Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 23 Aprilie 2010 / 00:00 409 accesări

BELGIA

Demisia Guvernului

VLD, partidul liberalilor flamanzi din Belgia, a decis joi să se retragă din coaliţia federală condusă de Yves Leterme, iar premierul s-a deplasat la palatul regal pentru a prezenta demisia guvernului, relatează ”Le Monde”. Premierului i s-ar putea totuşi cere să rămână, într-un mod sau altul, în funcţie, având în vedere gravitatea situaţiei economice şi sociale. Liberalii flamanzi au spus că nu mai există încredere în coaliţia pe care o formau cu creştin-democraţii flamanzi şi trei partide francofone. Ei cer o soluţie pentru problemele instituţionale şi mai ales scindarea circumscripţiei electorale şi a arondismentului judiciar bilingv Bruxelles-Hal-Vilvorde. Francofonii se opun, dar au acceptat în principiu negocieri. Belgia urmează să preia peste două luni preşedinţia UE.

COREEA DE SUD

Navă lovită de o torpilă nord-coreeană

Nava sud-coreeană care s-a scufundat luna trecută în apropierea frontierei nord-coreene ar fi fost lovită de o torpilă a Phenianului, a relatat, joi, presa locală, citată de ”The Times”. Această acuzaţie va amplifica presiunea exercitată asupra preşedintelui sud-coreean, Lee Myung Bak, de a răspunde la unul dintre cele mai grave acte de provocare de la războiul dintre cele două state coreene. Ministerul de Externe de la Seul a refuzat să comenteze acuzaţia, cea mai recentă dintr-o serie de informaţii care sugerează că scufundarea corvetei Cheonan, luna trecută, a fost un atac deliberat şi neprovocat din partea Coreei de Nord. 46 de marinari şi-au pierdut viaţa sau sunt încă daţi dispăruţi în urma exploziei care a rupt vasul de 1.200 de tone în două. Potrivit altor informaţii, date publicităţii de ziarul ”Chosun Ilbo”, atacul ar fi fost desfăşurat de un submarin-capcană, care a explodat sub vas. Phenianul s-a retras de la negocierile multipartite pe tema programului său nuclear, în aprilie anul trecut, după un tir controversat cu rachetă sancţionat de Consiliul de Securitate al ONU, imediat după aceea procedând la un al doilea test nuclear după cel din 2006.

THAILANDA

Explozii în Bangkok

Mai multe explozii s-au produs în Bangkok, joi, pe fondul protestelor antiguvernamentale, o persoană fiind ucisă şi alte cel puţin 50 fiind rănite. Exploziile s-au produs în cartierul de afaceri. Printre răniţi figurează cel puţin un cetăţean străin. Anterior, un purtător de cuvânt al armatei i-a avertizat pe protestatari că a expirat termenul în care ar fi trebuit să renunţe la mişcarea de protest. Cămăşile Roşii, susţinători ai fostului premier thailandez, protestează de mai multe zile, cerând noi alegeri. Cauza exactă a exploziilor nu este cunoscută deocamdată, dar o sursă a spus că primele trei au fost provocate de grenade. Liderii din Bangkok au spus că vor să negocieze o soluţie, dar, potrivit observatorilor, o rezolvare paşnică pare tot mai puţin probabilă. Sute de soldaţi au fost desfăşuraţi pe străzile din Bangkok, începând de luni.

IRAN

Exerciţii militare ample

Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului iranian, a început, joi, trei zile de exerciţii militare ample în Golful Persic şi în strâmtoarea Ormuz, pentru a-şi demonstra capacităţile defensive în regiune. Manevrele desfăşurate într-o zonă crucială pentru transportului petrolului, coincid cu amplificarea tensiuilor dintre Iran şi Occident, care se teme că republica islamică încearcă să obţină bomba atomică. Miercuri, Pentagonul a afirmat că o eventuală acţiune militară împotriva Teheranului este în continuare una dintre opţiunile luate în calcul pentru a pune capăt ambiţiilor sale nucleare. Forţele armate iraniene organizează adesea exerciţii, pentru a demonstra că sunt pregătite să facă faţă oricărei eventuale acţiuni militare desfăşurate de Israel sau de SUA. ”Forţele navale, aeriene şi terestre ale Gardienilor Revoluţiei iau parte la acest exerciţiu amplu care încearcă să arate puterea militară constructivă a Iranului şi asigurarea securităţii în regiunea strategică”, potrivit postului de televiune de stat Press TV. Acesta a precizat că un nou sistem de armament va fi testat în timpul exerciţiului, dar nu a oferit detalii. SUA exercită presiuni pentru a adoptarea unei a patra runde de sancţiuni ONU vizând Iranul.

ARMENIA

Suspendarea normalizării relaţiilor cu Turcia

Coaliţia de guvernare din Armenia a anunţat că suspendă procesul de ratificare în Parlament a acordurilor pentru normalizarea relaţiilor cu Turcia. Decizia a fost luată din cauza hotărârii Turciei de a refuza ratificarea protocoalelor fără condiţii, mai ales în privinţa enclavei Nagorno-Karabah. Cele două ţări au semnat un acord istoric în 2009, pentru reluarea relaţiilor diplomatice. Între cele două state a fost un secol de ostilităţi, în urma uciderii în masă a armenilor în Primul Război Mondial. Coaliţia armeană a decis să suspende procesul de ratificare a acordurilor semnate în octombrie, după ce premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a spus că procesul depinde de un acord de pace în dosarul Nagorno-Karabah, potrivit declaraţiei armene. Turcia şi-a închis graniţele cu Armenia în 1993, în semn de protest faţă de războiul armean cu Azerbaidjan pe tema Nagorno-Karabah, aflat în Azerbaidjan, dar sub controlul etnicilor armeni. Un acord fragil de încetare a focului a fost semnat în 1994, iar enclava a rămas de facto sub controlul etnicilor armeni.

Taguri articol


12