SUA
Execuţie în Texas
William Berkley, un bărbat de 31 de ani, condamnat a moarte pentru violarea şi uciderea unei fete, a fost executat, joi, în statul american Texas, prin injectarea unei substanţe letale. Cadavrul Sophiei Martinez, în vârstă de 18 ani, a fost găsit în anul 2000, în mijlocul deşertului, cu cinci gloanţe în cap şi vizibile semne de viol. Anchetatorii au descoperit AND-ul lui William Berkley pe trupul victimei. Ulterior s-a descoperit prin analiza gloanţelor că acestea fuseseră trase cu pistolul tatălui lui William Berkley, militar de carieră. Aceasta este a 14-a execuţie înregistrată în SUA, anul acesta.
MAREA BRITANIE
Atentat în Irlanda de Nord
O bombă plasată într-un automobil a fost detonată în faţa unui post de poliţie din Irlanda de Nord, la Newtonhamilton, în comitatul Armagh, provocând rănirea a trei persoane. Acestea au fost transportate la spital, dar viaţa lor nu este în pericol. Poliţia fusese avertizată că un vehicul fusese abandonat în zonă după ce spitalul din Belfast primise un apel telefonic anonim. Explozia s-a produs în momentul când poliţiştii se apropiau de maşina respectivă.
IRAK
Baie de sânge la Bagdad
Vineri dimineaţă, 67 de persoane au fost ucise într-o serie de atentate produse la Bagdad. Două automobile-capcană au explodat la sediul unei mişcări radicale şi într-o piaţă din cartierul şiit Sadr City. Alte trei atentate au vizat moscheile şiite Abdel Hadi Chalabi şi Mohsen al-Hakim. O bombă a fost detonată într-o piaţă, în apropiere de Rue Haifa. Tot ieri, şapte persoane au fost ucise şi alte zece rănite de exploziile a şase bombe artizanale plasate pe şosea, la Khalidiya, în provincia Anbar. Bombele erau ascunse în vecinătatea caselor unor judecători şi agenţi de poliţie. Cei şapte decedaţi sunt membri ai aceleeaşi familii. Valul de atentate de vineri a intervenit la câteva zile după ce oficialii irakieni şi americani au anunţat că au ucis doi lideri al-Qaida din Irak, dar şi în termenul dat pentru formarea guvernului. La începutul acestei săptămâni, un purtător de cuvânt al comandamentului pentru operaţiuni din Bagdad a anunţat uciderea liderilor rebeli Abu Ayyub al-Masri şi Abu Omar al-Baghdadi. El a spus că “forţele de securitate trebuie să profite de această mare victorie”, dar a avertizat că sunt posibile represalii.
PAKISTAN
Militari ucişi
Şapte soldaţi pakistanezi au fost ucişi într-o ambuscadă produsă vineri, în provincia Waziristanul de Nord, regiunea nord-occidentală situată în apropierea graniţei cu Afganistanul. Printre victime se numără şi doi oficiali pakistanezi. Atacul lansat de rebeli asupra unui convoi militar a provocat şi rănirea a 16 soldaţi. În aceeaşi regiune, la Miramshah, au fost găsite cadavrele a patru bărbaţi, dintre care doi erau decapitaţi. Este vorba despre doi afgani şi doi pashtuni răpiţi în urmă cu trei săptămâni şi lichidaţi de militanţii integrişti. Forţele de securitate pakistaneze au ucis 31 de rebeli, în ciocniri la Orakzai, regiune tribală la graniţa cu Afganistanul.
COREEA DE SUD
Staţiune ocupată de Nord
Autorităţile din Coreea del Nord au anunţat că vor confisca o staţiune turistică de pe muntele Kumgang şi vor expulza toţi cetăţenii sud-coreeni din zonă. Avertismentul vine după mai multe săptămâni de ultimatumuri de evacuare date regimului democrat de la Seul de către Nordul comunist.
INDIA
Pericol de atentate
Poliţia indiană a anunţat joi că a luat măsuri sporite de securitate în jurul cartierelor comerciale şi turistice din New Delhi, după un avertisment al SUA şi al altor ţări occidentale privind riscul unor atentate, într-un climat de securitate regional deja tensionat. Alerte transmise recent de SUA, Canada, Australia şi Marea Britanie, precise şi unanime în ceea ce priveşte localizarea, susţin avertismentele precedente de ordin general adresate străinilor care călătoresc în India. SUA au afirmat miercuri că deţin informaţii în legătură cu o ameninţare specifică privind mai multe cartiere comerciale şi pieţe frecventate de turişti la New Delhi, catalogate drept “ţinte deosebit de atrăgătoare”. În India există numeroase grupări rebele separatiste, din care mişcările islamiste, indiene şi pakistaneze reprezintă cea mai periculoasă ameninţare la adresa securităţii ţării. Cel mai recent val de atentate comise la New Delhi datează din septembrie 2008.
CHILE
Seism puternic
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,1 s-a produs vineri, în centrul statului Chile, a anunţat institutul american de geofizică. Cutremurul a avut loc la ora locală 6.03, la 65 de kilometri sud de oraşul Concepcion şi la 482 de kilometri sud-vest de Santiago, la o adâncime de 35 de kilometri. Un seism cu magnitudinea de 8,8, urmat de un tsunami care a inundat mai multe sate de coastă, a afectat Chile la 27 februarie, provocând moartea a 452 de persoane şi dispariţia altor 96. Peste 400 de replici au fost înregistrate în Chile de la cutremurul din februarie.
SUA
Pericol ecologic
Platforma petrolieră care ardea, joi, de mai bine de 24 de ore, în urma unei explozii produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri, în Golful Mexic, în largul statului Louisiana, s-a scufundat, a anunţat paza de coastă americană, citată de CNN. Comandantul pazei de coastă a anunţat scufundarea platformei în timp ce căutările continuă pentru găsirea celor 11 muncitori care au dispărut după producerea exploziei. Cel puţin 11 persoane au fost date dispărute şi şapte au fost rănite grav, după explozia produsă la această platformă petrolieră aflată la peste 80 de kilometri sud-est de Venice, în statul american Louisiana, din Golful Mexic, a anunţat, miercuri, paza de coastă americană. Explozia s-a produs marţi noaptea, când pe platformă se aflau 126 de persoane. Cantitatea de petrol pierdută de pe platformă este de 8.000 de barili pe zi, a declarat ofiţerul Ashley Butler. Paza de coastă se pregăteşte de o posibilă scurgere de 2.600 de metri cubi de motorină, dar nu poate face prea multe pentru a proteja mediul până ce nu va fi stins incendiul.