ITALIA
Român împuşcat la furat
Un român în vârstă de 37 de ani a fost împuşcat mortal de un italian, după ce a fost surprins la furat în ferma acestuia din regiunea Puglia. Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. Proprietarul fermei a tras mai multe focuri de armă spre doi necunoscuţi care pătrunseseră în curtea sa. Potrivit fermierului, iniţial a tras două focuri de armă în aer, pentru a-i speria pe cei doi presupuşi hoţi. Aceştia au urcat în maşina cu care veniseră, dar fermierul a continuat să tragă cu puşca de vânătoare pe care o deţinea legal. Unul dintre presupuşii hoţi, românul Ionel M., a murit după ce a fost lovit în craniu de şase alice trase de fermier. Ionel M. era cunoscut cu antecedente penale pentru furt. Celălalt suspect a reuşit să fugă pe jos, fiind căutat de autorităţile italiene. Fermierul Domenico Corbo, în vârstă de 54 de ani, a fost arestat şi este cercetat de procurori pentru omor calificat.
AUSTRIA
Români implicaţi într-un scandal sângeros
Un scandal izbucnit în parcul de distracţii Prater din Viena, între doi români şi doi polonezi, a fost foarte aproape să se termine într-o baie de sânge, totul din cauza unei sticle de vin. Scandalul între cei patru, care au băut toată ziua într-un apartament aflat în apropiere de Prater, a început când unul dintre români a început să bea din sticla de vin preferată de unul dintre polonezi. Început cu un schimb de înjurături între cei patru, scandalul s-a mutat rapid pe stradă, cei doi români lovindu-l pe unul dintre polonezi. Celălalt polonez a apărut şi el în stradă, la scurt timp, înarmat cu o drujbă cu care i-a atacat pe români. Acesta i-a tăiat un deget unuia dintre români, însă accidental şi-a tăiat şi nasul. Cei doi nu au fost singurii răniţi, câţiva trecători având şi ei de suferit până când poliţiştii au reuşit să-i oprească pe cei patru scandalgii. Din fericire, drujba polonezului nu era pornită, altminteri lucrurile ar fi devenit mult mai grave, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. El a mai spus că cei patru nu au putut fi audiaţi de poliţişti pentru că erau prea beţi, dar şi din cauză că nu s-au găsit în timp util translatori.
GERMANIA
Reţea de proxenetism formată din români
O reţea de traficanţi de persoane şi proxenetism formată în principal din români, care acţiona în Germania şi Spania, a fost destructurată zilele trecute, 19 persoane fiind reţinute. Cu promisiunea unor locuri de muncă în Germania, reţeaua atrăgea tinere din Europa de Est care erau apoi forţate să se prostitueze. Sub ameninţarea represaliilor pe care le vor suferi rudele rămase în România, aproximativ 70 de tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani erau forţate să se prostitueze în oraşele Heidelberg, Schönefeld, Recklinghausen, Kaiserslautern şi Barsinghausen. Descinderile de sâmbătă şi duminică survin unui proces aflat în derulare la Stuttgart, în cazul unui lanţ de bordeluri din Germania. Cei 780 de agenţi care au participat la raziile de duminică au perchiziţionat, simultan, 44 de imobile din cinci landuri germane, dar şi din România şi Spania, cu sprijinul autorităţilor din cele două ţări. Au fost reţinuţi 19 bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, iar pe numele a 13 dintre suspecţi au fost emise mandate de arestare. Liderul grupării a fost arestat la Madrid, de unde coordona întreaga reţea.
CEHIA
Hoţi de buzunare români, condamnaţi
Un Tribunal din Praga a condamnat la închisoare o grupare de hoţi de buzunare din România, formată din şapte persoane, pentru furturi comise în capitala Cehiei. Trei membri ai grupării au fost condamnaţi la trei ani de închisoare, iar restul vor ispăşi pedepse cu închisoarea cuprinse între 24 şi 34 de luni. Trei dintre hoţii de buzunare nu vor mai putea intra pe teritoriul ceh timp de cinci ani, iar ceilalţitrei,timp de trei ani. Potrivit actului de acuzare, grupul acţiona pe tot cuprinsul capitalei. Acuzaţii încercau mereu să creeze agitaţie în mijloacele de transport în comun din oraş şi pe acest fond comiteau infracţiunile. Furau poşete şi carduri bancare. De asemenea, a existat un incident în care unul din membrii grupării a fost prins în flagrant de către victima sa şi în momentul în care a încercat să fugă a lovit-o în zona feţei şi a braţului drept, aceasta necesitând mai multe săptămâni de tratament. Pagubele cauzate de grupare au fost estimate la circa 6.200 de euro.
ITALIA
Români arestaţi pentru mesaje de ameninţare
Doi români au fost surprinşi în timp ce scriau mesaje de ameninţare la adresa directorului publicaţiei italiene “La Stampa”, pe zidurile sediului din Torino al instituţiei media. Cei doi români, fără domicilii şi fără antecedente penale, au fost suprinşi în timp ce scriau cu vopsea un mesaj de ameninţare cu moartea la adresa lui Mario Calabresi. Românii susţin că au fost plătiţi pentru a scrie mesajul, fără a şti cui se adresează acesta. Cei doi suspecţi au fost imobilizaţi de agenţii de pază de la sediul cotidianului “La Stampa”, care îi observaseră prin intermediul camerelor de supraveghere. Înainte de a fi imobilizaţi, cei doi români scriseseră: “Calabresi vei avea sfârşitul tatălui tău” şi “Calabresi fascistul”. Mario Calabresi este fiul comisarului Luigi Calabresi, ucis la Milano, într-un atentat al extremei-stânga, comis în mai 1972. Cei doi români arestaţi au 21, respectiv 35 de ani şi încă nu au furnizat informaţii pentru identificarea celor care i-au plătit pentru această acţiune. Este a cincea oară de când Mario Calabresi este la conducerea “La Stampa” când este vizat de ameninţări. “La Stampa”, cu sediul la Torino, este unul dintre cele mai cunoscute ziare italiene, ocupând locul patru ca vânzări, după “Corriere della Sera”, “La Repubblica” şi “Il Sole 24 Ore”.
MAREA BRITANIE
Trei imigranţi ilegali s-ar fi sinucis în Glasgow
Trei persoane au căzut împreună dintr-o clădire înaltă din Glasgow, cel mai mare oraş din Scoţia, a anunţat poliţia, în timp ce vecinii au declarat că ar putea fi vorba de o triplă sinucidere a unor imigranţi care cereau azil şi care riscau să fie expulzaţi. Cadavrele a doi bărbaţi şi o femeie au fost descoperite duminică dimineaţă, la baza unui imobil cu 30 de etaje din Glasgow. Se presupune că ei au căzut de la etajul al 15lea. Identităţile lor nu au fost confirmate oficial, dar se crede că cei trei sunt kosovari care riscau să fie expulzaţi. Imobilul face parte dintre-un complex imobiliar care a fost, un timp, cel mai înalt din Europa şi care urmează să fie demolat. În ultimii ani, în apartamente, dintre care o mare parte sunt goale în prezent, au stat imigranţi care cereau azil provenind din Kosovo, Africa, Asia, Iran şi Irak.
SPANIA
Captură de cocaină lichidă
Poliţia spaniolă a confiscat o tonă de cocaină lichidă, ascunsă în sticle cu nectar de fructe congelat, în vreme ce şapte persoane suspectate de trafic de droguri au fost arestate. Valoarea estimată a drogurilor se ridică la 30 de milioane de euro, a anunţat, luni, ministrul spaniol al Economiei. Drogul lichid a fost introdus în 110 bidoane cu nectar de fructe congelat, urmând să fie extras din pulpa de fructe, printr-un proces chimic, odată ajuns la destinaţie. Cocaina descoperită de poliţiştii spanioli provine din Columbia, de unde a fost transportată, începând cu 12 decembrie, către Europa. Drogurile au ajuns, la bordul unei nave, în portul spaniol Algesiras, în 30 decembrie, de unde au fost trimise, tot la bordul unui vapor, în portul Bilbao. Încărcătura a fost depozitată, într-un final, în 27 ianuarie, într-un hangar industrial din Viana en Navarre, în nordul Spaniei. Autorităţile spaniole au arestat şapte persoane în acest dosar. Spania reprezintă una din principalele destinaţii portuare pentru introducerea drogurilor în Europa, în special pentru haşişul din Africa de Nord şi cocaina din America Latină.
PAKISTAN
Atentat sinucigaş
Cel puţin 13 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite luni, într-un atentat sinucigaş care a distrus un imobil al poliţiei din Lahore, atacul fiind revendicat de talibanii aliaţi ai al-Qaida. În jurul orei locale 8.00 dimineaţa, un kamikaze a pătruns cu maşina plină cu explozibil în apropierea unei clădiri a poliţiei antiteroriste. Deflagraţia a fost atât de puternică încât a distrus în totalitate imobilul de două etaje şi o parte a unei şcoli coranice din apropiere. Craniul teroristului-kamikaze a fost găsit la circa 500 de metri de locul atentatului. Acest atac a fost comis ca reacţie la raidurile avioanelor americane fără pilot şi la operaţiunile militare pakistaneze din zonele tribale. Armata a lansat recent mai multe operaţiuni în zonele tribale situate la frontiera cu Afganistanul. Avioanele CIA lansează frecvent rachete spre membri ai mişcării lui Osama ben Laden şi talibanilor, printre victime numărându-se şi mulţi civili.
AFGANISTAN
Compensaţii pentru copii ucişi de NATO
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a oferit compensaţii familiilor a nouă copii care şi-au pierdut viaţa într-un raid nocturn, după ce NATO a recunoscut că aceştia au fost ucişi din greşeală. Forţele conduse de SUA au declarat iniţial că victimele făceau parte dintr-o celulă teroristă care producea dispozitive explozibile improvizate, însă o anchetă a cotidianului britanic ”The Times” a dezvăluit că ele aveau vârste cuprinse între 12 şi 18 ani şi că au fost ucise din cauza unor informaţii eronate. Preşedintele afgan a oferit compensaţii de 1.400 de euro pentru fiecare victimă - opt studenţi aparţinând unei singure familii, un băiat de 12 ani care era găzduit de această familie, precum şi un fermier de la o casă din vecinătate. Preşedintele nu a furnizat însă date despre autorii acestor atacuri şi a refuzat să precizeze dacă ei vor fi judecaţi, în pofida solicitărilor din partea propriului său Consiliu de Securitate de a-i deferi justiţiei.
NIGERIA
Masacru interconfesional
Cel puţin 500 de persoane din trei sate creştine situate în apropiere de oraşul Jos din centrul Nigeriei, au fost ucise în timpul unor atacuri ale unor crescători de animale dintr-o etnie musulmană, a declarat, luni, un oficial al statului Plateau, a cărui capitală este oraşul Jos. “Până la 500 de persoane au fost omorâte în acest act abominabil comis de crescătorii de animale Fulani”, a declarat telefonic reprezentantul pentru Comunicare al statului Plateau, Dan Majang. El a precizat că au fost arestate 95 de persoane. Victimele, între care numeroase femei şi copii, au fost ucise cu maceta, potrivit locuitorilor. Numeroase locuinţe au fost incendiate. Potrivit mai multor surse locale, atacurile au avut loc în mod coordonat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind comise de crescători din etnia Fulani, majoritar musulmani, împotriva a trei sate de aparţinând unor membri ai etniei Berom, majoritar creştină, la sud de Jos. Ar fi fost vorba, afirmă aceste surse, de represalii în urma unui conflict anterior între cele două etnii, între nomazii Fulani şi sedentarii Berom. Preşedintele interimar al Nigeriei, Goodluck Jonathan, a plasat, duminică seara, toate forţele de securitate din Plateau şi statele vecine în alertă maximă, pentru a împiedica extinderea acestui ultim conflict. Regiunea oraşului Jos este afectată în mod regulat de violenţe religioase sau etnice. În ianuarie, peste 300 de persoane au fost ucise în timpul unor violenţe între creştini şi musulmani.
FRANŢA
Alertă de valuri gigantice
Ninsorile excepţionale pentru acest anotimp s-au abătut asupra sudului Franţei, provocând întreruperea furnizării de energie electrică şi perturbarea transporturilor, în vreme ce o furtună puternică a afectat, luni, coasta oraşului Perpignan. O astfel de ninsoare a mai avut loc de 8 martie în 1974, în oraşul Nimes din sud-estul Franţei, în departamentul Gard, unde s-a aşternut un strat de 30 de centimetri de zăpadă. În acest departament, 250 de persoane care au rămas blocate pe drumuri în noaptea de duminică spre luni au necesitat îngrijiri şi au fost transferate în centre de adăpost. Mii de locuinţe au fost private de energie electrică, dintre care circa 3.000 aflate în principal la periferia oraşului Nimes. Traficul aerian şi feroviar, în special al trenurilor de mare viteză (TGV), a fost perturbat considerabil. La vest de coasta mediteraneană franceză, palmierii din regiunea Perpignan au fost acoperiţi cu zăpadă. Ninsorile, care au început în cursul nopţii, s-au intensificat luni, pe litoral aşternându-se un strat de zăpadă de 30 de centimetri. În cursul după-amiezii, a fost emisă o alertă de furtună pe mare, cu valuri de şase-şapte metri înălţime. La zece zile de la producerea furtunii Xynthia, care a provocat moartea a 53 de persoane în departamentele Vendee şi Charente-Maritime din vestul Franţei, autorităţile s-au mobilizat. Poliţiştii din localităţile de pe litoral precum Saint-Cyprien şi Sainte-Marie-la-Mer le-au înştiinţat pe persoanele care locuiesc în apropierea coastei, invitându-le ca măsură preventivă să urce la etaj sau în cazul în care locuinţa lor nu dispune de acest lucru să se ducă la centrele comunale de adăpost. Circulaţia a fost interzisă camioanelor de peste 3,5 tone pe autostrada A9 care face legătura cu Spania, iar jandarmii i-au sfătuit pe şoferi să se cazeze la hoteluri sau să rămână în spaţiile de servicii deoarece punctul de frontieră Perthus dintre Franţa şi Spania a fost închis.
MAREA BRITANIE
Protestele funcţionarilor
Circa 270.000 de funcţionari publici din Marea Britanie au început o grevă de 48 de ore pentru a protesta faţă de reducerea salariilor compensatorii, aceasta anunţându-se a fi cea mai mare manifestaţie din ultimii 20 de ani. Tibunalele, porturile, administraţiile financiare şi centrele de urgenţă sunt afectate de manifestaţia organizată la iniţiativa Sindicatului Serviciilor Publice şi Comerciale (PCS), care susţine că membrii săi ar putea pierde o treime din valoarea salariilor compensatorii, din cauza reducerilor prezute în noul program. Guvernul britanic a anunţat că alte sindicate, care reprezintă funcţionarii, au fost de acord că modificările sunt corecte. Conform noului sistem, care va intra în vigoare din aprilie, prin intermediul căruia se vor economisi circa 500 de milioane de lire sterline, salariile compensatorii ale angajaţilor disponibilizaţi vor fi reduse la 60.000 de lire sterline. Oficialii unuia din cele mai mari sindicate din Marea Britanie, PCS, au anunţat că un angajat cu 20 de ani de vechime în muncă şi un venit anual de 24.000 de lire sterline ar putea pierde 20.000 de lire sterline, ca urmare a noilor măsuri.
SUA
Protest al femeilor musulmane la Washington
Câteva femei musulmane au riscat să fie arestate duminică, pentru că au vrut să se roage în sala principală, destinată bărbaţilor, a Centrului Islamic din Washington, cea mai mare moschee din capitala SUA. “Vrem să dărâmăm barierele şi ca femeile să se poată ruga în spatele bărbaţilor în sala principală”, a explicat Fatima Thompson, o musulmană americană convertită de 18 ani. Este a doua oară când aceste femei încearcă să se roage în sala principală a moscheii din Washington. În februarie, aproximativ 20 de femei au participat la această acţiune. Imamul care oficia rugăciunea a suspendat puţin timp serviciul, până când poliţia a intervenit pentru evacuarea femeilor. “În Indonezia, de unde vin eu, femeile se pot ruga în aceeaşi sală cu bărbaţii”, a afirmat una dintre femei. Imamul, care a preferat să păstreze anonimatul, a denunţat persoanele care nu respectă legea. “Este dezgustător. Dacă sunt musulmane, trebuie să respecte regulile”, a declarat el.
GRECIA
Greva angajaţilor fiscului şi companiilor de salubritate
Agenţii fiscului şi angajaţii companiilor de salubritate au fost în grevă, luni, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate adoptate vineri de coaliţia socialistă aflată la putere. Mai multe alte organizaţii se pregătesc să înceteze lucrul înaintea grevei generale de joi, decisă de Confederaţia Generală a Muncitorilor Greci (GSSE) şi de Federaţia Funcţionarilor Publici (Adedy). Cei aproximativ 15.000 de agenţi ai fiscului au declanşat o grevă de 48 de ore, după un protest similar la începutul lunii februarie. Funcţionarii municipali sunt în grevă până miercuri, exprimând nemulţumirea faţă de “măsurile sociale nedrepte şi faţă de furtul din salarii şi pensii”. Angajaţii firmelor de salubritate au încetat colectarea gunoiului. Angajaţii din justiţie au anunţat că vor înceta lucrul, timp de trei ore în fiecare zi din această săptămână. Federaţia angajaţilor atelierelor service şi Federaţia profesorilor vor stabili modul în care vor participa la grevă.
MUNTENEGRU
Contingent de 26 de militari în Afganistan
Un contingent de 26 de militari muntenegreni a fost trimis, luni, în Afganistan, pentru a se alătura Forţei Internaţionale a NATO (ISAF), a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. Aceasta este prima oară când Muntenegru trimite un contingent în Afganistan. Militarii, trimişi în nordul Afganistanului, vor fi plasaţi sub comandament german, a precizat purtătorul de cuvânt. Cinci ofiţeri şi subofiţeri muntenegreni se aflau deja în Afganistan, unde au avut ca misiune pregătirea sosirii contingentului, care va fi format în total din 31 de militari. Muntenegru a primit, în decembrie 2009, acceptul NATO de a obţine Planul de Acţiuni în vederea aderării la Alianţă (MAP). Muntenegru s-a alăturat în 2006 programului Parteneriat pentru Pace (PPP), la câteva luni după proclamarea independenţei. De asemenea, şi-a depus candidatura pentru MAP în noiembrie 2008.
SOMALIA
35 de piraţi somalezi prinşi
35 de piraţi somalezi au fost capturaţi, începând de vineri, în Oceanul Indian, de fregata franceză Nivôse, în patru operaţiuni, “cea mai importantă captură făcută în bazinul somalez”, a anunţat Statul Major de la Paris. Duminică, acţionând în cadrul operaţiunii europene Atalanta, cu ajutorul a patru vase europene, echipajul fregatei a interceptat 11 piraţi, potrivit sursei. Această ultimă captură este rezultatul unei acţiuni combinate, implicând un avion al patrulei maritime spaniole şi petrolierul de alimentare Etna, nava amiral a operaţiunii, subliniază Statul Major francez. Operaţiunea Atalanta a fost lansată în decembrie 2008, la decizia UE.