Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 06 Februarie 2010 / 00:00 451 accesări

AUSTRIA

Bătrână devorată de Rottweilerii fiului ei

O bătrână în vârstă de 78 de ani a fost devorată de cei doi câini Rottweiler ai fiului ei, pe proprietatea familiei din Lassee, în apropiere de Viena. Poliţiştii de caz au spus că circumstanţele în care a avut loc incidentul nu sunt cunoscute, pentru că nu au existat martori. Cei doi câini, în vârstă de 5 ani, păzeau şi sediul firmei familiei. Cadavrul a fost descoperit de o angajată care se ocupă de câini, joi seară.

BULGARIA

Imigranţi ilegali ascunşi în tuburi de aluminiu

Şase imigranţi ilegali, de cetăţenii irakiană şi turcă, au fost găsiţi ascunşi în tuburi de aluminiu transportate de un camion înregistrat în Turcia, în apropiere de localitatea Plovdiv din Bulgaria. Imigranţii (cinci irakieni şi trei turci), cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, au fost descoperiţi în urma unui control al poliţiştilor de frontieră. Mulţi dintre imigranţii ilegali din Irak sau Iran, ce încearcă să ajungă în Europa Occidentală, sunt opriţi în Bulgaria, la frontiera cu Turcia.

TURCIA

Proteste anti-NATO

Aproximativ o sută de persoane, care s-au reunit la apelul unor organizaţii de extremă-stângă, au manifestat vineri, la Istanbul, împotriva organizării în acest oraş a unei reuniuni a NATO. Manifestanţii, care au fluturat drapele de culoare roşie şi pancarte cu mesajul “Nu NATO”, au mărşăluit şi au afişat un banner cu mesajul “NATO, asasinul popoarelor, pleacă”, cât timp se îndreptau spre centrul de conferinţe din Istanbul unde s-au reunit miniştrii Apărării ai ţărilor membre ale Alianţei. Blocaţi rapid de sute de poliţişti sprijiniţi de un vehicul blindat, protestatarii au scandat sloganuri precum “Blestemat să fie imperialismul, trăiască lupta noastră”, înainte de a se dispersa paşnic.

POLONIA

Incendiu la o benzinărie

Peste 200 de persoane au fost evacuate după izbucnirea unui incendiu la o benzinărie din Wroclaw, în sud-vestul Poloniei. 17 echipaje de pompieri au luptat să stingă flăcările care au cuprins un rezervor subteran cu 6.000 de litri de gaz petrolier lichefiat. Cauza producerii incidentului este încă necunoscută. Este posibil ca valva să fi cedat din cauza fluctuaţiilor mari de temperatură.

RUSIA

Arestaţi pentru spălare de bani

Departamentul pentru Securitate Economică din cadrul Ministerului rus de Interne a arestat membrii unei grupări infracţionale internaţionale, care spălau bani în mai multe ţări, inclusiv în Bulgaria. Au fost arestate patru persoane, iar una a fost eliberată pe cauţiune, fiind bănuită de activităţi bancare ilegale, legalizarea fondurilor obţinute din activităţi infracţionale şi exportarea lor în străinătate. Peste 50 de firme ruseşti au fost folosite pentru spălarea unei sume de circa 100 de milioane de dolari. Pentru spălarea banilor, gruparea infracţională folosea contracte fictive între firmele membrilor acesteia (care în realitate nu desfăşurau nicio activitate economică) şi entităţi din străinătate, utilizând conturi în bănci din Bulgaria şi Cipru.

MAREA BRITANIE

Transferul competenţelor în materie de poliţie şi justiţie către Belfast

Partidele catolicilor şi protestanţilor din Irlanda de Nord au ajuns la un acord privind un transfer al competenţelor poliţiei şi justiţiei în cadrul procesului de pace, dechizând calea unui nou capitol pentru această provincie, a declarat, vineri, premierul britanic, Gordon Brown. Acesta a anunţat că transferul efectiv dinspre Londra spre Belfast a competenţelor în materie de poliţie şi justiţie, ultimele două obstacole în aplicarea completă a acordurilor de pace din 1998, va începe din 12 aprilie.

SUEDIA

Explicaţii de la Rusia

Suedia doreşte explicaţii din partea Rusiei după ce, potrivit postului suedez de televiziune, la începutul anilor \'90, armata rusă a deversat, în Marea Baltică, deşeuri nucleare. Se bănuieşte că materiale radioactive provenind de la o bază militară din Letonia au fost aruncate în apele teritoriale suedeze. Pentru mulţi, cel mai şocant este faptul că Guvernul suedez pare să fi ştiut despre acest lucru, la momentul respectiv, dar nu a luat nicio măsură. Marea Baltică este cunoscută ca fiind cea mai poluată din lume. Dar acum se pare că ea a fost folosită şi ca groapă de gunoi pentru reziduurile nucleare şi armele chimice ruseşti. Faptul că este semiînchisă face ca timpul necesar scurgerii toxinelor să fie mai lung, astfel încât Marea Baltică este în mod particular vulnerabilă în faţa poluării. Iar după ani în care deşeurile provenind de la oraşele şi instalaţiile industriale ruseşti au stat netratate pe fundul mării, oamenii de ştiinţă spun că aceasta este în pericol să devină o mare moartă. Televiziunea suedeză susţine că navele ruseşti ieşeau în larg, în timpul nopţii, pentru a arunca butoaie cu materiale radioactive provenind de la o bază militară din Letonia în apele suedeze. Actualul Guvern de la Stockholm doreşte ca politicienii care deţineau atunci funcţii de răspundere să explice de ce nu au făcut nimic pentru a găsi butoaiele. Săptămâna viitoare, oficiali de rang înalt din ţările care înconjoară Marea Baltică, inlusiv din Rusia, se vor reuni într-un summit organizat la Helsinki pentru a discuta modalităţile prin care ar putea salva marea.

CEHIA

Alegeri legislative

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a anunţat, vineri, la Praga, că a decis ca alegerile legislative din Cehia să fie organizate la 28 şi 29 mai. Cele 200 de locuri din Camera Deputaţilor vor fi puse în joc pentru un mandat de patru ani. Mandatul actualei Camere Inferioare expiră la 3 iunie 2010. Cehia este condusă din primăvara anului 2009 de un guvern de tranziţie, compus din experţi fără afiliere politică şi avându-l în fruntea sa pe Jan Fischer, fostul director al oficiului naţional de statistică. Acest guvern a înlocuit cabinetul de centru-dreapta al liberalului Mirek Topolanek, constrâns să demisioneze după o moţiune de cenzură depusă de partidul social-democrat (CSSD, opoziţie) în martie 2009, în perioada în care Cehia deţinea preşedinţia UE. Curtea Constituţională invalidase decizia preşedintelui Klaus de a organiza alegeri anticipate în octombrie 2009. CSSD, al fostului prim-ministru Jiri Paroubek, este în prezent favorit în sondaje, în faţa liberalilor din partidul ODS, al lui Topolanek, care se confruntă cu disensiuni interne.

MAREA BRITANIE

Consilieră municipală din Franţa, condamnată la închisoare

Consiliera municipală franceză Christiane Chocat a fost condamnată la trei ani de închisoare, vineri, de un tribunal din Portsmouth, iar fiul ei, Benjamin, a primit cinci ani de închisoare, pentru că au ajutat imigranţi ilegali să intre în Marea Britanie. Cei doi acuzaţi au pledat vinovat că au facilitat intrarea ilegală a 16 vietnamezi pe teritoriul britanic, la 1 octombrie. Christiane Chocat, de 51 de ani, consilieră municipală în Lumigny-Nesles-Ormeaux în Seine-et-Marne, din apropiere de Parias şi fiul ei, Benjamin, de 20 de ani, au fost arestaţi în portul Portsmouth, la coborârea dintr-un feribot care vena din Cherbourg, Franţa. Potrivit acuzării, fiul era iniţiatorul operaţiunii. Chocat s-a implicat din dorinţa de a-şi ajuta fiul, a spus procurorul.

SUA

Cutremur în largul Californiei

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi după-amiază în largul coastelor Californiei, într-o regiune situată la peste 400 de kilometri nord de San Francisco, a declarat institutul american de geofizică USGS. Cutremurul s-a produs în Oceanul Pacific, la ora 20.20 GMT (22.20 ora României), la o adâncime de 11 kilometri. Cutremurul a fost suficient de puternic pentru a fi resimţit de locuitorii din San Francisco. Niciun rănit sau pagube nu au fost semnalate pentru moment. Cutremurul a fost resimţit în special în Eureka, un oraş de coastă cu 26.000 de locuitori, situat la 76 de kilometri de epicentru. Alimentarea cu electricitate a fost întreruptă pentru mii de consumatori casnici, fiind restabilită abia după o zi.

IRAK

Atentat la Kerbala

Cel puţin 31 de pelerini şiiţi au fost ucişi şi alţi 150 răniţi vineri, după căderea unui obuz la intrarea în oraşul sfânt Kerbala, situat la 110 kilometri sud de Belgrad. Guvernatorul Amal Eddine al-Her a acuzat al-Qaida, sprijinită de susţinătorii partidului Baas al fostului dictator Saddam Hussein, că a comis acest atentat. Peste un milion de pelerini veniţi din întreaga lume pentru a comemora, vineri, la Kerbala, cea de-a 40-a zi de la mortea lui Hussein, personalitate emblematică a confesiunii şiite, ucis în urmă cu 13 secole, într-o bătălie care simbolizează sursa schismei în Islam.

SOMALIA

Operaţiune NATO fără precedent

Forţele speciale ale NATO au efectuat, vineri, o luare de asalt fără precedent în Golful Aden, pentru a elibera echipajul unei nave slovene, capturată de piraţi, cu 25 de persoane la bord, a anunţat forţa antipiraterie a UE. Piraţii au capturat, vineri dimineaţă, nava slovenă, sub pavilion Antigua, numită Ariella. Echipajul a reuşit să trimită un SOS, interceptat de forţele coaliţiei internaţionale care patrulează în apele Somaliei. Un avion al forţei UE antipiraterie s-a dus în zonă şi a cerut unei nave daneze a NATO să intervină cu forţele speciale, după ce cei 25 de membri ai echipajului au reuşit să se închidă într-un compartiment, pentru a se pune la adăpost.

HAITI

Bilanţul seismului

Bilanţul seismului din 12 ianuarie din Haiti a ajuns la 212.000 de morţi, a anunţat premierul haitian, Jean-Max Bellerive, pentru postul de televiziune CNN. Jean-Max Bellerive a adăugat că bilanţul ar putea să mai crească puţin.

BULGARIA

Reactor nou la centrala nucleară de la Kozlodui

Ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Traicio Traikov, a declarat că Guvernul de la Sofia va decide, cel mai probabil, construirea unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui. Guvernul condus de Boiko Borisov elaborează evaluările preliminare privind necesitatea, capacitatea şi fezabilitatea economică a unui nou reactor al centralei de la Kozlodui. Potrivit lui Traikov, capacitatea noului reactor va fi probabil de cel puţin 1.000 de megawaţi. Construirea acestuia va costa mai puţin decât realizarea unei alte centrale nucleare în localitatea Belene, situată pe Dunăre. Proiectele de la Kozlodui şi Belene vor fi dezvoltate separat şi soarta centralei nucleare de la Belene va fi stabilită de evoluţia pieţei. La centrala de la Kozlodui funcţionează, în prezent, numai două reactoare de câte 1.000 de megawaţi fiecare, după ce autorităţile au închis patru reactoare de 440 de megawaţi, în urma unui acord cu Comisia Europeană. Proiectul centralei din Belene, care urmează să fie construită de compania rusă Atomstroieksport, a fost sistat după ce costurile au fost estimate la peste zece miliarde de euro şi după retragerea companiei germane RWE, care trebuia să furnizeze circa două miliarde de euro în schimbul a 49% din acţiuni.

BRAZILIA

Peste 70 de victime în urma precipitaţiilor

Cel puţin 73 de persoane au murit în sud-estul Braziliei, într-o zonă în care se înregistrează, de 44 de zile, ploi abundente. Institutul naţional de meteorologie a anunţat că la Sao Paulo, metropolă cu 18 milioane de locuitori, cad precipitaţii zilnic de 44 de zile. După un val de căldură, joi a avut loc şi o furtună puternică, însoţită de rafale de vânt cu viteze de până la 80 de kilometri/oră. Precipitaţiile au afectat traficul, determinând formarea de ambuteiaje care s-au întins pe mai mult de 100 de kilometri în zona Sao Paulo, unde mai multe artere importante au fost inundate. Autorităţile au înregistrat, începând din decembrie, 73 de victime, majoritatea fiind persoane care au murit în urma unor alunecări de teren, prăbuşirii unor clădiri sau revărsării unor râuri. Aeroportul Congonhas, cel mai important din Brazilia, a fost închis peste o oră, din cauza intemperiilor.

SUA

Sute de zboruri anulate şi cursuri suspendate

O furtună de zăpadă care ar urma să acopere mai multe zone între Philadelphia şi Washington cu un strat de cel puţin 61 de centimetri a generat anularea a sute de zboruri, iar şcolile din zonă şi-au suspendat cursurile, vineri, şi activităţile de weekend. Începând de vineri, în Philadelphia, Baltimore şi Washington se înregistrează căderi semnificative de zăpadă. În condiţiile în care ninsorile îşi vor diminua intensitatea către seara zilei de sâmbătă, temperaturile vor scădea, iar rafalele de vânt vor atinge între 32 şi 50 de kilometri pe oră, provocând furtuni de zăpadă. Compania US Airways a anulat toate cele 300 de zboruri programate pentru vineri cu plecare şi sosire pe aeroporturile din zona Washington şi Philadelphia şi pe aeroportul LaGuardia din New York. Compania Southwest, care desfăşoară un trafic intens în Baltimore şi Washington, a anulat 200 de zboruri programate începând de vineri după-amiază până duminică dimineaţă. Compania feroviară Amtrak a anulat opt trenuri pe legătura Washington - Raleigh, Carolina de Nord. Autoritatea de Tranzit pentru Zona Metropolitană Washington, care în mod normal transportă circa 500.000 de pasageri la sfârşit de săptămână, a anunţat că va sista traficul feroviar de suprafaţă în momentul când stratul de zăpadă va atinge grosimea de 20 de centimetri. Şcolile situate la periferia oraşelor Philadelphia, Washington şi Baltimore şi-au anulat cursurile pentru ziua de vineri. Furtuna de zăpadă anunţată pentru acest sfârşit de săptămână ar putea doborî recorduri, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie. Cea mai puternică furtună de zăpadă înregistrată la Washington datează din ianuarie 1922, când stratul de zăpadă a atins 71 de centimetri.



12