bisericii Romano-Catolice din regiune. Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut creştinilor să nu se teamă de imigranţi, ci să arate solidaritate faţă de aceştia. Veneţia este fieff al partidului anti-imigraţie Liga Nordului, partener în coaliţia la conducere. Suveranul Pontif a vorbit despre teama de alţii. „În lumina imigraţiei şi în noile circumstanţe geopolitice, Biserica trebuie să favorizeze solidaritatea şi să-şi consolideze spiritul unităţii”, a subliniat acesta. Numărul imigranţilor din Africa de Nord a crescut serios în Italia din ianuarie, ceea ce intensifică sentimentele anti-imigranţi.
CROAŢIA
Scepticism
Croaţii sunt tot mai sceptici cu privire la aderarea la UE, un sondaj recent arătând că 41,8% dintre ei sunt împotriva integrării. Numai 44,6% dintre respondenţi au spus că susţin aderarea. 13,6% nu au nicio opinie. Croaţia este într-un stadiu avansat în negocierile de aderare şi s-ar putea alătura UE în următorii doi ani. Scepticismul s-a transformat în furie pentru unii dintre croaţi în urmă cu trei săptămâni, când generalii croaţi Ante Gotovina şi Mladen Markaci au primit ani grei de închisoare din partea justiţiei internaţionale, pentru crime împotriva umanităţii, comise în războiul din 1991-1995.