Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 10 Ianuarie 2011 / 00:00 496 accesări

UNGARIA

Victimă de origine română

Un cetăţean român a fost înjunghiat mortal la o fermă din localitatea Helvecia, din centrul Ungariei, anunţă poliţia ungară, precizând că un alt român a fost reţinut sub acuzaţia de crimă. Corpul neînsufleţit al românului de 40 de ani a fost găsit sâmbătă. Proprietarul fermei a declarat că un român a semnalat găsirea cadavrului conaţionalului său. Potrivit poliţiei, este posibil ca cei doi români să fi consumat băuturi alcoolice la fermă şi probabil între ei a izbucnit o altercaţie. Românul de 44 de ani care a descoperit cadavrul conaţionalului său a fost reţinut. Victima prezenta mai multe urme de lovituri de cuţit în zona abdominală.

ITALIA

Incidente armate

Un pensionar italian a omorât trei persoane, între care soţia sa, după care s-a sinucis, în două incidente armate produse, ieri, în oraşul Genova, nordul Italiei. Carlo Trabona, un pensionar de 70 de ani de origine siciliană, a mers ieri într-un bar din Genova şi i-a împuşcat pe fraţii Cavarretta, prieteni apropiaţi ai săi. Angelo Cavarretta, de 76 de ani, a fost împuşcat în cap şi a murit la spital, iar fratele său Loreto Cavarretta, de 68 de ani a fost împuşcat în abdomen, decedând în scurt timp. După incidentul din bar, Carlo Trabona a mers acasă şi a împuşcat-o mortal pe soţia sa de 72 de ani, după care, refuzând negocierile cu forţele de ordine care înconjuraseră locuinţa, s-a sinucis. Se pare că motivul crimelor îl constituie gelozia. Pensionarul, care avea probleme psihice, era convins că soţia sa avea o relaţie amoroasă cu unul dintre fraţii Cavarretta.

MEXIC

Masacru

Regiunea turistică mexicană Acapulco a fost scena unui nou masacru săvârşit de traficanţii de droguri. Un număr de 15 cadavre au fost descoperite în parcarea unui magazin. Toate, în afară de unul, erau decapitate. Alte 12 corpuri neînsufleţite au fost descoperite în alte cartiere ale oraşului. Cadavrele decapitate aveau urme de tortură şi erau însoţite de mesaje ameninţătoare, semnate de liderul cartelului de traficanţi de droguri din zonă. Acesta este deja primul pe lista indivizilor puşi sub urmărire de poliţia mexicană. Corpurile neînsufleţite au fost abandonate în apropierea unor maşini incendiate. În diferite părţi ale oraşului s-au găsit şi alte cadavre, inclusiv ale unor poliţişti. Cartelul poartă un război extrem de brutal cu grupările rivale, pentru controlul oraşului Acapulco şi a căilor de trafic spre SUA. Asasinatele sângeroase şi schimburile de focuri au devenit fapte obişnuite în marele oraş iar turiştii, înspăimântaţi, încep să-l evite. În ultimii patru ani, crimele legate de traficul de droguri au făcut peste 30.000 de victime în Mexic.

FRANŢA

Ostatici executaţi

Statul Major al armatei franceze afirmă că toate probele par să indice că cei doi ostatici francezi din Niger au fost executaţi de răpitori. Doi francezi, răpiţi vineri seară în Niger, au fost ucişi în cursul unei operaţiuni a gărzii naţionale locale, coordonate de forţele franceze, la graniţa cu Mali. Francezii fuseseră răpiţi de patru bărbaţi înarmaţi, în timp ce se aflau într-un restaurant. În schimbul de focuri au mai fost răniţi uşor şi doi militari francezi, iar mai mulţi răpitori au fost ucişi.

GERMANIA

Pedeapsă exemplară

Ministrul german al Agriculturii, Ilse Aigner, a cerut sancţiuni severe împotriva celor vinovaţi în scandalul dioxinei din Germania Primele măsuri împotriva importurilor de carne germană au fost deja luate în Coreea de Sud, Rusia şi Slovacia. Parchetul german a deschis o anchetă pentru infracţiuni la legislaţia sanitară împotriva patronului companiei Harles und Jentzsch, fbricantul german ce a livrat în lunile noiembrie şi decembrie grăsime contaminată destinată procesării de hrană pentru animale. Acesta este cercetat şi pentru infracţiunile de escrocherie şi de fraudă fiscală. Germania a închis 5.000 de ferme avicole şi porcine din cauza contaminării cu dioxină, situaţie ce ar putea afecta serios puternica industrie germană a cărnii, îndeosebi a celei de porc. Dioxina este un un produs rezidual al combustiei industriale sau naturale ce poate, în doze ridicate, să provoace apariţia unor tipuri de cancer. Conform autorităţilor de la Berlin, în acest moment nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor.

AFGANISTAN

Vizită-surpriză

Ministrul german al Asfacerilor Externe, Guido Westerwelle, a sosit ieri la Kabul, în cadrul unei vizite-surpriză în Afganistan. În cursul vizitei, şeful diplomaţiei germane urma să aibă o întâlnire cu omologul său afgan, Salmai Rassul, precum şi cu preşedintele Hamid Karzai. Sâmbătă, în timp ce afla în Pakistan, Guido Westerwelle a declarat că nu există soluţie militară, ci politică în Afganistan.

ELVEŢIA

Seisme în lanţ

Trei cutremure de mică magnitudine au fost înregistrate în vestul Elveţiei, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fără a provoca pagube materiale. Seismele, cu magnitudini cuprinse între 2,8 şi 3,3, au fost înregistrate de Serviciul seismologic elveţian din cantonul Valais. Poliţia a primit peste 250 de apeluri, însă a precizat că nu au fost înregistraţi răniţi şi nici pagube materiale. Riscul seismic este considerat slab spre moderat în Elveţia, însă experţii avertizează că este de aşteptat un cutremur cu magnitudinea 6 la fiecare 100 de ani şi un seism distructiv cu magnitudinea 7 la fiecare 1.000 de ani. Elveţia s-a confruntat, în decursul istoriei, cu mai multe seisme majore, printre care se numără şi cel care a devastat oraşul Bâle, în anul 1356. În anul 1946, zona Sierre a fost afectată de un cutremur cu magnitudinea 6.

SUA

Promulgarea bugetului

Preşedintele Obama a promulgat legea bugetului pentru Apărare, insistând asupra necesităţii închiderii centrului de detenţie de la Guantanamo, cu toate că o asemenea măsură este blocată de prevederile incluse de Congres în buget. Cele două Camere ale Congresului au adoptat la data de 23 decembrie bugetul apărării, ce prevede fonduri în valoare de 725,9 miliarde de dolari pentru 2011. Textul, adoptat după mai multe luni de negocieri, prevede interzicerea utilizării de fonduri ale Departamentului Apărării pentru construirea sau modificarea de amplasamente din SUA pentru deţinuţi transferaţi de la centrul de detenţie Guantanamo. Legea interzice Pentagonului şi să finanţeze transferul, eliberarea sau susţinerea deţinuţilor pe teritoriul SUA, dar şi transferul acestora către ţări unde alţi foşti deţinuţi şi-au reluat deja activităţile teroriste. La Guantanamo se află, în prezent, 173 de deţinuţi, dintre care numai trei au beneficiat de procese.

BELGIA

Record european

Belgia a stabilit un nou record european al celei mai lungi crize guvernamentale. La 209 zile de la alegeri, ţara nu are încă un Guvern legitim. Actualul Cabinet, format înaintea alegerilor, se ocupă doar de problemele curente, deşi a deţinut şi preşedinţia semestrială a UE. Un nou Gguvern nu a putut fi format din cauza divergenţelor tot mai profunde dintre politicienii celor două regiuni belgiene, Flandra şi Valonia. În Flandra, alegerile au fost câştigate de un partid naţionalist care nu exclude destrămarea ţării.

BULGARIA

Protest

Sute de persoane s-au adunat, ieri, la Sofia, la mitinguri în favoarea şi împotriva mutării unui monument al armatei sovietice din capitala Bulgariei. Circa 200 de reprezentanţi ai comitetului iniţiativei de mutare a monumentului s-au adunat în centrul Sofiei. În paralel, 100 de membri ai organizaţiei de tineret a Partidului Socialist bulgar au organizat o contramanifestaţie. La proteste a fost prezent şi viceprimarul oraşului, Hristo Angelicin, care susţine ideea mutării monumentului. Comitetul iniţiativei de mutare, condus de jurnalistul Ivo Indjev şi de consilierul municipal Martin Zaimov, doreşte mutarea monumentului într-un muzeu de artă totalitară, subliniind că este ”un simbol ruşinos, al unei ţări comuniste care a reprimat propriul popor”.

THAILANDA

Manifestaţie de amploare

Aproximativ 30.000 de membri ai mişcării Cămăşile roşii au protestat, ieri, la Bangkok, aceasta fiind cea mai mare manifestaţie organizată după criza din primăvara anului 2010. Generalul de poliţie Piya Utayo a precizat că circa 1.000 de agenţi ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru această manifestaţie. Cămăşile roşii, care solicită demisia Guvernului şi convocarea alegerilor anticipate, au ocupat străzile din Bangkok timp de două luni, în perioada martie - mai 2010, numărul protestatarilor fiind atunci de 100.000 de persoane. Criza, cea mai gravă din istoria modernă a Thailandei, s-a soldat cu peste 90 de morţi şi 1.900 de răniţi.

ARHIPELAGUL VANUATU

Cutemur

Un seism de 6,9 grade a avut loc în apropiere de Arhipelagul Vanuatu, în sud-vestul Oceanului Pacific, dar nu au fost declanşate alerte de tsunami. Deocamdată, nu au fost semnalate daune major. Seismul a avut loc la adâncimea de 31,1 kilometri, la 110 kilometri de oraşul Isangel, situat pe insula Tanna. Arhipelagul Vanuatu, situat între Fiji şi Australia, la nord de Noua Zeelandă, se află în zona numită Centura de Foc a Pacificului, o regiune cu frecvente activităţi telurice şi vulcanice.



12