Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 21 Octombrie 2010 / 00:00 436 accesări

SUA

Români arestaţi pentru fraudă informatică

Doi români au fost arestaţi în St. Louis, după ce au înşelat clienţii site-ului de licitaţii Craiglist, cu mii de dolari, virându-şi în cont banii depuşi de oameni pentru bunurile cumpărate. Adrian Nicolae Ionescu, de 27 de ani şi Constantin Buzatu, de 32 de ani, au fost puşi sub acuzare, luni, pentru falsificarea unui paşaport şi a structurii financiare de încasare a banilor a site-ului de licitaţii Craiglist. Bărbaţii călătoreau în mai multe zone ale ţării, pentru a colecta banii viraţi de oamenii care îşi cumpăraseră maşini online. Poliţiştii au probat faptele în cel puţin două cazuri - unul în statul Arizona şi altul în Texas. Anchetatorii au găsit, în maşina închiriată de cei doi, multiple paşapoarte false şi 11.000 de dolari.

MALTA

Români închişi pentru furt

Trei români au fost condamnaţi la câte şase luni de închisoare în Malta, după ce au recunoscut că au comis o serie de furturi din buzunare, în perioada 28 septembrie - 15 octombrie. Grafian Căldăraru (37 de ani), Marius Stănescu (20 de ani) şi Gheorghe Stănescu (36 de ani) şi-au aflat sentinţa marţi. Procurorul de caz a spus curţii că românii au venit în Malta cu intenţia clară de a trăi din furturi şi că, dinainte de a ajunge aici, hotărâseră să comită furturi din buzunare. Autorităţile au demonstrat cel puţin trei furturi comise de români, în St. Julian şi staţiunea Danish Village.

MAREA BRITANIE

Moarte suspectă

Şefa agenţiei de frontieră britanice va fi audiată în faţa unui comitet al Camerei Comunelor, privind moartea suspectă a unui imigrant angolez în avion, în timp ce era deportat din Marea Britanie, caz în care trei agenţi de securitate britanici au fost arestaţi. Lin Homer, directoarea executivă a Agenţiei de Frontieră a Marii Britanii, va apărea în faţa Comitetului de Afaceri Interne a Camerei Comunelor, pentru a răspunde unor întrebări legate de cazul lui Jimmy Mubenga (46 de ani) care a murit marţea trecută, în avion, fiind deportat. Comitetul a cerut, de asemenea, în scris, firmei de securitate G4S, mai multe informaţii privind modul în care s-a efectuat deportarea bărbatului, inclusiv detalii privind instruirea la care au fost supuşi angajaţii. Trei agenţi de securitate ai G4S, care îl însoţeau pe Mubenga în avion, au fost arestaţi în acest caz. Poliţia britanică a început, săptămâna aceasta, o anchetă privind moartea lui Mubenga, pe care a descris-o drept ”neexplicată”.

FRANŢA

Răniţi într-un incident de zbor

Un număr de 21 de pasageri ai unui avion al companiei Vietnam Airlines, care a aterizat, ieri, pe aeroportul parizian Roissy, au fost răniţi din cauza unor turbulenţe, nouă dintre ei fiind transportaţi la spital, anunţă surse aeroportuare. Avionul, de tip Boeing 777, venind de la Hanoi, a fost preluat de echipele de intervenţie încă de la aterizarea care a avut loc la ora 7.15. ”Avionul a întâmpinat turbulenţe la puţin timp după decolare, au fost persoane rănite uşor şi nimeni nu este în stare gravă”, precizează purtătorul de cuvânt al companiei, adăugând că 21 de persoane au fost rănite uşor, între care trei membri ai echipajului, iar nouă persoane au fost transportate la spital. Rănile nu au necesitat revenirea avionului pe aeroporul de origine şi nici aterizarea de urgenţă.

ITALIA

Violenţe la o manifestaţie a ciobanilor

O manifestaţie a ciobanilor sarzi împotriva preţului scăzut al laptelui a degenerat în gherilă urbană, marţi, la Cagliari, în Sardinia, provocând rănirea mai multor persoane, printre care un manifestant care şi-a pierdut un ochi, din cauza unei grenade lacrimogene. Manifestaţia s-a transformat în confruntări cu forţele de ordine, după ce participanţii au început să arunce cu pietre şi sticle în forţele de ordine aflate în faţa consiliului regional din Sardinia. Acestea au ripostat prin lansarea de grenade lacrimogene. Un fotoreporter a fost lovit la cap şi alţi trei poliţişti au fost răniţi. Cinci persoane au fost reţinute în timpul confruntărilor care au început la ora 18.00. Calmul s-a reinstaurat marţi seară, dar ciobanii au avertizat că se vor întoarce în faţa consiliului regional.

CHINA

Protestele elevilor tiberani

Mii de elevi de etnie tibetană au manifestat în nord-vestul Chinei, împotriva obligaţiei de a urma cursurile în mandarină, a anunţat asociaţia Free Tibet, cu sediul la Londra. Aproximativ 9.000 de elevi din şase instituţii au ieşit, marţi, pe străzi, în districtul Rebkong din provincia Qinghai, cerând să li se respecte cultura, a afirmat Free Tibet. Elevii Colegiului Naţional din Rebkong au ieşit din instituţie defilând, iar lor li s-au alăturat din ce în ce mai mulţi tineri, formând o mulţime care s-a instalat în faţa sediului districtului. Curios pentru o manifestaţie de o asemenea amploare în zona tibetană, poliţia nu a intervenit, a precizat asociaţia Free Tibet. Mişcarea a fost declanşată de o reformă a sistemului educativ din acest district, care impune învăţarea limbii chineze tuturor elevilor şi introducerea manualelor în mandarină pentru toate materiile, excepţie făcând limbile engleză şi tibetană. În districtul Rebkong se află numeroase mănăstiri budiste, iar opoziţia antichineză este foarte activă. În martie 2008 au avut loc revolte împotriva tutelei Beijingului, care au început în Lhassa, apoi s-au extins în localităţile din afara regiunii autonome Tibet dar care fac parte din platoul tibetan, unde numeroşi locuitori aparţin etniei tibetane, cum ar fi Qinghai. Numeroşi tibetani acuză China că încearcă să eradicheze cultura lor, pentru a-şi consolida controlul asupra Tibetului. Free Tibet şi-a exprimat îngrijorarea că manifestanţii ar putea fi arestaţi sau sancţionaţi într-un fel sau altul în zilele şi săptămânile viitoare. China, care afirmă că a eliberat paşnic Tibetul, în 1951, controlează foarte strict regiunea autonomă, precum şi provinciile limitrofe cu populaţie tibetană.

BULGARIA

Protest studenţesc

Studenţii din Bulgaria au organizat, ieri, un protest faţă de reducerea subvenţiilor acordate învăţământului superior. Studenţii s-au adunat în faţa sediului Guvernului, având pancarte pe care scria ”Noi suntem viitorul; Djankov şi Ignatov sunt sfârşitul” sau ”Prioritate pentru studiu”. În cursul zilei de marţi, rectorul Universităţii din Sofia, Ivan Ilcev, a declarat că îşi va exprima, pe 1 noiembrie, ”preocupările academice”. La protestul programat pentru 1 noiembrie ar urma să participe şi alte universităţi. Consiliul Rectorilor Universitari a avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Serghei Ignatov, cerând suplimentarea bugetului educaţiei cu cel puţin 24 de milioane de leva (aproximativ 12 milioane de euro). Rectorii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de situaţia actuală, punând sub semnul întrebării dorinţa Guvernului bulgar de a investi în viitor. Studenţii care au participat la mitingul de ieri au cerut şase milioane de leva (aproximativ trei milioane de euro) pentru primul semestru al anului universitar.

CEHIA

Pedepse exemplare

Un tribunal din Ostrava a condamnat la pedepse cuprinse între 20 şi 22 de ani de detenţie patru neonazişti cehi, găsiţi vinovaţi de tentativă de omor împotriva membrilor unei familii de romi, incident în cursul căruia o fetiţă a suferit arsuri grave. David Vaculik, Jaromir Lukes şi Ivo Muller au fost condamnaţi la 22 de ani de închisoare, iar Vaclav Cojocaru la 20 ani. Cei patru au fost găsiţi vinovaţi că au acţionat în baza apartenenţei la o mişcare extremistă. Prin acţiunea lor, au încercat să îşi promoveze ideologia cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la naşterea lui Adolf Hitler, a precizat judecătorul. Comisă în cursul nopţii de 19 aprilie 2009, la Vitkov, în apropiere de Ostrava, agresiunea s-a soldat cu rănirea a trei persoane, inclusiv a unei fetiţe de 2 ani, care a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.

SPANIA

Interzis la fumat

Spania, ţară cunoscută pentru barurile şi cafenele sale pline de fumători, a aprobat, ieri, o lege antifumat ce îi va anula statutul de ultimă ţară occidentală în care fumatul în spaţii publice închise este permis. Textul amendează unul din 2006 şi aduce Spania în linie cu restul UE. Actualele legi interzic fumatul la locul de muncă, dar îl permit în baruri de mai puţin de 100 de metri pătraţi şi în restaurante cu zone special amenajate. Fumatul este practic permis în aproape fiecare bar şi restaurant din ţară, ceea ce a dus la acuzaţii potrivit cărora legislaţia a eşuat. Hotelurilor li se va permite să amenajeze până la 30% din camere pentru fumători, dar fumatul va fi interzis lângă spitale, şcoli şi locurile de joacă pentru copii. Sectorul restaurantelor şi barurilor spune că noua măsură va duce la pierderea a circa 145.000 de locuri de muncă şi la scăderea cu 10% a profiturilor, dar Ministerul Sănătăţii a subliniat că legile similare din alte ţări nu au dus la pierderi masive de slujbe sau la reducerea profiturilor. Guvernul speră că noua lege va intra în vigoare până în ianuarie.

MEXIC

Patru seisme

Cel puţin patru cutremure s-au produs în noaptea de marţi spre miercuri, în Golful California, la nord-vest de Mexic, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Primul cutremur, cu magnitudinea de 4,7, s-a produs la ora locală 23.39, la o adâncime de opt kilometri, epicentrul acestuia fiind localizat la 105 kilometri distanţă de Guamuchil, Sinaloa. După o jumătate de oră, la 22.09, USGS a anunţat un nou seism cu magnitudinea de 5,9, localizat la aproximativ 125 de kilometri de Guasave, Sinaloa şi la o adâncime de 13 kilometri. Un al treilea cutremur a avut loc la ora locală 22.15, la 125 de kilometri de La Paz, în Baja California. Acesta a avut magnitudinea de 5,5, hipocentrul fiind localizat la o adâncime de 26 de kilometri. Cel de-al patrulea seism, cu magnitudinea de 5,8, s-a produs la ora locală 00.58, la 145 de kilometri de La Paz, în Baja California şi la o adâncime de zece kilometri. Pentru moment nu au fost anunţate victime sau pagube materiale.



12