MAREA BRITANIE
Număr în creştere al românilor deţinuţi
Numărul est-europenilor încarceraţi în Marea Britanie anual a crescut spectaculos în ultimii cinci ani, cel al românilor ridicându-se de la 180 în 2004, la 880 în 2009, susţine cotidianul “The Sun”, în ediţia de ieri. Unul din zece străini încarceraţi în fiecare an este polonez, potrivit datelor obţinute de “The Sun”. Numărul total de străini încarceraţi în Marea Britanie în perioada 2004-2009 a crescut de la 8.355 la 12.408, o creştere de 48,5%. În total, 883 de lituanieni au fost încarceraţi în 2009, faţă de numai 105 în 2004 şi 326 de letoni în 2009, comparativ cu 23 în urmă cu cinci ani. Numărul românilor încarceraţi a crescut de la 180 în 2004 la 880 în 2009. Datele iniţiale sugerează că numărul străinilor încarceraţi în 2010 a depăşit statisticile din 2009.
AZERBAIDJAN
Masacru într-o bază militară
Un soldat azer şi-a ucis cu o armă de foc şapte colegi, la o bază militară din această fostă republică sovietică, potrivit unui comunicat comun publicat ieri de Ministerul Apărării şi Parchetul militar. O anchetă este în curs de desfăşurare, subliniază comunicatul, care nu menţionează motivele acestei drame şi nici identitatea autorului crimelor. Faptele au fost comise la o bază militară din regiunea Goigol din vestul ţării. Schimburi de focuri în cadrul armatei azere au izbucnit de mai multe ori în decursul timpului. În ianuarie 2010, doi militari azeri au împuşcat mortal patru membri ai unităţii lor militare, înainte de a se sinucide.
AFGANISTAN
Atentat sângeros
Cel puţin 26 de civili au fost ucişi şi alţi 36 au fost răniţi, ieri, într-un atentat sinucigaş comis în faţa unei clădiri administrative din provincia afgană Kunduz, o zonă unde rebeliunea talibană este foarte activă. Atacul a avut loc în faţa sediului administrativ al districtului, unde lumea era adunată la coadă. Toate victimele sunt civili care veniseră pentru diverse probleme. Pe de altă parte, şase membri ai unei familii afgane au fost ucişi în noaptea de duminică spre luni, într-un atac aerian al NATO, casa lor din estul Afganistanului fiind vizată din greşeală, au anunţat, ieri, oficiali locali. Atacul aerian viza iniţial trei insurgenţi care plasau mine pe drum. O rachetă a atins din greşeală o casă şi a ucis şase civili, toţi membri ai aceleiaşi familii. Aceste informaţii au fost raportate şi de guvernatorul districtului Khogyani. Duminică, preşedintele afgan, Hamid Karzai, a atribuit Forţei NATO din Afganistan (ISAF) moartea a aproximativ 50 de civili, ucişi în decurs de cinci zile, într-o operaţiune care se află în curs de desfăşurare în provincia vecină Kunar.
ITALIA
Incident pe aeroportul din Milano
Terminalul 1 al aeroportului Malpensa din Milano a fost evacuat după ce un bărbat care conducea o maşină furată a intrat într-un geam al aeroportului. Bărbatul, aparent tunisian, furase maşina de teren pe care o conducea. După ce a intrat în geamul terminalului, el a coborât din automobil şi a agresat un poliţist cu un cuţit. Un agent de securitate l-a împuşcat şi apoi l-a arestat. Zborurile care urmau să decoleze de pe aeroport au fost blocate, pentru că operaţiunile de check-in au fost suspendate, însă aterizările au decurs normal. Tot ieri, poliţia italiană a anunţat că a dezamorsat un dispozitiv incendiar în centrul oraşului Milano, situat în faţa unui magazin al grupului petrolier ENI şi la aproximativ 50 de metri de redacţia locală a cotidianului de stânga “Il Fatto Quotidiano”.
FRANŢA
Şi-a dat foc în faţa Palatului de Justiţie
Un bărbat în vârstă de 54 de ani şi-a dat foc, ieri după-amiază, în faţa Palatului de Justiţie din Paris, dar a fost salvat de pompierii detaşaţi la tribunal, iar viaţa sa nu este în pericol. Bărbatul, plasat sub curatelă şi făcând obiectul unei monitorizări psihiatrice de mai mulţi ani, a fost luat în îngrijire şi spitalizat, a dat asigurări o sursă din poliţie.
INDIA
Pedeapsă capitală confirmată în apel
Justiţia indiană a confirmat, ieri, în apel, condamnarea la moarte a singurului membru în viaţă al comando-ului responsabil de atentatele de la Mumbai din 2008, soldate cu 166 de morţi, au anunţat mai multe posturi de televiziune. Potrivit presei, cei doi judecători ai Înaltei Curţi din Mumbai au respins apelul depus de pakistanezul Mohammed Ajmal Amir Kasab, privind implicarea sa în atentate. Bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost condamnat la moarte în mai 2010 de judecătorul unui tribunal excepţional, la finalul unui proces care a durat un an. Pedeapsa capitală a fost pronunţată în baza a patru capete de acuzare: omoruri, acte de război împotriva Indiei, complot şi terorism. Kasab este singurul acuzat în viaţă din cadrul comando-ului. Ceilalţi nouă membri au fost ucişi în timpul intervenţiei forţelor de ordine. În perioada 26 - 29 noiembrie 2008, un comando format din zece bărbaţi înarmaţi a provocat moartea a 166 de persoane şi rănirea a peste 300 în hoteluri de lux, într-un restaurant, în principala gară a oraşului şi la un centru evreiesc din Mumbai. India atribuie atentatele, calificate de presă drept “11 septembrie al Indiei”, grupării extremiste Lashkar-e-Taiba (LeT), instalate în Pakistan.
RUSIA
Demiterea şefului adjunct al FSB
Dmitri Medvedev l-a demis pe şeful adjunct al FSB, Viaceslav Uşakov, din cauză că activitatea sa lăsa de dorit. Decizia a fost luată la cererea şefului FSB, Aleksandr Bortnikov. Uşakov, care s-a alăturat FSB în 1975, a fost numit director adjunct în iulie 2003.
CHINA
Metode noi pentru a evita manifestaţiile
Un oficial chinez însărcinat cu aparatul de securitate al statului a afirmat că trebuie găsite noi metode pentru a evita manifestaţiile, în condiţiile în care opozanţii care au încercat duminică să protesteze în statul comunist, inspiraţi de Tunisia şi Egipt, au fost dispersaţi rapid de poliţie. Zhou Yongkang le-a cerut înalţilor oficiali să îmbunătăţească “managementul social” şi să detecteze din timp conflictele şi problemele. Zhou, membru al biroului politic al Partidului Comunist chinez, este responsabil pentru menţinerea ordinii în ţară. În timpul seminarului, el le-a spus oficialilor şi că trebuie să pună la punct o bază naţională de date cu informaţii de bază despre populaţia ţării. Aceste declaraţii au intervenit după ce înalţi oficiali au sugerat în ultimele zile că regimul de la Beijing este îngrijorat în legătură cu eventuale provocări, în condiţiile în care dezvoltarea economică inegală a ţării continuă. Duminică, poliţia a dispersat persoanele care au răspuns unui apel pe internet pentru o “revoluţie a iasomiei”, după modelul celei din Tunisia. La Shanghai, trei persoane au fost arestate. Activişti pentru drepturile omului şi avocaţi au fost reţinuţi de poliţie în orele de dinaintea manifestaţiei. Cifre date publicităţii anul trecut arată că Guvernul chinez a cheltuit aproape la fel de mult pe menţinerea securităţii interne ca şi pe apărare. Potrivit unui centru de reflecţie guvernamental, începând din 2007, în China s-au înregistrat anual circa 90.000 de incidente în masă.
SUDAN
Omar el-Bashir nu va candida pentru un nou mandat
Preşedintele Sudanului, Omar el-Bashir, nu va candida pentru un nou mandat în cursul următorului scrutin prezidenţial, anunţă un oficial din cadrul Partidului Naţional al Congresului (NCP), aflat la putere. Omar al-Bashir, ajuns la putere printr-o lovitură de stat militară în 1989, a fost reales pentru un mandat de cinci ani în aprilie 2010, în pofida inculpării de către TPI pentru crime de război şi acte de genocid comise în Darfur. Acestea au fost primele alegeri multipartite începând din 1986, dar au fost marcate de boicotul opoziţiei şi de acuzaţii de fraudă.