UNGARIA
Români răniţi grav
Două persoane aflate într-un camion înmatriculat în România au fost rănite grav, ieri dimineaţă, după ce vehiculul a intrat în coliziune cu un camion bulgăresc, pe autostrada M0 din Ungaria, în apropiere de Szigetszentmiklos, a anunţat poliţia ungară. Porţiunea de drum afectată de accident, în zona kilometrului 19, a fost închisă, iar traficul a fost redirecţionat.
SPANIA
Atac la o filială a Partidului Socialist din Galicia
Un nou atac a vizat, în cursul nopţii de luni spre marţi, un birou al Partidului Socialist din Galicia, în nord-vestul Spaniei, sediul fiind distrus de sticle incendiare, anunţă formaţiunea politică. În total, Partidul Socialist din Galicia, filiala regională a socialiştilor aflaţi la putere în Spania, a fost vizat, în ultimele şase luni, de şase atacuri de acest fel, atribuite grupurilor separatiste.
EGIPT
Autoincendiere
Un bărbat a încercat să se sinucidă, autoincendiindu-se ieri, în oraşul egiptean Alexandria, acesta fiind al treilea incident de acest fel din Egipt şi al zecelea din ţările arabe. Este vorba de un şomer în vârstă de 25 de ani, Ahmed Hachem al-Sayyed, cu probleme mentale. Bărbatul a suferit arsuri de gradul trei. Ieri, un alt bărbat, un avocat în vârstă de 40 de ani, Mohamed Farouk, a încercat să îşi dea foc în faţa sediului Guvernului din Cairo. În cursul zilei de luni, un alt bărbat a fost rănit după ce s-au autoincendiat în faţa Parlamentului din Cairo. Cinci gesturi similare s-au înregistrat în ultimele zile în Algeria, unul în Mauritania, în total fiind zece cazuri în ţările arabe. Seria autoincendierilor a început pe 17 decembrie 2010, în Tunisia, fiind urmată de un val de proteste care au condus la înlăturarea preşedintelui tunisian, Zine El Abidine Ben Ali. Poliţia egipteană a anunţat ieri că a arestat un bărbat care intenţiona să îşi dea foc în faţa Parlamentului.
BRAZILIA
Ploi devastatoare
Cel puţin 200 de persoane erau date dispărute, ieri, în urma ploilor torenţiale înregistrate în urmă cu o săptămână, în regiunea muntoasă de lângă Rio de Janeiro. Potrivit unui bilanţ oficial parţial, cel puţin 668 de persoane au murit, iar aproximativ 14.000 au rămas fără locuinţe, în urma fluviilor de noroi şi pietriş care au devastat această regiune, situat la 100 de kilometri nord de Rio de Janeiro. Oraşul Nova Friburgo a fost cel mai afectat, cu 314 morţi. În oraşul vecin Teresopolis se înregistrau 277 de morţi, iar la Petropolis 58 de morţi, potrivit ultimului bilanţ provizoriu al Apărării Civile. Acest bilanţ urmează să crească şi mai mult din cauza zecilor de persoane dispărute. Municipalitatea din Teresopolis a anunţat că a înregistrat 177 de dispăruţi, iar cea din Petropolis 26. Nu a fost posibilă contactarea municipalităţii din Nova Friburgo, un oraş în care telefonia, alimentarea cu energie electrică şi apă sunt în continuare oprite, în numeroase cartiere.
LIBAN
Prudenţă la Beirut
Armata şi-a consolidat prezenţa, ieri, în mai multe zone din Beirut, iar şcolile au fost închise, de teama unor violenţe, după apariţia pe străzi a unor tineri neînarmaţi, potrivit unor surse concordante, aceste tensiuni având loc în plină criză politică în Liban. Criza este legată de Tribunalul Special pentru Liban (TSL), în contextul în care un procuror a depus, luni, un act de acuzare privind asasinarea fostului premier Rafic Hariri. Mişcarea şiită armată Hezbollah şi aliaţii săi, ostili Tribunalului, au părăsit Guvernul, la 12 ianuarie, provocând destrămarea acestuia. Mai multe şcoli au cerut părinţilor să vină să îşi ia copiii, după apariţia a sute de tineri, ieri dimineaţa, în mai multe cartiere din vestul capitalei, unde sunt prezente mişcarea Hezbollah şi mişcarea Amal, aliata sa. Potrivit unor oficiali, ar putea fi vorba de pregătiri în vederea unei mobilizări legate de depunerea actului de acuzare. Hezbollah, care se aşteaptă să fie acuzată de implicare în asasinarea lui Rafic Hariri, în 2005, a avertizat că se va apăra contra oricărui atac.
AUSTRALIA
Victime şi în sud
Inundaţiile care au lovit sudul Australiei, după ce au făcut ravagii în nord-est, este posibil să fi făcut o nouă victimă, un copil de 8 ani fiind dat dispărut la Shepparton. După ce au provocat cele mai grave inundaţii din ultimii 40 de ani în nord-estul ţării, soldându-se cu cel puţin 31 de morţi, ploile torenţiale afectează peste 50 de oraşe şi sate din statul Victoria, în sudul ţării. Horsham, oraş de 14.200 de locuitori, situat la 300 km nord-vest de capitala statului, Melbourne, este despărţit în două de ape şi mii de locuinţe sunt private de electricitate. Râul Wimmera, care traversează oraşul, a atins cel mai înalt nivel în cursul zilei de ieri, provocând noi inundaţii. Inundaţiile care afectează în total cinci state australiene ar putea persista în sud, timp de aproape două săptămâni. În Queensland, unde zece persoane sunt încă date dispărute la Grantham, sat de 340 de locuitori aproape în întregime distrus în urmă cu o săptămână, locuitorii continuă operaţiunile de curăţire. Premierul Julia Gillard a făcut apel la generozitatea lumii economice şi a anunţat înfiinţarea unui grup de lucru care-i reuneşte pe şefii de companii din domeniul distribuţiei, telecomunicaţiilor sau al construcţiilor, pentru colectarea de fonduri.
MEXIC
Deţinuţi eliberaţi de un grup armat
Un grup armat a eliberat, luni dimineaţă, 12 deţinuţi dintr-un penitenciar din Chihuahua, capitala statului mexican cu acelaşi nume, cel mai expus violenţelorz. Cei 12 deţinuţi au ieşit printr-o spărtură în zidul închisorii şi au fost aşteptaţi de un autovehicul care a doborât împrejmuirea metalică a penitenciarului. Evadarea are loc la numai trei zile după asasinarea de către un grup înarmat a şefului gardienilor de la închisoarea de stat din Chihuahua. În această închisoare sunt închişi numeroşi traficanţi de droguri din Ciudad Juarez, unde au loc cele mai multe crime de pe teritoriul Mexicului, în număr de 3.100 anul trecut, atribuite în majoritate conflictului dintre cartelurile de droguri Juarez şi Sinaloa. Închisorile din Mexic s-au confruntat, în ultimii ani, cu o serie de evadări masive, de multe ori cu complicitatea gardienilor sau a administraţiei închisorii. În urmă cu o lună, 151 de deţinuţi au fugit din închisoarea Nuevo Laredo din nord-estul Mexicului.
SUEDIA
Protestatari reţinuţi
Aproximativ 70 de persoane care protestau în oraşul suedez la Goteborg, denunţând expulzarea irakienilor, au fost reţinute în cursul nopţii de luni spre marţi, anunţă poliţia. Protestatarii, care începuseră să protesteze de duminică la Kaallered, au fost eliberaţi ieri dimineaţă. O dezbatere privind expulzarea irakienilor a început ieri, la sediul Oficiului pentru Imigraţie. Numeroase organizaţii au denunţat intenţia de expulzare a irakienilor stabiliţi în Suedia după începerea războiului din 2003. Potrivit Amnesty International, cel puţin 14 irakieni ar urma să fie expulzaţi zilele următoare. Organizaţiile neguvernamentale cer oprirea expulzărilor forţate în Irak, considerând că acestea contravin recomandărilor Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Asociaţia religioasă Consiliul Creştin din Suedia a cerut şi ea suspendarea expulzărilor, pe fondul atacurilor care vizează minorităţi etnice şi religioase din Irak.
SOMALIA
Bilanţul piraţilor pe 2010
Piraţii au capturat, pe parcursul lui 2010, un număr record de 1.181 ostatici, în condiţiile în care operaţiunile de capturare de nave în largul Somaliei au escaladat. Potrivit bilanţului prezentat de Biroul Maritim Internaţional, cu sediul în capitala malaeziană Kuala Lumpur, anul trecut, piraţii au capturat în total 53 de nave pe plan mondial, marea majoritate, adică 49, în apropierea coastelor somaleze. Directorul centrului, Pottengal Mukundan, a precizat că numărul de ostatici şi nave capturate a fost cel mai mare de la începutul monitorizării atacurilor, în 1991. Opt membri ai echipajelor navelor şi-au pierdut viaţa în astfel de atacuri. Raportul anual al centrului maritim mai arată că 28 de nave şi 638 erau încă ţinute ostatice de către piraţi, la finele anului trecut.
GERMANIA
Mesaj adresat liderilor croat şi sârb
Coletul-capcană care conţinea o grenadă, trimis ambasadei croate din Berlin, conţinea un mesaj de avertisment adresat preşedinţilor din Croaţia şi Serbia, Ivo Josipovici şi Boris Tadici, amândoi favorabili îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale, informează presa croată. Mesajul conţinea şi o serie de jigniri adresate celor doi lideri. Pachetul a fost descoperit cu două zile înainte de vizita la Berlin a preşedintelui croat, Ivo Josipovici, care urmează să aibă întâlniri cu cancelarul Angela Merkel şi cu preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert. Autorul mesajului, care semnează cu iniţialele HF, a promis să răzbune moartea unui poliţist sârb într-un incident care a avut loc în urmă cu 20 de ani. Potrivit ziarului ”Jutarnji List”, pachetul a fost trimis de o grupare extremistă croată, Hrvatski Feniks (HF). Poliţia din Berlin încă nu are indicii referitoare la suspecţi sau la motivele trimiterii coletului. Relaţiile între Croaţia şi Serbia s-au îmbunătăţit gradual după conflictul din perioada 1991-1995.
RUSIA
Proteste faţă de noul sistem de indemnizaţii de maternitate
Femeile din Rusia au protestat, ieri, faţă de noul sistem de indemnizaţii pe perioada concediului de maternitate. Duma de Stat a acceptat, în 2010, amendamente la legislaţia existentă. Potrivit acestor amendamente, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie, cuantumul indemnizaţiilor se va baza pe salariile luate timp de doi ani înainte de intrarea în concediul de maternitate, faţă de un an, cum se stipula înainte. Opozanţii spun că acest nou sistem va duce probabil la indemnizaţii mai mici. Zeci de femei însărcinate, proaspete mămici şi militante pentru drepturile omului au manifestat în St Petersburg, Perm şi Novosibirsk. Şi preşdintele Dmitri Medvedev a cerut reanalizarea amendamentelor.