SPANIA
O fetiţă româncă de 10 ani a născut
O fetiţă româncă, în vârstă de 10 ani, a născut un bebeluş sănătos, într-un spital din localitatea Jerez din Spania, însă detalii despre identitatea ei, a tatălui copilului şi despre sexul micuţului nu au fost făcute publice. Anunţul privind acest eveniment a fost făcut de către ministrul Egalităţii de Şanse, Micaela Navarro, din cadrul Guvernului Regional Andalusia. Aceasta a spus că, în principiu, copilul va rămâne cu familia sa, însă serviciile locale de asistenţă socială au demarat o anchetă în acest caz. Ministerul Sănătăţii din Andalusia a emis un ordin pentru a proteja identitatea mamei şi a bebeluşului, refuzând să comenteze în privinţa sexului sau a greutăţii copilului. Reprezentanţii ministerului au confirmat, totuşi, că atât mama, cât şi copilul, sunt bine. Presa spaniolă a relatat că, potrivit unor surse, copilul cântăreşte 2,9 kilograme şi a fost născut marţea trecută. Jurnaliştii mai scriu că fetiţa şi copilul ei au fost externaţi în weekend. Nu se cunosc detalii despre tatăl bebeluşului. Fata nu a cerut asistenţă socială, astfel că familia ei va avea grijă, pentru moment, atât de ea, cât şi de nou-născut. Serviciile sociale locale nu au dezvăluit dacă şi poliţia investighează cazul.
ITALIA
Români violatori
Un român a fost reţinut, iar altul este dat în urmărire, după violarea unei tinere cu dizabilităţi în oraşul Padova. Potrivit poliţiei, cei doi români au aşteptat-o pe o tânără cu deficienţe psihomotorii la ieşirea dintr-un bar şi au ameninţat-o cu un cuţit, pentru a o forţa să urce în maşina lor. Tânăra cu dizabilităţi a fost dusă într-o casă situată în apropiere de Padova şi a fost supusă unor abuzuri sexuale, timp de şase ore.
MAREA BRITANIE
Explozie puternică
Nouă persoane au fost rănite, între care una grav, într-o explozie aparent cauzată de o scurgere de gaze naturale, ieri, al cărei suflu a distrus mai multe case, în nord-vestul Angliei. Deflagraţia, survenită către ora 7.15 GMT, în Irlam, în apropiere de Manchester, a fost auzită pe o rază de câţiva kilometri. Ea a distrus în întregime cel puţin cinci case şi a rănit nouă persoane. O femeie, în vârstă de 76 de ani, era grav rănită. Celelalte persoane au fost rănite uşor. Au fost declanşate căutări, după ce un câine a reacţionat la o prezenţă umană sub dărâmături, dar salvatorii au declarat că sunt aproape siguri că nu a fost blocat nimeni.
SUA
Clădire a forţelor armate, vizată de focuri de armă
Un sediu al Pazei de Coastă din Virginia a fost ţinta unor focuri de armă, în noaptea de luni spre marţi, fără ca vreo persoană să fie rănită, a anunţat poliţia, care nu exclude existenţa unei legături între acest caz şi alte atacuri recente contra unor clădiri militare. Incidentul a fost semnalat de angajaţi ai Biroului de Recrutare pentru Paza de Coastă din Woodbridge, la sud de Washington, în momentul când ajungeau la locul de muncă, ieri dimineaţă. Luna trecută, Centrul de Recrutare al Armatei de la Chantilly, Pentagonul şi Muzeul Naţional al Puşcaşilor Marini, toate trei aflate în Virginia, au fost, de asemenea, vizate de tiruri. Muzeul Puşcaşilor Marini a fost ţinta unor focuri de armă în două rânduri. La fel ca în cazul tirului contra Biroului Pazei de Coastă, cele patru atacuri anterioare au avut loc noaptea sau în zori. În nici unul dintre atacuri nu s-au înregistrat răniţi. Până în pezent nu a fost reţinut niciun suspect, dar Biroul Federal de Investigaţii (FBI) crede că atacatorul pare să resimtă o ranchiună profundă faţă de Puşcaşii Marini. În plus, acesta pare că vrea să evite să rănească pe cineva, pentru că atacă clădiri militare doar noaptea şi vizează doar birouri neocupate.
IRAK
Baie de sânge la Bagdad
Cel puţin 62 de persoane au fost ucise şi alte 75 au fost rănite, ieri seară, în 16 atentate cu maşină-capcană comise la Bagdad, a anunţat o sursă din Ministerul irakian de Interne. Atentatele, care par să fie coordonate, au fost comise în mai multe cartiere din partea şiită a capitalei Irakului.
BULGARIA
Alertă cu bombă la Primăria Sofiei
Sediul Primăriei din Sofia a fost evacuat ieri, după primirea a două apeluri telefonice anonime, care anunţau prezenţa unor bombe. Cele două apeluri telefonice au fost primite la ora 13.30, determinând evacuarea clădirii şi întreruperea mai multor reuniuni din interior. Ameninţările au fost făcute pentru prima dată prin linia telefonică de urgenţă 166 şi nu la operatorii de serviciu din cadrul municipalităţii. Două voci diferite, de bărbaţi, au putut fi distinse. Poliţia a început cercetarea imobilului din centrul Sofiei, accesul nefiind permis timp de 24 de ore decât autorităţilor.
RUSIA
Raid la o bancă din centrul Moscovei
Bărbaţi cu cagule pe faţă au efectuat un raid, ieri dimineaţă, la o bancă din Moscova ce îi aparţine lui Aleksandr Lebedev, proprietarul publicaţiilor “Independent” şi “Evening Standard”. Purtătorul de cuvânt al lui Lebedev, Artiom Artiomov, a declarat că între 20 şi 30 de bărbaţi înarmaţi au venit neanunţaţi la sediul băncii lui Lebedev din centrul Moscovei. Miliardarul se află în prezent în interiorul băncii. Consilierul declarase iniţial că se teme ca Lebedev să nu fie arestat, dar ulterior a precizat că miliardarul rus nu a fost arestat, ci a discutat cu poliţia, care a efectuat o percheziţie. Artiomov a declarat că “spectacolul cu mascaţi din faţa băncii a început după ce Lebedev venise pentru mai multe întâlniri de afaceri”. Banca, fondată de Lebedev la începutul anilor \'90, este cea mai importantă parte a imperiului miliardarului rus şi furnizează mare parte din banii cu care acesta finanţează publicaţiile sale britanice. Lebedev împarte clădirea cu mai multe birouri, inclusiv cu cel al politicianului rus Anatoli Ciubais.
GRECIA
Aterizare de urgenţă
Un avion de pasageri al companiei Lufthansa, care zbura pe ruta Frankfurt (Germania) - Tel Aviv (Israel) a fost nevoit să efectueze o escală neprevăzută la Atena (Grecia) după descoperirea unei sticle suspecte, care nu aparţinea niciunui pasager. Căpitanul aeronavei a decis să aterizeze la Atena, iar sticla suspectă a fost predată autorităţilor. După incident, avionul a decolat şi a aterizat în siguranţă pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv.
THAILANDA
Inundaţii importante
Un oraş din sudul Thailandei, Hat Yai, a fost inundat, iar apele, care au atins în unele locuri mai mulţi metri înălţime, au izolat aproximativ 100.000 de persoane, au declarat, marţi, autorităţile. Inundaţii importante au provocat deja decesul a peste 100 de persoane în Thailanda, după 10 octombrie, în principal în centrul şi estul ţării. Însă bilanţul ar putea creşte. Oraşul Hat Yai din provincia Songkhla a fost inundat luni seară, după mai multe zile de ploi torenţiale, provocând pene de electricitate şi afectând zeci de mii de persoane. Autorităţile estimează că, de trei săptămâni, aproape şase milioane de persoane au fost afectate de inundaţii, ele pierzându-şi casa, ferma sau animalele. În total, 104 de persoane, dintre care trei străini, au murit în aceste inundaţii care au afectat zeci de provincii ale ţării. Dar apa a început să se retragă în unele dintre acestea. Capitala Bangkok, care s-a pregătit pentru creşterea nivelului apelor fluviului Caho Praya cu mii de saci de nisip şi pompe, nu a fost afectată, până în prezent, de inundaţii importante.
YEMEN
Imam acuzat de instigare la omor
Un tribunal din Yemen l-a acuzat, ieri, pentru prima dată, pe imamul americano-yemenit Anwar Al-Aulaqi că este instigatorul asasinării unor occidentali, în numele al-Qaida. Tribunalul specializat în dosare de terorism, l-a acuzat pe asasinul lui Jacques Spagnolo, un francez ucis luna trecută la Sanaa, că are legături cu Aulaqi. Ucigaşul francezului, Hicham Assem, a compărut în faţa tribunalului, în timp ce Aulaqi şi un membru al familiei sale sunt judecaţi în contumacie în acest proces deschis ieri.
MAREA BRITANIE
Pe urmele asasinului
Poliţia britanică a făcut un apel la public, pentru a obţine informaţii cu privire la ce a făcut adolescenta Rebecca Aylward, de 15 ani, în ziua în care a fost ucisă în Bridgend, un tânăr de 16 ani fiind pus sub acuzare în acest dosar, pentru crimă. Poliţiştii încearcă să pună cap la cap ultimele mişcări ale fetei, în ziua în care a murit. Cadavrul britanicei a fost găsit într-o zonă împădurită, în apropiere de Aberkenfig, Bridgend, în 24 octombrie. Un adolescent de 16 ani a fost, ulterior, arestat şi acuzat de crimă. Fata a fost văzută, ultima oară, în zona Sarn, în jurul orei 12.30, în 23 octombrie, când a fost lăsată în vizită la un prieten, de către rude de-ale sale. Adolescenta nu s-a mai întors acasă şi a fost dată dispărută de către mama ei, în seara de 23 octombrie. Cadavrul ei a fost găsit a doua zi. Poliţiştii ar vrea să vorbească mai ales cu doi bărbaţi văzuţi plimbând un câine pe stradă, în direcţia Bridgend, în jurul orei 13.00, în acea zi. Ei mai vizează şi un bărbat care a fost văzut coborând dintr-o maşină pe Church Street, în jurul aceleeaşi ore. Poliţiştii au subliniat că aceşti bărbaţi nu sunt în niciun caz suspecţi, însă ar putea avea informaţii despre ce s-a întâmplat cu Rebecca în acea zi.
RUSIA
Poliţist ucis
Un poliţist a fost ucis luni seară, în Kabardino-Balkaria, o republică din Caucazul rus, situată nu departe de Cecenia. Necunoscuţi înarmaţi au deschis focul cu armă automată contra poliţistului, în apropierea casei sale din satul Islamed. Victima a murit pe loc. După primul război din Cecenia între forţele ruse şi separatişti, rebeliunea s-a islamizat progresiv şi a început tot mai mult să depăşească frontierele cecene, pentru a se transforma, la mijlocul anilor 2000, într-o mişcare islamistă activă în întregul Caucaz de Nord. Republicile din această regiune muntoasă sunt aproape zilnic teatrul unor atacuri, ambuscade sau atentate. Rebeliunea afirmă că se bate pentru a crea un Emirat al Caucazului.
UNGARIA
Plângerile disponibilizaţilor
Funcţionarii guvernamentali ungari care au fost disponibilizaţi au depus sute de plângeri în justiţie, în ultimele luni. De când Guvernul ungar a introdus măsuri care permit disponibilizarea angajaţilor guvernamentali fără explicaţii, au fost depuse, în medie, 64 de plângeri pentru fiecare minister. Dacă doar jumătate din aceste plângeri vor avea câştig de cauză, Guvernul va trebui să achite despăgubiri de 2,4 miliarde de forinţi (8,8 milioane de euro). Ministerul de Interne a disponibilizat 638 de angajaţi, iar 243 au depus pângeri în justiţie. Ministerul Economiei a disponibilizat 273 de angajaţi, dintre care 12 au depus reclamaţii. Laszlo Varga, preşedintele Forumului de Cooperare a Sindicatelor (SZEF), a declarat că sindicaliştii se vor adresa Curţii Constituţionale dacă Parlamentul aprobă propunerea Fidesz de demitere a funcţionarilor guvernamentali fără a oferi explicaţii.
INDIA
Traficanţi de elefanţi arestaţi
Poliţiştii indieni au arestat cinci persoane şi au eliberat trei elefanţi ce urmau a fi vânduţi, preţul unuia ajungând şi la 50.000 de lire sterline, a relatat, ieri, jurnalul britanic “The Independent”. Operaţiunea, care a urmărit destructurarea unei reţele de trafic de elefanţi, s-a desfăşurat în Assam, în nord-estul Indiei. Poliţiştii au spus că au dovezi conform cărora membrii reţelei ar fi fost responsabili pentru traficarea a aproape o sută de elefanţi în ultimii cinci ani. Elefanţii din India sunt protejaţi printr-o lege promulgată în 1972, ce prevede că vânzarea acestora este ilegală. Chiar şi transportarea unui elefant peste graniţă necesită o documentaţie stufoasă, precum şi aprobarea şefului serviciului de protecţie a animalelor sălbatice. Elefanţii prinşi de traficanţi ar fi fost drogaţi şi chiar bătuţi, pentru a se supune infractorilor. Aceştia îi duceau peste graniţă folosind acte false. Operaţiunea poliţiştilor a durat trei zile, aceştia identificând şi o parte din cumpărătorii animalelor, majoritatea afacerişti indieni bogaţi, care vroiau elefanţii drept simbol al puterii lor. În India sunt aproximativ 26.000 de elefanţi, dintre care 3.500 sunt folosiţi pentru transport. Reproducerea acestora este pusă în pericol, în contextul în care în multe zone ale ţării există un singur mascul la o sută de femele.
MAREA BRITANIE
Declaraţie de omor în versuri
Un lunetist al Scotland Yard, acuzat că în timpul unei operaţiuni a împuşcat un avocat înarmat, va fi pedepsit pentru că şi-a dat declaraţia, în faţa autorităţilor, în versuri ale unor melodii celebre. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, fiind cunoscut sub numele de cod Alpha Zulu 8 (AZ8), a fost atenţionat în legătură cu declaraţia sa verbală, dată în timpul investigaţiei privind moartea avocatului Mark Saunders din Londra. Acesta a folosit expresii precum “prima oară” (“First Time”, melodie a lui Robin Beck), “de ajuns este de ajuns” (“Enough Is Enough”, subtitlu al melodiei “No More Tears” al Barbarei Streisand), “punctul final” (“Point of No Return”, hit al trupei Duran Duran) şi “linia de foc” (“Line of Fire”, melodie a trupei rock Journey). Investigaţia vizează contextul în care AZ8 şi alţi patru ofiţeri au deschis focul asupra lui Mark Saunders, care, beat fiind, ţintea cu o puşcă de la fereastra bucătăriei sale, în Londra. AZ8 a tras focul care l-a ucis pe avocat. Lunetistul va mai fi pedepsit şi pentru că a înjurat excesiv în timpul audierii sale. El a fost deja sancţionat disciplinar de către superiorul său.