Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 24 Martie 2011 / 00:00 624 accesări

ISRAEL

Atentat sângeros la Ierusalim

O explozie a avut loc, ieri, în apropierea principalei autogări din Ierusalim. Cel puţin două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, au anunţat autorităţile locale, care au precizat că 15 persoane sunt în stare destul de gravă. Autorităţile au anunţat anterior că a fost vorba despre un atentat, explozibilul fiind plasat într-o geantă lăsată în apropierea unei staţii de autobuz. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a anulat vizita la Moscova. El urma să plece în Rusia, ieri seară. Atacul vine după ce vicepremierul israelian, Silvan Shalom, a avertizat că Israelul ar putea lansa o nouă ofensivă militară în Fâşia Gaza controlată de Hamas, după ce mai multe rachete şi obuze de mortieră au fost lansate din regiune în deşertul Negev. Jihadul Islamic, o facţiune mai mică din Gaza, aliată cu Hamas, a revendicat două atacuri asupra Be\'er Sheva şi unul asupra Ashdod. Atacurile intervin pe fondul unei intensificări a schimburilor de focuri între Israel şi Hamas, soldate, marţi, cu moartea a patru civili palestinieni şi a cinci militanţi. Premierul israelian şi preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, urmau să se afle la Moscova, săptămâna aceasta, în acelaşi timp, dar nu aveau planificată vreo întâlnire directă. Un oficial israelian a declarat că Netanyahu este dispus să se întâlnească oriunde cu Abbas, dar nu acesta este scopul vizitei sale la Moscova. Ambasada României la Tel Aviv menţine contactul cu autorităţile israeliene, pentru a verifica dacă printre victimele atentatului se află şi cetăţeni români, dar până la această oră nu există informaţii oficiale în acest sens, anunţă MAE

SIRIA

Revoltă prin sms

Mai mult de un milion de SMS-uri trimise din străinătate îi cheamă pe sirieni să folosească moscheile ca bastion al insurgenţei antiguvernamentale, spune agenţia oficială Sana. Agenţia nu citează conţinutul exact al mesajelor, dar precizează că majoritatea au fost trimise din Israel. Mai mulţi cetăţeni sirieni au confirmat că au primit astfel de mesaje. Potrivit presei locale, forţele de ordine siriene continuă să descopere ascunzători de arme, aduse în Siria pe la frontiere. Cel puţin şase persoane au murit ieri dimineaţă, în violenţele din oraşul sirian Daraa, au spus martori oculari şi activişti, acuzând forţele de securitate că au deschis focul asupra personalului medical de lângă moscheea Omari. Manifestanţii ocupaseră moscheea şi o foloseau drept punct de refugiu. Ei au spus că nu vor ieşi din lăcaşul de cult până când cererile nu le vor fi îndeplinite. Câteva sute de protestatari se aflau înăuntru în momentul atacului de ieri dimineaţa. Protestele s-au intensificat, marţi, în Daraa, oraş aflat la 100 de kilometri de Damasc, după moartea unui copil de 14 ani în timpul reprimării manifestaţiilor. Demonstranţii cer libertăţi politice şi eradicarea corupţiei. Mişcarea de contestare a regimului a început vineri şi s-a soldat deja cu şase morţi. Siria, ţară cu 22 de milioane de locuitori, majoritatea sunniţi, se află de 11 ani sub conducerea autocrată a lui Bashar al-Assad, care i-a succedat la preşedinţie tatălui său, Hafez al-Assad.

BAHRAIN

Gafă europeană

Un consilier al şefei diplomaţiei UE, Catherine Ashton, a apărat acţiunile forţelor de securitate din Bahrain, care au deschis focul asupra protestatarilor, săptămâna trecută. Vorbind în comisia pentru afaceri externe din PE, marţi, după ce a vizitat Bahrainul, Robert Cooper, consilierul lui Ashton pe Balcanii de Vest şi Orientul Mijlociu, a spus că ”această ţară este, în mod normal, o insulă plăcută, un loc paşnic. Nu ştiu dacă poliţia s-a mai confruntat cu astfel de tulburări ale ordinii publice până acum. Nu este uşor să te descurci cu manifestaţii ample, unde pot apărea acte de violenţă. Este o misiune grea pentru poliţie, nu este ceva care iese mereu bine nici măcar în ţările occidentale, iar accidente se mai produc”. Oficialul a notat că şi doi poliţişti au murit săptămâna trecută. Referindu-se la blocajele puse de opoziţie pe drumul către aeroportul din Manama, el a spus: ”Din punctul de vedere al gestionării din Bahrain, care este o insulă mică, situaţia a devenit aproape intolerabilă. Oamenii trebuie să înţeleagă faptul că autorităţile aveau dreptate să reinstaureze calmul şi ordinea şi exact asta au făcut. Însă acest lucru este corect numai dacă este urmat de dialog”. Forţele de securitate din Bahrain au atacat, vineri, protestatarii în Manama, ucigând patru şi rănind peste 200. Nivelul de violenţă a fost calificat de ONU ca ”şocant”. Ulterior, forţele au blocat principalul spital, împiedicând medicii să trateze răniţii. ONU a spus marţi că între 50 şi 100 de persoane sunt date dispărute de la declanşarea reprimărilor, dintre care două persoane au fost găsite moarte. Un medic arestat de forţele de securitate a spus că a fost bătut şi ameninţat că va fi violat. Susţinerea exprimată de Cooper a indignat un europarlamentar. Eurodeputatul Elmar Brok a spus că UE aplică un dublu standard în privinţa Libiei şi violenţelor din statele din Golf.

ARABIA SAUDITĂ

Alegeri locale

Arabia Saudită va organiza alegeri locale la 23 aprilie, după o întârziere de doi ani, relatează BBC. Însă, ca o lovitură dată reformiştilor, femeile nu vor putea participa la vot. Arabia Saudită a avut alegeri municipale în 2005, primul scrutin din această ţară.

PAKISTAN

Seism moderat

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 grade s-a produs ieri la Peshawar, în nord-vestul Paksitanului. Epicentrul cutremurului s-a situat la o adâncime de 100 de kilometri şi sunt puţine riscuri să se înregistreze victime omeneşti sau pagube materiale de proporţii. Luni, un seism de 5,8 grade cu epicentrul în zona muntoasă Hindu Kush, s-a resimţit în capitala ţării, Islamabad şi în zone din nord-vestul ţării. Un cutremur devastator înregistrat în octombrie 2005, în nordul Pakistanului, s-a soldat cu cel puţin 73.000 de morţi.



12