Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 20 Aprilie 2010 / 00:00 360 accesări

MAREA BRITANIE

Audieri în cazul unei avocate ucise

O instanţă britanică a început audierile într-un caz de crimă, în care o avocată a fost ucisă de partenerul său de afaceri, acuzarea arătând că probele adunate în cursul anchetei dovedesc că aceasta a fost omorâtă şi apoi aşezată într-o poziţie care să denote un accident. Astfel, acuzarea a arătat, luni, instanţei britanice că avocata a fost ucisă în biroul său, urmare a unui atac criminal deliberat al partenerului ei de afaceri şi al unei alte persoane. Avocata Vina Patel, de 51 de ani, a fost găsită moartă în biroul său de la firma de avocatură Cort and Co din Leicester, în 15 ianuarie 2009. Unul dintre partenerii de afaceri ai avocatei, John Cort, de 54 de ani, din Leicester şi Brian Farrell, de 37 de ani, din Queensborough Terrace, vestul Londrei, au respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi ucis-o pe femeie. Vina Patel a fost găsită de soţul şi de fiica ei, după ce a întârziat să apară de la muncă. Procurorul Timothy Spencer QC a arătat instanţei că, deşi pare că femeia ar fi căzut pe scările de la birou, probele pot dovedi faptul că aceasta fie a căzut împinsă în timpul atacului, fie a fost iniţial atacată şi ulterior pusă într-o poziţie care să denote un accident nefericit.

AFGANISTAN

Seism mortal

Un cutremur moderat s-a înregistrat luni dimineaţă, în centrul Afganistanului şi a provocat moartea a cel puţin şapte persoane şi rănirea altor 70. Seismul a avut magnitudinea de 5,3 grade, potrivit Institutului american de Geofizică (USGS). El s-a produs în jurul orei locale 01.00 (duminică, 23.30, ora României), afectând trei districte din provincia Samangan, la aproximativ jumătatea distanţei dintre capitala Kabul şi oraşul Mazar-i-Sharif din nordul ţării. Satele au fost distruse şi drumurile locale au fost blocate de stânci din munţi care au căzut pe străzi, a precizat guvernatorul provinciei afectate, adăugând că bilanţul morţilor ar putea creşte, pentru că ar mai putea exista persoane sub dărâmăturile caselor prăbuşite.

RUSIA

Atentat în Inguşetia

Cel puţin o persoană a fost rănită luni, în explozia maşinii ministrului-adjunct de Interne al Inguşetiei, o republică instabilă din Caucazul rus. ”La ora Moscovei 09.00, în parcarea Ministerului de Interne al Inguşetiei, la Nazran, principalul oraş din Inguşetia, mai mulţi necunoscuţi au aruncat în aer maşina ministrului-adjunct Beslan Şaghiev”, a anunţat, luni, o sursă din cadrul ministerului local. Oficialul de rang înalt nu se afla în maşină în momentul exploziei. Şoferul său a fost însă rănit. Caucazul rus este afectat, de mai multe luni, de o intensificare a violenţelor, legată în special de o rebeliune provocată de două războaie în Cecenia, în anii \'90 şi începutul anilor 2000.

BULGARIA

Protest la baza americană de la Novo Selo

Companiile bulgare din domeniul construcţiilor şi angajaţii acestora au început un protest de patru zile la baza de antrenament din Novo Selo, folosită de armata americană. Reprezentanţi a 21 de companii de construcţii din sud-estul Bulgariei au protestat, în luna aprilie, pentru a solicita plata lucrărilor efectuate în calitate de subcontractori la baza de antrenament din localitatea Novo Selo. Manifestanţii intenţionează să blocheze drumul care duce la bază, folosită de forţele bulgare şi americane în cadrul unui acord interguvernamental. Potrivit oficialilor societăţilor bulgare, compania germană Bilfinger Berger le datorează câteva milioane de leva pentru serviciile prestate şi cer diviziei de ingineri din cadrul armatei americane, care finanţează baza de antrenament de la Novo Solo, să ia măsuri pentru aplicarea contractului. Divizia de ingineri a armatei americane le-a recomandat protestatarilor să se adreseze justiţiei bulgare pentru a pune capăt disputelor pe care le au cu compania contractoare.

GRECIA

Grevă amânată

Controlorii eleni de trafic aerian au amânat o grevă programată pentru 22-23 aprilie, pentru a nu agrava perturbarea activităţilor determinată de norul de cenuşă vulcanică. Sindicatul va stabili ulterior o nouă dată pentru protest. Săptămâna trecută, controlorii eleni au decis declanşarea grevei de 48 de ore pentru a protesta faţă de politica de austeritate a guvernului şi reorganizarea serviciului aviaţiei civile. Protestul, care ar fi coincis, pe 22 aprilie, cu o nouă grevă a funcţionarilor publici din Grecia, nemulţumiţi de programul de austeritate, ar fi dus la închiderea aeroporturilor elene.

KOSOVO

Vizită NATO anulată

O vizită care urma să aibă loc luni, în Kosovo, a unei comisii NATO, alcătuită din directorul Comisiei Militare, Giampaolo di Paolo şi şeful Comandamentului Forţei Aliate Comune din Neapole, Mark Fitzgerald, a fost anulată. Di Paolo şi Fitzgerald urmau să aibă întâlniri cu generalul Markus Bentler, comandantul KFOR, dar şi cu alţi comandanţi din cadrul Forţelor de Securitate din Kosovo (KSF). Această comisie din partea NATO urma să asiste la un exerciţiu al KSF la o centrală electrică, în localitatea Obilici. Exerciţiul are ca scop ca Forţele de Securitate din Kosovo să îşi demonstreze capacitatea de organizaţie care poate reacţiona într-o situaţie de criză. Membrii Comisiei NATO doreau, de asemenea, să constate că situaţia din Kosovo s-a ameliorat, conform comunicatului. Misiunea Comisiei este să ofere direcţii de acţiune şi consiliere pentru politicile şi strategia alianţelor militare.

IRAK

Cei doi lideri irakieni ai al-Qaida au fost ucişi

Cei doi lideri ai organizaţiei Al-Qaida în Irak, Abu Omar al-Bagdadi şi Abu Ayyub al-Masri, au fost ucişi sâmbătă, în regiunea Tharthar, la nord de Bagdad, a anunţat, luni, premierul irakian, Nuri al-Maliki. Potrivit acestuia, cei doi au fost ucişi în cadrul unui atac comun al irakienilor şi americanilor împotriva unei locuinţe. Maliki a prezentat fotografiile celor doi lideri ucişi, dând asigurări că americanii au efectuat teste ADN pentru a confirma identitatea celor doi suspecţi. Armata americană a confirmat, luni, moartea acestora, într-un comunicat. Între timp, Comisia Electorală din Irak a ordonat, luni, renumărarea voturilor la Bagdad, după o solicitare a premierului în exerciţiu Nuri al-Maliki, care a contestat rezultatele legislativelor din 7 martie.



12