GRECIA
Ziarist împuşcat mortal
Un ziarist grec a fost asasinat luni dimineaţă, în faţa locuinţei sale din cartierul Ilioupolis din sud-estul Atenei, au anunţat surse din cadrul poliţiei, precizând că autorii crimei au reuşit să fugă. Cel puţin trei atacatori au deschis focul, în jurul orei locale 5.20, asupra ziaristului Socratis Guiolias, în vârstă de 35 de ani, care a decedat pe loc. Atacatorii au fugit ulterior la bordul unei maşini. Conform primelor informaţii, necunoscuţii i-au cerut ziaristului să iasă din casă, spunându-i că maşina lui a fost furată, după care au deschis focul asupra sa cu o armă automată. La faţa locului au fost descoperite circa 20 de cartuşe. Anchetatorii iau în considerare mai multe piste, inclusiv cele privind o crimă comisă de extremişti. Grupul extremist Secta Revoluţionarilor, apărut anul trecut, a ameninţat cu moartea toţi ziariştii, după ce a revendicat un atac armat comis în iunie 2009 asupra unui post de poliţie, soldat cu moartea unui poliţist, dar şi un atac cu arme de foc asupra unui post de televiziune privat, în februarie 2009.
MAREA BRITANIE
Adolescent judecat pentru uciderea unui librar
Un adolescent de 15 ani din Marea Britanie este judecat pentru crimă, după ce a înjunghiat mortal un librar pe care a încercat să îl jefuiască. Asasinul a fost prezentat, ieri, unei instanţe britanice, cu acuzaţia de crimă, după ce a înjunghiat mortal bărbatul care se întorcea de la serviciu. Victima, Yajay Sudra, era librar şi a fost înjunghiat de tânăr într-o aparentă tentativă de jaf. Evenimentul s-a petrecut când victima s-a întors de la Aeroportul Internaţional Birmingham, unde era angajatul unei librării. Yajay Sudra a supravieţuit loviturii doar până a ajuns în casa unde locuia, împreună cu mama sa, găsindu-şi sfârşitul în braţele acesteia. Crima a avut loc în 9 iulie.
OLANDA
Sute de morţi din cauza caniculei
Aproximativ 500 de persoane au murit în Olanda, din cauza căldurii, de la 23 iunie şi până în prezent, a anunţat, ieri, Biroul Naţional de Statistică, CBS. În perioada 23 iunie - 12 iulie, valoarea medie a temperaturilor a fost de 28 de grade Celsius, cu aproximativ şase grade mai mare decât valoarea temperaturii obişnuite pentru această perioadă a anului. Statisticile arată că fiecare grad în plus peste valoarea medie a temperaturii a condus la moartea a peste 30 de persoane pe săptămână, ridicând bilanţul total al acestei perioade la aproximativ 500 de decese. Vremea caldă va reveni în această ţară, în cursul acestei săptămâni.
INDIA
Tragedie feroviară
Cel puţin 57 de persoane au murit ieri, în urma coliziunii dintre două trenuri, produsă în estul Indiei, iar mulţi pasageri sunt încă blocaţi în vagoanele celor două garnituri. Un tren expres care se îndrepta spre Calcutta a lovit un alt tren, care staţiona într-o gară din districtul Birbhum, la circa 200 de kilometri nord de capitala statului. Impactul a fost atât de violent, încât ultimele vagoane ale trenului staţionat au fost proiectate în aer, pe un pod care traversează şinele şi au rămas blocate la înălţime. Aproximativ 120 de persoane au fost rănite în accident, iar echipele de intervenţie continuă căutările printre fiarele contorsionate. Majoritatea victimelor se aflau în vagoane fără locuri numerotate, care sunt, în general, supraaglomerate. Accidentul a avut loc la mai puţin de două luni după o altă coliziune, provocată aparent de un sabotaj şi produsă tot în Bengalul Occidental, soldată cu moartea a aproape 150 de persoane. Căile ferate indiene, administrate de stat, transportă zilnic circa 18,5 milioane de pasageri, fiind principalul mijloc de transport pentru distanţe lungi. În fiecare an, 300 de accidente feroviare provoacă moartea a sute de persoane. În 1995, peste 300 de persoane au murit într-un accident feroviar produs la Ferozabad, în apropiere de oraşul Agra, unde se află celebrul Taj Mahal. Cel mai grav accident din India a avut loc în 1981, 800 de persoane murind în statul estic Bihar.
SUA
Prăbuşirea unui avion cumpărat din România
Un pilot militar în retragere şi un controlor aerian şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după ce avionul în care se aflau, un model Yak-52 cumpărat în 2001 din România, s-a prăbuşit în South Portland, relatează ziarul local ”Portland Press Herald”, în ediţia electronică de ieri. Cele două victime sunt Mark Haskell, în vârstă de 42 de ani, controlor aerian la Aerodromul Internaţional din Portland şi Thomas Casagrande, în vârstă de 66 de ani, pilot militar de test, aflat în retragere, care locuia în Portland. Avionul s-a prăbuşit pe bulevardul Western Avenue din South Portland, sâmbătă după-amiază, la scurt timp după decolare. Accidentul nu a provocat rănirea niciunei persoane la sol, însă a blocat circulaţia pe bulevard pentru mai multe ore. Haskell şi soţia sa cumpăraseră avionul Yak-52 în 2001, de la forţele aeriene româneşti şi l-au denumit Lizzy-Lou, după numele fiicei lor, care s-a născut în ziua semnării contractului, potrivit unui site dedicat avionului (maineyak.net). Conform sursei citate, avionul a fost folosit de armata română pentru antrenamente şi zboruri acrobatice, fiind retrimis producătorului Aerostar înainte de a fi livrat cumpărătorului din SUA. Asamblarea finală a aparatului a avut loc în SUA. Potrivit unui prieten al uneia din victime, cei doi efectuau un zbor de verificare, obligatoriu din doi în doi ani, pentru înnoirea autorizaţiilor de pilotaj. Administraţia Federală a Aviaţiei a declanşat o anchetă, pentru a stabili cauzele accidentului.
R. MOLDOVA
Alertă cu bombă la ambasada Rusiei
Zona ambasadei ruse la Chişinău a fost izolată, ieri, după primirea unei ameninţări privind amplasarea unei bombe în sediul reprezentanţei diplomatice. O persoană necunoscută a anunţat telefonic că în clădire se află o bombă, iar poliţia a verificat informaţia, care s-a dovedit a fi falsă.
GRECIA
Incendii de pădure
Mai multe incendii de vegetaţie izbucnite la sfârşitul săptămânii trecute în apropiere de Atena erau încă active, ieri, ameninţând locuinţe şi determinând evacuarea unei mănăstiri şi a unei tabere pentru copii. Grecia se confruntă în fiecare vară cu importante incendii de vegetaţie, fie declanşate accidental, fie provocate, care cauzează prejudicii economice importante. În total, la sfârşitul săptămânii trecute, pe teritoriul Greciei erau active 45 de incendii, care au distrus importante suprafeţe de vegetaţie, înă nu au provocat pagube majore pentru proprietăţile private. În zona Atenei au fost înregistrate cel puţin şapte focare de incendiu. Sâmbătă, autorităţile elene au anunţat evacuarea unei mănăstiri de călugăriţe de lângă lacul Marathon şi a unei tabere pentru copii din oraşul Lavrio. Mai multe persoane şi-au părăsit locuinţele din cauza fumului, în timp ce alţii au rămas pe loc pentru a-şi proteja proprietăţile. Peste 150 de pompieri, 32 de maşini, şase avioane şi patru elicoptere se luptau cu flăcările. Primul incendiu înregistrat în Grecia, în vara acestui an, a fost cel izbucnit joi, în insula Zakynthos.
RUSIA
Rachetele strategice RS-24, în serviciu
Moscova a introdus în serviciu rachetele sale intercontinentale de ultimă generaţie, de tip RS-24, cu focoase multiple, a anunţat, ieri, adjunctul ministrului Apărării, Vladimir Popovkin, în cadrul salonului aeronautic de la Farnborough, în Marea Britanie. Acest nou tip de rachetă intercontinentală cu focoase multiple a fost testat prima dată în mai 2007. Potrivit forţelor strategice, ele vor înlocui rachetele de tip RS-18 (de tip SS-19 Stiletto, potrivit terminologiei NATO) şi rachetele de tip RS-20 (SS-18 Satan), ambele de concepţie sovietică.
ITALIA
Greva medicilor
Medicii care lucrează în sectorul public din Italia au fost în grevă, ieri, în semn de protest faţă de planul de austeritate al Guvernului Berlusconi. Aproximativ 40.000 de intervenţii chirurgicale şi consultaţii au fost anulate din cauza grevei, însă serviciile de urgenţă au funcţionat normal. Greva, la care participă şi personalul administrativ, precum şi medicii veterinari, a fost declanşată la apelul sindicatelor din domeniul sănătăţii. Medicii protestează faţă de măsurile economice prevăzute în cadrul planului de austeritate al Guvernului Berlusconi. Proiectul adoptat joi de Senat urmează să fie dezbătut şi în Camera Deputaţilor. Potrivit sindicatelor, din cauza planului de austeritate se va înregistra un deficit de 30.000 de cadre medicale în următorii patru ani. Ministrul Sănătăţii, Ferruccio Fazio, a declarat că planul de austeritate nu afectează sănătatea, dând asigurări că nu sunt prevăzute reduceri bugetare la nivelul spitalelor.
SPANIA
Trafic aerian perturbat la Barcelona
Aproape jumătate dintre controlorii de trafic aerian de la Barcelona au lipsit de la lucru, duminică, majoritatea invocând motive medicale, a anunţat, ieri, compania de administrare a aeroporturilor (AENA), precizând că în întreaga regiune au fost înregistrate întârzieri importante. ”Absenţa de la lucru de la centrul din Barcelona a 28 de controlori, reprezentând 46% din numărul celor care erau de serviciu, a determinat întârzieri în traficul aerian din zona mediteraneană”, precizează un comunicat AENA. Cele mai importante întârzieri au fost înregistrate pe aeroporturile din Catalunia, Baleare şi din regiunea Valencia.
FRANŢA
Violenţe la Grenoble
Poliţiştii francezi mobilizaţi la Grenoble au fost atacaţi din nou cu focuri de armă, duminică seară, în a treia zi de proteste violente declanşate după moartea unui suspect. Violenţele au izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autorul unui jaf la un cazinou a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, în cartierul Villeneuve. Duminică seară, atmosfera era tensionată şi mici grupuri de tineri se conformau controalelor efectuate de poliţişti, a căror prezenţă era mai puţin vizibilă decât cu o zi înainte, însă un elicopter a survolat zona. O maşină de poliţie a fost vizată de focuri de armă în acelaşi cartier, cu puţin timp înainte de ora locală 22.30, atacul nefiind soldat cu răniţi. Poliţia a fost ţinta primelor focuri de armă în noaptea de vineri spre sâmbătă şi în unele cazuri a ripostat cu muniţie de război, iar în altele cu gloanţe de cauciuc, potrivit unor surse din cadrul poliţiei, care au precizat că aproximativ 60 de maşini şi sediile unor firme au fost incendiate în prima zi a confruntărilor. În noaptea de sâmbătă spre duminică, mai mulţi poliţişti au fost vizaţi de focuri de armă şi aproximativ 15 maşini au fost incendiate. Peste 300 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi sâmbătă în zonă, iar dispozitivul urmează să fie menţinut până miercuri dimineaţă. Începând de vineri, poliţia a reţinut 20 de persoane, iar doi bărbaţi bănuiţi că au deschis focul asupra poliţiştilor se află în continuare în arest preventiv. În privinţa incidentului care a declanşat violenţele, Parchetul a decis că poliţiştii au deschis focul în legitimă apărare, după ce Karim Boudouda, recidivist în vârstă de 27 de ani, a tras asupra lor.
POLONIA
Anchetă prelungită
Rusia a decis prelungirea cu şase luni a anchetei asupra prăbuşirii avionului prezidenţial polonez, a anunţat, ieri, ministrul rus al Justiţiei, Aleksandr Konovalov, la încheierea unei întrevederi cu omologul său polonez, Krzysztof Kwiatkowski. Avionul Tu-154 prezidenţial, cu 96 de persoane la bord - opt membri ai echipajului şi 88 de pasageri, printre care se aflau preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi numeroşi demnitari - s-a prăbuşit la 10 aprilie, în apropierea aeroportului de la Smolensk. Rusia şi Polonia desfăşoară anchete separate pentru stabilirea cauzelor accidentului, iar partea rusă a predat procuraturii poloneze o parte dintre dosarele anchetei.