Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 01 Februarie 2010 / 00:00 369 accesări

ITALIA

Adolescent român, omorât

Un adolescent român de 15 ani a fost înjunghiat mortal, sâmbătă seară, pe un bulevard din oraşul italian Torino, în cursul unei altercaţii cu alt român. Adolescentul a fost înjunghiat în gât în cartierul torinez Borgo Vittoria, cel mai probabil de către un conaţional. Autorităţile italiene încearcă să afle circumstanţele în care a avut loc crima. Potrivit site-ului Vivere Italia, adolescentul, identificat cu iniţialele G.M., a fost abordat de un grup de tineri români care i-au cerut o ţigare şi ar fi încercat să îi sustragă telefonul mobil. Adolescentul a opus rezistenţă, dar unul dintre tinerii care încercau să îl tâlhărească a scos un cuţit cu care l-a lovit în zona gâtului.

MAREA BRITANIE

Reţea de infractori români

Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care ar fi obţinut ajutoare în valoare de milioane de euro, folosind sute de cereri false ale unor persoane care pretindeau că au copii. O singură bandă a obţinut astfel zece milioane de lire sterline (11,5 milioane de euro), iar o alta gestiona 350 de familii false. Un gangster a fost descoperit având documente de identitate false pentru 200 de copii, iar la o adresă din Enfield, în nordul Londrei, erau înregistrate 45 de familii.

Până în prezent au fost condamnate peste 40 de persoane şi se descoperă tot mai multe cazuri.

UNGARIA

Accident rutier

Şapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz înmatriculat în România, duminică, în Ungaria. Accidentul s-a produs pe drumul 42, între localităţile Biharkeresztes şi Mezopeterd, când autoturismul a efectuat o depăşire şi a intrat în coliziune cu microbuzul, care venea din sens opus. Microbuzul românesc a alunecat pe drumul umed şi apoi a lovit autoturismul care fusese depăşit de prima maşină. Şoferul care a provocat accidentul a părăsit zona fără măcar să încetinească.

CHINA

Seism

O persoană a murit şi cel puţin 11 au fost rănite, duminică, în urma unui cutremur moderat produs în provincia Sichuan, din sud-vestul Chinei. Seismul, cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, s-a produs la o adâncime de 18 kilometri, având epicentrul în apropierea oraşului Suining. Televiziunea publică a difuzat imagini cu case prăbuşite, afirmând că zeci de locuinţe au fost distruse.

MAREA BRITANIE

Risc de inculpare

Cel puţin cinci persoane riscă să fie puse sub acuzare pentru mită, în legătură cu plăţi ilegale pe care le-ar fi efectuat compania de armament BAE Systems pentru a obţine contracte în România, Africa de Sud şi Tanzania. Inculpările fac parte din strategia Oficiului britanic pentru Fraude Grave de a determina BAE Systems să încheie un acord, prin care să recunoască plata unor stimulente pentru obţinerea unor contracte de armament în străinătate. Un fost intermediar, contele austriac Alfons Mensdorff-Pouilly, de 56 de ani, a compărut vineri în faţa magistraţilor din Londra, fiind inculpat pentru mituirea unor clienţi europeni ai BAE. În cadrul acestei strategii, alte cinci persoane ar urma să fie puse sub acuzare. Acestea ar avea legătură cu presupuse plăţi către România, Africa de Sud şi Tanzania, iar printre persoanele vizate ar figura şi foşti angajaţi ai BAE. Niciun angajat actual nu va fi pus sub acuzare, întrucât Oficiului britanic pentru Fraude Grave speră să obţină acordul prin care BAE îşi recunoaşte vinovăţia. Documentele în acest dosar ar urma să fie transmise în curând Procurorului general britanic, baroneasa Patricia Scotland, a cărei aprobare este necesară pentru inculpare.

ONU

Emisari pentru Coreea de Nord

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va trimite doi emisari speciali în Coreea de Nord luna viitoare pentru a discuta despre reluarea dialogului, în prezent suspendat, între ONU şi regimul de la Phenian. Lynn Pascoe, adjunctul secretarului general al ONU pentru afaceri politice, şi Kim Won-soo, unul dintre consilierii lui Ban Ki-moon, vor întreprinde o vizită de patru zile în Coreea de Nord, începând cu data de 9 februarie. Pe agenda discuţiilor figurează în special denuclearizarea Coreii de Nord. Regimul de la Phenian a încetat discuţiile pe marginea dosarului său nuclear, în format de şase, Coreea de Nord, Coreea de Sud, China, Japonia, SUA şi Rusia, în aprilie 2009, după un tir de rachete sancţionat de Consiliul de Securitate al ONU. De atunci, regimul comunist s-a declarat dispus să reia dialogul, însă doar cu condiţia ca sancţiunile la adresa sa fie ridicate. De asemenea, oficialii de la Phenian au condiţionat reluarea negocierilor de semnarea în prealabil a unui acord de pace cu SUA.

HAITI

Trafic de copii

Zece cetăţeni americani, suspectaţi că au furat 31 de copii cu vârste cuprinse între două luni şi 12 ani, au fost arestaţi în Haiti, la mai mult de două săptămâni după cutremur. Cele zece persoane, cinci bărbaţi şi cinci femei, au fost reţinute în compania celor 31 de copii, de un comisar al poliţiei haitiene, în timp ce încercau să traverseze frontiera dominicană. Doi pastori, unul din Haiti şi celălalt din Atlanta, oraş sud-estul SUA, sunt de asemenea implicaţi în acest caz. Cetăţenii americani susţin că este vorba despre o eroare şi s-au prezentat ca făcând parte dintr-o organizaţie caritabilă numită „Refugiul pentru o nouă viaţă a copiilor”, cu sediul în statul Idaho, din nord-vestul SUA. Numeroşi copii au fost adoptaţi după cutremurul ce a devastat ţara la 12 ianuarie. Administraţia americană le-a cerut viitorilor părinţi adoptivi de copii haitieni să aibă răbdare, aşteptând implementarea unor proceduri transparente pentru a evita erorile şi traficul de copii.

UCRAINA

Acuzaţii grave

Premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, l-a acuzat, duminică, pe Viktor Ianukovici, rivalul său în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de la 7 februarie, că pregăteşte o preluare a puterii prin forţă. „Comisia electorală se poartă ca şi cum totul ar merge bine, dar în birourile de vot există falsificări”, a declarat aceasta, într-un interviu pentru postul de televiziune 5 Kanal, al cărui text a fost publicat pe site-ul Guvernului. Victoria lui Viktor Ianukovici, considerat favorit la scrutinul din 7 februarie, a fost anulată pentru fraude la prezidenţialele de la sfârşitul lui 2004, sub presiunea manifestaţiilor la care participau sute de mii de ucraineni. Foarte polarizată, campania electorală din Ucraina a luat adesea forma unui război de tranşee între cei doi candidaţi principali.

ITALIA

Manifestaţii împotriva lui Berlusconi

Sute de persoane, dintre care circa 250 numai la Roma, au înfruntat frigul în mai multe oraşe din Italia pentru a manifesta, sâmbătă, împotriva Guvernului condus de Silvio Berlusconi, acuzat că a atacat Constituţia. Manifestaţiile, în care s-a cerut şi demisia şefului Executivului, au fost organizate de „poporul violet”, o grupare de bloggeri care s-a auto-constituit în octombrie 2009 şi a ales violetul, „singura culoare lăsată liberă” de partidele politice tradiţionale, pentru a-şi demonstra independenţa. Alte opt acţiuni similare au fost organizate în străinătate, la Paris, Berlin, Londra, Viena, Atena sau San Francisco,.

RUSIA

Opozanţi arestaţi

Poliţia rusă a arestat, duminică, la Moscova, mai multe zeci de opozanţi ai opoziţiei, care s-au strâns fără autorizaţie pentru a manifesta în favoarea respectării libertăţii la reuniune. Între 200 şi 300 de opozanţi s-au strâns în jurul orei locale 18.00, în piaţa Trioumfalnaia, din centrul Moscovei. Poliţia, care a desfăşurat zeci de agenţi în cursul după-amiezii, a pus capăt acţiuni într-o jumătate de oră, în timp ce mulţimea striga „Ruşine! Ruşine!”. Opozanţii ruşi Boris Nemţov şi Eduard Limonov, precum şi directorii ONG-ului Memorial, Oleg Orlov, şi mişcării Pentru Drepturile Omului, Lev Ponomarev, se numără printre persoanele arestate. În ultima zi a fiecărei luni cu 31 de zile opoziţia şi apărătorii drepturilor omului organizează manifestaţii pentru a apăra articolul 31 din Constituţie, care apără libertatea de reuniune. Invariabil, autorităţile locale din Moscova refuză să acorde autorizaţie pentru această manifestaţie, care este dispersată, uneori violent, şi se încheie prin arestarea mai multor zeci de opozanţi.

GERMANIA

Încetinirea creşterii economice

Iarna grea, care afectează duminică în mod special sectorul transporturilor, ar putea avea efecte nefaste asupra creşterii economice în Germania. Pierderea în materie de creştere economică s-ar putea cifra la 0,4% din PNB în primul trimestru al anului. După cea mai gravă recesiune înregistrată după cel de-al Doilea Război Mondial, autorităţile de la Berlin au anunţat că se aşteaptă la o creştere economică de 1,4 procente în 2010. Importantele căderi de zăpadă de la acest sfârşit de săptămână au provocat perturbări ale traficului rutier şi anularea mai multor trenuri. În Renania de Nord-Westfalia, în vestul ţării, trei persoane au murit şi aproape 2.100 de accidente rutiere au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.



12