Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 04 Aprilie 2011 / 00:00 678 accesări

R. MOLDOVA

Probleme vechi

Transnistria nu va renunţa niciodată la procesul de recunoaştere internaţională a independenţei sale. Declaraţia MAE de la Tiraspol intervine după ce ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a afirmat săptămâna trecută, în urma întrevederii cu omologul său moldovean, Iurie Leancă, că oficialii de la Moscova se pronunţă pentru un statut special al Transnistriei în cadrul R. Moldova, iar autorităţile de la Chişinăul şi Rusia au ajuns la un acord în acest sens. Pe de altă parte, artidul Comuniştilor din R. Moldova l-a desemnat sâmbătă pe fostul ministru al Economiei, Igor Dodon, drept candidat la funcţia de primar al Chişinăului, în vederea alegerilor locale din 5 iunie. Plenara Comitetul Central al PCRM a decis în unanimitate că Igor Dodon, de 36 de ani, este candidatul formaţiunii pentru primăria Chişinăului.

YEMEN

Foc împotriva protestatarilor

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi multe altele au fost rănite, ieri, atunci când poliţia a deschis focul asupra manifestanţilor reuniţi în oraşul Taiz. Un medic citat de BBC News a declarat că circa 100 de persoane au fost rănite şi că poliţia a fost muniţie de război, gaze lacrimogene şi bastoane pentru a dispersa protestatrii. Taiz, un oraş cu aproape 500.000 de locuitori aflat la 200 de kilometri la sud de capitala Sanaa, s-a confruntat cu proteste de amploare faţă de preşedinte. Într-o conferinţă de presă organizată la Sanaa, cel mai mare bloc de opoziţie a prezentat planul său în cinci puncte pentru un transfer paşnic al puterii. În baza acestuia, preşedintele Ali Abdullah Saleh ar trebui să îi predea toate prerogativele vicepreşedintelui Abdu Rabu Mansour Hadi. După ce puterea îi va fi predată lui Hadi, acesta ar trebui să schimbe structura forţelor de securitate, inclusiv a Gărzii Republicane, într-un mod care să fie corect şi în concordanţă cu legea fundamentală yemenită.

EGIPT

Posibilă plecare

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a părăsit Egiptul şi se îndreaptă spre Germania, a relatat postul de televiziune al-Jazeera, care a citat surse sub acoperirea anonimatului şi nu a oferit alte detalii. Hosni Mubarak s-a retras în staţiunea la Marea Roşie Sharm el-Sheikh şi nu a mai apărut în public după ce şi-a dat demisia în 11 februarie, după 18 zile de proteste în ţară.

RUSIA

Creştere economică

Creşterea economiei Rusiei s-a accelerat în trimestrul patru din 2010 datorită majorării preţului materiilor prime şi a investiţiilor sporite ale companiilor. În perioada octombrie-decembrie 2010, Produsul Intern Brut a crescut cu 4,5% faţă de perioada similară din 2009, după un avans de 3,1% în trimestrul trei din 2010, a anunţat vineri Serviciul Federal de Statistică. Economiştii se aşteptau ca economia Rusiei să crească cu 4,8% în trimestrul patru din 2010. Anul trecut, Produsul Intern Brut al Rusiei (PIB) a înregistrat o creştere de 4%, a anunţat Serviciul Federal de Statistică, confirmând estimarea sa iniţială. În următorii ani, Rusia vrea să înregistreze o creştere de 7-8% şi speră să-şi îndeplinească acest obiectiv prin reducerea participaţiilor deţinute de Guvern în sectoarele cheie şi prin scăderea birocraţiei, a declarat recent ministrul rus de Finanţe, Alexei Kudrin. Acesta a explicat că, în următorii trei ani, ministerele îşi vor reduce numărul de angajaţi cu 20% şi până la mijlocul acestui an vor prezenta planuri de eficientizare a cheltuielilor. În plus, a subliniat oficialul rus, Guvernul va vinde o parte importantă din participaţiile deţinute la de stat la marile companii. Alexei Kudrin a afirmat recent că deficitul Rusiei ar putea scădea la 3% din PIB anul acesta, când bugetul se bazează pe un preţ de 75 de dolari al barilului de petrol.

COREEA DE NORD

Ajutor alimentar

Preşedintele Parlamentului nord-coreean a cerut Marii Britanii să trimită ajutor umanitar ţării sale, care suferă de o lipsă acută de hrană. Choe Tae-bok, preşedintele Adunării Supreme a Poporului nord-coreean, a vizitat Marea Britanie între 28 şi 31 martie, la invitaţia Grupului parlamentar britanico-nord-coreean. Acesta a declarat că următoarele două luni vor fi cele mai grave pentru ţara sa. Statul comunist suferă o penurie de alimente şi energie din cauza anilor de izolare, dezastrelor naturale, dar şi administrării defectuoase a resurselor. Coreea de Nord depinde din anul 1995 de ajutor internaţional pentru a-şi putea hrăni populaţia de 20 de milioane de persoane.

SPANIA

Renunţare

Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a anunţat sâmbătă, că nu va mai candida pentru un al treilea mandat în cadrul alegerilor legislative din 2012. „Nu voi mai fi candidat la alegerile generale”, a declarat acesta în cadrul unei reuniuni a Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol, al cărui secretar general este. Jose Luis Rodriguez Zapatero a menţionat că a luat această decizie având în vedere binele ţării, al partidului din care face parte şi al familiei sale. Mai mulţi spanioli au protestat sâmbătă la Madrid, unde a avut loc o reuniune a conducerii Partidului Socialist Spaniol. Manifestanţii, strânşi în jurul sediului, au scandat „Demisie Zapatero”, „Mai puţină corupţie” şi „Hoţii”. Forţe importante de poliţie au fost desfăşurate în jurul clădirii. Premierul Zapatero a fost huiduit şi fluierat la ieşirea din şedinţă şi câteva busculade au avut loc între protestatari şi forţele de ordine.

PORTUGALIA

Aterizări forţate

Un avion Airbus A330 al companiei portugheze TAP, ce efectua un zbor între Rio de Janeiro şi Lisabona, având 227 de pasageri la bord, a fost nevoit să aterizeze sâmbătă la Salvador de Bahia în Brazilia, din cauza unui incident tehnic de natură încă nespecificată. Un alt aparat A330 a plecat de la Lisabona ieri după-amiază pentru a-i repatria pe pasageri, care au fost cazaţi la un hotel.

IRAK

Revendicare

O ramură Al-Qaida din Irak a revendicat recentul atac sinucigaş din oraşul irakian Tikrit, situat la nord de Bagdad, soldat cu moartea de 58 de persoane, a anunţat centrul american de monitorizare a site-urilor islamiste. Atacul de la Tikrit, oraşul natal al lui Saddam Hussein şi fost bastion al-Qaida, a fost cel mai sângeros din Irak în acest an. Atacatorii, care purtau uniforme de agenţi de securitate şi care au detonat bombe, au intrat în sediul consiliului provincial şi au luat ostatici, potrivit oficialilor locali. Ostaticii care nu au murit în urma exploziilor au fost executaţi de atacatori. Într-un comunicat postat pe un site folosit deseori de radicalii ismalişti, Statul Islamic al Irakului, o grupare locală aflată sub protecţia al-Qaida, a precizat că atacul a fost un răspuns la ceea ce, conform comunicatului, ar fi fost crime comise împotriva deţiniţilor sunniţi. Cinci militanţi Al-Qaida au comis atacul folosind o maşină capcană, centuri cu materiale explozive şi grenade de mână.

CHILE

Cutremur

Un seism de 5,9 grade s-a simţit, sâmbătă, în nordul statului Chile. Nu au fost înregistrate daune, a declarat Biroul chilian pentru situaţii de urgenţă. Seismul s-a produs la 135 de kilometri la nord-est de oraşul Iquinque. În urmă cu un an, un cutremur de 8,8 grade a provocat moartea a peste 500 de persoane şi a provocat pagube uriaşe în partea centrală şi de sud a ţării.

NIGERIA

Alegeri amânate

Autorităţile nigeriene au decis să amâne pentru astăzi alegerile legislative din cauza problemelor de organizare care au afectat scrutinul prevăzut pentru sâmbătă. Potrivit Reuters, materialele necesare pentru desfăşurarea procesului de vot nu au ajuns în numeroase zone din ţară. Alegerea celor 360 de membri ai Camerei Reprezentanţilor şi a celor 109 senatori, care trebuia să se desfăşoare sâmbătă, face parte dintr-o serie de scrutine prevăzută în această lună, cu valoare de test pentru democraţia din cea mai populată ţară din Africa. Alegerile prezidenţiale, care sunt mai importante, au fost fixate pentru data de sâmbătă, 9 aprilie. La o săptămână după acestea ar urma să aibă loc scrutine regionale



12