CEHIA
Români arestaţi pentru furt din zonele afectate de inundaţii
Cinci cetăţeni străini, doi români şi trei polonezi, au fost arestaţi în nordul Cehiei, pentru furt din zonele afectate de inundaţii, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale. “Primii doi străini, cu vârste de 21 şi, respectiv, 31 de ani, au fost arestaţi de poliţie în Chrastava. Aceştia furau diverse lucruri pe care locuitorii le scoseseră din casele inundate”, a declarat oficialul citat. Alte cazuri de furturi au fost descoperite de poliţie în Raspenava, unde au fost arestaţi trei străini, cu vârste de 19, 22 şi, respectiv, 27 de ani, care încercau să intre prin efracţie într-o casă abandonată. Poliţia a descoperit că aceştia spărseseră deja două maşini, din care furaseră benzină. Toţi cei cinci hoţi sunt cetăţeni străini, doi români şi trei polonezi şi se află în arestul poliţiei. Autorităţile cehe au informat ambasadele statelor din care provin aceştia. Ei sunt acuzaţi de furt, dar legislaţia cehă ia în considerare şi circumstanţele în care au fost comise faptele. Cum cei cinci cetăţeni străini au comis aceste infracţiuni în condiţii extraordinare de catastrofă naturală, ei riscă o pedeapsă mai dură, de la doi până la opt ani de închisoare.
INDIA
Români salvaţi din inundaţii
Forţele aeriene indiene au salvat, luni, 81 de turişti străini, între care patru români, din valea Zanskar din nordul Indiei, în timp ce trupul neînsufleţit al unei românce a fost lăsat în regiune, fiind prea descompus pentru a fi transportat, relatează “Indian Express”, în ediţia electronică de ieri. În afară de 34 de francezi şi britanici, printre cei salvaţi se numără nouă turişti din Olanda, opt din Cehia şi Slovacia, şapte din Germania, câte patru din Israel, Elveţia şi România, câte trei din Austria, Australia şi Italia şi doi din Spania. Şase ghizi locali şi trei cărăuşi au fost, de asemenea, evacuaţi. Un ofiţer al forţelor aeriene a declarat că trupul neînsufleţit al unei românce a rămas în Zanskar, în statul indian Jammu Kashmir, fiind mult prea descompus pentru a fi transportat cu elicopterul. Ministerul român al Afacerilor Externe nu a putut confirma informaţia despre decesul româncei în inundaţiile din India. Trei străini, inclusiv un francez, sunt daţi dispăruţi în valea Skew. Peste 250 de indieni şi 76 de străini sunt blocaţi în Pang, localitate izolată de alunecările de teren. Un ofiţer din cadrul forţelor aeriene, care se afla într-un grup de 16 turişti de la Karnataka, a murit în timp ce era transferat de la Pang la Leh, după ce a avut probleme respiratorii grave, din cauza altitudinii la care se află oraşul. Informaţiile arată că sute de turişti indieni sunt blocaţi în diverse sectoare ale drumului Kargil-Leh, iar armata le furnizează mâncare, apă şi adăposturi, dar abia peste două-trei zile vor fi transferaţi la Leh. Peste 150 de turişti străini sunt blocaţi la mănăstirea Lamayero, între Leh şi Kargil. Majoritatea străinilor salvaţi erau alpinişti, a declarat un ofiţer.
SUA
Incident pe un aeroport din New York
Un însoţitor de bord, enervat din cauza unui pasager care nu i-a urmat instrucţiunile, a declanşat, luni, toboganul de evacuare al avionului, pe pista unui aeroport din New York, pentru a se duce acasă, unde a fost arestat. Bărbatul, identificat de presa americană ca fiind Steven Slater, tocmai le ceruse pasagerilor unei curse de pe ruta Pittsburgh - New York să nu îşi părăsească locurile până când avionul, aparţinând companiei Jet Blue, o companie low cost, nu ajunge la punctul de staţionare, pe aeroportul JF Kennedy. Ulterior, acesta şi-a pierdut sângele rece. Văzând că un pasager nu l-a ascultat şi a început să îşi scoată obiectele personale din compartimentul situat deasupra locului său, Steven Slater a încercat să îl întrerupă din activitate, când a fost lovit în cap de o valiză, lucru care l-a înfuriat. Cerând pasagerului să îi prezinte scuze, însoţitorul de bord, în vârstă de 39 de ani, a obţinut insulte din partea acestuia, potrivit cotidianului “New York Times”. Ulterior, însoţitorul de bord s-a dus furios în cabina din partea din spate a avionului, de tip Embraer 190, a apucat receptorul telefonului de bord şi a insultat pe toată lumea de la bord. Atunci a declanşat toboganele, şi-a dat drumul pe unul, a fugit până la parcarea angajaţilor şi a părăsit aeroportul la bordul unei maşini pe care o parcase acolo anterior. Postul de televiziune ABC precizează că însoţitorul de bord a avut timp să ia, din zbor, o cană de bere, înainte să-şi dea drumul pe toboganul de evacuare. Sosit la domiciliu, în Queens, un cartier din New York, acesta a fost reţinut de poliţie, care, potrivit postului de televiziune ABC, l-a pus sub acuzare.
VANUATU
Seism puternic
Un puternic seism cu magnitudinea de 7,6 grade s-a produs, ieri, în arhipelagul Vanuatu din Pacificul de Sud, potrivit unor seismologi australieni. Un val de 23 de centimetri a fost măsurat la Port Vila, consecinţă a cutremurului, a precizat centrul american de alertă pentru tsunami din Pacific, instalat în Hawaii, care a avertizat împotriva unor eventuale valuri mai mari. Seismul a avut loc în mare, la o adâncime de 60 de kilometri, la circa 40 de kilometri de principala insulă din arhipelag, Etafe, unde se află capitala Port Vila, au precizat seismologii de la Geoscience Australia. Arhipelagul Vanuatu este situat pe Centura de Foc a Pacificului, la joncţiunea mai multor plăci tectonice, unde au loc în mod regulat cutremure.
JAPONIA
Seism în larg
Un seism cu magnitudinea de moment de 5,8 s-a produs, ieri, în largul coastelor estice ale insulei Honshu din arhipelagul Japoniei, a anunţat centrul american de monitorizare geologică USGS. Cutremurul s-a produs la ora locală 15.50, iar epicentrul a fost localizat la o adâncime de 21 de kilometri, la 170 de kilometri est de Morioka. Nu a fost emis un avertisment de tsunami în Pacific.
AFGANISTAN
Bilanţ tragic
Peste 1.200 de civili au fost ucişi în Afganistan, în primele şase luni ale anului 2010, ceea ce reprezintă o creştere de peste 25% prin raport cu aceeaşi perioadă a lui 2009, potrivit unor cifre dintr-un raport al ONU publicat ieri şi comentat de şeful ONU la Kabul, Staffan de Mistura. ”1.271 de civili au fost ucişi şi 1.997 au fost răniţi, majoritatea grav”, a declarat Mistura într-o conferinţă de presă la Kabul. În contextul în care în primele şase luni ale lui 2009 au fost omorâţi 1.013 afgani, Naţiunile Unite au constatat o creştere cu 25% a numărului de civili ucişi de insurgenţi şi de forţele internaţionale. În total, numărul de victime - morţi şi răniţi - a crescut cu 31% în aceeaşi perioadă
CHINA
Inundaţii mortale
Peste 700 de persoane au murit şi aproximativ 1.000 sunt date dispărute în urma alunecărilor de teren din provincia chineză Gansu (nord-vest), anunţă autorităţile locale. La trei zile după producerea alunecărilor de teren, numărul morţilor se ridică la 702, iar 1.042 de persoane sunt date dispărute. Echipele de intervenţie continuă căutarea supravieţuitorilor, deşi pe măsură ce trece timpul scad şansele găsirii unor persoane în viaţă.
KUWEIT
Captură de whiskey
Autorităţile de frontieră din Kuweit, ţară în care alcoolul este interzis, au împiedicat introducerea în ţară a 37.000 de sticle de whisky. Sticlele erau ascunse în şase containere încărcate cu ceramică din Dubai, a declarat, ieri, reprezentantul poliţiei de frontieră. Confiscarea a avut loc, duminică, în portul din Choueba din sudul Kuweitului. Oficialul a estimat că valoarea bunurilor confiscate pe piaţa neagră depăşeşte două milioane de dinari kuweitieni (şapte milioane de dolari), descriind-o ca fiind una dintre cele mai importante capturi din istoria Kuweitului. Doi oameni de afaceri kuweitieni au fost arestaţi în acest caz, potrivit unei surse oficiale. În pofida unei interdicţii stricte, comerţul cu alcool pe piaţa neagră există în Kuweit, unde băuturile alcoolice de contrabandă ajung pe mare cu vaporul din Dubai sau pe uscat de la vecinii irakieni.
BULGARIA
Sănătatea, în pericol
Spitalele din Bulgaria vor reduce numărul intervenţiilor chirurgicale, cerându-le pacienţilor să suporte costurile, avertizează preşedintele Asociaţiei Medicilor Bulgari, Ţvetan Raicinov. Decizia este o reacţie la anunţul privind reducerea cu 30%, în loc de 20%, cum se ştia iniţial, a bugetelor unităţilor medicale. Potrivit lui Raicinov, spitalele nu vor putea continua activităţile normale în aceste condiţii. Fondul Asigurărilor Medicale a anunţat că nu încearcă să limiteze activitatea spitalelor, explicând că se confruntă, la rândul său, cu reduceri bugetare. ”Practic, banii pe care îi vor primi spitalele vor acoperi doar plata salariilor. În acest fel, pacienţii vor trebui să plătească totul - electricitatea, apa, consumabilele, medicamentele”, a avertizat Raicinov. Directorii a şapte spitale din Bulgaria au declarat chiar că vor mai interveni doar pentru urgenţe.
SUA
Avion prăbuşit
Un avion care avea la bord probabil opt persoane s-a prăbuşit luni seara, în Alaska, a anunţat, ieri, Garda Naţională, care a trimis echipe la locul accidentului. Accidentul a avut loc la circa 500 de kilometri sud-vest de Anchorage, cel mai mare oraş din acest stat american şi este atribuit condiţiilor meteorologice nefavorabile, a precizat Garda Naţională, într-un comunicat. Potrivit ”Anchorage Daily News”, aparatul de zbor, un De Havilland Canada DHC-3 Otter, l-ar fi putut transporta pe fostul senator Ted Stevens. Prietenii săi sunt alături de soţia acestuia, a precizat, pentru cotidianul citat, o sursă apropiată familiei.