FRANŢA
Români arestaţi pentru furt
Peste 260 de obiecte furate în urma unor spargeri, printre care bijuterii, parfumuri de lux şi echipamente hi-fi, au fost confiscate şi trei cetăţeni români au fost arestaţi, înainte să apuce să trimită în România lucrurile furate. Bijuterii, parfumuri Chanel şi echipamente hi-fi erau deja împachetate pentru a pleca spre România, unde ar fi urmat să doteze locuinţele hoţilor. În total, instanţa a sigilat 265 de obiecte care acum împodobesc birourile poliţiştilor care au reţinut grupul de spărgători. Aceşti specialişti în furturi prin efracţie în locuinţe au luat o pradă impresionantă, pe care au îngrrămădit-o nu departe de cartierul Empalot, în Toulouse şi a cărei valoare a fost estimată la mai multe mii de euro. Marţi, trei persoane de origine română au fost reperate de către poliţişti la Peyssies, aproape de Muret, îndreptându-se spre Toulouse. Nu departe de cazarma Niel, cei trei suspecţi au descărcat în grabă obiectele îngrămădite, la un imobil în care mai locuiau alte 11 persoane. Poliţiştii au intervenit şi au arestat cei trei bărbaţi, care au între 20 şi 26 de ani. Joi, acest trio a fost acuzat şi închis. Ei au jefuit în 15 zile, 12 case de la periferia oraşului Toulouse, dar lista ar putea fi mai lungă. Pentru alte patru persoane, care erau imigranţi ilegali, s-a dispus deportarea.
MAREA BRITANIE
Români arestaţi pentru muncă la negru
Nouă muncitori români, şapte bărbaţi şi două femei cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, au fost arestaţi pentru că au încălcat condiţiile în care le-au fost acordate vizele şi au lucrat ilegal în Marea Britanie. Şeful lor, Paul Ashley, în vârstă de 54 de ani, din Green Lane, Moston, riscă o amendă de 10.000 de lire sterline (11.800 de euro) pentru fiecare dintre ei, dacă nu va dovedi că a efectuat controale adecvate înainte de angajare. Muncitorii români au primit o amendă de 1.000 de lire sterline (1.180 de euro) fiecare. Alţi 11 muncitori, inclusiv est-europeni care lucrau ilegal, ar locui în mai multe locuinţe deţinute de Ashley. Raidul face parte dintr-o campanie de combatere a imigraţiei ilegale în Marea Britanie.
CIPRU
Caz de exploatare a muncitorilor români
Un caz de exploatare a muncitorilor români în Cipru a fost descoperit vineri seara, când sindicatul SEK a anunţat că un angajator nu şi-a plătit de patru luni lucrătorii, pe care i-a cazat în condiţii insalubre. Televiziunea publică CyBC a difuzat, vineri seara, imagini cu angajaţi români locuind în barăci de lemn, pe un şantier din zona Moutayiaka, în Limassol. Barăcile improvizate erau situate în apropierea unor locuinţe luxoase construite în zonă. Potrivit CyBC, muncitorii primeau doar 60 de euro pe săptămână, în locul sumei convenite în contract, în timp ce angajatorul lor subcontractase un euro pe zi din salariu pentru ceea ce numeşte cazare. Secretarul SEK din Limassol, Floros Florou, a declarat că muncitorii erau într-o stare atât de proastă, încât sindicatul a trebuit să le aducă mâncare. Florou a declarat că muncitorii au încetat să mai muncească în semn de protest şi au vizitat biroul sindicatului, săptămâna trecută, pentru a anunţa că nu şi-au primit salariile promise în ultimele patru luni. La rândul lui, sindicatul a contactat ofiţerul care se ocupă de relaţiile de muncă în Limassol în cadrul Ministerului Muncii. Astfel, a fost fixată o întâlnire cu angajatorul, astăzi, acesta promiţând să plătească salariile muncitorilor până cel târziu la 12 februarie.
SUA
Incident armat
Un student la Youngstown State University din Ohio a fost ucis, iar alte 11 persoane, dintre care şase studenţi, au fost rănite, într-un incident armat produs ieri, în apropierea campusului, au anunţat oficialii universităţii. Pentru moment nu sunt disponibile detalii despre incidentul din oraşul situat în nordul statului Ohio şi nici despre starea răniţilor. Purtătorul de cuvânt al universităţii, Ron Cole, a declarat că nu există nicio ameninţare pentru campus, dar poliţia şi-a intensificat prezenţa, ca măsură de precauţie.
RUSIA
Elicopter prăbuşit
Doi ocupanţi ai unui elicopter Mi-2 au murit după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit, sâmbătă, în Kalmuki, în sudul Rusiei, a anunţat, ieri, agenţia Interfax. Potrivit datelor preliminare, elicopterul s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, la ora 19.00 GMT şi a luat foc, provocând moartea pilotului şi a inginerului aflaţi la bord, a declarat o sursă din cadrul autorităţilor locale. Anterior în cursul zilei, pilotul efectuase o aterizare de urgenţă, la ora 11.00 GMT, în urma unei probleme de motor şi lăsase pasagerii la sol, pentru repararea elicopterului, a adăugat sursa citată, fără a oferi detalii.
ISRAEL
Jurnalistă vinovată de spionaj
O jurnalistă israeliană, Anat Kam, a fost declarată vinovată de spionaj, după ce a admis că a transmis documente militare secrete unui ziar important. Potrivit unei înţelegeri cu instanţa, Kam a recunoscut că a făcut copii după sute de documente militare, în cursul stagiului ei militar şi le-a transmis ziarului ”Haaretz”. În schimb, ea a primit garanţii că pedeapsa maximă va fi de nouă ani de închisoare. În procesul început în mai, Kam a fost acuzată că a transmis documente militare jurnalistului Uri Blau, de la ”Haaretz”. Blau a acuzat armata că vizează militanţi palestinieni din Cisiordania pentru a-i ucide, nu a-i aresta, încălcând astfel o decizie a Curţii Supreme israeliene.
IRAN
A început procesul a trei americani acuzaţi de spionaj
Procesul a trei americani acuzaţi de spionaj şi intrare ilegală în Iran a început ieri, au declarat surse concordante apropiate de dosar. Ambasadoarea Elveţiei, care reprezintă interesele americane în Iran, în absenţa relaţiilor diplomatice întrerupte în urmă cu 30 de ani, nu a fost autorizată să asiste. Doi din cei trei americani, Shane Bauer (28 de ani) şi Josh Fattal (28 de ani), sunt în prezent deţinuţi la Teheran, în timp ce colega lor Sarah Shourd (în vârstă de 32 de ani), eliberată în septembrie, din motive de sănătate, contra unei cauţiuni de 500.000 de dolari, s-a întors în SUA. Avocatul său a declarat sâmbătă că ea nu va veni în Iran pentru a asista la procesul său, în pofida faptului că justiţia iraniană a convocat-o. Cei trei cetăţeni americani au fost arestaţi la 31 iulie 2009, pe teritoriul iranian, după ce, potrivit acestora, au trecut din greşeală frontiera, în timpul unei excursii în munţii din Kurdistanul irakian.
UCRAINA
Fără electricitate
90 de localităţi din Ucraina sunt private de electricitate, din cauza intemperiilor, a informat, ieri, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. În noaptea de 5 spre 6 februarie, din cauza intemperiilor, 90 de localităţi din cinci regiuni au rămas fără electricitate, potrivit ministerului. Este vorba mai ales de regiunile Kiev, Jitomir, Volin.
SPANIA
Proteste anti-ETA
Mii de persoane au manifestat sâmbătă, la Madrid, pentru a exprima opoziţia lor faţă de orice negociere cu organizaţia separatistă bască ETA, care a decretat o încetare a focului permanentă, luna trecută. Contramanifestaţii au avut loc în mai multe oraşe din Ţara Bascilor şi în Navarra vecină, pentru a sprijini un nou partid ce va fi lansat astăzi, de foşti membri ai Batasuna, aripa politică a ETA, interzisă. Noul partid va respinge folosirea violenţei, în speranţa de a participa la alegerile municipale din luna mai. Organizaţia armată bască ETA, considerată responsabilă de moartea a 829 de persoane în 40 de ani de violenţă, a decretat la 10 ianuarie o încetare a focului permanentă şi generală. Şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a apreciat ca insuficientă această încetare a focului şi a cerut dizolvarea ETA, al cărei ultim atentat pe teritoriul spaniol datează din august 2009. ETA a decretat o încetare a focului în martie 2006, în cadrul unor negocieri cu Madridul, înaintea unui atentat cu bombă într-o parcare a aeroportului din Madrid, comis nouă luni mai târziu şi care a făcut doi morţi.
SERBIA
Proteste ample ale opoziţiei
Zeci de mii de sârbi dezamăgiţi au protestat sâmbătă, în centrul Belgradului, în cadrul celui mai mare marş antiguvernamental din ultimii ani, menit a arăta forţa opoziţiei înaintea alegerilor programate pentru 2012. O coaliţie pro-europeană guvernează Serbia din 2008, însă dificultăţile economice persistente şi progresul lent pe calea aderării la UE au declanşat un val de nemulţumiri. Marşul a fost organizat de Tomislav Nikolic, liderul Partidului Progresist Sârb, cea mai influentă formaţiune de opoziţie care este prezentată în sondaje ca fiind un puternic oponent al Partidului Democrat aflat la putere. Conform estimărilor forţelor de ordine, circa 70.000 de persoane au luat parte la marş. Protestatarii, dintre care unii au venit cu autobuze din oraşe din întreaga Serbie, s-au adunat în faţa Parlamentului. Poliţia a închis circulaţia în mai multe zone din centrul Belgradului, pentru a permite desfăşurarea marşului. Aproximativ 10.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în faţa Parlamentului pentru a preveni eventuale violenţe, aşa cum s-a întâmplat la protestele similare din trecut ale susţinătorilor naţionalişti. Serbia a ieşit din recesiunea din 2009, printr-o creştere modestă de 1,5% a PIB în 2010 şi se aşteaptă la o creştere de trei procente în 2011. Profesorii din majoritatea şcolilor au intrat în grevă, luna trecută, iar un sindicat independent al poliţiştilor li s-a alăturat săptămâna trecută, în timp ce doctorii, asistentele şi farmaciştii au spus că ar putea intra şi ei în grevă. Guvernul a respins până în prezent solicitările protestatarilor de majorare a salariilor, spunând că o astfel de măsură ar împovăra bugetul.
MAREA BRITANIE
Manifestaţie a extremei drepte la Luton
Câteva mii de simpatizanţi ai extremei-dreapta au manifestat sâmbătă, în oraşul britanic Luton, la 50 km nord de Londra, la apelul Ligii de Apărare Engleze (EDL). ”Musulmanii care pun bombe, afară de pe străzile noastre”, au scandat manifestanţii, estimaţi de presă la 3.000 de persoane. Oraşul Luton, unde 15% din cei 20.000 de locuitori sunt musulmani (faţă de media naţională de 2,6%) este considerat leagănul extremismului politic şi religios din Marea Britanie. În paralel cu această adunare, mai multe sute de persoane au contramanifestat într-un alt cartier, la apelul organizaţiei Uniţi împotriva Fascismului (UAF). Circa o mie de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a evita ca adunările să degenereze în incidente violente.
ARABIA SAUDITĂ
Manifestaţie inedită
Câteva zeci de rude ale deţinuţilor, majoritatea femei, au participat, sâmbătă seara, în faţa Ministerului de Interne din Riyad, la o reuniune inedită pentru Arabia Saudită, unde manifestaţiile sunt interzise. Femeile, purtând văluri integrale negre, dar şi câţiva bărbaţi şi copii, cereau să li se permită să se întâlnească cu un reprezentant al Ministerului de Interne, pentru a cere eliberarea rudelor lor. Aceşti deţinuţi au fost arestaţi în 2003-2004, în timpul luptei nemiloase a autorităţilor împotriva elementelor al-Qaida, în timp ce ţara se confrunta cu un val de atentate împotriva instalaţiilor petroliere şi ţintelor străine. Poliţia a fost mobilizată în număr mare în acest sector şi a interzis accesul în minister. Manifestaţiile sunt interzise în Arabia Saudită. În ultimul său raport, publicat în ianuarie, Human Rights Watch (HRW) afirma că în fiecare an, mii de persoane sunt judecate în procese inechitabile sau fac obiectul unei detenţii arbitrare în regat.
AUSTRALIA
Incendii devastatoare
Incendii de vegetaţie au distrus mai multe locuinţe în vestul Australiei, în timp ce nord-estul ţării continuă să fie afectat de inundaţiile provocate de ciclonul Yasi. Inundaţiile au afectat şi sudul statului Victoria, după ce ciclonul Yasi a provocat furtuni în oraşul Melbourne şi alte oraşe mari din acest stat. Din decembrie, inundaţiile s-au soldat cu moartea a 35 de persoane şi cu sute de case distruse. În vestul oraşului australian Perth, incendiile de pădure au ajuns în suburbii, distrugând cel puţin 12 locuinţe, fără a fi raportate victime. În Melbourne, ploile dintr-o singură zi au echivalat cu cantitatea anuală medie dintr-un an. În Queensland, aproximativ 7.000 de persoane rămân în centre de evacuare şi alte mii locuiesc în casele rămase fără electricitate sau provizii de apă. Comunicaţiile urmează să fie restabilite în mai multe zone.
JAPONIA
Seism moderat
Un cutremur de pământ de magnitudine 5,3 s-a produs sâmbătă, la Tokyo şi în oraşele din estul Japoniei, a anunţat Institutul de Geofizică american, fără a fi semnalate victime sau pagube materiale. Clădirile capitalei s-au clătinat, dar transportul public şi circulaţia nu au fost afectate de seism, survenit la ora locală 10.56, la 107 km sud-est de Tokyo şi la 35,6 km adâncime în Oceanul Pacific. Teritoriul japonez, situat la intersecţia a patru plăci tectonice, suferă, în fiecare an, aproximativ 20% din cele mai violente cutremure înregistrate pe Pământ. Normele de construcţie, precum şi tehnicile şi sistemele de alertă la tsunami foarte avansate permit, totuşi, reducerea semnificativă a riscului de vătămări corporale şi de pagube materiale.
FRANŢA
Bombă dezamorsată
O bombă datând din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, găsită la sfârşitul lui ianuarie, la Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris, a fost dezamorsată ieri, determinând evacuarea a 6.000 de locuitori. Cele 6.000 de persoane care locuiesc pe o rază de 400 de metri în jurul dispozitivului exploziv, au fost evacuate în cursul dimineţii, dar spre după-amiază s-au putut întoarce la locuinţele lor. Dispozitivul, o bombă englezească de 500 de kilograme, era în stare excelentă. Bomba a fost descoperită la 27 ianuarie, în timpul lucrărilor la un şantier, pe fostele terenuri ale constructorului de automobile Renault din Boulogne (sud-vest de Paris). Uzinele Regiei Renault au fost bombardate în mai multe reprize în 1942 şi 1943, de aviaţia aliată, deoarece producea motoare de maşini sub controlul germanilor.