Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 05 Aprilie 2011 / 00:00 582 accesări

REPUBLICA DEMOCRATĂ CONGO

Accident aviatic

Un avion al Misiunii ONU în Republica Democratică Congo, MONUSCO, s-a prăbuşit ieri în cursul aterizării pe aeroportul din Kinshasa. Un număr de 26 de persoane şi-au pierdut viaţa. Pilotul a încercat să aterizeze în timp ce în capitala congoleză a începuse o ploaie puternică. Avionul a aterizat cu dificultate şi s-a rupt în mai multe bucăţi şi apoi a luat foc. Până în prezent nu se cunosc cauzele accidentului şi nu au fost difuzate informaţii privind tipul de avion implicat în accident.

Misiunea ONU de Stabilizare se desfăşoară din 1999, iar mandatul său ar urma să expire la sfârşitul lunii iunie. MONUSCO este cea mai importantă misiune de pace din lume şi are 21.000 de oameni. România participă cu 24 de observatori militari, doi voluntari, un reprezentant la poliţia MONUC şi patru angajaţi civili. Ţara a fost devastată de violenţă şi proastă guvernare, iar cinci milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în războiul dintre 1998 şi 2003.

SIRIA

Deţinuţi morţi

Opt deţinuţi au murit şi doi gardieni au fost răniţi luni când un deţinut a dat foc celulei sale în penitenciarul din Latakia. Nu este clar dacă incendiul are legătură cu revoltele din această ţară. Protestatari cer reforme şi demisia preşedintelui Bashar al-Assad. Până acum, zeci de protestatari au fost ucişi în Daraa şi Douma.

YEMEN

Demonstraţii cu victime

Un număr de 15 manifestanţi yemeniţi au fost împuşcaţi mortal, ieri, în timpul unui marş de contestare a regimului preşedintelui Ali Abdallah Saleh, la Taez, la sud de Sanaa. „Soldaţii şi membrii forţelor de securitate continuă să tragă asupra manifestanţilor, care cer plecarea preşedintelui Saleh de la putere”, a declarat medicul Sadok Shujaa, care conduce spitalul de campanie în care primesc îngrijiri protestatarii. Primele victime au căzut sub gloanţele trase de armată şi forţele de ordine. Protestatarii au ajuns, ulterior, la sediul Guvernului provinciei şi au putut pătrunde în interiorul clădirii, dar au fost primiţi cu salve de focuri trase de bărbaţi înarmaţi, dintre care unii erau postaţi pe acoperişuri.

GERMANIA

Demisie

Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a demisionat din funcţia de lider al FDP şi adjunct al cancelarului Angela Merkel. Demisia vine după rezultatele slabe înregistrate în alegeri de FDP, partenerul de coaliţie al formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată. FDP îşi va alege un nou lider la congres, luna viitoare. Guido Westerwelle rămâne însă şeful diplomaţiei germane. Luna trecută, FDP a obţinut rezultate slabe în landul Baden-Wuerttemberg, cea mai prosperă parte a Germaniei, primind doar 5,3%. Uniunea Creştin-Democrată a primit 39% din voturi, insuficient pentru a-i împiedica pe ecologişti şi social-democraţi să formeze un nou Guvern la nivel de land. Iar în landul Rhineland-Palatinate, rezultatele au fost şi mai proaste pentru FDP, 4,2%, nereuşind să intre în Parlamentul regional.

GRECIA

Alertă cu bombă

Un avion închiriat de grupul Thomson, cu 213 persoane la bord, care venea din Bristol, Marea Britanie, şi se îndrepta spre Sharm el-Sheikh în Egipt, a efectuat ieri o aterizare de urgenţă la Atena, după o alertă cu bombă, a declarat o sursă aeroportuară. Pasagerii de la bordul avionului Boeing 757-200 al companiei charter Thomson, precum şi membrii echipajului sunt teferi. Aparatul a fost evacuat, iar geniştii poliţiei urmau să efectueze verificări în avion, înaintea unui control al pasagerilor şi al bagajelor lor.

BRAZILIA

Cadavre în Oceanul Atlantic

O bucată mare din epava avionului Air France prăbuşit în Oceanul Atlantic în urmă cu mai mult de un an şi jumătate, precum şi cadavre ale unor victime, au fost descoperite, a declarat ministrul francez al transporturilor, Nathalie Kosciusko-Morizet. Potrivit Biroului de Anchetă şi Analiză (BAA) al Ministerului, este vorba despre motoare şi părţi din fuselaj, inclusiv aripile. Cele două cutii negre ale aeronavei, care înregistrează detalii de zbor şi discuţiile din cabină şi care sunt cruciale pentru a stabili cauzele accidentului, nu au fost găsite încă. Avionul Airbus A330 s-a prăbuşit pe data de 1 iunie 2009. Avionul s-a prăbuşit în ocean la circa 1.500 de kilometri la nord-est de portul brazilian Recife, în timp ce zbura de la Rio de Janeiro la Paris. Toţi cei 228 de pasageri şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. BAA a reluat săptămâna trecută căutările folosind roboţi submarini şi a extins zona verificată. Până acum, au fost recuperate numai bucăţi mici din avion şi circa 50 de cadavre.

INDONEZIA

Cutemur şi alertă de tsunami

Un seism cu magnitudinea 6,7 grade pe scara Richter s-a produs, ieri, în Oceanul Indian, la sud de insula indoneziană Java. Seismologii indonezieni au lansat şi o alertă de tsunami. Epicentrul cutremurului s-a aflat la o adâncime de 24 de kilometri, la 277 de kilometri la sud de Tasikmalaya, o localitate în Java Occidentală, şi la 241 de kilometri la est-nord-est de insula Christmas, posesiune australiană în Oceanul Indian. Centrul american de alertă de tsunami în Pacific a declarat că nu exista riscul unui mare val destructiv în ocean, dar că exista o foarte mică posibilitate a unui tsunami local.

PAKISTAN

Bilanţ în creştere

Bilanţul dublului atentat sinucigaş comis duminică la un templu plin de credincioşi, în centrul Pakistanului, a ajuns la 50 de morţi. Atentatul nu a fost, încă, revendicat, dar, din vara lui 2007, Pakistanul este ţinta unui val extrem de sângeros de atentate ale talibanilor, aliaţi cu al-Qaida. Atentatul a vizaz sute de credincioşi, veniţi să se reculeagă la mormântul lui Ahmed Sultan, un sfânt musulman sufit, din secolul al XIII-lea, mai cunoscut sub numele de Sakhi Sarwar, în această zonă în care combatanţi Taliban şi alte grupuri care le sunt aliate sunt relativ activi. Doi kamikaze au detonat bombele pe care le aveau asupra lor, în momentul în care poliţia a încercat să îi împiedice să intre. Este vorba despre cel de-al cincilea atentat sinucigaş din ultimele cinci zile, în Pakistan.

CHINA

Arestare

Poliţia a înconjurat studioul unuia dintre cei mai cunoscuţi artişti ai Chinei, după ce autorităţile l-ar fi arestat pe aeroportul din Beijing. Ai Weiwei şi un asistent au postat pe Twitter că au fost reţinuţi când plecau spre Hong Kong. Un asistent a postat ulterior că opt dintre angajaţii studioului au fost chemaţi la interogare. Ai Weiwei este cunoscut ca un critic deschis al Guvernului chinez. Acesta a ajutat la conceperea faimosului stadionul folosit pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, chiar dacă ulterior a chemat la boicotarea evenimentului, spunând că oficialii chinezi le foloseesc ca propagandă. De asemenea, a acuzat Guvernul că reduce la tăcere disidenţii. În luna ianuarie, artistul a spus că autorităţile l-au plasat în arest la domiciliu pentru a-l împiedica să participe la un eveniment. În ultimele săptămâni, China a arestat mai mulţi avocaţi şi activişti pentru drepturile omului, în condiţiile unor apeluri la proteste similare cu cele din Orientul Mijlociu.



12