Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 04 Decembrie 2010 / 00:00 398 accesări

SPANIA

Român suspectat de furtul unor tablouri

Un şofer român a fost interogat în cazul furtului unor lucrări de artă în valoare de 5 milioane de euro - printre care se numără tablouri de Picasso şi Botero -, incidentul având loc la sfârşitul săptămânii trecute, în Spania. Obiectele de artă se aflau într-un camion care a fost furat la sfârşitul săptămânii trecute de lângă Madrid, au anunţat, joi, autorităţile spaniole. Camerele de supraveghere de la un depozit din Getafe au înregistrat imaginile a trei bărbaţi mascaţi care au intrat în clădire şi au furat camionul, cheile maşinii fiind în contact, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Camionul a fost descoperit gol, marţi, iar poliţia nu a făcut nicio arestare. Singura persoană interogată a fost şoferul camionului, bărbatul având naţionalitate română, relata, joi, presa locală. În camion se aflau aproximativ 20 de lucrări de artă valoroase închiriate de galerii din Madrid şi Barcelona unei galerii din Koln (Germania). Tablourile urmau să fie returnate galeriilor spaniole în momentul furtului. Lucrările cele mai valoroase erau asigurate, însă în camion se aflau şi piese neasigurate. Poliţia suspectează existenţa unui complice din interior, având în vedere cheile lăsate în contact şi faptul că hoţii ştiau ce se află în interiorul camionului. Printre operele furate se numără o sculptură de Eduardo Chillida (1924 - 2002), estimată la 800.000 de euro, dar şi lucrări de Fernando Botero, Pablo Picasso, Antoni Tapies şi Julio Gonzalez.

RUSIA

Tragedie rutieră

Zece persoane au fost ucise şi alte 25 au fost rănite după o coliziune frontală între un autobuz şi un camion, accidentul producându-se în regiunea Saratov din Rusia. Autobuzul s-a ciocnit cu camionul pe autostrada Saratov –Volgograd; în coliziune zece persoane au murit, iar 25 au fost spitalizate, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului local pentru Situaţii de Urgenţă. Alte zece persoane au fost rănite într-un accident similar, petrecut pe o autostradă din regiunea Murmansk din nordul Rusiei. Rusia fugurează printre primele ţări din lume la capitolul decese produse în accidente rutiere, în special din cauza alcoolului şi a nerespectării regulilor de circulaţie. Anul trecut, 26.000 de persoane au murit în Rusia, în accidente rutiere, conform celor mai recente cifre oficiale.

BULGARIA

Tânăr rom băgat în spital de skinheads

Un tânăr de etnie romă a fost transportat la spital în stare gravă, după ce a fost bătut într-un autobuz din Sofia, de rasişti, a anunţat, vineri, poliţia bulgară. Incidentul a avut loc joi seară, într-un autobuz din centrul Sofiei, când mai mulţi skinheads au luat la bătaie doi tineri romi. Unul din aceştia a fost spitalizat în stare gravă, cu fractură de craniu şi multiple leziuni, însă viaţa sa nu mai este în pericol. Al doilea tânăr nu a suferit răni grave. Potrivit estimărilor oficiale, în Bulgaria trăiesc în jur de 700.000 de romi, respectiv 9% din populaţia ţării.

ISRAEL

Apel de urgenţă

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a recunoscut vineri că ţara sa nu dispune de mijloacele necesare pentru a stinge incendiul care a ucis cel puţin 41 de persoane şi a mulţumit ţărilor care i-au acordat ajutor. Într-o reuniune a cabinetului său convocată de urgenţă la sediul Ministerului Apărării, la Tel Aviv, Netanyahu a citat diferiţi lideri cărora le-a mulţumit pentru cooperare, între care premierul turc, Recep Tayyip Erdogan. Relaţiile dintre Israel şi principalul său aliat musulman, Turcia, se află în cel mai scăzut punct de la asaltul israelian din luna mai asupra Flotilei Libertăţii, în care au murit nouă persoane de cetăţenie sau origine turcă. Vineri, de la primele ore ale dimineţii, au sosit în Israel opt avioane, trei elicoptere, trei maşini de pompieri şi circa 150 de pompieri străini, trimişi de Grecia, Cipru, Marea Britanie şi Turcia. Se aşteaptă să ajungă în Israel ajutoare din partea altor ţări, precum Egiptul, Iordania, Franţa, Croaţia, Rusia şi România. Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) din România va pune la dispoziţia Israelului un elicopter. Comentatorii şi trimişii speciali în zonă ai televiziunii israeliene spun că sosirea primelor avioane străine împotriva incendiilor a îmbunătăţit în mod evident lupta împotriva flăcărilor. În cadrul reuniunii Executivului, Benjamin Netanyahu a lansat un mesaj liniştitor despre ceea ce s-a considerat cel mai mare incendiu din istoria ţării. “Ştim că 15.000 de israelieni au fost evacuaţi din casele lor şi ne vom ocupa de ei toţi. Ne vom ocupa de asemenea de renovări, reabilitare şi compensaţii, precum şi de tot ceea ce este necesar pentru revenirea la normalitate. Vom reabilita pădurea Carmel printr-un plan naţional”, a spus premierul israelian. Premierul israelian a lansat, joi, un apel mai multor ţări pentru a oferi sprijin aerian Israelului, care se confruntă cu un incendiu pustiitor în nordul teritoriului său.

MUNTENEGRU

Inundaţii

Mii de persoane au fost evacuate din locuinţe din cauza inundaţiilor provocate de ploi torenţiale în Muntenegru, Bosnia şi Serbia. Cea mai dificilă situaţie se înregistrează de-a lungul râului Drina, care este alimentat de mai multe cursuri de apă care pornesc din Muntenegru şi din Bosnia şi care constituie frontiera naturală dintre Serbia şi Bosnia. În estul Bosniei a fost decretată stare de urgenţă în oraşele Bijeljina, Visegrad şi Zvornik, situate de-a lungul râului Drina. În sudul ţării, râul Neretva este în creştere şi ameninţă mai multe localităţi. La Bijeljina, circa o mie de locuinţe au fost inundate, iar locuitorii au fost evacuaţi cu ajutorul armatei. De cealaltă parte a râului, în Serbia, circa 1.400 de persoane au fost evacuate la Loznica. Circa 760 de locuinţe, adăpostind aproximativ 3.000 de persoane, sunt ameninţate de creşterea râului Drina la Loznica. Sute de persoane au fost evacuate şi în alte regiuni, în special în apropiere de oraşele Ljubovija şi Prijepolje. În Muntenegru, 1.300 de persoane au fost evacuate în urma inundaţiilor fără precedent. Cea mai critică situaţie se înregistrează în regiunea lacului Skadar, pe care Muntenegru îl împarte cu Albania. Apa din lac a atins un nivel record şi se situează la zece metri peste nivelul mării aflate în apropiere. Mai multe sate au fost inundate, precum şi mai multe drumuri care legau capitala Podgorica de coasta de sud de la Marea Adriatică. La vest de Podgorica, şase sate din valea râului Zeta au fost inundate.

SUA

Şoferi blocaţi în nămeţi

Numeroşi şoferi au fost blocaţi timp de mai multe ore în nord-estul SUA, din cauza ninsorilor abundente care au paralizat o autostradă din apropiere de Buffalo, în statul New York, a anunţat, joi, presa locală. Unii şoferi au fost constrânşi să îşi petreacă noaptea de joi spre vineri în propriile maşini. Vremea nefavorabilă va continua să perturbe regiunea, după care se va deplasa către sud, potrivit serviciilor de meteorologie naţionale, care au emis alerte pentru unele zone situate în apropierea lacurilor Erie şi Ontario.

HAITI

Nevoie urgentă de medici şi asistente

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că este nevoie de cel puţin 350 de medici şi de peste 2.000 de infirmiere care să se ocupe de bolnavii de holeră din Haiti. De asemenea, trebuie să se acţioneze pentru stăvilirea epidemiei, care durează deja de şapte săptămâni. Declaraţia a fost făcută de doctorul Eric Laroche, directorul general adjunct al OMS pentru acţiuni în situaţii de criză. Acesta a mai semnalat faptul că numărul cazurilor de holeră din ţară este în continuă creştere, cu toate că rata mortalităţii a scăzut. “Rata de mortalitate este acum de 3,5%, în timp ce acum câteva săptămâni ajunsese să fie de 9%”, a spus Laroche. Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătăţii din Haiti, s-au înregistrat până acum 84.000 de cazuri de holeră şi 1.880 de morţi, dintre care 130 sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani. Cele zece departamente ale ţării sunt afectate într-o măsură mai mare sau mai mică, iar OMS susţine că nu s-a atins încă vârful epidemiei de holeră. Acest lucru s-ar putea produce peste câteva săptămâni în unele locuri, dar şi peste câteva luni, în alte zone din ţară.



12