Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 22 Septembrie 2010 / 00:00 359 accesări

AUSTRIA

Prostituată româncă înjunghiată

O prostituată româncă din Viena este internată la terapie intensivă, după ce un adolescent de 15 ani, care i-a cerut serviciile, a înjunghiat-o de 20 de ori, într-un apartament din oraş, fiind convins că părinţii lui s-au despărţit din cauza unei prostituate. David U. (15 ani) a sunat la un serviciu de escorte şi a cerut ca o prostituată să vină la apartamentul său din Viena, sâmbătă. Serviciul a trimis-o pe românca Nicoleta C. (24 de ani), care a fost înjunghiată de acesta de 20 de ori. Femeia a reuşit, totuşi, să iasă din cameră şi să strige după ajutor. Poliţiştii au spus că băiatul şi femeia nu au apucat să întreţină relaţii sexuale. Adolescentul i-a spus avocatului său că s-a certat cu tânăra, după care a înjunghiat-o. Avocatul său a mai spus că băiatul nu plănuise s-o ucidă pe tânără, ci vroia s-o insulte. Pe de altă parte, adolescentul a mărturisit poliţiştilor că a vrut s-o ucidă pe româncă, pentru că părinţii lui s-ar fi despărţit din cauza unei prostituate. Tatăl băiatului l-ar fi acuzat pe acesta că a sunat de foarte multe ori la servicii de sex-chat, producând o factură telefonică imensă, când, de fapt, cel care sunase era bărbatul.

FRANŢA

Român rănit

Un autoturism al poliţiei franceze, care avea pe bancheta din spate un bărbat de origine română arestat pentru furt, a fost lovit de un alt autovehicul, al cărui şofer nu avea permis de conducere. În urma accidentului, produs duminică, în jurul orei 18.00, au fost patru răniţi, doi dintre ei răniţi uşor: pasagerul din spate din maşina poliţiei, de origine română, care tocmai fusese arestat pentru suspiciune de furt şi şoferul unui Renault Laguna, de 56 de ani, amândoi fiind în stare de şoc. Din primele cercetări a reieşit că maşina de poliţie circula pe o bandă rezervată vehiculelor de urgenţă. Potrivit mărturiilor românului care, după ce a fost sub observaţie la spital, a fost dus la poliţie pentru audieri, maşina de poliţie avea în funcţiune sirena şi girofarul. Şoferul care a provocat accidentul a fost arestat preventiv, pentru conducere fără permis şi asigurare.

RUSIA

Urmărire ca-n filme la Moscova

Poliţiştii din Moscova au deschis focul, ieri, asupra unei cisterne cu benzină, condusă de un tânăr de 20 de ani, aflat în stare de ebrietate şi fără permis de conducere. Şoferul a ignorat somaţia poliţiştilor rutieri de a se opri şi a continuat să se deplaseze cu viteză mare spre Moscova, cu cisterna în flăcări. Cisterna a intrat şi pe contrasens, trecând linia continuă, au mai arătat poliţiştii. Când, într-un final, au reuşit să oprească cisterna, poliţiştii au constatat că şoferul, un tânăr de 20 de ani, era beat şi nu avea permis de conducere. Rusia deţine recordul mondial la numărul de accidente şi decese pe rutele de trafic, raportat la numărul maşinilor care circulă pe drumuri. Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2007, aproximativ 36.000 de persoane au murit în accidente de maşină în Rusia, unde circulă în jur de 38 de milioane de vehicule.

BULGARIA

Român reţinut pentru trafic de droguri

Un român a fost reţinut de poliţiştii de frontieră bulgari, în noaptea de luni spre marţi, pe podul peste Dunăre ce face legătura dintre România şi Bulgaria, după ce în maşina sa a fost găsit un kilogram de heroină. D.S. (31 de ani) a încercat să treacă cu drogurile prin punctul de control de la graniţă, spre România, dar a fost oprit de echipe mixte ale poliţiştilor români şi bulgari. Poliţiştii de frontieră au găsit, în maşina sa, două pachete cu un praf maro, având o greutate totală de un kilogram. În urma testării substanţei, aceasta s-a dovedit a fi heroină.

AUSTRALIA

Solicitanţi de azil în pragul sinuciderii

Mai mulţi solicitanţi de azil, între care nouă sri-lankezi, au ameninţat, ieri, că sar de pe acoperişul unui centru de primire, în Sydney, la o zi după ce un solicitant de azil din Fiji s-a sinucis în semn de protest faţă de posibila lor expulzare, ei renunţând ulterior la protest. Nouă cetăţeni din Sri Lanka au petrecut peste 24 de ore pe acoperişul unui centru de primire Villawood, în care sunt cazaţi aproximativ 300 de refugiaţi. Un irakian, un sri-lankez şi un alt refugiat a cărui naţionalitate nu era cunoscută au coborât, ieri după-amiază, de pe acoperiş. Ceilalţi opt sri-lankezi au coborât de pe acoperiş ieri seară, punând capăt acestui protest, a anunţat Departamentul Imigraţiei. Refugiaţii solicitau revizuirea dosarului, după ce autorităţile australiene au refuzat, potrivit presei, să le acorde azil. Ei au renunţat la ameninţări, după negocieri cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Un membru al Congresului tamul australian, Bala Vigneswaran, aflat în contact cu cei nouă srilankezi, a declarat că aceştia, care au sosit în Australia de aproximativ un an, se tem că ar putea fi torturaţi în cazul în care sunt trimişi în ţara lor. Australia se confruntă cu un val de refugiaţi. Aceştia ajung pe coastele australiene la bordul unor ambarcaţiuni precare, venind dinspre Indonezia sau alte ţări din Asia. În perioada analizării dosarului, ei sunt cazaţi în centre de primire. Unul dintre acestea se află pe Christmas, o mică insulă australiană în Oceanul Indian. Dar, din cauza numărului mare de refugiaţi, majoritatea sosiţi cu barca - peste 4.000 anul acesta -, autorităţile au fost nevoite să redeschidă centre de primire din ţară, între care şi Centrul Villawood, în Sydney.

AFGANISTAN

Elicopter prăbuşit

Nouă militari din forţa internaţională NATO au murit ieri, în urma prăbuşirii unui elicopter în sudul Afganistanului, a anunţat Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), precizând că nu există informaţii privind un atac asupra aparatului de zbor, deşi talibanii au revendicat incidentul. Alte patru persoane, printre care se numără un militar american şi un afgan, au fost rănite în urma accidentului. Incidentul s-a produs într-o zonă aflată în resortul comandamentului sudic al forţelor internaţionale, adică în provinciile Kandahar, Oruzgan, Zabul sau Day Kundi. Purtătorul de cuvânt al guvernoratului provinciei Zabul, Jan Rasoulyar, a declarat că elicopterul s-a prăbuşit în districtul Daychopan (provincia Zabul). Un purtător de cuvânt al talibanilor, Yusuf Ahmadi, a revendicat atacul. Mai multe elicoptere ale forţelor internaţionale s-au prăbuşit în Afganistan sau au fost nevoite să aterizeze de urgenţă, după tiruri rebele. Numărul militarilor străini ucişi în Afganistan de la începutul anului a ajuns astfel la 529, anul 2010 devenind astfel cel mai sângeros de la începutul campaniei din această ţară, în 2001.

FRANŢA

Alertă falsă

Traficul feroviar a fost perturbat, ieri, în zona unei gări de lângă Paris, după descoperirea unui colet despre care s-a crezut că ar conţine o bombă, dar care conţinea şampon, în contextul în care serviciile de informaţii au anunţat o ameninţare iminentă de atentat în Franţa. Coletul a fost descoperit înainte de prânz, în apropiere de ruta unui tren de mare viteză, la Massy. Traficul feroviar a fost întrerupt pe plan local, timp de peste două ore. Geniştii au intervenit, dar nu au găsit explozibili, a anunţat prefectura. Însă, această alarmă falsă a fost lansată după ce ministrul Afacerilor Interne, Brice Hortefeux, a confirmat luni că ameninţarea teroristă în Franţa este reală şi după ce serviciile de informaţii au evocat o ameninţare iminentă. De asemenea, Parchetul pentru lupta împotriva terorismului din Paris a declanşat o anchetă preliminară pentru a verifica o informaţie despre o femeie suspectată că vrea să comită un atentat sinucigaş în capitala franceză.

CEHIA

Proteste la Praga

Mii de poliţişti, pompieri şi alţi bugetari cehi au protestat ieri, la Praga, faţă de planurile Guvernului de a reduce fondurile alocate angajaţilor din sectorul de stat. Mişcarea a avut loc după ce guvernul de centru-dreapta a decis să reducă cheltuielile cu angajaţii cu 10%. Sindicaliştii se tem că această măsură va duce la reduceri salariale de 10%, până la 43%. Zilele de negocieri între liderii de sindicat, ministrul Muncii şi Afacerilor Sociale, Jaromir Drabek şi alţi înalţi oficiali nu au permis ajungerea la niciun compromis.

BULGARIA

Proteste sindicale

Confederaţia sindicatelor independente din Bulgaria, KNSB, a reluat, luni, protestele faţă de propunerile de modificare a legii privind asigurările sociale, printre care creşterea vârstei de pensionare cu trei ani. Confederaţia a instalat luni, la Sofia, corturi pentru strângerea de semnături împotriva amendamentelor. Campania şi ridicarea corturilor au început joi, dar au fost amânate vineri şi în cursul weekend-ului, din cauza înmormântării fostului lider KNSB, Jeliazko Hristov, care a murit în 15 septembrie, la vârsta de 62 de ani. Corturile sunt amplasate într-un parc din apropiere de sediul Parlamentului, în centrul Sofiei. În 7 octombrie, KNSB intenţionează să organizeze un protest naţional faţă de reforma administrativă, a sistemului medical şi a pensiilor. Potrivit aşteptărilor, mişcării i se va alătura şi celălalt sindicat important din ţară, Podkrepa. Amendamentele au fost aprobate în primă lectură în Parlament.

RUSIA

Violenţe la Sankt-Petersburg

Militanţi ai grupului extremist rus Voina (Război) au răsturnat mai multe maşini de poliţie la Sankt-Petersburg, protestând faţă de corupţie. Membrii grupului au anunţat că în cursul nopţii de 16 spre 17 septembrie au răsturnat cel puţin trei maşini de poliţie în Sankt-Petersburg, potrivit blogului unuia dintre ei, Aleksei Ploutser-Sarno. Pe blogul propriu, militantul prezintă zeci de fotografii de la acţiuni intitulate spre exemplu “Lovitură de palat” sau “Ajuţi un copil, îţi ajuţi ţara”. Imaginile îl surprind pe un copil de 3 ani jucându-se cu o minge în centrul oraşului rus. Mingea se îndreaptă spre o maşină de poliţie staţionată în apropierea Palatului Mihailovski. Cinci tineri se apropie de maşină şi o răstoarnă, iar un militant îi dă mingea copilului. “Corupţii distrug spaţii vaste ale ţării noastre, iar poliţia îi ajută să comită infracţiuni”, scrie militantul. Poliţia din Sankt-Petersburg a confirmat că două maşini inscripţionate au fost răsturnate de necunoscuţi.



12