ITALIA
Români condamnaţi pe nedrept
Cinci cetăţeni români acuzaţi de sechestrarea şi violarea unei co-naţionale au fost găsiţi nevinovaţi de justiţia italiană, deşi au stat la închisoare 12 luni. Maricel M. (34 de ani), Vasile M. (23 de ani), Valer M. (35 de ani), Călin L. (21 de ani) şi Paul Cristian T. - au fost arestaţi pe 30 ianuarie 2009, fiind acuzaţi de sechestrarea şi violarea unei co-naţionale în localitatea Castrovillari însă tribunalul din localitate a stabilit, joi, achitarea celor cinci români, din lipsă de probe. Procurorul ceruse condamnarea lor la cinci ani şi jumătate de închisoare.
Un copil român a fost ţinut în izolare, timp de şase ani, în casa tatălui său din Italia, unde era bătut frecvent, mama fiind nevoită să plătească între 800 şi 1.000 de euro pentru a-l vedea. Copilul, care acum are aproape 8 ani, fusese luat de tatăl său imediat după naşterea în România. A fost dus în Italia şi timp de şase ani a fost ţinut în izolare în casa tatălui, la Sonnino, regiunea Lazio, unde era bătut frecvent. Mama, o româncă în vârstă de 32 de ani, trebuia să achite sume cuprinse între 800 şi 1.000 de euro pentru a-şi vedea copilul. Cazul a fost descoperit în aprilie 2009, poliţia eliberând copilul din casa tatălui. Tatăl, un român de 35 de ani, a reuşit atunci să fugă, fiind arestat la începutul acestui an.
SUA
Român acuzat că a hărţuit o compatrioată
Un român a fost arestat şi pus sub acuzare de autorităţile americane, după ce ar fi călătorit în SUA pentru a hărţui o compatrioată pe care ar fi urmărit-o încă de când aceasta locuia în România, în anii \'80. Simion Dascălu (51 de ani) a fost pus sub acuzare miercuri, pentru hărţuire. El fusese arestat cu o seară înainte. Dascălu a fost identificat de către victima sa, Cătălina Ursu (43 de ani), care a povestit că, de cel puţin două ori, bărbatul a urmărit-o acasă şi a sărit în faţa autoturismului ei, arătându-i pumnii şi ţipând: “O să te prind!”. Românul este cercetător în probleme de securitate şi ar fi început s-o hărţuiască pe Ursu de când aceasta locuia încă în Bucureşti, în anii \'80. El a venit în Chicago în octombrie 2009, cu intenţia de a continua s-o hărţuiască pe femeie, au stabilit anchetatorii. Detectivii continuă cercetările, în vreme ce victima a fost plasată sub protecţia autorităţilor.
RUSIA
Om de afaceri jefuit
Patru tâlhari neidentificaţi i-au furat unui om de afaceri rus peste 800.000 de dolari, când acesta şi-a oprit maşina la un semafor din Moscova. Potrivit martorilor, infractorii au blocat maşina omului de afaceri cu un autoturism BMW, i-au spart un geam lateral, l-au împuşcat pe acesta în umăr şi au luat o geantă în care se aflau peste 800.000 de dolari. Incindentul a avut loc joi noapte, în maşina atacată fiind şi membrii familiei omului de afaceri. Victima a spus că se îndrepta spre casă, împreună cu familia, după ce a ieşit din sediul unei bănci, având asupra lor banii proveniţi din recenta vânzare a unui apartament. Anchetatorii sunt de părere că infractorii au plănuit atacul şi erau la curent cu faptul că victima deţinea banii. Poliţiştii îi caută pe făptaşi în Moscova şi în împrejurimi.
GERMANIA
Autobuze vizate de focuri de armă
Patru autobuze de linie au fost ţinta unor focuri de armă în sudul Berlinului, a anunţat, vineri, poliţia germană. Joi, între orele 16.30 şi 19.30, geamurile a trei vehicule aflate în circulaţie pe două linii diferite au fost avariate de focuri de armă neidentificate de poliţie pentru moment. Cu puţin timp înainte de ora 19.00, şoferul unui al patrulea autobuz, oprit la capătul traseului, a constatat că luneta vehiculului a fost, de asemenea, avariată. Poliţia nu a făcut oficial legătura între cele patru incidente pe care le anchetează, dar a precizat că nimeni nu a fost rănit. Aceste incidente au avut loc în cartiere din sudul şi sud-vestul Berlinului, zone care nu sunt recunoscute drept ţinte ale actelor violente, contrar altor zone din centrul capitalei şi din fostul Berlin de Est, unde actele de vandalism comise de militanţi ai extremei stângi sunt relativ frecvente. La 30 decembrie, 23 de autobuze ale unei companii aflate sub contract cu Ministerul Apărării au fost avariate într-un depozit situat în cartierul Treptow din estul capitalei.
SUA
Un bărbat care voia să-l ucidă pe Obama pledează vinovat
Un bărbat originar din Arkansas a pledat vinovat pentru complot în vederea uciderii, în 2008, a mai multor cetăţeni afroamericani, inclusiv a lui Barack Obama, în acea perioadă candidat la preşedinţia SUA. Paul Schlesselman din oraşul West Helena, Arkansas, riscă zece ani de închisoare ca urmare deciziei luate de procurorii federali din Tennessee. Potrivit oficialilor federali de la Washington, Schlesselman a ameninţat la 23 octombrie 2008 că îl va ucide pe senatorul Barack Obama înainte de alegerile prezidenţiale. El planificase să ucidă zeci de persoane, în special afroamericani, potrivit Departamentului Justiţiei. “În pofida înregistrării de progrese în materie de drepturi civile, violenţele alimentate de ură sunt în continuare frecvente în ţara noastră, dovadă fiind această conspiraţie inimaginabilă”, a declarat adjunctul procurorului general pentru drepturi civile, Thomas Perez.
BULGARIA
Nou punct vamal la frontiera cu Grecia
Premierii din Bulgaria şi Grecia, Boiko Borisov şi Georgios Papandreu, au inaugurat, vineri, un nou post de frontieră în Munţii Rhodopi, între Zlatograd (Bulgaria) şi Xsanti (Grecia). Acesta este cel de al patrulea post de frontieră între cele două ţări balcanice, care va permite dezvoltarea schimburilor comerciale şi turistice între sudul Bulgariei şi nordul Greciei. Postul este singurul situat în partea centrală a frontierei între cele două ţări, care are o lungime de 493 de kilometri. Papandreu a subliniat că noul post frontalier va permite asigurarea legăturii staţiunii de schi bulgare Pamporovo cu litoralul grec de la Marea Egee. Premierul bulgar şi-a exprimat dorinţa unei consolidări a cooperării în proiecte de infrastructură. El şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că Bulgaria şi Grecia vor oferi susţinerea pentru aderarea altor state balcanice la UE. Un al cincilea post de frontieră urmează să fie inaugurat până la sfârşitul anului, în partea estică a frontierei, între Ivailovgrad (Bulgaria) şi Kyprinos (Grecia).
JAPONIA
Misiune încheiată în Afganistan
Misiunea navală a Japoniei de susţinere logistică a coaliţiei internaţionale din Afganistan, lansată în 2001, s-a încheiat vineri, a anunţat ministrul Apărării, Toshimi Kitazawa. Această misiune în Oceanul Indian permitea aprovizionarea cu combustibil şi apă a trupelor internaţionale plasate sub egida armatei americane în Afganistan. Încetarea sa făcea parte din promisiunile de campanie ale Partidului Democrat din Japonia (de centru-stânga), care a câştigat alegerile legislative de la 30 august.
ISRAEL
A ţinut în captivitate 30 de femei cu care a avut 37 de copii
Un israelian a fost pus sub acuzare pentru că, din 1993 şi până de curând, a ţinut în captivitate 30 de femei, având 37 de copii cu... soţiile şi fiicele lui, fiind considerat de presa israeliană un nou Josef Fritzl. Goel Ratzon (60 de ani) şi-ar fi format un adevărat harem, ţinând femeile în apartamente mizere din Tel Aviv. Victimele erau controlate strict, inclusiv în ceea ce priveşte banii primiţi şi bunurile proprii. Ele nu aveau voie să dea telefoane sau să apeleze alţi bărbaţi în afară de Ratzon. Anchetatorii au spus că victimele nu realizau situaţia în care se aflau, nu înţelegeau ce înseamnă libertatea. Poliţiştii au precizat că, într-un apartament de trei camere, locuiau zece femei şi 17 copii, în condiţii oribile. În plus, femeile aveau tatuate chipul şi numele lui Goel Ratzon. Toate numele copiilor erau derivate ale numelui Goel, au mai spus ofiţerii. Victimele sale trăiau cu convingerea că bărbatul era noul Mesia. Poliţiştii nu l-au arestat imediat pe Ratzon, pentru că femeile au ameninţat că se vor sinucide. Majoritatea acestora provin din medii dezavantajate şi familii destrămate. Bărbatul a fost arestat sub acuzaţiile de incest şi abuz sexual.