RUSIA
Naufragiu
Zece marinari au fost salvaţi şi alţi doi sunt daţi dispăruţi, de ieri, după naufragiul unui cargobot sub pavilion tanzanian, care s-a rupt în două în largul oraşului rusesc Soci, în Marea Neagră. Nava s-a rupt în două în condiţiile în care aruncase ancora în largul oraşului Soci, în contextul unor rafale de vânt violente. Agenţiile ruseşti de presă au precizat că nava sub pavilion tanzanian este turcească. Pentru a salva marinarii, salvatorii au lansat frânghii spre o parte a navei aflate în derivă, iar zece marinari le-au putut folosi pentru a ajunge la mal, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă. Totuşi, doi marinari sunt daţi dispăruţi, iar căutările au fost întrerupte duminică din cauza condiţiilor meteorologice dificile.
R. MOLDOVA
Intemperii
Peste 300 de localităţi din R. Moldova au rămas, sâmbătă, fără curent electric din cauza vântului puternic ce a făcut ravagii şi la Chişinău, iar meteorologii, care au instituit cod portocaliu, avertizează că rafalele vor continua şi duminică. În total, 170.000 de gospodării au rămas fără energie electrică. Cel mai mult au avut de suferit raioanele Străşeni, Orhei şi Ialoveni, din centrul ţării. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a instituit cod portocaliu de vânt în unele regiuni ale ţării şi avertizează că intemperiile vor continua şi în următoarele zile. Viteza vântului va avea o intensitate de până la 20-25 metri pe secundă (72-90 de kilometri pe oră ) iar temperaturile vor scădea. Vântul puternic a doborât în mai puţin de trei ore circa 60 de copaci în centrul capitalei Chişinău. Rafalele au mai rupt un parapet, lung de 20 de metri, de la un pod, precum şi mai multe panouri publicitare. Un panou a căzut chiar pe liniile electrice de pe bulevardul Grigore Vieru, iar câteva zeci de troleibuze au fost blocate în jur de o oră. Tot din cauza copacilor doborâţi de vânt peste liniile electrice, transportul public pe strada Mateevici a fost paralizat în jur de o oră. Au fost avariate automobile şi s-au spart geamuri, dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime, deşi un copac a căzut peste un maxi-taxi în care se aflau călători.
ITALIA
Proteste împotriva lui Berlusconi
Mii de femei s-au adunat, ieri, în mai multe oraşe din Italia, de la Palermo până în Veneţia, pentru a apăra demnitatea femeii şi a denunţa imaginea indecentă\" pe care o oferă, în opinia lor, moravurile premierului Berlusconi. Totodată, sute de italieni au ieşit, sâmbătă, în pieţele din marile oraşe ale Italiei, pentru a cere demisia prim-ministrului Silvio Berlusconi şi a-i susţine pe magistraţii „jigniţi\'” de acesta. Grupul de manifestanţi, care s-a autointitulat „Poporul mov”, şi-a dat întâlnire pe Internet şi a ales să se facă auzit cu oale şi polonice. În piaţa Sfinţii Apostoli din Roma, zgomotul oalelor şi polonicelor a atras atenţia tuturor încă de la primele ore ale amiezii de sâmbătă. Pe lângă obişuitele pancarde şi sloganuri, manifestanţii au decis să îşi spună nemulţumirea cu un concert de obiecte din bucătărie. Protestatarii îi reproşează prim-ministrului că a creat un conflict între instituţii şi că nu lasă magistraţii să îşi facă treaba. Simultan, alte sute de demonstranţi au organizat un protest în faţa Tribunalului de la Milano. Tot sâmbătă, ca o replică la manifestaţia organizată de Poporul mov, un grup de intelectuali conduşi de Giuliano Ferrara, directorul ziarului „Foglio”, a ţinut o conferinţă în susţinerea premierului, cu titlul „În lenjerie, dar în viaţă” la Teatrul Del Verme din Milano.
ISRAEL
Un nou şef
Generalul Benny Gantz, de 51 de ani, a fost desemnat ieri şef al Statului Major al armatei israeliene, de către Guvernul lui Benjamin Netanyahu, după o lungă perioadă de controversă şi incertitudine. Generalul Gantz, un paraşutist, ajunge la conducerea celei mai puternice armate din regiune, în contextul în care datele strategice sunt bulversate, după plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, îndepărtat de la putere de mişcări de stradă, după 30 de ani. Amiralul Michael Mullen, şeful Statului Major Interarme american, urmează să participe la predarea puterii, luni, la Tel Aviv, de către generalul Gaby Ashkenazi, şeful în exerciţiu al Statului Major, lui Benny Gantz. Numirea generalului Gantz s-a făcut în grabă şi confuzie. Ajuns în postul de adjunct al şefului Statului Major, acesta a anunţat anul trecut că va părăsi armata, atunci când ministrul Apărării, Ehud Barak, l-a preferat în locul său pe Yoav Galant, un alt general, pentru a deveni şef al armatei. Dar promovarea lui Yoav Galant, suspectat că a ocupat în mod ilegal un teren comun din jurul vilei sale, a fost anulată în ultimul moment, de o Comisie de Control, la 1 februarie.
AFGANISTAN
Atacuri împotriva poliţiei
Cel puţin 16 persoane au fost ucise, sâmbătă, într-o serie de atacuri, revendicate de miliţiile Taliban, asupra sediului poliţiei din Kandahar, care a fost vizat timp de mai multe ore de focuri de armă dintr-o clădire apropiată, ocupată de insurgenţi. Alte 50 de persoane, între care 23 de poliţişti, doi agenţi ai NDS şi 25 de civili, între care nouă elevi, au fost rănite, unele fiind în stare critică. Forţa NATO în Afganistan a precizat că doi civili şi un militar afgan au fost de asemenea ucişi. Patru kamikaze au fost implicaţi în atacuri, iar poliţia a reuşit să aresteze unul, dar ceilalţi trei au fost ucişi în schimbul de focuri.
IRAK
Groapă comună
O groapă în care se aflau 153 de cadavre, printre care femei şi copii ucişi de membrii reţelei teroriste al-Qaida în perioada 2006-2007, a fost descoperită de poliţiştii irakieni la nord de Bagdad. Descoperirea a fost făcută după ce un terorist a fost arestat, în urmă cu două săptămâni, în localitatea irakiană Baquba, la 60 de kilometri la nord-est de Bagdad. Bărbatul a recunoscut că, împreună cu alţi membri ai reţelei al-Qaida, a ucis persoanele ale căror cadavre au fost lăsate în groapa comună din apropiere de Baqouba. Poliţiştii irakieni au identificat cadavre ale unor femei, copii, civili, poliţişti şi soldaţi. Zona în care a fost descoperită groapa era, până în 2008, un fieff a reţelei al-Qaida. În acea vreme, teroriştii creau baraje pe drumuri şi asasinau persoanele care treceau prin regiune.
AUTORITATEA PALESTINIANĂ
Demisie
Negociatorul palestinian pentru discuţiile de pace cu Israelul, Saeb Erekat, a demisionat, sâmbătă, în urma scandalului stârnit de dezvăluirea unor documente confidenţiale ce păreau să indice că în 2008 era dispus să ajungă la o înţelegere secretă cu israelienii şi să le facă importante concesii. Un oficial palestinian a declarat că Erekat îşi asumă responsabilitatea pentru furtul de documente din biroul său, documente care ulterior au fost falsificate intenţionat. La sfârşitul lunii ianuarie, canalul al-Jazeera a informat că mai multe documente confidenţiale ar arăta că negociatorii palestinieni erau dispuşi în 2008 să facă importante concesii în privinţa Ierusalimului de Est şi a refugiaţilor. Saeb Erekat a spus că este victima unei campanii de defăimare şi că al-Jazeera transmite minciuni şi informaţii scoase din context. Palestinienii şi israelienii negociază un acord de pace din 1999. În prezent, negocierile sunt întrerupte de mai multe luni, după ce anul trecut fuseseră reluate sub patronajul preşedintelui Obama.
RUSIA
Arestări
Între zece şi 14 persoane, între care şi liderul Frontului de stânga, Serghei Udalţov, au fost reţinute, sâmbătă, în urma unei manifestaţii a opoziţiei ruse, la care au participat aproape 300 de persoane, în centrul Moscovei, a anunţat liderul Frontului de stânga. Aceste persoane au fost reţinute în timp ce încercau să meargă spre sediul administraţiei prezidenţiale, pentru a le transmite autorităţilor revendicările lor. Marşul a fost lansat după o manifestaţie autorizată a opoziţiei, la care au participat aproximativ 300 de persoane, în centrul Moscovei. Ca în fiecare lună, opoziţia rusă s-a reunit în centrul capitalei pentru o „Zi a furiei”, pentru a cere plecarea liderilor actuali. În cursul mitingului, manifestanţii au scandat sloganuri precum „Este timpul să schimbăm puterea!”. La Sankt Petersburg, aproape o sută de persoane s-au reunit, sâmbătă, pentru Ziua furiei.
PAKISTAN
Mandat de arestare
O instanţă din Pakistan a emis mandat de arestare pe numele fostului preşedinte pakistanez Pervez Musharraf în legătură cu dosarul asasinării fostului premier Benazir Bhutto, relatează CNN, precizând că generalul trăieşte într-un exil autoimpus la Londra după ce a demisionat în 2008. Procurorii susţin că Pervez Musharraf este responsabil pentru faptul că Benazir Bhutto nu a beneficiat de o protecţie adecvată. În plus, fostul preşedinte nu a răspuns cererii procurorului de a răspunde unor întrebări, prin urmare, tribunalul antiterorist din Rawalpindi a emis un mandat de arestare. Benazir Bhutto, care şi-a petrecut mulţi ani în exil, a fost asasinată în 2007 în timp ce se afla în campanie electorală, fiind contracandidata lui Pervez Musharraf la preşedinţie.
O comisie a Naţiunilor Unite care a investigat asasinarea lui Bhutto a conchis că fostul Guvern militar pakistanez nu i-a asigurat opozantei o protecţie adecvată, iar serviciile de informaţii au împiedicat o anchetă în legătură cu acest aspect. Raportul comisiei, datând din aprilie 2010, a conchis că atacul sinucigaş care a ucis-o pe Benazir Bhutto putea fi prevenit, iar poliţia în mod deliberat nu a întreprins o anchetă eficientă în acest dosar. Guvernul Musharraf a negat toate aceste acuzaţii. Pervez Musharraf a decis anul trecut să-şi facă un partid politic şi să revină în Pakistan pentru a candida la alegerile din 2013. În prezent, Pakistanul este condus de Asif Ali Zardari, soţul lui Benazir Bhutto.