UNGARIA
Accident rutier
Un român a murit şi alţi câţiva au fost răniţi după ce un autoturism şi o camionetă au intrat în coliziune pe autostrada M70, în apropiere de Letenye, în sud-vestul Ungariei. Ambele vehicule aveau numere de înmatriculare italieneşti şi transportau cetăţeni români. Victima călătorea într-o camionetă, ce transporta alte cinci persoane. Un copil de cinci ani şi mama lui, aflaţi în autoturism au scăpat nevătămaţi. Accidentul a provocat ambuteiaje pe autostradă, deja aglomerată din cauza lucrătorilor sezonieri care se întorc acasă din Europa Occidentală pentru a-şi petrece vacanţa de Crăciun.
ITALIA
Victimă româncă
Doi tineri italieni, inclusiv un băiat de doar 13 ani, sunt acuzaţi de violarea unei prostituate românce în apropiere de oraşul Torino. Potrivit anchetatorilor, copilul de 13 ani s-a ascuns în maşina unui prieten major, iar, când acesta s-a întâlnit cu o prostituată româncă, băieţelul a vrut şi el să întreţină relaţii sexuale. A scos bani să îi ofere prostituatei, dar aceasta a refuzat. În faţa refuzului româncei, cei doi italieni au violat-o. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva luni în localitatea San Giorgio Canavese, dar a devenit public abia când cazul a ajuns în atenţia tribunalului din oraşul Ivrea din regiunea Piemont. Inculpatul major riscă o condamnare la închisoare dacă va fi găsit vinovat, însă copilul de 13 ani nu va petrece nicio zi în detenţie pentru că este minor.
FINLANDA
Noi grupuri de romi
Noi grupuri de romi au venit în districtul Kalasatama din Helsinki la doar câteva săptămâni după ce câteva zeci au fost repatriaţi în ţări est-europene. Rromii veniţi recent deja se confruntă cu probleme de sănătate din cauza iernii din Finlanda, dar afirmă că preferă să stea în frig decât să revină în ţările de origine. Marjatta Vesalainen, reprezentanta organizaţiei Helsinki Deaconess Institute, afirmă că primeşte zilnic oferte din partea unor persoane care doresc să le ofere asistenţă romilor în ţările de origine. Mulţi finlandezi ar dori să sponsorizeze familii de rromi din estul Europei, după un model aplicat în Austria. Conform acestui plan, familiile de rromi ar urma să primească asistenţă financiară directă cu condiţia şcolarizării copiilor. Şi firme finlandeze ar dori să ajute rromii, companii din industria textilă oferindu-se să angajeze femei de etnie rrom. Bărbaţii rromi ar putea fi ajutaţi să îşi deschidă ateliere de reparaţii auto.
UCRAINA
Altercaţie în Parlament
Procuratura Districtuală de la Kiev efectuează o investigaţie asupra incidentului violent ce a avut loc joi, în timpul şedinţei Parlamentului ucrainean. Materialele cu privire la verificări au fost trimise Procuraturii Districtuale, a declarat serviciul de presă al Procuraturii Generale. Până în prezent, Procuratura Generală nu a primit niciun apel din partea parlamentarilor. O bătaie a izbucnit între deputaţi din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la putere, şi colegi de-ai lor, din cadrul Blocului Iulia Timoşenko, în timpul unui protest al acestora din urmă faţă de acţiunile legale întreprinse contra fostului premier ucrainean. Doi dintre membrii Blocului Iulia Timoşenko au fost răniţi şi spitalizaţi. După dispute verbale, membrii grupului de opoziţie au părăsit sala. Membrii grupului Partidului Regiunilor au petrecut noaptea pe holul Parlamentului.
BULGARIA
Demisii
Partidul Popular European (PPE) aşteaptă ca toţi diplomaţii bulgari care au avut legături cu fostele servicii secrete să demisioneze din funcţii, a declarat secretarul general al partidului, Antonio Lopez-Isturiz. Declaraţia acestuia survine pe fundalul recentului scandal creat prin dezvăluirea că 50% dintre ambasadorii bulgari au fost colaboratori sau agenţi ai serviciiilor secrete, în timpul regimului comunist. PPE salută acţiunile întreprinse de Guvernul bulgar pentru clarificarea problemei şi aşteaptă ca toţi cei care au avut legături cu fosta poliţie politică să renunţe din funcţii. A fost înregistrată şi o primă demisie. Consulul general bulgar din oraşul rus Sankt-Petersburg, Gheorghi Mihov, a renunţat la funcţie după ce a fost deconspirat.
JAPONIA
Atac cu intenţie criminală
Un şomer, de 27 de ani, înarmat cu un cuţit, a rănit, vineri, 13 persoane, între care 11 adolescenţi, ce se aflau în autobuze staţionate în faţa unei gări la nord-est de capitala Tokyo. Presupusul agresor, Yuta Saito, a fost arestat după ce a fost oprit de martori, în faţa gării din Toride, din prefectura Ibaraki. “A urcat la bordul a două autobuze, unul transportând elevi, celălalt adulţi, care staţionau în faţa gării, şi a înjunghiat pasageri”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
ALBANIA
Reluarea parţială a alegerilor
Autorităţile electorale din Kosovo au hotărât să anuleze rezultatele alegerilor din 12 decembrie în cinci municipalităţi, din cauza neregulilor înregistrate, şi să recheme alegătorii la urne, la 9 ianuarie. Potrivit rezultatelor preliminare, Partidul Democratic din Kosovo (PDK) al lui Hashim Thaci a obţinut 33,5% din voturi, fără să întrunească o majoritate suficientă pentru a guverna singur. Liga Democratică din Kosovo, situată pe poziţia a doua, cu 23,6%, a acuzat PDK că a trişat, în special în fieff-urile premierului Thaci, mai ales la Glogovaci şi Srbiţa, din regiunea Dreniţa, unde algerile vor fi refăcute. Şi Parlamentari europeni, observatori internaţionali şi chiar ambasadorul SUA, Christopher Dell, au denunţat nereguli în această regiune.
SPANIA
Germani escrocaţi
Peste 2.000 de germani, proprietari de case de vacanţă în Insulele Canare, au fost victimele unei escrocherii imobiliare sofisticate, dejucată de poliţia spaniolă care a reţinut 25 de persoane. Frauda a fost estimată la zece milioane de euro, de către poliţie, care a făcut investigaţiile în acest caz în colaborare cu Ambasada Germaniei din Spania. Acţiunea acuzaţilor viza, în special, proprietarii germani. Infractorii au obţinut întâi lista cu apartamentelor germanilor, motivând plata unei taxe anuale de rezidenţă, apoi au intermediat vânzarea imobilelor prin documente false legalizate, ce au dat aparenţa unor acte perfect legale. Sistemul de şedere pe durată limitată, ce implică o taxă anuală într-o staţiune de vacanţă, a condus deja la multe escrocherii în Europa, în special, în Spania.
GERMANIA
Aterizare de urgenţă
Un avion al companiei olandeze low-cost Arkefly a aterizat de urgenţă, ieri, pe aeroportul din Stuttgart, în sud-vestul Germaniei, după ce a fost detectat fum în zona unde se încălzea mâncarea pentru pasageri. Niciunul dintre cei 183 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bordul avionului, care decolase din Amsterdam şi se îndrepta spre Hurghada, un oraş turistic egiptean de la Marea Roşie, nu a fost rănit. Aparatul Boeing 737-800 a aterizat pe aeroportul din Stuttgart, dar sosirea sa a antrenat o întrerupere a traficului pentru 35 de minute, din cauza unei vaste operaţiuni de mobilizare a pompierilor pe pistă. Compania Arkefly este o filială a grupului german de turism TUI.
COREEA DE SUD
Reacţie în lanţ
SUA se tem de o posibilă reacţie în lanţ între Phenian şi Seul în urma exerciţiilor de artilerie cu muniţie reală ce vor fi efectuate în Coreea de Sud. Coreea de Sud va efectua de sâmbătă până marţi exerciţii de artilerie cu muniţie reală pe insula Yeonpyeong, bombardată la sfârşitul lunii noiembrie de Coreea de Nord şi situată în Marea Galbenă, într-o zonă disputată. Reacţia regimului de la Phenian nu s-a lăsat mul aşteptată. Coreea de Nord a avertizat, ieri, cu privire la un risc de conflict nuclear, în cazul unui nou război între cele două state coreene.
CHILE
Violenţe între deţinuţi
Altercaţii între deţinuţi şi gardieni au fost semnalate în ultimele zile în mai multe penitenciare din Chile, 60 de persoane fiind rănite în unul dintre incidente, pe fondul tensiunilor izbucnite după un incendiu într-o închisoare soldat cu 81 de morţi. Potrivit ministrului Justiţiei, Felipe Bulnes, 60 de gardieni au fost răniţi într-o confruntare cu deţinuţii într-un penitenciar din Santiago. Sindicatul gardienilor afirmă însă că, în total, sunt 104 răniţi, inclusiv 80 de deţinuţi. Potrivit presei, mulţi deţinuţi au fost muşcaţi de feţe de câinii gardienilor. Incidentele au avut loc în timp ce gardienii efectuau percheziţii pentru depistarea obiectelor deţinute ilegal în celule. În închisoarea din Quillota, deţinuţii au incendiat obiectele personale şi s-au luat la bătaie cu gardienii. Un protest similar a avut loc săptămâna trecută în penitenciarul San Miguel din Santiago, la doar două zile după un incendiu soldat cu moartea a 81 de deţinuţi.
SUEDIA
Posibili complici
Serviciile de informaţii suedeze caută pe reţeaua de socializare Facebook eventuali complici ai autorului atacului-sinucigaş de la Stockholm. Atentatorul sinucigaş Taimur Abdulwahab al-Abdaly ar fi avut legături indirecte pe Facebook cu Samir Khan, un american care l-a ameninţat cu moartea pe Lars Vilks, un artist suedez care a realizat caricaturi cu Profetul Mahomed. Sâmbătă, islamistul a murit în centrul oraşului Stockholm în explozia unui dispozitiv pe care îl avea asupra sa. Doi trecători au fost răniţi uşor în atac. Presupusul autor al atentatului-sinucigaş din Stockholm fusese căsătorit cu o româncă de 28 de ani, în perioada în care locuia la Luton, în Marea Britanie.
FRANŢA
Condamnare
Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a fost condamnat, ieri, la Paris, la despăgubiri simbolice de un euro, pentru atingere adusă prezumţiei de nevinovăţie, la şase luni după o primă condamnare pentru injurii rasiale. Ministrul a fost condamnat pentru că a încălcat prezumţia de nevinovăţie a unui fost membru al Cabinetului ministrului de Justiţie, suspectat că a transmis unui jurnalist de la “Le Monde” informaţii privind cazul Bettencourt şi identificat de serviciul de contraspionaj pe baza apelurilor telefonice. Avocatul lui Brice Hortefeux a anunţat imediat că intenţionează să facă apel împotriva deciziei. În acest caz, cotidianul “Le Monde” a depus plângere, acuzând preşedinţia că a încălcat legile privind protecţia surselor jurnaliştilor, solicitând contraspionajului să identifice informatorul reporterului său. Loial preşedintelui Nicolas Sarkozy, Brice Hortefeux a fost deja condamnat, în iunie, la 750 de euro amendă, pentru injurii rasiale, în urma unor afirmaţii referitoare la arabi, difuzate pe Internet.
RUSIA
Măsuri de securitate
Poliţia din Moscova caută mai multe persoane care au tras focuri de armă în direcţia trecătorilor, dintr-un vehicul. Totodată, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat consolidarea măsurilor de securitate în capitala rusă de teama unor noi violenţe cu caracter rasist, în timp ce poliţia a anunţat moartea unui cetăţean uzbec, ucis într-un atac xenofob. Miercuri, poliţia rusă a arestat peste o mie de persoane în capitala rusă pentru a împiedica eventuale confruntări între naţionalişti şi locuitori din Caucaz. Aceste temeri sunt generate de o manifestaţie ce a degenerat sâmbătă în faţa Kremlinului în confruntări între poliţie, pe de o parte, şi militanţi de extremă-dreapta şi suporteri de fotbal, pe de altă parte, veniţi să ceară dreptate după uciderea unuia dintre ei într-un conflict cu persoane originare din Caucaz.
MAREA BRITANIE
Captură de heroină
Aproape 18 kilograme de heroină, în valoare de două milioane de lire sterline, au fost confiscate de poliţiştii antidrog într-o singură razie, organizată în capitala Scoţiei, Edinburgh. Poliţiştii au spus că este vorba despre o captură record pentru o singură razie, într-un singur loc. Cele 18 kilograme de heroină au fost găsite într-o casă de la periferia oraşului Edinburgh, într-o zonă care tocmai trece printr-un proces de restaurare ce costă 60 de milioane de lire sterline. Trei bărbaţi, doi dintre ei în vârstă de 21 de ani şi altul de 28 de ani, au fost arestaţi şi puşi sub acuzare pentru deţinere şi trafic de droguri. Razia a fost făcută de poliţiştii britanici în cadrul operaţiunii Advance, ce vizează criminalitatea organizată din capitala Scoţiei.
BELARUS
Alegeri
Alegătorii din Belarus sunt chemaţi, duminică, la urne pentru desemnarea preşedintelui, fiind aşteptată victoria actualului şef al statului, Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 16 ani. În total, zece candidaţi s-au înscris în cursa prezidenţială din Belarus. Potrivit sondajelor de opinie, preledintele Lukaşenko ar obţine 75% din voturi în primul tur de scrutin, deşi opoziţia susţine că liderul autoritarist ar pierde un scrutin democratic. Opoziţia se teme că vor exista nereguli şi intenţionează să organizeze un protest în Minsk, duminică seară. Parchetul general a trimis avertismente celor cinci candidaţi ai opoziţiei.
Devenit preşedinte în 1994, Aleksandr Lukaşenko a fost reales în funcţie în 2001 şi 2006, în cadrul unor scrutinuri marcate de nereguli. Potrivit opoziţiei, acesta a creat un sistem electoral care nu lasă nicio şansă adversarilor. În campania electorală de anul acesta, opoziţia a putut să participe la reuniuni şi a avut acces la posturile publice de radio şi televiziune. În contextul acestor ameliorări, confirmate de OSCE, Aleksandr Lukaşenko speră că scrutinul va fi recunoscut de Occident.