NOUA ZEELANDĂ
Bijuterii furate de români, la licitaţie
O serie de bijuterii furate de un cuplu de români din mai multe magazine din Noua Zeelandă, în 2009, în valoare de zeci de mii de euro, urmează să fie scoase la licitaţie, astăzi, relatează ”Hawke\'s Bay Today”. Românii au comis furturile în mai multe oraşe din Insula de Nord, inclusiv în Hawke\'s Bay, în magazine de bijuterii şi bănci. Ioan şi Paulina Kvec au fost condamnaţi, în iunie 2009, la câte 16 luni de închisoare, pentru furt. Între timp, ei au fost eliberaţi şi deportaţi în România. O parte din bijuteriile furate de aceştia au fost returnate de autorităţi proprietarilor, însă unele dintre ele, în valoare de 18.000 de euro, nu au fost revendicate, astfel că vor fi scoase la licitaţie.
ITALIA
Români condamnaţi pentru maltratarea propriului copil
Doi români de etnie romă au fost condamnaţi la 18 ani de închisoare în Italia, după ce, în 2005, şi-au răpit propriul copil, care fusese încredinţat unei comunităţi pentru îngrijirea copiilor neglijaţi şi îl forţaseră să se prostitueze. Tribunalul din Milano i-a condamnat la 18 ani de detenţie pe românii Vasile Căldăraru şi Floarea Pomană, părinţii lui Ştefan. Copilul, care atunci avea 7-8 ani, a fost găsit după câteva zile de la răpire în casa părinţilor naturali, iar autorităţile italiene au stabilit că aceştia îl obligaseră să se prostitueze. Cei doi români de etnie romă fuseseră condamnaţi în iulie 2007, la trei ani de închisoare, dar sentinţa a fost anulată în apel. În cadrul procesului de acum, părinţii naturali au fost acuzaţi de proxenetism infantil şi complicitate la agresiune sexuală, după ce au permis ca fiul lor să se prostitueze. Potrivit agenţiei AGI, alţi doi români, judecaţi în acelaşi caz, au fost achitaţi. Între timp, Ştefan, care acum are 13 ani, a fost adoptat de altă familie şi locuieşte în apropiere de Milano.
Trei români au fost arestaţi în Italia în ancheta privind uciderea unui conaţional în vârstă de 26 de ani, în faţa unui club frecventat de români din oraşul Torino. Viorel B., în vârstă de 26 de ani, a fost înjunghiat de mai multe ori, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în faţa unui club din Torino. Românul a murit în ambulanţă, în timp ce era transportat spre Spitalul San Giovanni Bosco. Incidentul a avut loc în partea de nord a oraşului Torino, în faţa clubului Batmania, frecventat de imigranţi români. Crima a fost comisă în jurul orei 4.00 dimineaţa, după o discuţie mai aprinsă care a avut loc între imigranţi români. Autorităţile italiene anunţaseră luni că au dat în urmărire patru suspecţi, probabil tot români. Doi tineri români au fost arestaţi ieri dimineaţă, în regiunea Friuli Venezia Giulia, la frontiera dintre Italia şi Slovenia. Un al treilea suspect a fost arestat în regiunea Piemonte, în apropierea oraşului Torino.
FRANŢA
Român acuzat de viol
Un român a fost prezentat, miercuri, Parchetului din Mont-de-Marsan, fiind acuzat că şi-a violat fosta iubită. Laurence, de 42 de ani, în prezent fără ocupaţie, a dat, în 12 noiembrie, nas în nas cu fostul său partener, care a reuşit să intre în apartamentul ei, deşi schimbase încuietorile după despărţirea lor. Bărbatul, un român de 45 de ani, care părea să fi băut, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale neprotejate şi cu violenţă. Bărbatul a fost reţinut luni, în Gara Saint Jean Bordeaux, în timpul unor verificări. Românul a recunoscut parţial faptele, iar dosarul a fost transferat, miercuri, Parchetului din Mont-de-Marsan.
Un cuplu de români bănuit că a forţat membrii unei tabere de romi din Montpellier să meargă la cerşit pentru a le lua banii obţinuţi, urmează să fie prezentaţi magistraţilor din Nîmes, au declarat, ieri, surse apropiate anchetei. Cuplul a fost arestat duminică, împreună cu doi complici, în zona staţiei de la Nîmes, într-o operaţiune care a mobilizat 40 de poliţişti de frontieră din Lyon şi Marsilia, forţele de ordine temându-se că suspecţii sunt înarmaţi. Cuplul, compus dintr-un fost deţinut român de 43 de ani, cunoscut sub numele de Adam şi soţia sa de 31 de ani, ar fi în fruntea reţelei de escroci care pun presiune pe concetăţenii lor să cerşească pe străzi sau în trenuri. Alte două persoane, de 24 şi 36 de ani, fac obiectul unor măsuri administrative de deportare. Majoritatea romilor, 40 de adulţi şi 20 de copii, erau instalaţi într-o tabără improvizată din Montpellier. Potrivit surselor citate, victimele acestei acţiuni nu se mai puteau întoarce la barăcile din tabără, dacă nu aduceau câteva sute de euro pe săptămână.
RUSIA
Elicopter prăbuşit în Siberia
Un elicopter de tip Mi-8, cu zece persoane la bord, s-a prăbuşit ieri, în regiunea Omsk din Siberia Occidentală, provocând moartea a şapte persoane, a anunţat comitetul de anchetă al Parchetului rus. Aparatul Mi-8 a luat foc în timpul unei aterizări pe teritoriul unei platforme petroliere din Krapivinskoie, la 120 de kilometri de oraşul Tara, după care a explodat. Şapte pasageri ai elicopterului au fost ucişi, iar trei membri ai echipajului au fost răniţi şi spitalizaţi. Elicopterul efectua un zbor dinspre Kiştovka (regiunea Novosibirsk), către platforma de la Krapivinskoie, exploatată de compania petrolieră Gazpromneft.
MAREA BRITANIE
Noi proteste studenţeşti
Studenţii britanici au continuat, ieri, protestele în sediile mai multor universităţi, la Londra, Oxford şi Cardiff, după o zi de mobilizare. Aproximativ 50 de studenţi au petrecut noaptea în calm, în sediul central al UCL (University College London). Alţi studenţi au protestat rămânând în biblioteca Universităţii Oxford. Miercuri, studenţii au organizat a doua zi de manifestaţii faţă de majorarea taxelor de şcolarizare, după mobilizarea din 10 noiembrie. Aproximativ 10.000 de studenţi au protestat în mai multe locuri din Londra, iar 3.000 în alte centre universitare. Un vehicul al poliţiei a fost răsturnat la Londra, iar geamurile unui alt vehicul al poliţiei au fost sparte. Poliţia a efectuat aproximativ 30 de arestări. Aaron Porter, preşedintele sindicatului studenţilor, a declarat că acesta este abia începutul. Studenţii protestează faţă de reducerile bugetare şi faţă de creşterea taxelor de şcolarizare. Guvernul intenţionează să mărească semnificativ taxele de înscriere la universităţi, de la 3.290 de lire sterline pe an la 6.000 de lire, iar în circumstanţe excepţionale, la 9.000 de lire. Între 20.000 şi 50.000 de persoane au manifestat pe 10 noiembrie. Poliţia a efectuat 66 de arestări, capturând inclusiv un student care a aruncat un extinctor spre forţele de ordine, de pe clădirea unde se află sediul Partidului Conservator.
GRECIA
Încă o zi de grevă
Sindicatele greceşti au convocat, pentru mijlocul zilei de ieri, o grevă de trei ore în sectorul transporturilor şi în cel al serviciilor publice din Atena, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate impuse de Guvernul elen. Confederaţia Generală a Muncitorilor (GSEE), care reprezintă interesele a circa două milioane de sindicalişti şi Uniunea Funcţionarilor Publici (Adedy), cu circa 750.000 de membri, i-au îndemnat pe oameni să nu se prezinte la locurile de muncă, între orele 12.00 şi 15.00. De asemenea, au fost convocate două manifestaţii de protest în centrul Atenei. În dimineaţa zilei de ieri, autobuzele au început să funcţioneze cu o întârziere de două ore, începând de la ora locală 07.00, fapt care a făcut ca oamenii să ajungă cu întârziere la locul de muncă. Seara, problemele de trafic s-au repetat, având în vedere faptul că autobuzele s-au retras la ora locală 22.00, cu două ore înainte de ora obişnuită. În sectorul feroviar, greva a determinat anularea a 10 trenuri şi modificări în programul de plecare al altor garnituri. Zborurile avioanelor nu au fost afectate, deoarece controlorii de trafic aerian nu au participat la grevă. Lucrătorii greci protestează împotriva intenţiilor Guvernului de a reduce personalul din sectorul public. Potrivit intenţiilor executivului, din 2011, la fiecare cinci funcţionari care se vor pensiona nu va mai fi angajat în administraţie decât un singur om.
BULGARIA
Busculade la deschiderea primelor magazine Lidl
Sute de cumpărători s-au îngrămădit, ieri, la deschiderea primelor magazine Lidl în Bulgaria, pentru a profita de reducerile oferite de retailerul german. Nicio persoană nu a fost rănită grav în aceste busculade. O femeie a suferit răni uşoare la deschiderea magazinului Lidl din Sliven. În Sofia, primarul Iordanka Fandakova a chemat serviciile de poliţie, ca o măsură preventivă. Retailerul german a oferit reduceri considerabile, dar a stabilit o limită a cantităţii de bunuri ce pot fi cumpărate. Cele 14 magazine Lidl se află în Sofia, Plovdiv, Varna, Stara Zagora, Pazardjik, Sliven, Kurdjali, Petrici, Montana, Loveci şi Gabrovo.
HAITI
Holera se extinde
Epidemia de holeră care afectează statul Haiti se face deja simţită cu putere în capitala Port-au-Prince, unde sunt deja peste o sută de morţi. La fel ca şi în alte zone din ţară, în capitală lipsesc măsurile necesare de luptă împotriva acestei boli. În special, este nevoie de mai multă acţiune în domeniul prevenţiei, în paralel cu distribuirea mai rapidă a apei potabile. De asemenea, trebuie urgentate procedurile de clorurare a apei, de distribuţie a săpunului şi de instalare a punctelor de rehidratare, a explicat purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF), Alois Hug.
TURCIA
Generali suspendaţi
Guvernul turc a suspendat din funcţii trei generali, suspectaţi de implicare într-o presupusă tentativă de lovitură de stat din 2003. Potrivit presei turce, decizia politicienilor de a înlătura din funcţii ofiţeri de rang înalt este o premieră în Turcia, acesta fiind cel mai recent episod al luptei pentru putere dintre partidul de guvernământ (AKP, provenit din mişcarea islamistă) şi armată. Cei trei generali sunt suspectaţi că, alături de alţi aproximativ 200 de militari, au alimentat, în 2003, un complot pentru răsturnarea Guvernului. Cei trei au fost suspendaţi de ministrul turc de Interne şi de cel al Apărării, iar procesul lor ar urma să înceapă la 16 decembrie. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, este acuzat de criticii săi că încearcă să transforme Turcia laică într-un stat islamic, însă el neagă acest lucru. Totuşi, premierul a adoptat reforme menite să limiteze influenţa armatei turce, pentru a reduce riscul unor lovituri de stat, care au marcat istoria republicii.
BELARUS
Manifestaţie pentru alegeri corecte
Peste o mie de membri ai opoziţiei au manifestat, miercuri seara, la Minsk, cerând organizarea unor alegeri conforme regulilor democratice la scrutinul prezidenţial din decembrie, al cărui favorit este liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko. În centrul Minskului au participat la manifestaţie între 1.000 şi 1.500 de persoane. La miting au fost prezenţi unii dintre candidaţii opoziţiei la alegerile prezidenţiale, între care Vitali Rimaşevski, Nikolai Statkevici şi Vladimir Nekliaiev. ”Lukaşenko, pleacă de aici!”, scandau participanţii la această manifestaţie, care comemora referendumul controversat din noiembrie 1996, prin care Aleksandr Lukaşenko, aflat din 1994 la conducerea acestei foste republici sovietice, a dizolvat Parlamentul şi a modificat Constituţia, pentru a-şi consolida puterea. Manifestaţia, care nu a fost autorizată, s-a desfăşurat în prezenţa unui număr important de forţe de poliţie, dar nu s-au înregistrat incidente sau arestări. Zece candidaturi, între care şi cea a lui Lukaşenko, au fost înregistrate pentru aceste alegeri, care se vor desfăşura la 19 decembrie, într-un context de deteriorare a relaţiei Belarusului cu Rusia. Lukaşenko, foarte criticat în Occident pentru autoritarism, a fost, pentru mult timp, cel mai apropiat aliat al Moscovei. Însă, de mai multe luni, în contextul în care regimul de la Minsk încearcă să se apropie de UE, relaţiile cu Moscova au devenit foarte tensionate.
ITALIA
Israelian cu muniţie în bagaj, arestat la Roma
Un cetăţean israelian a fost arestat miercuri, la aeroportul Fiumicino din Roma, în timp ce încerca să se îmbarce la bordul unui avion cu destinaţia Tel Aviv, transportând în rucsacul său un încărcător de mitralieră plin cu gloanţe, a anunţat, ieri, agenţia specializată Telenews. Încărcătorul cu 29 de gloanţe de calibru 556 se găsea într-un buzunar lateral al rucsacului acestei persoane, fiind descoperit de un detector de metale, în timpul controalelor obişnuite efectuate la aeroport. Israelianul, în vârstă de 54 de ani, care se întorcea din Italia după o săptămână petrecută în această ţară împreună cu soţia sa, a explicat că rucsacul aparţinea fiului său, militar în forţele armate israeliene şi că el crezuse că este gol. Bărbatul a fost arestat şi plasat în detenţie, sub acuzaţia de tentativă de transport de arme la bordul unui avion. În urmă cu o săptămână, Terminalul 5 al aeroportului Fiumicino, rezervat zborurilor sensibile, adică celor către SUA şi Israel, a înregistrat o altă alertă, prin arestarea unui american în vârstă de 63 de ani, în al cărui toc de pantof s-a găsit un mic cuţit. Americanul, care nu dat explicaţii privind această descoperire, a fost predat autorităţilor ţării sale şi trimis în SUA. Potrivit serviciilor italiene de securitate aeriană şi a frontierelor, controalele au fost intensificate odată cu apropierea Crăciunului, precum şi în urma recentei alerte cu colete-capcană provenind din Grecia şi a ameninţării teroriste care planează asupra Europei.
MAREA BRITANIE
Iarnă grea în Scoţia
Zăpada creează probleme pentru circulaţia rutieră în unele zone din nordul şi estul Scoţiei, 45 de şcoli fiind închise sau anulând transportul elevilor, dar autorităţile apreciază că regiunea este pregătită să facă faţă valului de frig prevăzut de meteorologi. Cele mai afectate sunt zonele Grampian, East Lothian şi Borders, iar serviciul de meteorologie a anunţat că, până la sfârşitul săptămânii, va ninge pe tot teritoriul Scoţiei. Poliţia din Grampian a anunţat că, în zonă, condiţiile pentru circulaţia rutieră sunt neprielnice, iar unele drumuri aflate la altitudini mai mari au fost închise. Şoferilor li s-a recomandat să fie prudenţi. În zona Borders, la Berwickshire şi parţial la Roxburgshire, a nins puternic în noaptea de miercuri spre joi, stratul de zăpadă depăşind, în anumite locuri, şapte centimetri. Ministrul scoţian al Mediului, Roseanna Cunningham, a declarat că Scoţia este pregătită pentru venirea iernii, autorităţile plănuind operaţiunile în avans, după valul de frig de anul trecut. Biroul de Meteorologie prevede că frigul se va intensifica în zilele următoare şi că nivelul zăpezii pe Munţii Grampian ar putea atinge 20 de centimetri.