Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 16 Octombrie 2010 / 00:00 442 accesări

ITALIA

Moarte cerebrală

Românca agresată la metroul din Roma nu mai are şanse de a-şi reveni. Comparativ cu ziua de joi, starea pacientei s-a înrăutăţit simţitor. Encefalograma arată că nu există activitate cerebrală. Sa întrunit comisia pentru constatarea morţii cerebrale, iar medicii din cadrul Spitalului Casilino din Roma au anunţat că Maricica Hăhăianu este în comă ireversibilă, având edem cerebral grav.

Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani în staţia de metrou Anagnina de la Roma, după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi. La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Miercuri, românca ieşise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă. Familia tânărului agresor, Alessio Burtone, a trimis o scrisoare rudelor româncei, în care a prezentat scuze. Potrivit procurorilor, Alessio Burtone a mai fost implicat într-un incident similar, în urmă cu câteva luni, agresându-l pe un adolescent pe o stradă din Roma. Primarul Romei, Gianni Alemanno, a efectuat ieri o vizită la spitalul unde se află internată victima, cerând transferul agresorului la închisoare.

BELGIA

Muncitori români, exploataţi

Poliţia a descoperit în două oraşe din Belgia 42 de muncitori sezonieri români care locuiau în imobile insalubre şi erau exploataţi de angajatorii lor. Poliţia belgiană a efectuat cinci percheziţii, în cadrul unei anchete aflate în curs de desfăşurare privind traficul de fiinţe umane şi exploatarea economică. Au fost vizate patru imobile din Nieuwerkerken, precum şi un imobil din Namur, acestea fiind locuinţe temporare pentru muncitori români. În total, au fost reţinuţi de poliţie 42 de muncitori sezonieri români, precum şi presupuşii organizatori ai traficului de persoane. Victimele trebuiau să lucreze 60 de ore pe săptămână, în schimbul unui salariu de 1.000 de euro pe lună. Cu aceşti bani ei trebuiau să plătească taxe exagerate de călătorie şi deplasare, administrative sau chirie. Muncitorii erau cazaţi în condiţii inumane: spaţii prea mici, instalaţii de gaz sau electrice nesigure, echipamente sanitare insuficiente. Proprietara imobilelor a fost la rândul său arestată.

UCRAINA

Medici puşi sub acuzare

Trei medici ucraineni, presupuşi membri ai unei reţele internaţionale de trafic de organe, au fost arestaţi şi puşi sub acuzare pentru transplanturi ilegale de rinichi, realizate în Ucraina, R. Moldova şi Uzbekistan. Ei efectuau aceste operaţii în Azerbaidjan, o altă ţară din fosta Uniune Sovietică, şi riscă până la 21 de ani de închisoare. Beneficiarii transplanturilor erau în majoritatea lor israelieni care plăteau între 100.000 şi 200.000 de dolari. Mai multe foste republici sovietice, în special R. Moldova şi Ucraina, au fost ţinta unor traficanţi de organe şi de persoane, după destrămarea Uniunii Sovietice şi după criza economică ce a urmat.

AUSTRALIA

Condamnare pe viaţă

Un australian a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce în 2005 şi-a ucis cei trei fii minori, în vârstă de doi, şapte, respectiv zece ani. Robert Farquharson se afla la volanul maşinii sale, în care mai erau şi cei trei băieţi ai săi, când a intrat într-un lac din statul australian Victoria, în 2005. Bărbatul s-a salvat, reuşind să iasă din maşină, dar şi-a lăsat copiii acolo, care s-au înecat. Tatăl victimelor neagă că şi-a ucis în mod intenţionat fiii şi spune că a pierdut controlul volanului, motiv pentru care a intrat cu maşina în apă. Judecătorul de caz, însă, nu a fost convins de pledoaria sa şi a decis că bărbatul nu poate fi eliberat din închisoare mai devreme de 2043.

CEHIA

Alegeri

Cehii au început să voteze, de vineri după-amiază până sâmbătă seară, pentru înnoirea unei treimi din cele 81 de posturi de senator şi pentru a-şi alege reprezentanţii locali, într-un scrutin-test pentru Guvernul de centru-dreapta, promotor al unor măsuri de austeritate bugetară. Instalat în luna iulie, Guvernul lui Petr Necas a luat măsuri de reducere a cheltuielilor sociale şi a salariilor funcţionarilor, măsuri împotriva cărora 40.000 de persoane au manifestat la Praga la sfârşitul lunii septembrie, la chemarea sindicatelor. Partidul Democratic Civic, al premierului, principala formaţiune de dreapta din Cehia, deţine în prezent 36 din cele 81 de locuri în Senat, pe care îl controlează prin intermediul partenerilor săi de coaliţie. Social-democraţii, cu 29 de mandate, au nevoie de 12 noi posturi de senator pentru a obţine majoritatea absolută în Camera Superioară. Cu o altă formaţiune de dreapta, TOP 09, şi partidul de centru Afaceri Publice, Guvernul dispune de 118 din cele 200 de mandate din Camera Deputaţilor. În afara de reformele economice, Senatul are un rol important în decizii privind probleme cum ar fi mobilizarea de militari în străinătate şi alegerile prezidenţiale. Social-democraţii se opun prezenţei militarilor cehi în Afganistan şi Irak. Alegerile senatoriale se desfăşoară o dată la doi ani, în 27 din 81 de districte. În cadrul unui al doilea tur de scrutin prevăzut pentru 22 şi 23 octombrie se vor confrunta cei doi candidaţi cel mai bine plasaţi în primul tur.

KOSOVO

Ordine

Noul şef al Misiunii europene de poliţie şi justiţie (EULEX) în Kosovo, francezul Xavier Bout de Marnhac şi-a fixat ca principale priorităţi instituirea statului de drept în nordul Kosovo şi combaterea criminalităţii organizate. Fostul comandant al forţei NATO în Kosovo (KFOR) în 2007-2008, Xavier Bout de Marnhac i-a succedat compatriotului său Yves de Kermabon la conducerea EULEX. Misiunea UE este formată din 3.000 de persoane. Acesta are ca scop să ajute la consolidarea statului de drept în Kosovo, în domeniile poliţiei, vămilor şi justiţiei. Kosovo şi-a proclamat independenţa în februarie 2008, aceasta fiind recunoscută până în prezent de 70 de ţări. Serbia nu acceptă această independenţă, considerând Kosovo provincia sa meridională. Nordul Kosovo este populat în principal de sârbi, care nu recunosc autorităţile de la Priştina şi care nu vor să depindă decât de Belgrad.

Olanda

Acuzaţii retrase

Parchetul a cerut, vineri, exonerarea liderului partidului de extremă dreapta olandez PVV, Geert Wilders, pentru cele cinci capete de acuzare de incitare la ură rasială şi la discriminare împotriva musulmanilor, pentru care era judecat la Amsterdam. Parchetul olandez a decis, la 30 iunie 2008, să nu îl cerceteze pe Wilders, apreciind că declaraţiile şi filmul acestuia se înscriu în cadrul dezbaterii publice. Dar Curtea de Apel din Amsterdam, sesizată de mai mulţi reclamanţi, a ordonat Parchetului la 21 ianuarie 2009 să îl cerceteze pe deputat. Deputatul olandez este cercetat pentru că a calificat Islamul drept fascist şi a cerut interzicerea Coranului, pe care l-a comparat cu Mein Kampf al lui Adolf Hitler, în perioada 2006-2008 în ziarele olandeze, pe forumurile de pe Internet şi în filmul său de 17 minute, „Fitna”. Procesul lui Geert Wilders, care riscă până la un an de închisoare sau 7.600 de euro amendă, s-a deschis la 4 octombrie. Au fost prevăzute şapte zile de audieri, iar verdictul va fi anunţat la 5 noiembrie.

ISRAEL

Manevre comune

Forţele aeriene greceşti şi cele israeliene au efectuat în această săptămână manevre comune în Grecia, a anunţat armata israeliană. Manevrele au constat în exerciţii de zbor şi de aterizare într-un sector muntos şi în condiţii climatice variate. Partea israeliană a participat la aceste manevre cu elicoptere de asalt de tip Black Hawk (UH-60) şi Apache (AH-64), iar cea elenă cu elicoptere de tip Apache AH-64 şi Super Puma, dar şi cu avioane de luptă. Un comunicat dat publicităţii la Atena anunţa, pe data de 7 octombrie, aceste manevre, precizând că se vor desfăşura în peninsula Peloponez şi în largul Insulei Creta, între 11 şi 14 octombrie. Cele două ţări au marcat o apropiere cu ocazia vizitei, în luna august, la Atena, a premierului israeilan, Benjamin Netanyahu, prima efectuată vreodată de un şef de Guvern israelian în Grecia.

IRAN

Germani arestaţi

Cei doi cetăţeni germani arestaţi în Iran în timp ce-l intervievau pe fiul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani, iraniana condamnată la moarte prin lapidare pentru adulter, au recunoscut că au comis o infracţiune, a declarat procurorul general iranian, Gholam-Hossein Mohseni-Ejei, în cadrul unei reuniuni a oficialilor din domeniul justiţiei. Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a confirmat că este vorba despre cetăţeni germani. Iranul a anunţat arestarea lor luni. Identitatea celor doi germani nu a fost dezvăluită, dar ar fi vorba despre un jurnalist şi un fotograf, al căror scop era să realizeze un interviu cu fiul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani, femeia de 43 de ani condamnată la moarte prin lapidare, pentru adulter. Comunitatea internaţională s-a mobilizat ferm pentru a o salva, iar fiul ei, Sajjad, în vârstă de 22 de ani, şi-a multiplicat interviurile şi apelurile în întreaga lume, în favoarea mamei sale.

POLONIA

Garanţii

Angajamentul Poloniei în Afganistan depinde de garanţiile pe care i le poate oferi NATO cu privire la securitatea sa naţională, a declarat ministrul polonez al Apărării, Bogdan Klich. La rândul său, preşedintele polonez, Bronislaw Komorowski, a pledat, la începutul lunii septembrie, la Bruxelles, ca Alianţa Nord-Atlantică să definească în mod clar o strategie pentru retragerea din Afganistan. În timpul campaniei sale la alegerile prezidenţiale, Bronislaw Komorowski a promis retragerea militarilor polonezi până în 2012. Trupele combatante poloneze în Afganistan, constând, în prezent, din 2.600 de militari, care fac parte din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), ar putea fi înlocuite, după 2012, cu unităţi însărcinate cu ajutorul umanitar, formarea armatei şi poliţiei afgane.

CHINA

Informaţii secrete

Hackeri din China au aflat informaţii secrete din domeniul strategiei de apărare şi politicii externe a Coreei de Sud, pretinzând că sunt oficiali sud-coreeni şi folosind false adrese de e-mail. Serviciul naţional de informaţii din Coreea de Sud le-a transmis avertizări oficialilor guvernamentali şi diplomaţilor. Hackerii trimiteau mesaje electronice în numele oficialilor prezidenţiali şi diplomaţilor unor responsabili sud-coreeni. Fişierele ataşate, care conţineau un virus, aveau aparenţa unor documente importante, de genul unor analize despre Coreea de Nord. Dar, în momentul în care se încerca deschiderea fişierului, alte documente stocate în calculatoare erau trimise spre computerul hackerilor. În iunie, serviciile de informaţii sud-coreene au anchetat un atac informatic care a vizat site-ul Guvernului.

FRANŢA

Probleme cu aprovizionarea

Oleoductul care aprovizionează cu carburant aeroporturile pariziene nu mai funcţionează de ieri dimineaţă, în lipsa produselor petroliere, anunţă compania Trapil, în contextul în care rafinăriile sunt blocate din cauza protestelor faţă de reforma pensiilor. Aeroportul Orly are stocuri pentru 17 zile, iar Roissy, cel puţin până duminică. Oleoductul nu mai funcţionează pentru că nu mai este aprovizionat de rafinăria Grandpuits, situată în apropiere de Paris. Rafinăria, care este în grevă de mai multe zile, a încetat complet producţia în cursul zilei de ieri. Partea de nord a Parisului se mai poate alimenta din depozitul de la Rouen. Ieri, poliţia a preluat controlul a cinci depozite de carburant care erau blocate de grevişti. Cel puţin alte şase depozite continuă să fie blocate, în special în partea de nord-vest a capitalei Franţei.

MEXIC

Conversaţie compromiţătoare

Un post de radio mexican a difuzat, joi, ceea ce a prezentat drept o conversaţie între un lider al unui cartel al drogurilor şi un deputat deja acuzat de justiţie pentru presupuse legături cu traficanţii. „Vă urez să câştigaţi, puteţi conta pe un sprijin total, discret”, îi spune un bărbat, prezentat drept unul dintre şefii clanului La Familia, lui Julio Cesar Godoy, deputat federal din cadrul Partidului Revoluţiei Democratice, de opoziţie de stânga. În înregistrare, Godoy se plânge de un jurnalist, iar liderul cartelului îi spune că va trimite un băiat care să-i spună s-o ia mai încet. Postul W Radio afirmă că înregistrarea a fost efectuată cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative din iulie 2009, în urma cărora Godoy a fost ales, şi că face parte din dosarul realizat de Parchet pentru a obţine ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia.



12