SUA
Român omorât de iubită
O americană este judecată în oraşul Lafayette, statul american Louisiana, pentru uciderea iubitului său, un român în vârstă de 32 ani. Avocatul apărării a declarat, marţi, că clienta sa, o femeie de 47 de ani acuzată în aprilie 2009 de uciderea lui George Barbu, l-a omorât din greşeală pe acesta, în momentul în care a alunecat şi a căzut la pământ, ţinând în mâini un pistol calibrul 357. Mary Henderson Trahan este acuzată de crimă de gradul doi. Incidentul a avut loc la 20 aprilie, în locuinţa cuplului, în Lafayette. Procurorul districtual adjunct, Daniel M. Landry III, a declarat că cuplul a început să se certe, Trahan fiind cuprinsă de furie în momentul în care l-a împuşcat pe Barbu. Daniel M. Landry III a mai spus că probele vor demonstra că Trahan l-a împuşcat pe Barbu în spate, cu un pistol de calibru 357, în timp ce acesta se aplecase să se spele pe mâini la baie. ”În momentul în care împuşti pe cineva cu un 357 în spate, e clar că intenţionezi să-l omori”, a spus Landry. Acesta a adăugat că glonţul i-a străpuns plămânii lui Barbu, ficatul şi inima. Avocatul lui Trahan, D. Warren Ashy, a prezentat în deschiderea procesului argumente conform cărora Barbu şi clienta sa erau implicaţi într-o relaţie tumultoasă, amândoi având temperamente colerice. Ashy a mai spus că Barbu obişnuia să agite un pistol în aer, în momentele de ceartă. Barbu avea o problemă cu drogurile, în organismul său fiind depistate, după deces, substanţe de tipul amfetaminelor, metamfetaminelor şi MDMA. Ashy a precizat că Barbu a venit în baie când Trahan era deja acolo şi a început să agite pistolul în aer. Trahan ar fi încercat să-l convingă pe Barbu să-i dea pistolul, moment în care a alunecat şi a căzut, făcând astfel ca arma să se descarce. Ashy a mai spus că clienta sa a sunat la 911, pentru a alerta autorităţile cu privire la incident.
MAREA BRITANIE
Scurgere de substanţe chimice la o şcoală
Opt copii şi patru adulţi au fost spitalizaţi, ieri, în urma unei scurgeri de substanţe chimice într-o şcoală din Marea Britanie. Serviciile de urgenţă spun că s-au ocupat în total de 16 pacienţi care au probleme minore de sănătate la şcoala St Catherine din Cross Deep. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre o scurgere de clor dar autorităţile încă nu au confirmat, fiind făcute verificări. Adulţii şi copiii au fost duşi la spital, ca măsură de precauţie. Zona în care se află şcoala a fost izolată.
BULGARIA
Nivel crescut de radiaţii pe o plajă
Nivelul de radiaţii de pe o plajă din sudul Bulgariei este de două ori mai mare decât normalul pentru această zonă, a declarat, marţi, Agenţia guvernamentală de Mediu, poluarea fiind probabil provocată de deşeurile radioactive de la o mină de uraniu din apropiere. Măsurătorile făcute în Golful Vromos de la Marea Neagră fac parte din programul anual de monitorizare a nivelului radiaţiilor. La începutul lunii august, guvernatorul regional din Burgas, Konstantin Grebenarov, emisese un ordin care interzicea accesul pe plajă între localităţile Burgas şi Sozopol. El afirmase atunci că a luat decizia după ce s-a consultat cu experţi de la Ministerul Mediului şi Agenţia de Mediu. Ordinul lui Grebenarov a provocat proteste masive ale proprietarilor de terenuri şi hoteluri din zonă. În timpul unei vizite recente la Sozopol, ministrul Finanţelor, Simeon Djankov, promisese proprietarilor că se va efectua o a doua măsurătoare şi că ordinul va fi anulat, dacă nivelul de radiaţii se încadrează în limitele normale.
GERMANIA
Incendii misterioase la Marea Nordului
Mai multe incendii au izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, pe insula germană Sylt, în plin sezon turistic, după două zile de la o primă serie de incendii misterioase, a anunţat poliţia locală, care nu exclude posibilitatea unui act criminal. Aceste incendii au izbucnit în mai multe locuri pe această insulă, în Marea Nordului, şi anume într-un refugiu de autobuz, în pivniţa unei clinici, dar şi într-o grădină, unde o pubelă a luat foc din motive necunoscute. În noaptea de duminică spre luni a fost necesară evacuarea a 380 de persoane, din cauza unei serii de incendii, în special într-un hotel de lux. Incendiile au izbucnit către miezul-nopţii, iniţial la pubelele unui azil de pensionari, iar ulterior în acest hotel. Ulterior, un alt incendiu a izbucnit într-un şopron de lângă un restaurant, iar un altul într-un centru de formare. Aproximativ 180 de persoane din acest centru au fost mutate provizoriu într-un hangar pentru avioane. De asemenea, au luat foc containere. Patru persoane au fost rănite, iar pagubele sunt estimate la câteva sute de mii de euro. Insula Sylt, situată la câţiva kilometri în largul coastelor regiunii Schleswig-Holstein, este una dintre cele mai scumpe destinaţii turistice, cu numeroase restaurante şi hoteluri cotate cu multe stele. În fiecare vară, insula Sylt, care are doar 21.000 de locuitori, găzduieşte celebrităţi germane din lumea politicii, afacerilor şi showbizului, care vin să îşi petreacă vacanţele aici. În fiecare an, pe insulă vin circa 868.000 de turişti.
POLONIA
Arestat în faţa palatului prezidenţial, cu o grenadă în mână
Un bărbat a fost arestat ieri dimineaţă, de poliţia din Varşovia, în exteriorul palatului prezidenţial, acesta având asupra sa o grenadă, relatează Radio Polonia. Anterior, poliţia anunţa că bărbatul, neînarmat, avea asupra lui un obiect care semăna cu o grenadă. În urma examinării obiectului, s-a dovedit că acesta era o grenadă. Acest incident are loc după ce, cu o zi înainte, un bărbat în vârstă de 71 de ani a aruncat cu excremente în placa de comemorare a victimelor accidentului de la Smolensk. Bărbatul a fost identificat ca Eugeniusz P., a fost acuzat de defăimarea unui monument naţional şi riscă până la cinci ani de închisoare. El locuieşte în apropiere de oraşul Lublin. În prezent, el este supus unei examinări psihiatrice. Cele două incidente ar putea avea legătură cu protestele faţă de instalarea unei plăci comemorative pe un perete al reşedinţei prezidenţiale, joia trecută. Autorităţile sperau că instalarea acestei plăci va calma spiritele, după ce au încercat să mute, din incinta reşedinţei, o cruce dedicată memoriei celor 96 de persoane care au murit, la 10 aprilie, în accidentul aeronavei prezidenţiale, la Smolensk.
R. MOLDOVA
Fără curent electric
54 localităţi din R. Moldova au rămas fără curent electric, din cauza ploilor torenţiale şi a rafalelor puternice de vânt, a anunţat Ministerul de Interne. Liniile de înaltă tensiune au fost avariate în patru regiuni ale ţării, iar ploaia a distrus 65 de hectare de teren agricol şi 24 hectare de grădini. Specialiştii au început reparaţiile.
CHINA
Avion nord-coreean prăbuşit
Un avion nord-coreean, aparent militar, s-ar fi prăbuşit în China, în timp ce pilotul încerca să fugă în Rusia, relatează ”Daily Telegraph”. Surse din serviciile de informaţii citate de agenţia Yonhap au declarat că aparatul ar fi fost un avion de vânătoare din epoca sovietică şi că pilotul şi-a pierdut viaţa. Potrivit altei surse, pilotul avionului MiG-15 ar fi pierdut direcţia, în timp ce încerca să zboare până în Rusia. Este posibil ca pilotul să fi ales Rusia ca destinaţie, deoarece China are acord de extrădare cu Coreea de Nord. Fotografiile cu accidentul aviatic, publicate pe internet, arată un avion de vânătoare cu steagul nord-coreean imprimat pe el. Regimul de la Phenian are o bază militară în oraşul Sinuiju, în apropiere de graniţa cu China. Numărul soldaţilor nord-coreeni care defectează din ţara săracă a crescut în ultimele luni, unde penuria de alimente se accentuează, potrivit Yonhap.
SUEDIA
Gazdă pentru Wikileaks
Partidul Piraţilor din Suedia a semnat un acord cu Wikileaks, pentru a găzdui mai multe servere ale site-ului ce a dat publicităţii peste 90.000 de documente secrete despre războiul din Afganistan. Preşedintele formaţiunii, Rick Falkvinge, a declarat marţi, pentru ziarul suedez ”Svenska Dag Bladet”, că a semnat, în weekend, un acord cu Wikileaks, pentru a găzdui serverele. Acordul a fost încheiat în condiţiile în care Wikileaks a anunţat că va da publicităţii încă 15.000 de documente secrete, iar Pentagonul i-a cerut să nu o facă. Nici Partidul Piraţilor, nici Wikileaks nu au dezvăluit cu exactitate unde se află serverele, afirmând doar că sunt în Stockholm. Partidul Piraţilor din Suedia a fost fondat în 2006 şi încearcă să impună reforme privind drepturile de autor.
SUA
Fost guvernator, vinovat de fals în declaraţii
Fostul guvernator de Illinois, Rod Blagojevich, care ar fi încercat să vândă fotoliul din Senat al lui Barack Obama, a fost găsit vinovat, marţi, de fals în declaraţiile făcute pentru FBI, dar nu a fost condamnat pentru alte 23 de capete de acuzare. Juriul, care a deliberat timp de 14 zile, a anunţat că nu a putut ajunge la o decizie privind 23 de capete de acuzare vizându-l pe Blagojevich, printre care fraudă, tentativă de extorsiune şi corupţie. ”În privinţa tuturor acuzaţiilor, cu excepţia uneia, nu au putut dovedi că am făcut ceva greşit”, a declarat Rod Blagojevici, un democrat ce a avut două mandate la conducerea Illinois. ”Am spus adevărul de la început”, a adăugat el, precizând că va depune apel la verdict. Pedeapsa maximă pentru fals în declaraţii este cinci ani de detenţie şi o amendă de 250.000 de dolari. Şi fratele fostului guvernator, Robert, a fost judecat pentru patru capete de acuzare. Robert Blagojevich a declarat că fratele său a încercat să facă ceva politic în beneficiul său, dar că nu ar fi fost vorba de corupţie. Înainte de proces, fostul guvernator a declarat în repetate rânduri că nu este vinovat.
COLUMBIA
Acord neconstituţional cu SUA
Un tribunal columbian a declarat neconstituţional un acord prin care trupele SUA aveau acces la şapte baze militare din Columbia, pentru a contribui la combaterea traficului de droguri şi terorismului. Instanţa a decis că acordul semnat în 2009 ar trebui schimbat şi trimis din nou spre aprobare în Parlamentul columbian. Documentul fusese criticat de alte ţări din America Latină, care şi-au exprimat temerile că astfel creşte influenţa SUA în regiune. SUA, care au alocat Columbiei peste şapte miliarde de dolari, începând din anul 2000, ca ajutoare, au fost nevoite să îşi caute un nou centru pentru operaţiuni regionale, după ce Ecuadorul a refuzat prelungirea contractului de închiriere a bazei de la Manta. Acordul semnat cu fostul preşedinte columbian, Alvaro Uribe, în octombrie 2009, acordă SUA acces la cele şapte baze, pentru 10 ani. De asemenea, în Columbia pot fi trimişi cel mult 800 de militari americani şi 600 de contractori civili. Aceştia operează aeronavele americane care monitorizează în permanenţă regiunea, interceptând comunicaţii şi coordonând informaţiile cu cele transmise de sateliţii de spionaj, pentru a apăra interesele americane. Instanţa nu a respins legitimitatea acordului în sine, iar SUA nu sunt nevoite să părăsească ţara. Guvernul noului preşedinte columbian, Juan Manuel Santos, se bucură de majoritate în Congres şi va putea trece cu uşurinţă o versiune revizuită a acordului. Însă decizia tribunalului va încânta mulţi dintre vecinii Columbiei, în special pe preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, care a acuzat în repetate rânduri SUA că foloseşte bazele din Columbia pentru a invada ţara sa.