RUSIA
Emirul din Caucaz, ucis?
Forţele ruse au spus că este posibil ca liderul militant cecen Doku Umarov să se numere printre cei ucişi într-un atac din regiunea Caucazului de Nord. 17 rebeli au fost ucişi luni, într-un atac în Inguşetia, vizând o bază folosită de insurgenţii islamişti pentru a antrena atentatori sinucigaşi. Şi trei militari ruşi şi-au pierdut viaţa. Identităţile militanţilor nu au fost stabilite încă, dar oficiali din forţele de ordine au declarat că există posibilitatea ca Umarov, unul dintre cei mai căutaţi terorişti din Rusia, să fi murit în atac. Umarov, care s-a autodeclarat Emirul din Caucaz, a revendicat atacurile sinucigaşe din martie 2010, vizând metroul din Moscova, în care şi-au pierdut viaţa 40 de persoane. El ar fi ordonat şi atentatul vizând aeroportul internaţional Domodedovo, soldat cu 37 de morţi. În ultimii ani au existat mai multe informaţii false privind moartea lui Umarov.
BULGARIA
Cinci seisme în 24 de ore
Cinci cutremure au fost înregistrate în Bulgaria, în ultimele 24 de ore, în zona oraşelor Stara Zagora şi Topolovgrad, a anunţat, ieri, Centrul european de Seismologie. Ultimul cutremur, cu magnitudinea de 3,8 grade pe Scara Richter, s-a produs ieri, la ora 10.28, la o adâncime de doi kilometri şi o distanţă de 43 de kilometri sud de Stara Zagora şi opt kilometri est de oraşul Dimitrovgrad. Primarul unui oraş învecinat Simeonovgrad susţine că seismul a fost resimţit puternic de locuitori, iar şcolile au fost evacuate. În total, cinci cutremure au fost înregistrate începând din noaptea de duminică spre luni, în apropiere de Stara Zagora şi oraşul Topolovgrad, dar nu au fost anunţate victime sau pagube materiale.
IRAK
Atac la Tikrit
Un grup de bărbaţi înarmaţi a pătruns, ieri, în sediul autorităţilor locale din oraşul irakian Tikrit, incidentul soldându-se cu moartea a 45 de persoane, după ce forţele de ordine au luat cu asalt clădirea. Printre victime se numără şapte dintre atacatori, trei dintre membrii Consiliului provinciei Salahuddin dar şi ziaristul Sabah al-Bazee, de 30 de ani, care lucra pentru agenţia de presă Reuters. Tikrit este capitala provinciei irakiene Salahuddin, una dintre cele mai afectate de violenţe.
AUSTRIA
Europarlamentar demisionar
Partidul Poporului din Austria a pierdut un al doilea europarlamentar, luna aceasta, din cauza scandalurilor, după ce conservatoarea Hella Ranner şi-a anunţat demisia, ieri. Ranner a reacţionat la informaţiile din presă potrivit cărora ar fi folosit ilegal contul ei de cheltuieli, pentru a plăti datoriile unei companii de consultanţă intrată în insolvenţă, în care deţinea acţiuni. Demisia lui Ranner vine în condiţiile în care liderul facţiunii Partidului Poporului, Ernst Strasser, a demisionat la 20 martie. ”Sunday Times” a scris în urmă cu o săptămână că Adrian Severin, Ernst Strasser (fost ministru austriac de Interne) şi Zoran Thaler (fost ministru de Externe sloven) au acceptat 100.000 de euro pe an de la reporteri care se dădeau drept lobbişti, pentru a prezenta amendamente la proiectele de directive ale UE referitoare la sectorul bancar.
AFGANISTAN
Scuze americane
Armata americană a prezentat scuze, după ce ”Rolling Stone” a publicat noi fotografii cu militari americani care pozau alături de cadavrele unor civili afgani. Armata a spus că fotografiile sunt contrare valorilor sale. Ca şi în cazul celor publicate de ”Der Spiegel”, armata prezintă ”scuze pentru tulburarea provocată de aceste fotografii”. Fotografii similare au apărut în ”Der Spiegel”, săptămâna trecută. Se pare că afganii au fost ucişi anul trecut. Armata americană a organizat procese la Curtea Marţială pentru cei care ar fi fost implicaţi. O persoană a fost încarcerată săptămâna trecută. ”Rolling Stone” a obţinut circa 150 de fotografii şi a postat 17 pe site-ul său. De asemenea, au fost postate înregistrări video ce prezintă atacuri ale armatei americane asupra afganilor.
OMAN
Protest dispersat
Soldaţii au fost desfăşuraţi, ieri, în oraşul Sohar din Oman, pentru a dispersa protestatarii care cereau reforme social-economice. Mai mulţi protestatari au fost arestaţi. Cel puţin un protestatar a murit de la declanşarea manifestaţiilor. Sultanul Qaboos bin Said, care conduce Omanul de 40 de ani, a introdus măsuri pentru a calma protestele şi a transferat unele prerogative legislative către Consiliu, ce anterior acţiona ca organism consultativ.
YEMEN
Bilanţ tragic
Bilanţul exploziei de la fabrica de muniţie din Yemen a ajuns la 150 de morţi, a informat, ieri, postul de televiziune Al Arabiya. Bilanţul anterior era de 110 morţi. Medicii spun că printre victime figurează şi copii. Surse din serviciile de securitate acuză al-Qaida din Peninsula Arabă pentru explozia produsă la o zi după ce militanţii efectuaseră un raid acolo. Însă alţii speculează că explozia a venit într-un moment prielnic pentru preşedintele Ali Abdullah Saleh, pentru a distrage atenţia de la protestele antiguvernamentale. Saleh a respins, luni seară, apelurile la demisie, spunând că cei care sunt împotriva sa trebuie să îl înfrunte în alegeri. Scrutinul prezidenţial va avea loc în 2013.
EGIPT
Hosni Mubarak are pensie de 339 de dolari
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak are o pensie de 339 de dolari de la stat, potrivit unui ziar egiptean. Pensia lui Mubarak, ca fost comandant al armatei, nu a fost dezvăluită, potrivit “Al-Masry Al-Youm”. Mubarak nu a mai apărut în public de la revoltele de luna trecută care l-au obligat să se retragă de la putere. El nu poate părăsi ţara şi se crede că ar trăi în arest domiciliar la vila sa din Sharm el-Sheikh.