Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 10 August 2010 / 00:00 410 accesări

FRANŢA

Tabără de români ameninţată cu evacuarea

Mai multe familii de romi care trăiesc de zece luni în condiţii precare, în apropiere de localitatea La Rochelle, ar putea fi expulzate de către Prefectură, în această săptămână. Aproximativ 60 de persoane, printre care şi copii, locuiesc în tabăra de lângă La Rochelle din luna noiembrie a anului trecut. “Ei au suportat rigorile iernii, ploile abundente de primăvară, căldura verii. Nimeni nu s-a preocupat de ei, timp de zece luni. Brusc, agitaţie generală. Justiţia judecă, prefectura face întâlniri, forţele de ordine se pregătesc. Expulzarea ar putea avea loc în ceastă săptămână”, precizează presa franceză. Potrivit sursei citate, condiţiile de viaţă în care aceştia trăiesc sunt mai mult decât precare: fără curent electric, fără apă, lumânări pentru iluminat. Aparatul administrativ a început să ia măsuri la începutul lunii iulie. Consiliul General a depus o cerere de urgenţă la Tribunalul din La Rochelle, care a ordonat evacuarea taberei. Vicepreşedintele Consiliului General al Charente-Maritime, Jean-Louis Frot, a spus că a fost notificat în 27 iulie despre decizie. Prefectul Henri Masse a fost înştiiţat, printr-o scrisoare primită în 6 august, că trebuie să fie pregătit pentru executarea deciziei justiţiei, “dacă e necesar şi cu folosirea forţei”. “O parte dintre români vor accepta să se întoarcă acasă, având în buzunar un ajutor umanitar de 153 de euro pentru un adult şi 46 de euro pentru un copil. Apoi se vor întoarce după câteva săptămâni. Cât despre alţii, dacă vor pleca de acolo, va fi doar pentru a-şi muta caravana în altă parte”, a declarat Petrica, una dintre românce, citată de cotidianul “Sud Ouest”.

CHINA

Francez condamnat la moarte

Un francez a fost condamnat la moarte pentru producere şi trafic de droguri, împreună cu un complice chinez, de către un tribunal din Canton, au anunţat, ieri, cotidianul “China Daily” şi surse diplomatice franceze. Chan Thao Phoumy, născut în Laos, cu cetăţenie franceză, a fost condamnat sâmbătă, de Tribunalul Intermediar din Canton, pentru producere, transport, contrabandă şi trafic de metamfetamină, au declarat surse din cadrul Consulatului Franţei în acestă metropolă meridională. Chan Thao Phoumy a fost rejudecat, după apariţia unor elemente noi. Anterior, el a fost condamnat pe viaţă, în 2005. “China Daily” a anunţat, în mod eronat, că acest bărbat s-a născut la Canton şi că este de origine chineză. Un complice chinez al acestuia, Xie Weiming, a fost, de asemenea, condamnat la pedeapsa capitală, sâmbătă. Cei doi făceau parte dintr-o reţea de opt bărbaţi, care, între 1999 şi 2003, a produs, în provincia meridională Guangdong, dar şi în provincia centrală Henan, tone din acest tip de droguri sintetice. Alţi doi traficanţi din această grupare, Li Yunfeng şi Xian Jinbai, au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea cu o întârziere a executării de doi ani, o pedeapsă care, de obicei, este comutată de către autorităţile chineze în închisoare pe viaţă. Alţi trei bărbaţi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar cel de al optulea membru al reţelei, la 20 de ani de detenţie. Legislaţia chineză este extrem de strictă în materie de producţie şi trafic de droguri, iar mai mulţi cetăţeni străini au fost executaţi în ultimele luni, în această ţară, în pofida protestelor ţărilor acestora. Patru japonezi au fost executaţi în China, în aprilie, iar un britanic a fost executat în decembrie 2009. Cazul britanicului a creat o polemică între Beijing şi Londra, care a agumentat că cetăţeanul său suferea de grave probleme psihice şi că a cerut clemenţă până în ultimul moment, însă fără rezultat.

INDONEZIA

Feribot scufundat

Un şef de poliţie din Indonezia a anunţat că un feribot ce avea la bord peste 50 de persoane s-a scufundat ieri, în estul ţării. Cel puţin zece persoane au murit şi alte 16 au fost salvate, relatează presa locală. Accidentul s-a produs în largul provinciei Nusa Tenggara Timur. Feribotul se îndrepta dinspre insula Adonara spre Lembata, ambele localizate la est de Insula Flores. Feriboturile reprezintă o sursă principală de transport în Indonezia, cel mai mare arhipelag al lumii, cu peste 17.000 de insule şi o populaţie de 235 de milioane. Accidentele maritime sunt comune, din cauza suprasolicitării şi a standardelor scăzute de siguranţă.

PENINSULA COREEA

Tiruri de artilerie nord-coreene

Coreea de Nord a efectuat, ieri, mai multe tiruri de artilerie în Marea Galbenă, într-o zonă frontalieră sensibilă cu Coreea de Sud, în timp ce tensiunile dintre cei doi vecini s-au intensificat, a anunţat un oficial guvernamental de la Seul. Potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap, armata nord-coreeană a efectuat aproximativ 100 de tiruri. Aceste tiruri intervin în timp ce Coreea de Sud desfăşura, ieri, cea de-a cincea şi ultima zi a manevrelor navale în apropiere de zona de frontieră. Acestea au loc într-un moment în care Seulul cere eliberarea unui vapor de pescuit sud-coreean şi a echipajului său, capturaţi sâmbătă, de Phenian, în Marea Galbenă, în apropiere de zona economică exclusivă nord-coreeană.

AFGANISTAN

Atac al talibanilor

Insurgenţii au atacat, ieri, trei avanposturi ale forţelor americane şi afgane, în sud-estul Afganistanului, în provincia Paktika, a anunţat Comandamentul NATO, subliniind că în regiune se desfăşurau lupte. Provincia Paktika, la frontiera cu Pakistanul, este controlată de insugenţii talibani.

MEXIC

Cadavru dezmembrat al unui poliţist

Un cadavru dezmembrat, al unui poliţist a fost găsit la Ciudad Juarez, în nordul Mexicului, la frontiera cu SUA, oraşul cu cel mai ridicat nivel de violenţă din ţară, au anunţat, duminică, autorităţile mexicane. Găsită în apropierea unui centru comercial, victima avea capul, mâinile şi gambele smulse, a anunţat Parchetul statului Chihuahua, unde se află Ciudad Juarez. Surse din cadrul poliţiei au confirmat pentru presă că victima era un poliţist. Uciderea acestuia ridică la 20 numărul membrilor forţelor de ordine asasinaţi în acest an, la Ciudad Juarez. Alături de cadavru a fost găsit un mesaj, al cărui conţinut nu a fost făcut public. Câteva mii de poliţişti şi militari sunt mobilizaţi pe străzile oraşului Ciudad Juarez, în cadrul dispozitivului de 50.000 de militari care efectuează, în această regiune, operaţiuni împotriva traficanţilor de droguri. În pofida acestui dispozitiv impresionant, din 2006 şi până în prezent, în această regiune au fost ucise 28.000 de persoane. Ciudad Juarez, un oraş cu 1,3 milioane de locuitori, situat, peste frontieră, în dreptul oraşului american El Paso, este considerat cel mai violent oraş din Mexic, din cauza numeroaselor reglări de conturi între traficanţii de droguri care îşi dispută controlul filierelor pentru trimiterea drogurilor în SUA.

BELARUS

Pilot german mort

Un elicopter german s-a prăbuşit duminică, în apropiere de Minsk, iar pilotul a murit, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului belarus pentru Situaţii de Urgenţă. Accidentul a avut loc pe aerodromul Borovaia, în timpul Cupei ţărilor CSI la zbor sportiv cu elicopterul, a precizat acesta. Comunitatea Statelor Independente (CSI) este alcătuită din ţările care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică, mai puţin cele trei state baltice şi Georgia. Pilotul german Gunter Zimmer, în vârstă de 74 de ani, a fost invitat la eveniment pentru a prezenta exerciţii de acrobaţie aeriană. Elicopterul acestuia, de tip MD-500, s-a prăbuşit în timpul unei volte ample. Cauzele accidentului nu sunt cunoscute pentru moment.

GERMANIA

Moschee închisă

Oraşul Hamburg din nordul Germaniei a anunţat, ieri, închiderea unei moschei utilizate de participanţii la atentatele din 11 septembrie 2001, din SUA. Moscheea Taiba, numită în perioada respectivă moscheea Al-Quds, a fost frecventată de Mohammed Atta, principalul autor al atentatelor de la 11 septembrie, din New York şi Washington şi de mai mulţi dintre cei 18 complici ai săi. Potrivit presei germane, mediile islamiste au utilizat această moschee, din nou, pentru a recruta voluntari în cadrul jihad-ului purtat în străinătate. Poliţia federală anunţa, în februarie, o vastă operaţiune împotriva unor islamişti radicali, suspectaţi de radicalizarea a aproximativ 100 de persoane, pe care le-au incitat să meargă în străinătate, pentru a se antrena militar. De asemenea, autorităţile germane anunţau, în aprilie, că supraveghează aproximativ 1.100 de persoane cu “potenţial terorist islamist”, pe tot teritoriul ţării. Ele precizau, totodată, că numărul sejururilor unor “voluntari” în tabere de antrenament din străinătate a crescut considerabil, din 2009 şi până la data respectivă. “În prezent, la nivel naţional sunt în curs 350 de anchete privind persoane apropiate mediilor islamiste”, declara pentru presă, la vremea respectivă, diectorul Biroului federal al Poliţiei Judiciare (BKA), Jorg Ziercke, precizând că acesta era cel mai înalt nivel atins vreodată.

SERBIA

Captură de droguri

Autorităţile vamale sârbe au confiscat peste 50 de kilograme de heroină la graniţa Gradina, între Serbia şi Bulgaria, a informat, duminică seara, postul de radio B92. Drogurile au fost descoperite într-un compartiment special conceput în spatele scaunelor unei maşini, potivit şefului punctului de control Vladimir Stojanovic, citat de radio. Doi cetăţeni olandezi de origine turcă erau la bordul maşinii. Stojanovic a declarat că între 50 şi 60 de kilograme de heroină au fost găsite în maşină, fără a preciza valoarea drogurilor. Serbia este pe drumul de droguri din Asia care tranzitează Balcanii spre Europa de Vest.

VENEZUELA

Ambasador respins

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, l-a refuzat, duminică, pe diplomatul desemnat de SUA pentru postul de ambasador la Caracas şi i-a cerut omologului său american, Barack Obama, să caute un alt candidat pentru această funcţie. Hugo Chavez a estimat drept ”imposibil ca Larry Palmer să poată asuma postul de ambasador la Caracas”. Hugo Chavez a condamnat recentele declaraţii ale lui Larry Palmer asupra forţelor armate venezuelene. Într-un chestionar pentru candidatura sa la postul de ambasador, diplomatul a estimat că moralul forţelor armate venezuelene este scăzut şi că influenţa Cubei creşte. Aceste declaraţii au fost respinse de armata şi Ministerul Apărării venezuelene.

RUSIA

Filieră de acte europene false, anihilată

Poliţiştii ruşi au anihilat o filieră de introducere în Rusia a unor paşapoarte şi permise de conducere europene false, a anunţat, ieri, un purtător de cuvânt al Departamentrului pentru Securitate Economică din cadrul Ministerului rus al Afacerilor Interne. Această grupare internaţinală producea paşapoarte şi permise de conducere false, pe care le vindea în Rusia, la preţuri cuprinse între 35.000 şi 55.000 de euro. Gruparea a putut fi anihilată în urma unui flagrant, după ce un poliţist sub acoperire a comandat o carte de identitate, un paşaport şi un permis de conducere bulgare. Preţul acestei comenzi era de 55.000 de euro. ”Unul dintre membrii grupării infracţionale, un cetăţean georgian care locuieşte în Austria, a cerut un avans de 5.000 de euro. Când documentele false au fost gata, acesta a fost arestat în flagrant, în momentul în care lua banii”, a precizat sursa citată. Persoana arestată este acuzată de escrocherie, o infracţiune pasibilă de zece ani de închisoare.

INDIA

Bilanţul inundaţiilor

Bilanţul victimelor inundaţiilor din regiunea himalayană Ladakh (nordul Indiei) a ajuns la 150 de morţi, dar sute de persoane sunt în continuare date dispărute. Precipitaţiile abundente de la sfârşitul săptămânii trecute au provocat inundaţii grave, fiind afectate locuinţe, drumuri, poduri şi reţele electrice din Leh, principalul oraş din regiunea Ladakh. Mii de militari şi poliţişti participă la operaţiunile de căutare şi salvare. Aproximativ 100 de turişti blocaţi în Valea Zanskar au fost evacuaţi cu elicoptere militare. Alţi 200 de turişti străini sunt în continuare blocaţi în sate din regiune. Rutele de acces spre oraşul Ladakh sunt blocate din cauza alunecărilor de teren, iar mijloacele de comunicaţii sunt serios afectate. Ladakh este o regiune muntoasă cu majoritate budistă, situată în sud-estul Cashmirului. Această regiune atrage numeroşi turişti. Bilanţul anunţat anterior în zona Ladakh era de 132 de morţi.



12