SUA
Român arestat
Un cetăţean român a fost arestat în SUA după ce a păcălit o femeie de 37 de ani, originară din Scottsboro, căreia i-a vândut o maşină, pe Internet, însă după ce aceasta a transferat banii, nu a primit bunul achiziţional, ancheta poliţiştilor durând opt luni până la capturarea hoţului. Radu Manolache, de 39 de ani, i-a spus femeii că este un fost agent FBI, iar vehiculul a aparţinut unui membru al familiei care a decedat recent, astfel că vroia să scape de maşină. Bărbatul este căutat şi în statul Louisiana, fiind implicat într-o serie de fraude pe Internet. Radu Manolache este singurul arestat.
GRECIA
Grevă generală
Principalele sindicate elene au convocat ieri o grevă generală de 24 de ore care ameninţă să paralizeze ţara, în contextul neînţelegerilor dintre sindicate şi guvern pe tema politicii de austeritate ce vizează reducerea uriaşei datorii a ţării. În cadrul primei greve generale din acest an şi după zece luni de aplicare a unor măsuri drastice, sindicatele au chemat cetăţenii la proteste împotriva reducerilor prin care executivul doreşte micşorarea deficitului. Spitalele publice vor primi numai cazuri de urgenţă, şcolile şi grădiniţele nu-şi vor deschide porţile, iar Uniunea Comercianţilor din Grecia a cerut închiderea magazinelor. Farmaciştii şi angajaţii băncilor au fost chemaţi să se alăture greviştilor, iar participarea la grevă a principalului sindicat al funcţionarilor va face să nu funcţioneze primării, ministere şi întreprinderi publice. Atena va rămâne fără transport public, cu excepţia metroului, iar ziariştii nu vor furniza informaţii.
Protestul a degenerat în violenţe. Zeci de tineri s-au confruntat în centrul Atenei, cu forţele de ordine, desfăşurate în faţa Ministerului de Finanţe. S-au folosit gaze lacrimogene pentru a-i respinge pe tineri, care aruncau cu diverse proiectile.
POLONIA
Morţi de frig
Temperaturile scăzute din Polonia au provocat moartea a 200 de persoane în această iarnă, conform unui nou bilanţ anunţat de poliţie. În următoarele zile, temperaturile vor scădea sub minus 20 de grade în unele regiuni poloneze, astfel că bilanţul riscă să crească. În luna decembrie s-au înregistrat cele mai multe decese, respectiv 134. Victimele sunt în principal bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, fără domiciliu, aflaţi cel mai adesea în stare de ebrietate. Iarna trecută, 289 de persoane au murit de frig în Polonia.
COASTA DE FILDEŞ
Interdicţie prelungită
Guvernul lui Alassane Ouattara, recunoscut de comunitatea internaţională drept preşedinte al Coastei de Fildeş, a anunţat prelungirea până la 15 martie a interdicţiei privind exporturile de cacao, o presiune pentru a-l forţa pe preşedintele în exerciţiu Laurent Gbagbo să plece de la putere. Contravenienţii se expun unor sancţiuni naţionale şi internaţionale, aminteşte premierul. Angajat într-o dispută cu Laurent Gbagbo de la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, Alassane Ouattara a ordonat pe data de 24 ianuarie încetarea timp de o lună a exporturilor de cacao din Coasta de Fildeş, primul producător la nivel mondial.
YEMEN
Manifestanţi ucişi
Doi studenţi care participau la o manifestaţie la universitatea din Sanna pentru a cere plecarea preşedintelui Ali Abdallah Saleh au fost ucişi şi alţi 11 au fost răniţi, marţi seară, într-un atac armat al susţinătorilor regimului. Atacul a avut loc spre miezul nopţii, iar manifestanţii au reacţionat încercând să neutralizeze, cu ajutorul poliţiei, atacatorii care au reuşit să fugă. Acest bilanţ a fost confirmat de comitetul care a organizat manifestaţia. Este vorba despre primele victime în protestele care cer plecarea preşedintelui Saleh, aflat la putere de 32 de ani, în capitala yemenită. Un număr de 12 persoane au fost ucise în proteste similare la Aden, în sudul Yemenului, de la începutul protestelor, în urmă cu zece zile, potrivit unor surse medicale. Bilanţul este contestat de Ministerul yemenit de Interne, care afirmă că numai patru persoane au fost ucise în acest oraş în care protestele au luat o turnură mult mai violentă decât la Sanaa.
IORDANIA
Ziua Furiei
O Zi a Furiei este organizată vineri la Amman, pentru a denunţa violenţele şi a cere reforme, a anunţat opoziţia, sperând că aceasta va fi cea mai mare manifestaţie de la începutul mişcării de contestare din regat, în luna ianuarie. Circa 10.000 de membri ai mişcării islamice sunt aşteptaţi la Amman pentru a denunţa violenţele şi a cere reforme, a declarat Zaki Bani Rsheid, membru al comitetului executiv al Frontului Acţiunii Islamice, principalul partid de opoziţie. Alte 19 partide şi grupări au făcut apel la manifestaţii în capitală şi diferite guvernorate din regat. Regele l-a demis pe data de 1 februarie pe premierul său, pentru a calma protestatarii, şi s-a angajat la reforme generale după discuţii cu islamiştii.
ARABIA SAUDITĂ
Măsuri sociale
Regele Abdallah a anunţat ieri o serie de măsuri sociale în favoarea angajaţilor bugetari, a studenţilor şi pentru facilitarea obţinerii de credite, cu ocazia revenirii în Arabia Saudită după o absenţă de trei luni. Suveranul saudit a ordonat ca o primă de 15% din salarii să fie acordată pentru circa un milion de angajaţi din sistemul public. În plus, capitalul unui fond pentru locuinţe va creşte la 40 de miliarde de riali (10,7 miliarde de dolari) pentru facilitarea acordării de credite imobiliare. În plus, regele a graţiat numeroşi deţinuţi condamnaţi pentru fraude, luând o serie de măsuri pentru diminuarea ratei şomajului şi ajutarea studenţilor. Regele Abdallah este aşteptat în cursul după-amiezii la Riyad, după o absenţă de trei luni, din cauza unui tratament.
COREEA DE NORD
Proteste
Manifestaţii au avut loc în trei oraşe nord-coreene, un lucru foarte rar în această ţară, demonstranţii denunţând lipsa alimentelor şi întreruperea electricităţii. „Nu mai putem trăi. Daţi-ne lumină şi orez!”, au strigat protestatarii, conform ziarului sud-coreean „Chosun Ilbo”. Manifestaţiile au avut loc cu două zile înainte de ziua lui Kim Jong-Il, care este pe 16 februarie, în oraşele Jongju, Yongchon şi Sonchon, în vestul Coreei de Nord. Protestele sunt extrem de rare în Coreea de Nord. Ultimele proteste cunoscute au avut loc la sfârşitul anului 2009. Protestatarii erau nemulţumiţi că electricitatea fusese întreruptă în regiunea lor pentru a fi direcţionată spre Phenian, unde era nevoie de un volum mai mare de curent electric cu ocazia zilei lui Kim Jong-il. Lumea este nemulţumită şi pentru că preţul orezului a crescut foarte mult. Este puţin probabilă o mişcare de revoltă similară cu cele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu.
CHINA
Nou apel
Protestele din lumea arabă îi motivează pe chinezi. Un nou apel a fost postat pe Internet în China, chemând cetăţenii să se strângă în fiecare duminică, în 13 oraşe, pentru a cere creşterea transparenţei guvernamentale şi libertate de exprimare. Apelul, postat pe site-ul boxun.com, pare să provină de la acelaşi grup aflat la originea reuniunilor din China de duminica trecută. Atunci, importante efective de poliţie au fost mobilizate de putere atât la Beijing, cât şi în alte 12 oraşe chineze. Redactat sub formă de scrisoare deschisă adresată Parlamentului chinez, textul reia criticile făcute de populaţiile din ţările arabe liderilor lor. „Invităm fiecare participant să se plimbe, să observe, chiar să pretindă că nu face nimic altceva decât să se plimbe. Guvernul autoritar va tremura de frică, dar cu condiţia să fiţi acolo”, susţin iniţiatorii reuniunilor.
INDIA
Marş împotriva inflaţiei
Zeci de mii de manifestanţi au defilat, ieri, pe străzile capitalei federale indiene, pentru a protesta faţă de inflaţia galopantă care deteriorează şi mai mult situaţia a milioane de persoane sărace. Manifestanţii, majoritatea proveniţi din clasa muncitoare, arborau, mulţi dintre ei, drapele comuniste şi scandau sloganuri împotriva inflaţiei şi corupţiei. Drumurile din centrul oraşului New Delhi au fost închise circulaţiei. Mişcarea, organizată de Comitetul Sindicatelor Indiene, afiliat la Partidul Comunist, şi la care s-au asociat şi alte sindicate, vizează exercitarea de presiuni asupra Guvernului, cu câteva zile înainte de votarea bugetului anual în Parlament, lunea viitoare. Premierul Manmohan Singh a avertizat recent că nivelul ridicat al inflaţiei, generat de o creştere bruscă a preţurilor bunurilor alimentare, este o ameninţare serioasă în calea dezvoltării celei de-a treia puteri economice din Asia. Guvernul anticipează o creştere economică de 8,5% în acest an. Ultimele date publicate semnalau o inflaţie alimentară de 11,05%, după ce aceasta s-a apropiat recent de nivelul de 20%. Inflaţia generală calculată în funcţie de preţurile practicate la produse en-gros era de 8,23% în ianuarie.
SERBIA
Implicare masivă
Zece mii de persoane sunt implicate în urmărirea lui Ratko Mladic şi Goran Hadzic, în vederea arestării lor, cei doi fiind ultimii fugari căutaţi de justiţia internaţională, a declarat procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevic, în urma unei întrevederi cu procurorul Tribunalului Penal Internaţional (TPI), Serge Brammertz. La rândul său, preşedintele Boris Tadic a afirmat că Serbia se consacră complet localizării şi arestării celor doi. Procurorul TPI este într-o vizită de lucru la Belgrad, cu scopul evaluării progreselor autorităţilor sârbe în urmărirea celor doi fugari. Ratko Mladici este inculpat de genocid de TPI, pentru rolul său în timpul războiului din Bosnia din perioada 1992-1995. Este considerat drept principalul responsabil al masacrului de la Srebrenica din anul 1995, când au murit aproximativ 8.000 de musulmani bosniaci. Goran Hadzic era unul din liderii sârbilor din Croaţia în timpul conflictului din această fostă republică iugoslavă, din perioada 1991-1995.
OLANDA
Condamnare
Fostul oficial sârb Vlastimir Djordjevic a fost condamnat ieri la 27 de ani de închisoare de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru crime de război. Inculpatul a fost găsit responsabil de moartea a cel puţin 724 de albanezi din Kosovo şi de expulzarea a 200.000 de etnici albanezi în 1999. Fost adjunct al ministrului sârb de Interne şi şef al securităţii publice în perioada 1997-2001, Vlastimir Djordjevic a fost găsit vinovat de crime, expulzări forţate şi acte de persecutare pe criterii politice, rasiale şi religioase comise în 1999 în Kosovo. În cursul procesului, iniţiat pe 27 ianuarie 2009, inculpatul a argumentat că operaţiunile forţelor sârbe în Kosovo nu vizau populaţia civilă, ci terorişti UCK.
ISRAEL
Arest cetăţenesc
Un jurnalist care a încercat anul trecut să îl plaseze sub arest cetăţenesc pe fostul premier britanic Tony Blair a procedat într-un mod similar cu ministrul israelian al Afacerilor Externe, Avigdor Lieberman. David Cronin, un jurnalist acreditat la Bruxelles, l-a abordat marţi pe Avigdor Lieberman în sediul Consiliului European, strigând: „Domnule Lieberman, acesta este un arest cetăţenesc. Sunteţi acuzat de discriminare. Vă rog să mă însoţiţi la cea mai apropiată secţie de poliţie”. Jurnalistul a fost luat de doi agenţi de securitate şi dat afară din sală în timp ce striga „Eliberaţi Palestina”.
MAREA BRITANIE
Sărut cu o adolescentă
Deputatul britanic acuzat de pedofilie recunoaşte că s-a sărutat şi a ţinut în braţe o adolescentă. Mike Hancock, de 64 de ani, a fost catalogat drept pedofil de adversarul său politic, Les Cummings, în cursul campaniei electorale de anul trecut. Les Cummings a fost dat în judecată, fiind acuzat că a făcut declaraţii false despre caracterul lui Hancock, cu scopul de a schimba rezultatul alegerilor. Însă, Mike Hancock a recunoscut că a avut o relaţie afectivă cu o adolescentă. A mai admis că a avut şi alte relaţii extraconjugale. Mike Hancock a declarat că s-a întâlnit cu fata în 1985, având relaţii cu ea până când aceasta s-a măritat în 1993. Acesta susţine că adolescenta avea 17 ani, nu 14, aşa cum afirmă rivalul său politic. La Tribunalul din Southampton, Les Cummings este acuzat că a realizat o broşură, în luna aprilie, care conţinea informaţii potrivit cărora Mike Hancock ar fi avut o relaţie cu o fată în vârstă de 14 ani, care a rămas însărcinată, că ar fi avut o relaţie cu o româncă în timpul activităţilor sale caritabile din această ţară şi de asemenea că ar fi fost văzut dormind în pat cu copii, tot în România.
RUSIA
Demitere
Primarul oraşului rus Volgograd, fostul Stalingrad, a fost demis de guvernatorul regiunii, dar a anunţat că insistă să rămână în funcţie, contestând decizia aflată din presă. „Primarul Roman Grebennikov a dat de mai mult timp dovadă de rea-voinţă şi a demonstrat că este incapabil să conducă un oraş de un milion de locuitori”, a argumentat guvernatorul regiunii, Anatoli Brovko. Potrivit site-ului de ştiri Volgograd Times, primarul a fost demis pentru că a refuzat să aplice deciziile justiţiei privind modernizarea infrastructurii oraşului. Această demitere, rară în Rusia, este posibilă graţie unui decret al Kremlinului datând din 2009 care le permite guvernatorilor să demită primari sau alţi funcţionari locali. Roman Grebennikov a anunţat că va contesta această decizie în justiţie şi va continua să fie primar.
SENEGAL
Ruperea relaţiilor cu Iranul
Senegalul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Iranul în urma afacerilor cu arme iraniene, descoperite în luna octombrie în Nigeria şi destinate Gambiei, care au provocat moartea mai multor soldaţi senegalezi la Casamance, a anunţat ieri o sursă oficială la Dakar. Autorităţile senegaleze apreciază că aceste arme iraniene au fost folosite de rebelii separatişti din Casamance, o regiune din sudul Senegalului, unde 16 militari senegalezi au fost ucişi de la sfârşitul lunii decembrie în confruntările cu presupuşi rebeli.