Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 23 August 2010 / 00:00 386 accesări

GRECIA

Incendiu

Un violent incendiu de pădure continua duminică dimineaţă să facă ravagii la Karystos, în sudul insulei Eubeea în estul Greciei, a anunţat serviciul de protecţie civilă. Focul, care s-a declanşat sâmbătă seară, a fost înteţit de un vânt cu viteza de peste 90 de kilometri pe oră, care a împiedicat avioanele de stingere a incendiilor să decoleze. Serviciul de protecţie civilă a declarat stare de alertă la Karystos şi turiştii au început să părăsească locurile. Alte două incendii de pădure au izbucnit duminică în Creta în sud, în apropierea oraşului Ierapetra şi în departamentul Rethymnon. Şi în această insulă, vântul puternic împiedica avioanele să participe la acţiunea de stingere a flăcărilor. După circa zece zile de caniculă, cu temperaturi de 39 de grade C în unele regiuni ale ţării, vânturi puternice au început să sufle de sâmbătă în Grecia, mercurul termometrelor coborând la 32 de grade C.

CROAŢIA

Nor de fum

Un nor gros de fum s-a răspândit peste oraşul croat Split, din cauza unui incendiu de pădure care a izbucnit ieri. Autorităţile i-au avertizat pe rezidenţii din Split să nu deschidă ferestrele. Focul se extinde către nord-vest. Din cauza fumului gros, oficialii croaţi nu puteau spune cât de aproape sunt flăcările şi dacă există zone rezidenţiale în pericol. Pompierii locali, două elicoptere şi un tractor acţionează pentru stingerea lui.

TURCIA

Evacuări

Cinci sate au fost evacuate în provincia Izmir, din vestul Turciei, din cauza unui incendiu de pădure izbucnit sâmbătă, care a atins deja oraşul Bergama, unde a distrus locuinţe şi a determinat evacuări în masă. 500 de pompieri, ajutaţi de zece elicoptere, încearcă să controleze flăcările, care sunt însă intensificate de vântul puternic. Focul a înaintat rapid şi sătenii din regiune nu au apucat să-şi mai salveze din bunuri. Cauza incendiului este încă necunoscută, dar Turcia s-a confruntat în ultimele zile cu temperaturi caniculare.

RUSIA

Lideri reţinuţi

Poliţia i-a reţinut ieri pe liderii mişcării Solidaritatea, Boris Nemţov şi Mihail Schneider, pe motiv că ar fi încercat să transforme un miting în centrul Moscovei într-un marş neautorizat pe străzile capitalei. Opoziţia s-a adunat ieri la un miting autorizat să se desfăşoare la intersecţia dintre strada Novîi Arbat şi bulevardul Sadovoie Kolţo pentru a marca Ziua Drapelului Naţional. La un moment dat, Boris Nemţov şi Mihail Schneider le-au cerut participanţilor să pornească un marş neautorizat pe bulevardul Novinski. Un reprezentant al poliţiei spune că cei doi lideri au fost avertizaţi de mai multe ori în legătură cu ilegalitatea acţiunii lor înainte de a fi reţinuţi. Mai mult, purtătorul de cuvânt al poliţiei afirmă că cei doi au făcut acest demers tocmai pentru a fi reţinuţi de poliţie. Pe de altă parte, sute de persoane se îndreptau ieri după-amiază spre centrul Moscovei pentru a participa la un concert rock interzis de autorităţi. Scopul concertului era să apere o pădure ameninţată de distrugere, dar şi să reunească opoziţia. Zeci de maşini ale poliţiei şi ale trupelor OMON, echipate cu căşti şi veste antiglonţ, au fost mobilizate în jurul pieţei Puşkin.

BRAZILIA

Luare de ostatici

O persoană a fost ucisă şi patru agenţi de poliţie au fost răniţi sâmbătă în schimbul de focuri dintre forţele de ordine şi mai mulţi indivizi înarmaţi până-n dinţi, care luaseră ostatice 35 de persoane într-un hotel de lux din Rio de Janeiro, oraş ce va găzdui în 2016 Jocurile Olimpice. Incidentul s-a petrecut la Hotel Intercontinental din Rio de Janeiro, unde mai multe persoane puternic înarmate, posibil traficanţi de droguri, au ţinut ostatici 35 de oameni aproape două ore. Poliţia a reuşit în cele din urmă să elibereze ostaticii nevătămaţi şi a făcut zece arestări în rândul gangsterilor. Persoana care a murit este Adriana Duarte de Oliveira dos Santos, în vârstă de 41 de ani, care era căutată pentru trafic cu droguri. Hotelul de află într-un cartier select din Rio, San Conrado, situat însă în apropiere de favela Rocinha. Incidentul, care a semănat panică în cartier, aruncă o umbră asupra imaginii oraşului ales să fie gazda Jocurilor Olimpice din 2016, care şi-aşa se confruntă cu o rată mare a criminalităţii. În 2014 metropola braziliană va găzdui mai multe meciuri şi din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal. În hotelul cu 15 etaje, unde se desfăşura un congres al stomatologilor, se aflau la acest sfârşit de săptămână 1.500 de persoane, între care 300 de turişti străini. Din fericire, niciun client nu a fost rănit. Anul trecut, în acest hotel a avut loc Forumul Economic Mondial pentru America Latină.

GRECIA

Cutremur

Un seism de 5,7 grade pe Scara Richter s-a înregistrat, ieri, pe coasta de vest a Greciei. Epicentrul seismului a fost situat la 153 de kilometri de Patra, la o adâncime de 33 de kilometri. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

CHINA

Evacuări din calea apelor

Peste 125 000 de persoane au fost evacuate în provincia Liaoning din nord-estul Chinei şi circa 5.000 în Coreea de Nord, din cauza inundaţiilor provocate de ploi torenţiale. Ploile au dus la revărsarea fluviului Yalu, care marchează graniţa dintre cele două ţări. Centrul Meteorologic Naţional chinez a anunţat că ploile vor continua să cadă într-o parte a provinciei Liaoning cel puţin în următoarele 24 de ore, fiind însoţite de furtuni, lucru ce va agrava situaţia. Ploile torenţiale care au căzut în întreaga Chină au provocat cele mai grave inundaţii prin care a trecut ţara în ultimele decenii. Au murit sau au fost date dispărute circa 3 900 persoane de la începutul anului, în urma inundaţiilor, printre care 1.750 de victime ale alunecărilor de teren dintr-o localitate izolată din nord-vestul Chinei.

RUSIA

Terorist anihilat

Autorităţile ruse au anunţat sâmbătă că l-au ucis în Daghestan pe un lider al rebelilor din această republică din Caucaz, care ar fi pus la cale atentatul comis la sfârşitul lunii martie în metroul de la Moscova de două femei kamikaze. În cursul unei operaţiuni a Serviciului Federal de Securitate (FSB), Magomedali Vagabov, şeful teroriştilor din Daghestan şi organizatorul dublului atentat de la sfârşitul lui martie de la metroul din Moscova, a fost lichidat sâmbătă, a anunţat o sursă din structurile de forţă regionale. Împreună cu el au mai fost ucişi patru militanţi. Operaţiunea, lansată de unităţile speciale ale FSB în satul Gunib, reprezintă un nou succes al serviciilor speciale ruse în Caucazul rus, a declarat sursa citată sub acoperirea anonimatului. La rândul său, prim-vicepremierul Daghestanului a declarat că uciderea liderului militant marchează un punct de cotitură în lupta împotriva rebelilor din volatila regiune a Caucazului rus.

IRAK

Jaf

Persoane înarmate au interceptat un vehicul care transporta salarii ale angajaţilor guvernamentali irakieni, în vestul Bagdadului, şi au fugit cu 600.000 de dolari. Hoţii au atacat vehiculul la câteva sute de metri de o bancă locală, unde acesta fusese încărcat cu bani. Oficialii din cadrul poliţiei au declarat că agresorii, care au furat 700 de milioane de dinari irakieni, au monitorizat camionul şi ar fi putut beneficia de asistenţă de la o persoană care lucrează la bancă sau de la angajaţi guvernamentali. Forţele de securitate irakiene investighează acest incident. Poliţia a precizat că nicio persoană nu a fost rănită în timpul jafului. Insurgenţii au folosit jafuri similare recente pentru a-şi finanţa operaţiunile militare.

Pe de altă parte, bărbatul condamnat pentru planificarea răpirii şi asasinării, în 2004, a lui Margaret Hassan, o asistentă socială britanică, a evadat recent dintr-o închisoare din Bagdad, a anunţat tot ieri adjunctul ministrului irakian al Justiţiei, Boushou Ibrahim. Aceasta este prima confirmare oficială a evadării lui Ali Lutfi Jassar Ghaoui, condamnat la închisoare pe viaţă, la 2 iunie 2009, pentru comiterea acestei crime, care a suscitat emoţie atât în rândul străinilor, cât şi în rândul irakienilor. Bărbatul nu a apărut niciodată în faţa Curţii Centrale Penale din Bagdad de la începutul procesului său în apel, în luna aprilie 2010. Tribunalul a hotărât, duminică, să amâne şedinţa pentru a şaptea oară, la data de 19 septembrie.

MAREA BRITANIE

Aproape de faliment

Fostul vicepremier britanic, Lord Prescott, care vrea să devină trezorierul formaţiunii, a avertizat că Partidul Laburist este aproape falimentar, uitând cum să gestioneze şi să impună limite cheltuielilor din fondurile formaţiunii. Numărul de membri a scăzut dramatic, iar partidul are datorii de aproximativ 20 de milioane de lire sterline, adică peste 24 de milioane de euro, a subliniat Lord Prescott, aflat în campanie pentru obţinerea funcţiei de trezorier. Acesta a apreciat că tensiunile provocate de măsurile de austeritate vor face să avanseze dezbaterile privind transferul de putere către regiunile Angliei, în special în nord. Fostul vicepremier a lăudat, în acest sens, modelele scoţian şi din Ţara Galilor, care, în opinia sa, ar trebui să fie consolidate.



12