FRANŢA
Prostituată arestată
O fostă prostituată româncă implicată în uciderea unui francez, în 2003, de către proxeneţi a fost condamnată la un an de închisoare, din care a executat deja jumătate de când a fost arestată preventiv. În dimineaţa zilei de 23 februarie 2003, Philippe Charuel, de 30 de ani, a fost găsit mort pe marginea unui drum, între Gondreville şi Velaine-en-Haye. Victima a fost omorâtă în bătaie, primind în 30 de minute peste 40 de lovituri, a spus instanţei avocatului familiei victimei, la ultimul termen al procesului. Bărbatul venise în zona unde a fost omorât probabil pentru a încerca să afle veşti despre Roxana, o tânără prostituată româncă de care se îndrăgostise. Puţin băut, bărbatul a urmărit două prostituate, iar acestea au apelat la ajutorul proxeneţilor. Doi bărbaţi l-au dus pe Philippe Charuel în spatele unui hotel din Laxou, unde l-au lovit timp de 30 de minute. Deşi au fost emise mandate de arestare preventivă, cei doi agresori nu au fost prinşi. Anchetatorii le-au găsit însă pe cele două prostituate. Una dintre ele, minoră la acea dată, a fost condamnată de tribunalul pentru minori, iar cealaltă, identificată drept Cristina, a fost adusă, luni, la instanţa care a judecat cauza. Între timp, femeia s-a căsătorit şi este mamă.
MAREA BRITANIE
Români condamnaţi
Trei români, conduşi de un fals poliţist, au fost condamnaţi la închisoare pentru că jefuiau turişti în faţa muzeelor din Londra. Carmen Baniai, de 27 de ani, pretindea că se rătăcise, în timp ce Ştefan Balint, 31 de ani, care se dădea drept poliţist, cerea turiştilor să îi prezinte actele de identitate. Aceştia furau carduri bancare şi bani cash, mai ales de la turişti asiatici şi acţionau la British Museum, la Royal Albert Hall, la Muzeul de Istorie naturală şi la Muzeul Ştiinţelor. Poliţia a găsit în locuinţa românilor 1.000 de lire sterline, bani ascunşi într-o cutie de pantofi. Carmen Balint a primit doi ani de închisoare, Ştefan Balint 18 luni, iar al treilea român, Cosmin Negrea, de 23 de ani, a primit 15 luni de închisoare.
ELVEŢIA
Indignare
Afişe reprezentând trei şoareci care mănâncă dintr-o bucată de şvaiţer elveţian, unul reprezentând un hoţ român, au apărut de luni în diverse zone din cantonul Ticino, ceea ce a atras acuzaţii de rasism şi nazism. Campania a provocat indignare, mai ales din partea sindicatelor. Rozătoarele reprezintă un italian care locuieşte în apropierea frontierei, un hoţ român şi Fiscul italian Cel care a comandat afişele controversate nu este cunoscut deocamdată. Preşedintele secţiei din Ticino a partidului UDC a spus că formaţiunea sa nu este implicată, dar că apreciază ideea. Autorul afişelor este graficianul Michel Ferrise, italian. Firma sa lucra de şase luni la acest proiect şi au fost lipite 60 de astfel de afişe, fiind înfiinţată şi o adresă, www.balairatt.ch. Pagina are şi un spaţiu rezervat comentariilor. Marţi se exprimaseră deja 200 de persoane, majoritatea fiind nemulţumite de această campanie, calificată drept xenofobă şi intolerantă. Şi presa italiană a reacţionat. „Corriere della Sera” a calificat campania drept şocantă.
COLUMBIA
Îngropaţi în noroi
Circa 30 de persoane au fost îngropate, luni, de un torent de noroi pe o stradă din departamentul Antioquia, în nord-vestul Columbiei, şi nu există practic nicio şansă de a fi găsite în viaţă, au anunţat autorităţile. Circa 100.000 de metri cubi de pământ au căzut pe şosea în municipalitatea Giraldo. Şoseaua leagă Medellin, al doilea oraş ca mărime al ţării, de Oceanul Pacific. Alunecarea de teren s-a produs, potrivit oficialului, în timp ce pasagerii unui autocar defect erau transferaţi într-un alt vehicul, în care au fost îngropaţi. De la începutul anului, 74 de persoane au murit în Columbia din cauza intemperiilor legate de sezonul ploios ce durează din martie până în luna iunie, apoi a celor care s-au reluat în luna septembrie. Columbia se teme de intemperii şi mai devastatoare din cauza fenomenului climatic La Nina, care se caracterizează prin temperaturi anormal de scăzute ale apelor de la suprafaţă în sectoarele central şi oriental ale Pacificului, generând precipitaţii intense şi riscuri de alunecări de teren.
CHINA
Prăpăd în urma taifunului
Cel puţin 100 de persoane şi-au pierdut viata în urma trecerii taifunului Fanapi, care a lovit sudul Chinei săptămâna trecută, în timp ce daunele înregistrate depăşesc cinci miliarde de yuan, echivalentul a 554 milioane de euro. Numeroşi locuitori au fost încercuiţi de ape şi a fost necesar să fie aprovizionaţi cu apă, hrană şi corturi aduse de elicoptere. Înainte de a atinge China continentală, Fanapi a lovit Taiwanul. Intensitatea vântului a atins până la 220 de kilometri pe oră şi au fost înregistraţi doi morţi şi 100 de răniţi, în Taiwan. China s-a confruntat cu cele mai grave inundaţii din ultimul deceniu. Intemperiile s-au soldat cu peste 3.100 de morţi, 1.000 de dispăruţi şi peste 15 milioane de persoane au fost evacuate, potrivit datelor oficiale.
MEXIC
O nouă victimă
Primarul oraşului Tancitaro, din statul mexican Michoacan, a fost asasinat luni împreună cu unul dintre colaboratorii săi, ceea ce ridică la 11 numărul aleşilor municipali ucişi în acest an în Mexic, a anunţat Parchetul local. Corpul neînsufleţit al primarului Gustavo Sanchez a fost descoperit luni, pe un drum de ţară. Alături de el se afla cel al coordonatorului Consiliului Municipal. Circumstanţele asasinării lor nu sunt cunoscute, dar aparent, primarul ar fi fost lapidat. Presa locală afirmă că mâinile victimelor erau legate şi că craniile lor fuseseră sparte cu pietre. Gustavo Sanchez nu avea vreo etichetă politică. De profesie învăţător, preluase conducerea oraşului Tancitaro, cu 5.500 de locuitori, după demisia predecesorului său care primise ameninţări din partea criminalităţii organizate. În luna ianuarie, Gustavo Sanchez ordonase destituirea a 60 de poliţişti şi înlocuirea lor prin membri ai poliţiei federale. De la începutul anului, în Mexic au fost asasinaţi 11 primari, dintre care cinci în ultima lună, în regiuni răvăşite de lupta pe viaţă şi pe moarte între şapte carteluri din ţară pentru controlul asupra traficului de droguri.
RUSIA
Greva foamei
Mai mulţi salariaţi din departamentul de construcţii militare al Flotei Nordului din Rusia au intrat de luni în greva foamei la Severomorsk, în peninsula Cola, pentru a cere salariile neplătite pe ultimele opt luni. Şapte bărbaţi şi 13 femei au intrat în greva foamei. Datoriile faţă de salariaţi se ridică deja la 65 de milioane de ruble, adică 1,6 milioane de euro, a precizat Natalia Dorovatovskaia, lider sindical al departamentului. Situaţia în această întreprindere subordonată Ministerului rus al Apărării şi unde lucrează 132 de persoane este catastrofală. Greviştii ameninţă şi cu blocarea unui drum federal între Severomorsk şi portul Murmansk începând din 1 octombrie, dacă salariile nu vor fi plătite. Departamentul de construcţii militare al Flotei Nordului era în epoca sovietică una dintre cele mai importante întreprinderi militare din nord-vestul ţării, construind porturi militare, pontoane, locuinţe şi alte clădiri pentru necesităţile de apărare.
SUA
Incident armat
Un bărbat înarmat a deschis focul, ieri, la etajul şase al Bibliotecii Perry-Castaneda din campusul Universităţii Texas, apoi s-a sinucis împuşcându-se. Anchetatorii încearcă să descopere care a fost motivul focurilor de armă din campusul Universităţii Texas din Austin, care este unul dintre cele mai mari din ţară, cu aproape 50.000 de studenţi. La 16 august 1966, Charles Whitman s-a urcat la etajul 28 al turnului cu ceas de la Universitatea Texas şi a început să tragă asupra persoanelor de la sol. 16 persoane au fost omorâte ş alte peste 30 au fost rănite ca poliţia să-l omoare după circa 90 minute de la începerea atacului.
MAREA BRITANIE
Renunţare la condiţii
Comisia Europeană a avertizat Guvernul britanic că trebuie să anuleze restricţiile impuse imigranţilor care doresc să beneficieze de asistenţă socială în Marea Britanie. În momentul de faţă, imigranţii originari din ţări europene trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a putea cere asistenţă socială în Marea Britanie. Pentru a solicita indemnizaţie de şomaj, pensie minimă sau subvenţii, imigranţii trebuie să demonstreze că au domiciliu stabil, că au lucrat şi că au şanse să îşi găsească de lucru. Însă după primirea unei reclamaţii, Comisia Europeană a început să analizeze condiţiile impuse de autorităţile britanice, avertizând că restricţiile nu sunt compatibile cu reglementările europene. Marea Britanie ar putea fi obligată să renunţe la aceste condiţii, în caz contrar riscând sancţiuni.
BULGARIA
Protest
Autorităţile de la Sofia au protestat faţă de atacurile devenite frecvente împotriva camioanelor bulgăreşti, pe teritoriul grec, în urma grevei transportatorilor rutieri. Ministerul bulgar al Transporturilor a evocat cazuri de \"şoferi reţinuţi cu forţa, ameninţări cu rele tratamente faţă de şoferi, incendierea camioanelor, distrugerea încărcăturii, blocaje pe drumuri şi alte activităţi ilegale. Transportatorii rutieri greci sunt în grevă dfin 13 septembrie, în semn de protest faţă de o lege ce prevede deschiderea acestui sector concurenţei, aşa cum cer UE şi Fondul Monetar Internaţional.
BELGIA
Grevă spontană
Traficul aerian este suspendat în Belgia de la ora locală 14.00 din cauza unei greve a controlorilor de trafic, anunţă compania belgiană pentru siguranţa aeriană, Belgocontrol. Acţiunea spontană a controlorilor de trafic este prevăzută să dureze 24 de ore, potrivit Belgocontrol, care anunţă că nu a primit nicio revendicare oficială. Pe aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem, traficul aerian a fost oprit în totalitate, iar aeroportul Charleroi (Bruxelles-Sud) a semnalat numeroase curse anulate sau care au întârzieri. Compania Ryanair a anunţat anularea unor curse, în timp ce Jetairfly şi Airarabia deviază avioanele la Lille, în nordul Franţei.
DANEMARCA
Ţintă prioritară
Danemarca este o ţintă prioritară a terorismului islamist, a afirmat marţi directorul serviciilor de informaţii al poliţiei daneze (PET), după descoperirea, în Norvegia, a unui proiect de atentat abandonat împotriva cotidianului care a publicat caricaturi cu Mahomed. Un bărbat născut în Cecenia este în prezent deţinut la Copenhaga pentru că a provocat o explozie într-un hotel din capitala daneză pregătind cel mai probabil, potrivit poliţiei, un atentat împotriva cotidianului “Jyllands-Posten”. Un kurd irakian, aflat în prezent în arest provizoriu în Norvegia şi suspectat că a pregătit un atentat împreună cu alţi doi suspecţi, a mărturisit că a planificat un un atac vizând într-adevăr “Jyllands-Posten”, a declarat marţi poliţia norvegiană. Suspectul, în vârstă de 37 de ani, deţinătorul unui permis de rezidenţă în Norvegia, a fost arestat la 8 iulie în Germania, unde se afla în vacanţă cu familia. Cei doi presupuşi complici ai săi, Mikael Davud, un norvegian de 39 de ani de origine uigură, şi David Jakobsen, un uzbec de 31 de ani, au fost arestaţi în aceeaşi zi în apropiere de Oslo. Poliţia îi suspectează că au pregătit unul sau două atacuri împotriva uneia sau mai multor ţinte din Norvegia.
NIGERIA
Răscumpărare pentru copii
Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au cerut marţi o răscumpărare de 20 de milioane de naira, circa 95.650 de euro, după ce au răpit luni, în sudul Nigeriei, 15 copii aflaţi la bordul unui autocar şcolar. Răpitorii l-au contactat pe directorul şcolii private şi au cerut 20 de milioane de naira. Poliţia nigeriană încearcă să afle locul unde sunt deţinuţi copiii, pentru a-i elibera.
RUSIA
Reactor închis
Unul dintre reactoarele centralei nucleare din Kola, în nord-vestul Rusiei, a fost oprit marţi din cauza unei defecţiuni, au anunţat reprezentanţi ai centralei, într-un comunicat, precizând că nu a fost constatată nicio scurgere radioactivă. Cauzele incidentului nu au fost încă stabilite. Nivelul de radioactivitate în zona centralei şi în împrejurimi nu depăşeşte nivelurile autorizate. Doar reactoarele numărul 1 şi numărul 4 ale centralei din Kola funcţionează în prezent, la reactorul numărul 2 efectuându-se lucrări de întreţinere. Această centrală nucleară se află la 200 de kilometri de Murmansk, dincolo de Cercul Polar arctic, în peninsula Kola, un teritoriu aflat la malul Mării Albe şi al Mării Barents.