Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 01 Aprilie 2010 / 00:00 429 accesări

ITALIA

Şi-a dat foc în joacă

Un copil român în vârstă de 12 ani din Italia şi-a dat foc, în glumă, în timp ce se juca împreună cu prietenii, fiind transportat în stare gravă la spital. Incidentul a avut loc în Salerno (regiunea Campania). Potrivit carabinierilor, copilul se juca împreună cu prietenii, dar la un moment dat a vrut să se distreze într-un alt mod. A mers într-un magazin şi a cumpărat două sticluţe de alcool şi o brichetă. Pentru a-şi dovedi curajul, băiatul şi-a dat foc la tricou, după ce îl stropise cu alcool. Prima dată a reuşit să stingă focul la timp, dar apoi s-a hotărât să repete isprava. De data aceasta a luat foc în totalitate, prietenii au încercat să îl stingă, dar nu au reuşit. A suferit arsuri grave şi se află în stare critică la spital.

AUSTRIA

Hoţ român prins după trei ani

Un hoţ de origine română, suspectat de comiterea a 40 de furturi în Austria, a fost prins de poliţişti după ce aceştia l-au căutat timp de trei ani. Bărbatul şi complicele său au cauzat un prejudiciu total de aproape 50.000 de euro, din 2007 până în prezent. Cei doi spărgeau firme şi locuinţe, distrugând şi unele automate de cafea pentru a fura banii. Poliţiştii l-au prins pe român, în vârstă de 34 de ani, miercuri, în timp ce spărgea un apartament din localitatea Berndorf. Hoţul a încercat să fugă, dar s-a oprit când poliţiştii au tras focuri de avertizare. Suspectul avea asupra lui o geantă cu unelte de spart uşi şi bani, pe care a abanonat-o când a încercat să fugă. El a fost introdus în arest în localitatea Wiener Neustadt.

MAREA BRITANIE

Români prinşi furând coarne de cerb

Doi bărbaţi de origine română au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să fure coarne de cerb, într-un parc din Knutsford, Marea Britanie. Bărbaţii au fost surprinşi sâmbătă după-amiază, în Parcul Tatton. Ei încercau să fure patru coarne de cerb. Unul dintre suspecţi a fugit la vederea poliţiştilor, fiind prins ulterior, pe stradă. Ambii români au fost interogaţi şi eliberaţi pe cauţiune, ei urmând să se prezinte instanţei în cursul zilei de ieri.

ELVEŢIA

Cerşetoare româncă amendată

O cerşetoare de etnie romă din România, care a acumulat în total 200 de amenzi în valoare de aproximativ 14.000 de euro, a fost dată în judecată pentru neplata a 45 dintre acestea, dar nu s-a prezentat marţi la proces, de teamă că va fi arestată. Tânara romă, căsătorită şi cu trei copii, care cerşea în special pe strada Eaux-Vives, a acumulat cele 45 de amenzi în perioada august - septembrie 2008.

SUA

A căzut de pe Empire State Building

Un tânăr de 21 de ani a murit, miercuri, după ce a căzut de la ultimul etaj al Empire State Building, zgârâie-nor emblematic al Manhattan-ului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din New York. Tânărul, a cărui identitate nu este încă cunoscută, a căzut de la etajul 86 al clădirii. Cauza căderii sale nu este cunoscută. Peste 30 de persoane s-au sinucis aruncându-se de pe această clădire art déco, un zgârâie-nor celebru din 1931 şi vizitat cu regularitate de turişti.

BAHRAIN

Avion american, prăbuşit în Marea Oman

Un avion radar american s-a prăbuşit, miercuri, în Marea Oman, iar trei dintre membrii echipajului au fost salvaţi, a anunţat Flota a V-a americană, care are baza în Bahrain. Potrivit sursei citate, au început căutări pentru găsirea celui de-al patrulea membru al echipajului. Comunicatul Flotei a V-a adaugă că este vorba despre un aparat de tip E-2C Hawkeye, îmbarcat pe portavionul USS Dwight D. Eisenhower. Aparatul se întorcea dintr-o misiune din cadrul operaţiunii Enduring Freedom, efectuată în Afganistan, când a avut probleme mecanice. Echipajul a sărit atunci în mare. Identitatea celor patru membri ai echipajului nu va fi dezvăluită înainte ca apropiaţii lor să fie informaţi.

SERBIA

Falsă alertă cu bombă

O alertă cu bombă care s-a dovedit a fi falsă a avut loc, marţi seara, la sediul Parlamentului Serbiei. Potrivit biroului de presă al Ministerului de Interne, echipele pirotehnice au verificat zona din jurul clădirii Parlamentului, acolo unde existau suspiciuni că se afla bomba, dar nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv. Membrii Parlamentului nu au fost evacuaţi. După dezbateri care au durat 13 ore, Parlamentul sârb a votat, miercuri, o rezoluţie prin care condamnă masacrarea a circa 8.000 de musulmani la Srebreniţa, în iulie 1995, punând astfel capăt perioadei în care sârbii au refuzat să recunoască amploarea acestei drame.

UNGARIA

Deputat socialist, condamnat pentru corupţie

Un deputat socialist ungar, Janos Zuschlag, a fost condamnat, miercuri, la opt ani şi jumătate de închisoare, pentru deturnare de fonduri publice prin intermediul unor fundaţii fictive. Parchetul l-a acuzat pe Zuschlag, în vârstă de 32 de ani, dar şi pe complicii acestuia, de crearea unor fundaţii fictive, cărora le-au fost atribuite subvenţii de stat în valoare totală de aproximativ 265.000 de euro. În pofida faptului că acesta a restituit 200.000 de euro în urma arestării sale, severitatea sentinţei este dată, potrivit procurorului, de faptul că aceste deturnări de fonduri erau operate în mod sistematic, în cadrul unei organizaţii infracţionale. Zuschlag a petrecut, deja, peste doi ani şi jumătate în arest preventiv, perioadă care va fi inclusă în pedeapsa de opt ani şi jumătate. Tribunalul a audiat peste 200 de martori în acest caz, care a ilustrat flagelul corupţiei ce afectează de mai mulţi ani partidul aflat de guvernământ. La sfârşitul lui septembrie 2007, fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany a fost, de asemenea, audiat în acest caz, ca martor. Unele dintre subvenţiile respective au fost acordate de Ministerul Sporturilor, în 2004, condus în acea perioadă de către Gyurcsany.

FRANŢA

Revizuirea unei condamnări

Ministerul Public francez cere revizuirea sentinţei de condamnare la 16 ani de închisoare pentru viol a lui Loic Secher, după ce victima şi-a retras acuzaţiile, printr-o scrisoare. ”Din 27 noiembrie 2000, mi-am susţinut nevinovăţia. Am aşteptat un singur lucru, ca justiţia să mă asculte şi Emilia să-şi revizuiască acuzaţiile”, a spus, în faţa instanţei, Loic Secher, condamnat la 16 ani de închisoare, în 2004, pentru violarea unei adolescente. Procurorul de şedinţă a pledat în favoarea condamnatului, cerând suspendarea executării pedepsei de îndată. În boxa acuzaţilor de mai mult de nouă ani, Loic Secher şi-a susţinut întotdeauna inocenţa. În 2003, a fost condamnat pentru violarea unei adolescente de 14 ani, în Chapelle-St-Sauveur. Dar în 2008, victima, descrisă pe tot parcursul procesului ca fiind fragilă psihic, a trimis o scrisoare Parchetului General din Rennes în care spune că Secher este nevinovat şi că nu mai suportă să-l vadă în închisoare. De asemenea, la dosar a fost depus şi jurnalul fetei, care confirmă nevinovăţia acuzatului, dar şi mărturia bonei, care a afirmat că fata fabulează şi că a mai acuzat şi alţi bărbaţi de agresiune sexuală. Instanţa va decide dacă anulează condamnarea în data de 13 aprilie.

AUTORITATEA PALESTINIANĂ

Ciocniri violente

Forţele israeliene de securitate au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii palestinieni care aruncau cu pietre pentru a protesta faţă de deţinerea unui membru al grupării Fatah în Cisiordania. Circa 300 de palestinieni s-au adunat în faţa punctului de control din oraşul Beitunia, situat în apropierea închisorii militare Ofer, unde aproximativ zece activişti palestinieni, printre care un lider al Fatah, Abbas Zaki, sunt deţinuţi de duminică. Zaki, membru al Comitetului Central al Fatah, mişcarea preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas şi ceilalţi militanţi au fost reţinuţi în timpul unui marş organizat la Bethleem, în Cisiordania, pentru a denunţa restricţiile israeliene impuse creştinilor palestinieni care voiau să se ducă la Ierusalim pentru a sărbători Floriile.

BELGIA

Fără văl islamic integral

Deputaţii belgieni au votat miercuri, în comisie, o propunere legislativă ce prevede interzicerea totală a purtării vălului islamic integral (burqa), inclusiv pe stradă. Grupurile politice au votat în unanimitate această propunere. Dacă acest vot este confirmat în plen, Belgia va deveni prima ţară europeană care va interzice în totalitate purtarea vălului islamic integral, inclusiv pe stradă. Un astfel de vot în şedinţă plenară ar putea avea loc până la 22 aprilie. ”Acesta este un semnal foarte puternic transmis islamiştilor”, a declarat deputatul liberal francofon Denis Ducarme, exprimându-şi ”mândria că Belgia va fi prima ţară europeană care să încerce să legifereze în acest caz sensibil”.

SUA

Incident armat la Washington

Patru persoane au fost ucise şi şase rănite, marţi seară, într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale Washingtonului. Un bărbat înarmat a tras asupra mulţimii adunate în faţa unei clădiri dintr-un cartier din sud-estul capitalei SUA. Potrivit postului de televiziune NBC, o armă de tip AK-47 a fost aruncată dintr-o maşină în care se aflau mai multe persoane. Şoferul a fugit după atac şi a fost dat în urmărire de poliţie. Trei persoane au fost reţinute şi patru poliţişti au fost răniţi în cursa de urmărire care a urmat după atac. Acesta este unul dintre cele mai grave incidente de acest tip produse în ultimii 15 ani în capitala federală americană.

COLUMBIA

Ostatic FARC, eliberat după mai mult de 12 ani de detenţie

Sergentul Pablo Emilio Moncayo, în vârstă de 32 de ani, unul dintre ostaticii deţinuţi cea mai lungă perioadă de timp de mişcarea de gherilă columbiană FARC, a fost eliberat marţi, mulţumind lui Dumnezeu şi tatălui său, care a luptat 12 ani să nu fie uitat. Militarul a coborât, zâmbind reţinut, din elicopterul cu care a fost adus la familia sa, la Florencia (580 de kilometri sud de Bogota), căzând în braţele tatălui său, Gustavo Moncayo, pe care l-a văzut pentru ultima dată pe când avea vârsta de 19 ani. Gustavo Moncayo, aproape la fel de cunoscut ca fiul său, după ce a parcurs mii de kilometri pe jos într-o acţiune având ca scop să atragă atenţia asupra cauzei acestuia, i-a prezentat ulterior o fetiţă brunetă, cu un buchet de margarete în mână, sora tânărului, Valentina, în vârstă de 5 ani, pe care acesta nu o văzuse niciodată. În faţa camerelor de vederi, Pablo Emilio Moncayo, purtând o uniformă militară, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi tatălui său ”pentru munca neobosită şi titanică” în favoarea eliberării sale, dar şi preşedinţilor socialişti ecuadorian, Rafael Correa şi venezuelean, Hugo Chavez, pentru medierea lor, fără să îl numească vreodată pe şeful statului columbian, Alvaro Uribe. El a spus că şi-a regăsit familia schimbată radical. ”Nici nu ştiţi cât de surprinzător este să redescoperi civilizaţia”, a afirmat el, adăugând că admiră profund progresele tehnologice pe care le-a putut observa. FARC a subliniat că această eliberare fără condiţii, ultima, încearcă să deschidă drumul către un schimb imediat de prizonieri de război. ”Aceşti ostatici politici, 21 de militari şi poliţişti, între care trei au petrecut peste 12 ani ca ostatici FARC, vor fi eliberabili doar la schimb cu câteva sute de combatanţi deţinuţi în Columbia şi SUA”, a anunţat FARC. Potrivit datelor oficiale, în Columbia mai există doar 77 de ostatici, între care şi militarii şi poliţiştii deţinuţi de FARC. În 2007, potrivit datelor oficiale, existau 2.700 de ostatici. Organismul care a înregistrat ostaticii, Fondelibertad, afirmă că 744 de persoane, care au fost date dispărute, nu pot fi considerate ostatice, un număr contestat de mai multe organizaţii neguvernamentale.

MAREA BRITANIE

Ninsori abundente

Mii de locuinţe din Marea Britanie au rămas, miercuri, fără curent electric şi sute de persoane sunt blocate pe drumurile din nordul Angliei, din cauza ninsorilor puternice care s-au abătut asupra acestei zone. Ninsori puternice însoţite de rafale puternice au afectat numeroase regiuni din Scoţia, iar ploile torenţiale au provocat pagube în Irlanda de Nord. În localitatea Glenshane Pass din comitatul Londonderry, circa 300 de persoane au rămas blocate din cauza zăpezii, inclusiv un autobuz care transporta 20 de elevi. Aproximativ 48.000 de locuinţe au rămas fără curent electric din cauza rafalelor puternice care au doborât stâlpii de electricitate. Alte 20.000 de case au rămas fără curent electric în Scoţia. Serviciul de meteorologie a emis un avertisment valabil pentru întreaga regiune a Scoţiei şi Irlandei de Nord, fiind prevăzute ninsori puternice şi depunerea unui strat de zăpadă de până la 50 de centimetri în anumite zone.



12