Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 11 Februarie 2011 / 00:00 458 accesări

MAREA BRITANIE

Români urmăriţi pentru furt

Doi români sunt căutaţi de autorităţile britanice în legătură cu o serie de tâlhării şi furturi din locuinţe comise anul trecut, în regiunea Harrow din Londra. Nicuşor Sergiu Dobrea (18 ani) este căutat pentru o spargere de locuinţă în Stonegrove, Edgware, comisă în noiembrie anul trecut. Acesta a fost descris drept relativ solid, de 1,73 metri înălţime, brunet şi cu ochi căprui. Poliţiştii îl caută, de asemenea, pe Ion Damian (22 de ani), în legătură cu o tâlhărie din Park Lane, Harrow, săvârşită în mai 2010. Atunci ar fi dispărut obiecte din cristal şi argint. Damian este descris ca având aceleaşi semnalmente cu Dobrea. Doi români au fost arestaţi în Marea Britanie, iar un altul este căutat de poliţişti, pentru fraude bancare prin skimming, după ce autorităţile au descoperit că aceştia instalaseră un dispozitiv de citire a benzilor magnetice ale cardurilor pe un bancomat din Londra, informează NSW Police Online.

SPANIA

Traficanţi români de persoane, arestaţi

Cinci traficanţi români de persoane au fost arestaţi în Spania, pentru exploatarea prin muncă a unor imigranţi ilegali din România, cărora le promiteau slujbe bine plătite iar ulterior îi obligau să muncească pe sume de nimic şi îi băteau. Românii, cu vârste cuprinse între 29 şi 51 de ani, au fost arestaţi în Valladolid. Aceştia sunt acuzaţi că au atras mai mulţi români în Spania, promiţându-le slujbe bine plătite. Odată ajunşi în această ţară, românilor le erau confiscate paşapoartele şi erau obligaţi să plătească 1.500 de euro pentru transport. Imigranţii ilegali erau puşi să muncească în ferme iar traficanţii păstrau banii proveniţi din munca acestora. Muncitorii primeau doar câţiva euro, pentru cheltuieli esenţiale. Când victimele refuzau să coopereze, erau bătute cu brutalitate de membrii reţelei. Imigranţii erau cazaţi într-un depozit din zona industrială Tordesillas din Valladolid, în condiţii neigienice. Un bărbat care a reuşit să fugă şi să raporteze poliţiei ce se întâmplă a ajuns la secţie nespălat, cu păduchi şi infecţii ale urechilor.

IRLANDA

Accident aerian

Şase persoane au murit şi alte şase au fost rănite ieri dimineaţă, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit pe aeroportul din Cork, în sudul Irlandei. Accidentul s-a produs cu puţin timp înainte de ora 10.00, se arată într-un comunicat al aeroportului din Cork, care a fost închis. Împiedicat de vizibilitatea proastă, avionul, care aparţine companiei ManX2, a încercat să aterizeze o dată dar nu a reuşit şi s-a prăbuşit în timpul unei a doua manevre de acest tip. Avionul transporta şase pasageri şi doi membri ai echipajului. S-a declanşat un incediu, iar mai multe fragmente au fost proiectate pe pistă şi pe o rază destul de mare din jur. Echipele de salvare şi pompierii s-au deplasat imediat la locul incidentului şi un plan de urgenţă a fost declanşat de aeroport.

BULGARIA

Explozie la sediul unei publicaţii

O explozie s-a produs ieri dimineaţă, la sediul săptămânalului bulgar ”Galeria”, care a făcut publice conversaţii compromiţătoare între premierul Boiko Borisov şi şeful Agenţiei Vămilor, Vanio Tanov. Deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime, dar s-au produs pagube. Dispozitivul explozibil pare să fi fost artizanal. Editorul-şef al ”Galeria”, Iavor Daciov, a spus că nu i s-a permis să intre în clădire şi nu cunoaşte amploarea pagubelor. ”Sunt absolut convins că explozia a vizat intimidarea publicaţiei. Cred că este un act politic. Nu cred că vreun actor sau muzician s-a supărat pe ceea ce am scris. Suntem cel mai critic ziar faţă de Guvern”, a spus un jurnalist al publicaţiei. Înregistrările făcute publice ar indica faptul că Guvernul favoriezază anumite companii şi persoane când este vorba de anchete şi numiri la Agenţia Vămilor. Toate înregistrările conţin discuţii cu şeful Agenţiei Vămilor.

PAKISTAN

Atentat sângeros

Un atac comis de un kamikaze, descris ca un adolescent îmbrăcat într-o uniformă şcolară, a provocat moartea a cel puţin 31 de persoane şi rănirea altor 40, la o bază militară din Pakistan. Atacatorul a comis atentatul în oraşul Mardan, în timp ce recruţii îşi executau exerciţiile de dimineaţă. Potrivit presei, a existat o stagnare în numărul atacurilor asupra armatei, în această regiune unde sunt activi militanţii talibani. Atacul din Mardan reprezintă o dovadă a abilităţii continue a militanţilor de a ataca obiective apărate prin măsuri de înaltă securitate. Folosirea unui kamikaze adolescent nu este neobişnuită. Faptul că purta uniforma unui colegiu situat în interiorul zonei militare închise a acestui oraş l-a ajutat să evite cel puţin şase controale de securitate, înainte de a-şi îndeplini misiunea. Talibanii au încercat să lanseze un atac în interiorul bazei Mardan, începând din 2008. În mai, un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer lângă o brutărie din interiorul bazei, după ce a reuşit să evite un punct de control al poliţiei.

RUSIA

Seism puternic în Siberia

Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7 grade pe Scara Richter a avut loc, ieri dimineaţă, în Hakasia din centrul Siberiei, fără să producă victime sau pagube materiale. Biroul regional al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că mai sunt posibile replici dar cu o intensitate mai redusă, lansând un apel la calm către locuitorii din zonă. Cutremurul s-a produs la ora locală 12:35, în zona Taştâp din Hakasia, regiunea Krasnoiarsk. Mişcarea telurică a fost urmată imediat de câteva replici puternice, ce au fost resimţite la Abakan, Minusinsk, Cernogorsk şi Şuşensk. Epicentrul mişcării scoarţei terestre a fost localizat la 170 km sud de Abakan şi 195 km de Kâzâl. Activitatea centralei hidroelectrice Saiano-Şuşenskoe, cea mai mare din Rusia, nu a avut de suferit în urma cutremurului.

GERMANIA

Tată pedepsit pentru crimele fiului

Tatăl unui adolescent care a omorât 15 persoane în 2009, în Germania, înainte de a se sinucide, a fost condamnat, ieri, la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru omucidere din culpă. Joerg Kretschmer, în vârstă de 52 de ani, a fost găsit vinovat de provocarea de răni prin neglijenţă şi că a permis fiului său să aibă acces la armele pe care le deţinea. La 11 martie 2009, Tim, fiul său în vârstă de 17 ani, a ucis cu un pistol aparţinând tatălui său nouă elevi şi trei profesori la Winnenden, un mic oraş din apropiere de Stuttgart. Apoi, el a fugit, omorând alte trei persoane, înainte de a se sinucide într-o parcare. Ancheta a arătat ca tatăl său nu şi-a încuiat cu cheia numeroasele arme pe care le deţinea, potrivit legii.

DANEMARCA

Muncitorii străini, vânduţi, înşelaţi şi exploataţi

Muncitorii străini sunt vânduţi, înşelaţi şi exploataţi în Danemarca, se arată într-un raport al Centrului împotriva Traficului de Persoane, cu sediul la Copenhaga. Raportul descrie un grup de bărbaţi din Bulgaria, care au fost ademeniţi în Danemarca prin promisiuni legate de locuri de muncă bine plătite. Aceştia au fost însă cazaţi în condiţii precare, într-un depozit, au fost ameninţaţi, bătuţi şi nu au primit aproape niciun ban pentru munca făcută. Poliţia a aflat abia recent despre această problemă.

SUA

Atacuri cibernetice provenind din China

Biroul Federal de Investigaţii din SUA (FBI) anchetează o serie de atacuri cibernetice în scop de spionaj, comise de hackeri din China, împotriva a cel puţin cinci companii din industria petrochimică, a petrolului şi gazelor, informează ediţia online a ”Financial Times”. Atacurile, care au început în urmă cu mai mult de un an şi continuă, au avut ca rezultat obţinerea de informaţii financiare sensibile, inclusiv planuri pentru licitaţii în scopul obţinerii unor drepturi de foraj. Astfel de date pot fi folosite de companii concurente, astfel că motivul atacurilor ar putea fi economic.

POLONIA

Reguli de călătorie

Preşedintele şi premierul polonez nu vor mai avea voie să călătorească la bordul aceluiaşi avion, potrivit unor noi reglementări stabilite după accidentul aerian de la Smolensk, din aprilie 2010, în care fostul preşedinte Lech Kaczynski şi-a pierdut viaţa. Cancelariile Preşedintelui, premierului şi celor două Camere ale Parlamentului au semnat un regulament potrivit căruia primilor patru oficiali de stat, preşedintele, premierul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, nu li se va mai permite să călătorească în acelaşi avion. Cei patru oficiali nu vor avea voie să fie însoţiţi de mai mult de trei subordonaţi. De asemenea, comandanţii forţelor armate poloneze şi peste jumătate din Cabinet şi Consiliul Naţional de Securitate nu mai pot călători în prezent la bordul aceluiaşi avion. Accidentul de la Smolensk a provocat moartea a 96 de persoane, între care numeroşi membri ai elitei politice şi militare din Polonia.

RUSIA

Explozie la un depozit de chimicale

Opt persoane au murit într-un puternic incendiu survenit ieri dimineaţă, la un depozit de produse chimice menajere din Perm (1.400 de kilometri est de Moscova), a declarat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. La sosirea primelor echipe de salvare, la ora 00.40 GMT, flăcările se răspândiseră deja în mare parte din clădirea de două etaje situată în acest oraş de la poalele munţilor Urali. Flăcările erau vizibile de la distanţă. La aproximativ o oră şi jumătate după sosirea pompierilor care au limitat incendiul, zece persoane care prezentau arsuri au fost descoperite în interiorul clădirii: opt dintre ele erau decedate şi alte două au fost transportate la spital. Cauzele incendiului nu au putut fi stabilite imediat. În decembrie 2009, la Perm, un incediu provocat de două focuri de artificii lansate în interiorul unui restaurant-discotecă s-a soldat cu 156 de morţi, în cea mai gravă catastrofă din ultimii ani în Rusia.

SUDAN

Ciocniri între rebeli şi armată

Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa după ce rebeli au atacat armata din sudul Sudanului, încălcând un armistiţiu, au declarat autorităţile, citate de BBC. Forţele loiale lui George Athor au aruncat în aer două camioane ale armatei din apropiere de oraşul Fangak (statul Jonglei), a declarat un purtător de cuvânt al armatei. Athor a început să atace autorităţile sudaneze, anul trecut, după ce le-a acuzat de fraude în alegerile din stat, dar a declarat un armistiţiu, luna trecută. Ciocnirile intervin în condiţiile în care sudul Sudanului se pregăteşte să se separe de nord. Circa 99% dintre alegătorii din sudul ţării au votat pentru independenţă, într-un referendum organizat luna trecută. Purtătorul de cuvânt al armatei Philip Aguer a declarat că patru militari şi 12 rebeli au fost ucişi, dar se teme că mai mulţi oameni au murit.

PAKISTAN

Rachetă testată cu succes

Pakistanul a testat, ieri, cu succes racheta sol-sol Babur (Hatf 7) cu o rază de acţiune de 600 de kilometri, a anunţat Ministerul Apărării de la Islamabad. Ministerul a descris racheta, capabilă să poarte focoase strategice şi convenţionale, ca fiind o rachetă de joasă altitudine, uşor manevrabilă, precisă, dotată cu dispozitive care evită radarele. Generalul Khalid Shamin Wynne, preşedintele Comitetului şefilor de statului major, a declarat că acest test, încununat de succes, va îmbunătăţi considerabil capacitatea strategică a Pakistanului. Islamabadul a început să producă rachete din 1988.

PORTUGALIA

Descoperire macabră

Cadavrul unei femei dispărute de mai mult de nouă ani a fost găsit în apartamentul în care locuia, în apropierea localităţii Sintra, regiunea Lisabona. Pompierii au descoperit, marţi, cadavrul femeii, într-o stare avansată de putrefacţie, întinsă în bucătărie, lângă scheletul unui câine, a spus Luis Pimentel, reprezentant al autorităţilor din Agualva-Cacém. Femeia, născută în 1928, era dată dispărută de mai bine de nouă ani. Vecina sa, Aida Martins, în vârstă de 82 de ani, a spus că a sesizat autorităţile de două ori în legătura cu moartea acesteia, prima oară în 2002. ”Am început să mă îngrijorez că avea foarte multă corespondenţă pe care nu o mai ridicase. Au venit poliţiştii dar nu au vrut să spargă uşa”, a mărturisit vecina. Apartamentul a fost de atunci confiscat, apoi vândut la licitaţie de către fisc şi, la cererea noului proprietar, poliţia a folosit forţa pentru a intra, au explicat autorităţile.

GERMANIA

Pensionar înarmat până-n dinţi

Peste o sută de arme au fost confiscate de la un pensionar de 83 de ani, a precizat poliţia din Saarbruck. Din apartamentul pensionarului, descris de către cunoscuţii săi ca fiind din ce în ce mai agresiv, poliţiştii au confiscat 362 de săbii, 35 de puşti, 77 de pistoale şi mai multe arme demontate. El a fost pus sub acuzare pentru încălcarea legii privind portul de arme. Poliţia a încercat să clarifice originea acestor arme, unele dintre ele fiind deţinute ilegal.



12