BULGARIA
Interlopi notorii, eliberaţi
Instanţa din Sofia i-a eliberat pe fraţii Krasimir şi Nikolai Marinovi, cunoscuţi drept Fraţii Marguin, figuri notorii ale lumii interlope. În urmă cu o săptămână, procurorul a cerut 22 de ani de închisoare pentru toţi cei şase, acuzaţi că au conspirat pentru comiterea a trei crime. Krasimir Marinov, cunoscut drept ”Marguin cel mare”, a pledat nevinovat luni, în timp cer Nikolai, ”Marguin cel mic”, este judecat în absenţă, pentru că a dispărut în ianuarie. Fraţii Marguin, împreună cu Veselin Toshev, Stefan Rangelov, Ivo Karageorgiev şi Biser Iliev, sunt acuzaţi de organizarea unui grup infracţional şi complot pentru asasinarea lui Nikola Damianov şi Ivan Todorov, cunoscut drept ”doctorul”, precum şi a generalului Likuben Goţev, care a supravieţuit. Dosarul este judecat de aproape cinci ani. Ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a acuzat sistemul judiciar pentru achitarea celor doi. El a subliniat necesitatea reformei judiciare. ”Însă verdictul a fost dat şi trebuie să îl respectăm. Aceasta este decizia Curţii, sper să avem verdicte de vinovăţie în alte dosare importante legate de crima organizată”, a spus ministrul.
CHINA
Ucis de tigri
O haită de tigri a ucis un bărbat şi l-a rănit pe fiul acestuia, într-o grădină zoologică din provincia Shaanxi din nord-estul Chinei. Cinci i-au atacat pe cei doi, bărbatul în vârstă de 45 de ani şi fiul acestuia de 17 ani, la Xian Quinling Wildlife Park. ”Poarta care ducea spre cuşca trigrilor era deschisă şi noi am crezut că aceştia aveau o zonă izolată în altă parte şi că putem intra, dar ne-am trezit atacaţi de tigri”, a declarat fiul victimei. Poliţia a declanşat o anchetă şi l-a arestat deja pe directorul grădinii zoologice.
SUEDIA
Activişti Greenpeace arestaţi
Poliţia suedeză a arestat, ieri, circa 50 de activişti Greenpeace care au reuşit să intre în centrala nucleară Forsnark, pentru a cere Parlamentului să voteze împotriva construirii de noi reactoare. Activiştii au intrat, ieri dimineaţă, în centrala de la Forsmark, la circa 115 kilometri nord de Stockholm, iar mai mulţi au reuşit să urce pe acoperiş, a anunţat poliţia. Protestatarii nu au intrat în zonele de operare ale centralei. O parte dintre militanţi au sărit gardul, iar alţii au ajuns cu o barcă gonflabilă. Într-o înregistrare video publicată pe site-ul Greenpeace Suedia, activiştii îmbrăcaţi în costume galben aprins fluturau pancarte prin care le cereau politicienilor să respingă o propunere de lege care ar permite înlocuirea reactoarelor nucleare ale ţării. Potrivit autorităţilor, circa 50 de activişti au fost reţinuţi pentru că au intrat cu forţa în centrală. Suedia depinde în mare măsură de energia nucleară şi trebuie să îşi modernizeze centralele, dintre care multe au fost construite la sfârşitul anilor \'70. Propunerea de a construi noi reactoare se loveşte de opoziţia mai multor partide, inclusiv a Verzilor.
ISRAEL
Anchetă internă
Israelul a demarat o anchetă internă cu privire la raidul de luna trecută asupra convoiului umanitar pentru Gaza. Israelul a respins anterior propunerea ONU privitoare la o anchetă internaţională, dar până la urmă a fost de acord să includă doi străini în ancheta sa. Cei doi observatori străini sunt consideraţi prieteni ai Israelului. Nouă activişti turci au fost ucişi în operaţiunea israeliană, la 31 mai. Ministrul turc de Externe a declarat că Ankara nu are încredere că Israelul va efectua o anchetă imparţială. Comisia nu va analiza procesul de luare a deciziei ce a dus la raid, ci se va concentra pe chestiuni privitoare la legea internaţională. Israelul este presat şi de aliaţi, şi de inamici să ridice blocada din Gaza.
FRANŢA
Grevă generală
Principalele sindicate franceze au anunţat, ieri, organizarea unei greve generale împotriva reformei din sectorul pensiilor, pe data de 24 iunie. Guvernul Franţei va prezenta, săptămâna aceasta, proiectul de reformă a sistemului de pensii şi asistenţă socială, care prevede, potrivit unor indiscreţii publicate în presă, săptămâna trecută, o creştere a vârstei de pensionare şi o sporire a contribuţiei la sistemul de asigurări sociale pentru funcţionarii publici.
SUA
Bilanţ tragic
Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa, iar una este dată dispărută, în urma unei viituri care s-a produs în Arkansas, relatează poliţia locală. 16 dintre cele 19 persoane decedate au fost identificate public, deja. Autorităţile nu au putut contacta circa 20 de persoane, începând de sâmbătă, dar nu cred că acestea se aflau în zona cea mai grav afectată de viitură din Parcul Naţional Ouachita. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Arkansas a spus că Garda Naţională a trimis elicoptere în zonă. Autorităţile au instalat o morgă temporară.
BULGARIA
Avertisment sindical
În condiţiile în care Bulgaria se confruntă cu prima sa recesiune din ultimii 12 ani, vicepreşedintele unuia dintre cele mai mari sindicate din ţară avertizează că s-ar putea înregistra o escaladare a tensiunilor sociale, în special în rândul bugetarilor. ”Mă aştept la cataclisme sociale serioase, iar grevele nu sunt o opţiune pe care să o pot exclude”, a declarat Dimitar Maolov, vicepreşedintele sindicatului Podkrepa. Declaraţiile sale intervin în replică la decizia Guvernului de a baza salariile angajaţilor din administraţie pe performanţe. În baza acestei schimbări, 25% din salariul bugetarilor va depinde de performanţele fiecăruia, în timp de restul de 75% va fi stabilit în funcţie de îndatoririle de serviciu şi de responsabilităţi. Sindicatele au ameninţat că vor sesiza justiţia în legătură cu această decizie. Întrebat ce aşteaptă sindicatele din partea ministrului de Finanţe, Simeon Djankov, Manolov l-a acuzat că este imprevizibil. Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, se confruntă în prezent cu prima sa recesiune din ultimii 12 ani, pe fondul crizei economice mondiale.