FRANŢA
Români arestaţi pentru furt
Doi români au fost arestaţi sub acuzaţia că ar fi furat produse dintr-un magazin din Rouen, ei fiind prinşi cu mai multe cutii de sardine, salamuri şi cutter-uri. Paznicii magazinului au anunţat poliţia, deoarece cei doi, deşi mai fuseseră prinşi pentru acelaşi gen de fapte, au ameninţat personalul cu un cuţit. Poliţiştii s-au mobilizat şi au făcut o razie în Rouen pentru a prinde hoţii din magazine. Astfel, un bărbat de 39 de ani a fost prins cu un flacon de parfum şi alte produse cosmetice în valoare de 330 de euro. O altă persoană, de 38 de ani, a fost prinsă cu trei sticle de parfum în valoare de 210 euro. De asemenea, trei tineri cu vârste între 17 şi 22 de ani au fost prinşi încercând să fure dintr-un magazin cosmetice de 430 de euro.
SUA
Plic suspect la Cantina ONU din New York
Cantina ONU din New York a fost evacuată, joi seara, după descoperirea unui plic suspect, a declarat un purtător de cuvânt al ONU, Farhan Haq. Plicul conţinea un praf alb, pe care poliţia l-a examinat joi seara şi a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă. Măsurile de securitate au fost sporite în urma acestei descoperiri, care a avut loc cu puţin înainte de organizarea unei reuniuni privind ajutorul de urgenţă acordat Haiti, la care au participat fostul preşedinte american Bill Clinton şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Această reuniune, care urma să aibă loc într-o altă clădire decât cea în care se află cantina, a fost amânată, dar a avut în cele din urmă loc. În noiembrie 2009, reprezentanţele permanente ale Austriei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Uzbekistanului au primit scrisori conţinând un praf alb, care s-a dovedit în cele din urmă a fi inofensiv.
MAREA BRITANIE
Arestare într-un caz de înjunghiere a unui copil
Un bărbat în vârstă de 20 de ani a fost arestat vineri, după ce cu o seară înainte, un băieţel de 9 ani a murit înjunghiat, iar sora sa mai mare, de 18 ani, a ajuns şi ea la spital, cu răni destul de grave. Poliţiştii au fost anunţaţi, joi seară, că într-o casă de pe Rookes Avenue din Bradford, West Yorkshire, a avut loc un scandal, soldat cu lovituri de cuţit. Bărbatul arestat este suspectat de crimă şi atac armat. Dale Webster, un bărbat de 24 de ani, care locuieşte vis-a-vis de casa în care s-au petrecut evenimentele, a dat câteva declaraţii. El l-a descris pe băiatul mort ca pe un puşti simpatic. Bărbatul a povestit că zona în care locuieşte este una calmă, însă şi-a amintit că a văzut de mai multe ori poliţişti venind în casa unde locuiau victimele. ”Cred că am văzut şi un echipaj de psihiatri la un moment dat, intrând în casă”, a adăugat tânărul, declarându-se şocat de incident.
ITALIA
Dispozitiv exploziv în centrul oraşului Torino
Un dispozitiv exploziv artizanal activat a fost descoperit vineri la prânz, în centrul oraşului Torino, în faţa sediului unei agenţii imobiliare şi în apropierea filialei regionale a Palatului de Justiţie. Potrivit “Corriere della Sera”, dispozitivul exploziv era activat şi conţinea cuie şi şuruburi. Bomba artizanală nu a explodat probabil din cauza umidităţii provocate de ploaia abundentă din Torino. Bomba a fost dezamorsată după intervenţia echipelor pirotehnice alertate de trecători. Potrivit site-ului IlSole24Ore, autorităţile exclud ipoteza unui act terorist în acest caz. Se pare că obiectivul vizat de bombă era agenţia imobiliară, fiind, cel mai probabil, vorba de o reglare de conturi.
RUSIA
Şef al poliţiei moscovite, condamnat pe viaţă
Un şef al poliţiei a fost condamnat, vineri, la închisoare pe viaţă, pentru că a împuşcat două persoane într-un centru comercial din Moscova. Fostul comandant al poliţiei din cartierul Ţariţino, Denis Evsioukov, a fost declarat vinovat de uciderea a două persoane, precum şi de tentative de omucidere. În aprilie, bărbatul a ucis un şofer, înainte de a intra într-un centru comercial şi a deschide focul, ucigând încă o persoană şi rănind şapte. Potrivit acuzării, el a acţionat astfel după o dispută cu soţia sa în timpul cinei de aniversare a acesteia. Condamnarea vine după ce preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a anunţat o amplă reformă în Ministerul de Interne, pentru sancţionarea dură a poliţiştilor care comit infracţiuni.
BELGIA
Poliţişti acuzaţi de rasism şi violenţă
14 poliţişti belgieni însărcinaţi cu suprravegherea unei gări importante din Bruxelles sunt acuzaţi de violenţă, rasism şi umilire la adresa a cel puţin 15 persoane, printre care romi şi imigranţi ilegali. Aceşti poliţişti federali de la gara Midi vizau persoane fără adăpost sau imigranţi ilegali. Ei sunt suspectaţi că ar fi ras părul unui rom de 12 ani, că ar fi bătut un algerian în garajele poliţiei, că ar fi lovit în testicule persoane sărace reţinute fără niciun motiv legitim şi că ar fi biciuit o persoană fără adăpost şi ar fi sărit pe coloana sa vertebrală. Ei sunt acuzaţi de lovituri şi rănire, tratamente inumane şi degradante, folosirea forţei fără motiv legitim, arestări arbitrare, comportament rasist, neasistarea persoanelor aflate în pericol, dar şi fals şi uz de fals în procesele verbale. Procesul lor ar urma să înceapă până în vară.
SUA
Fost şef al poliţiei din New York, condamnat pentru corupţie
Fostul şef al poliţiei din New York, Bernard Kerik, a fost condamnat, joi, la patru ani de detenţie, pentru corupţie şi escrocherie. Kerik era şef al poliţiei la atentatele din 11 septembrie 2001, când primarului New York-ului era Rudolph Giulian. El a pledat vinovat în noiembrie şi a acceptat să plătească o amendă de 187.931 de dolari. Astfel, el a evitat o condamnare mai mai mare, de până la 61 de ani de închisoare. Oricum, judecătorul i-a dat o pedeapsă mai aspră decât ceruseră procurorii. Kerik a recunoscut că a acceptat 255.000 de dolari pentru a-şi renova aparatamentul, de la o companie care voia să încheie contracte cu Guvernul. Compania, suspectată de legături cu mafia, a montat marmură în băi, un jacuzzi şi o bucătărie nouă în apartamentul lui Kerik, care locuia într-o suburbie de lux a New Yorkului. În schimb, şeful poliţiei a contactat mediatori ai Guvernului, pentru companie. De asemenea, el a pledat vinovat că a minţit oficiali ai Casei Albe privind renovările făcute la apartament, atunci când era luat în calcul pentru a prelua conducerea Departamentului pentru Securitate Internă.
BULGARIA
Rusia oferă două miliarde de euro pentru construirea centralei din Belene
Rusia a propus, vineri, aproape două miliarde de euro pentru construirea unei noi centrale nucleare la Belene, până la găsirea unui investitor, a anunţat, la Sofia, directorul companiei publice Rosatom, Serguei Kirienko. Moscova nu cere nicio garanţie Bulgariei, pentru că este absolut convinsă de eficienţa proiectului. Finanţarea rusă va putea fi rambursată de viitorul investitor strategic, ales în 12-18 luni. Rusia poate deveni acţionar în viitoarea societate mixtă care se va ocupa de realizarea proiectului. Circa 350 de milioane de euro sunt necesari până la sfârşitul lui 2010 şi încă un miliard şi jumătate de euro în 2011. Bulgaria a lansat, vineri, o procedură pentru desemnarea până la jumătatea lunii iunie a consultantului în acest proiect. El va trebui să actualizeze şi să optimizeze proiectul şi să găsească noi investitori. În timp ce Rusia cifrează valoarea proiectului la şase miliarde de euro, Bulgaria se teme că se va ajunge la zece miliarde de euro.
IRLANDA
Demisia ministrului Apărării
Ministrul irlandez al Apărării şi-a prezentat, joi, demisia, după ce l-a acuzat greşit, anul trecut, pe un membru al opoziţiei, de implicare în gestionarea unui bordel. Willie O\'Dea, care ocupa funcţia de ministru al Apărării din 2004, a recunoscut că a greşit acuzându-l pe Maurice Quinlivan, un consilier local membru al Sinn Fein, un dosar care a provocat un scandal politic de amploare în Irlanda. Ministrul a negat iniţial că ar fi făcut astfel de acuzaţii, dar apoi şi-a schimbat declaraţia, după ce un jurnalist a prezentat o înregistrare audio. O\'Dea a admis la postul de radio de stat RTE că a comis ”o greşeală stupidă”.
SERBIA
50 de arestări într-o operaţiune împotriva infracţiunilor financiare
Poliţia sârbă, în cooperare cu procurorii şi poliţia fiscală, a arestat, vineri, peste 50 de suspecţi în mai multe oraşe, în cadrul unei operaţiuni împotriva crimei organizate şi a spălării banilor, evaziunii fiscale şi a falisificării de documente. Ministrul sârb de Interne, Iviţa Dacici, a declarat că operaţiunea va continua. Operaţiunea s-a desfăşurat în Belgrad, Valjevo, Novi Sad, Sabac, Sremska Mitroviţa, Cacak şi Sombor. Printre cei arestaţi se află directorul unei companii de transport, împreună cu directorii executivi şi angajaţii mai multor companii. Mai multe acţiuni ale infractorilor arestaţi au adus economiei Serbiei un prejudiciu de circa două milioane de euro. Poliţia caută şi alţi suspecţi.
SPANIA
Cea mai scăzută rată a imigraţiei din 1992
Numărul de străini care trăiesc în Spania nu a crescut decât cu circa 7% în 2009, cea mai mică rată de creştere a imigraţiei după 1992, a anunţat secretarul de Stat spaniol pentru Imigraţie, Consuelo Rumi. Această scădere a creşterii se explică în special prin intensificarea controalelor împotriva imigraţiei ilegale şi prin recesiunea puternică din Spania, în special în sectorul construcţiilor. Rumi a subliniat că Spania are, totuşi, nevoie de muncitori străini, din cauza îmbătrânirii populaţiei. Puţin peste 300.000 de străini s-au instalat în Spania, în 2009, dintre care aproape 100.000 originiari din UE. Numărul străinilor care locuiesc în Spania a crescut de la circa 500.000 de persoane în 1996 la 5,5 milioane, adică aproximativ 12% din populaţie. Majoritatea provin din America Latină, Maroc şi ţările din Europa de Est. În 2005, Guvernul socialist al premierului José Luis Rodriguez Zapatero a reglementat situaţia a 800.000 de imigranţi ilegali. Dar regularizările au devenit mai dificile de anul trecut.
SUA
Bilanţul atacului cu avion de la Austin
Cadavrele a două persoane au fost găsite în clădirea în care un inginer american a intrat intenţionat cu avionul său de mici dimensiuni, după ce în prealabil a lăsat un mesaj justificativ pe internet şi şi-a incendiat casa în care se aflau soţia şi fiica sa de 12 ani, relatează CNN. Alte 13 persoane sunt rănite, dintre care una este în stare gravă. Identităţile celor doi morţi nu au fost date publicităţii. În ciuda unor informaţii iniţiale, potrivit cărora suspectul ar fi furat avionul de pe aeroportul Georgetown, se pare că aeronava era proprietatea bărbatului. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a anunţat că preşedintele Barack Obama, care la ora incidentului îl primea pe Dalai Lama la Casa Albă, a fost ţinut la curent cu evoluţia situaţiei de consilierul său antiterorism, John Brennan. Casa Albă a precizat că accidentul nu pare să fie un act terorist, dar Departamentul pentru Securitate Internă va face o anchetă. În cursul serii de joi, şeful poliţiei din Austin, Art Acevedo, a declarat pentru presă că, ţinând cont de intensitatea incendiului care a afectat clădirea, bilanţul incidentului pare miraculos de mic. Canalul de televiziune CNN a anunţat că pilotul se numea Joseph Andrew Stack şi avea 53 de ani. Bărbatul, care şi-a pierdut viaţa în accident, ar fi lăsat un mesaj pe site-ul său de internet în care a explicat sinuciderea şi în care îşi varsă furia pe sistemul şi aparatul de stat american, dar în special critică serviciile de impozite şi taxe. Avionul a izbit în plin etajul al doilea al unei clădiri cu şapte nivele din Austin, Texas, şi a luat foc, provocând o explozie puternică, ceea ce i-a obligat pe oamenii din clădire să iasă pe ferestre sau să se agaţe de ele, după cum au relatat martori oculari.
RUSIA
Avion forţat la aterizare
Un avion ultrauşor aparţinând unui club aerian situat la vest de Moscova a fost forţat să aterizeze după trimiterea unui avion de vănătoare pentru a-l escorta. Directorul clubului aerian Smolensk a primit avertisment de aterizare în timp ce efectua un zbor neautorizat, la bordul unui avion ultrauşor de tip Cessna-182. Pentru escortarea aparatului a fost trimis un avion de vânătoare de tip Su-27, care l-a forţat să aterizeze, anunţă Parchetul regional pentru Transporturi, fără a preciza când a avut loc incidentul. După aterizare, pilotul în vârstă de 41 de ani, care riscă o sancţiune administrativă, a explicat că se deplasa împreună cu prietenii spre un aerodrom situat în apropiere de Moscova.