RUSIA
Asasinii din trenuri
Poliţia din Moscova a reţinut trei indivizi acuzaţi de jefuirea şi omorârea mai multor persoane în trenurile de pasageri, a informat, ieri, agenţia RBK. Cei trei - doi ruşi şi un uzbec - acţionau în trenurile care plecau din gara Kursk sau Kazanski din Moscova. Ei căutau oameni bine îmbrăcaţi sau în stare de ebrietate, după care le propuneau să bea dintr-o sticlă, invocând naşterea unui copil, o zi de naştere sau pur şi simplu fără niciun motiv anume. Victima încerca… coniacul din sticlă, în care era o importantă doză de neuroleptic puternic, după care îşi pierdea cunoştinţa. Cei trei scoteau apoi din buzunarele victimei tot ce era de valoare - bani, telefoane mobile, carduri, după care lăsau persoana respectivă fără să-i intereseze dacă aceasta mai trăia sau nu. Potrivit poliţiei moscovite, 17 persoane au murit după ce s-au lăsat înşelate de coniacul oferit de cei trei indivizi, iar 15 au ajuns la spital în stare gravă. Niciunul din cei acuzaţi nu şi-a recunoscut vina.
GRECIA
Manifestaţie la Acropole
O scurtă confruntare a avut loc, ieri dimineaţă, la Acropole, Atena, între poliţia greacă şi manifestanţi, care protestau pentru a cere posturi stabile, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea locală. Intrarea vizitatorilor în Acropolae a fost blocată miercuri dimineaţă, de salariaţii Ministerului grec al Culturii, care au contracte pe durată determinată, aceştia cerând contracte pe termen lung. Salariaţii care au contracte pe durată determinată blochează frecvent intrarea în Acropola ateniană. Miercuri, sindicatele controlorilor de trafic aerian din Grecia şi-au anunţat intenţia de a declanşa o grevă de 24 de ore, duminică, ceea ce ar putea duce la suspendarea a sute de curse aeriene. Pentru acest inconvenient, dispecerii aerieni dau vina pe Guvern, care refuză să le extindă garanţiile de muncă. O astfel de măsură, în opinia sindicatelor, ar face activitatea lor mai competitivă. Sindicatele contează pe înţelegerea miilor de pasageri, nevoiţi să-şi amâne zborurile cu o zi, precum şi a companiilor aeriene care vor trebui să-şi anuleze cursele spre Grecia. La rândul său, Serviciul elen al Aviaţiei Civile a intentat un proces organizatorilor, cerând ca greva să fie declarată ilegală.
BULGARIA
Susţinere pentru Schengen
Premierul polonez, Donald Tusk, aflat la Sofia, a promis susţinere pentru aspiraţiile Bulgariei de a adera la zona Schengen. Tusk şi premierul Boiko Borisov s-au întâlnit la Varna. ”Bulgaria are imaginea unei ţări care acţionează pentru dezvoltare în toate sferele”, a remarcat Tusk, notând “hotărârea Guvernului bulgar de a combate corupţia şi crima organizată”. El a spus că “relaţiile diplomatice dintre Polonia şi Bulgaria sunt la nivel înalt”. Potrivit lui Tusk, Bulgaria se apropie rapid de aderarea la Schengen, iar Polonia o va ajuta, din moment ce recent a trecut printr-un astfel de proces. Bulgaria şi România speră să adere la Schengen în martie 2011.
UCRAINA
Vicepremieri demişi
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a demis, miercuri, doi vicepremieri, această decizie intervenind la puţin timp după ce Ucraina a revenit la forma prezidenţială de conducere. Conform decretului prezidenţial, au fost eliberaţi din funcţii Viktor Slauta, responsabil de problemele din complexul agro-industrial şi Vladimir Sivkovici, care se ocupa de structurile de forţă. Preşedintele Viktor Ianukovici a explicat că schimbările survenite în cadrul cabinetului de miniştri au fost făcute conform prevederilor constituţionale, care stipulează că primul ministru trebuie să aibă trei vicepremieri şi nu cinci, câţi erau până la demiterea lui Viktor Slauta şi a lui Vladimir Sivkovici. De amintit că, la 1 octombrie a.c., Curtea Constituţională de la Kiev a anulat reformele politice din 2004, Ucraina revenind la forma prezidenţială de conducere, după ce ea devenise, în urma Revoluţiei Portocalii de acum şase ani, republică parlamentară. Amendamentele aduse Constituţiei Ucrainei în decembrie 2004, ca rezultat al unui compromis între putere şi opoziţie în timpul Revoluţiei Portocalii şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 2006, l-au privat pe preşedinte de iniţiativa de a propune deputaţilor candidaţii săi la postul de prim-ministru şi la funcţiile de miniştri, în afară de cel de Externe şi cel al Apărării. Preşedintele pierdea, de asemenea, dreptul de a decide demiterea şefului Guvernului şi a miniştrilor acestuia. Viktor Ianukovici, considerat un apropiat al Moscovei, a fost învestit la preşedinţia Ucrainei în februarie a.c, el reuşind de la această dată să-şi consolideze rapid puterea prin formarea unei majorităţi parlamentare şi a unui guvern loial.
NORVEGIA
Imn confundat
O vizită de stat în Norvegia a preşedintelui elveţian, Doris Leuthard, a fost marcată de o gafă, fanfara militară norvegiană interpretând un alt imn. Incidentul s-a produs în faţa Palatului Regal norvegian, în timp ce Doris Leuthard şi regele norvegian Harald ar fi trebuit să audă imnurile naţionale. În asistenţă, inclusiv printre jurnaliştii elveţieni, aproape nimeni nu a observat piesa interpretată. Potrivit uneia dintre persoanele prezente, a fost vorba de o piesă compusă în anii ‘60 şi propusă fără succes ca imn naţional elveţian.
RUSIA
Vinovăţia lui Hodorkovski, demonstrată
Acuzarea a declarat ieri că a reuşit să demonstreze fără nicio urmă de îndoială că fostul şef Iukos, Mihail Hodorkovski şi partenerul său de afaceri Platon Lebedev au furat 350 de milioane de tone de petrol. Cei doi execută în prezent opt ani de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală. În mai au fost acuzaţi că au furat 9,6 miliarde de dolari din profitul de 15,8 miliarde generat de Iukos între 1999 şi 2003, precum şi 350 de milioane de tone de petrol. Hodorkovski susţine că acuzaţiile sunt motivate politic.
FRANŢA
Reţinut pentru că a declanşat patru alerte cu bombă
Un tânăr de 22 de ani a fost reţinut la Paris, sub acuzaţia că a lansat patru false alerte cu bombă pe 11 octombrie, în contextul măsurilor de securitate luate pe fondul riscului unor atentate în Europa. Bărbatul a dat telefoane dintr-un tren care circula în sud-vestul Franţei, declanşând alerte cu bombă în gara Montparnasse din Paris şi în alte locuri. Cunoscut de poliţie pentru alte două apeluri telefonice similare făcute în trecut, suspectul a fost reţinut la Paris şi a recunoscut faptele care îi sunt atribuite. Mai multe alerte cu bombă au vizat de curând locaţii din capitala Franţei, inclusiv Turnul Eiffel. Toate aceste alerte s-au dovedit a fi fără fundament. De la începutul lunii octombrie, poliţia din Paris a anunţat că a primit 11 apeluri care semnalau prezenţa unor bombe sau riscul unor atentate. Un bărbat de 38 de ani a fost condamnat la 80 de ore de muncă în folosul comunităţii după ce a anunţat existenţa unei bombe la sediul Preşedinţiei.