Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 07 Ianuarie 2010 / 00:00 337 accesări

MAREA BRITANIE

Român amnezic, găsit de poliţişti pe străzile din Lancashire

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit zăcând în apropierea unei şcoli din Lancashire, într-o primă fază, bărbatul, aflat în amnezie totală, neştiind să spună cine este, de unde vine şi cum a ajuns acolo. Românul, găsit în 28 decembrie, a fost luat imediat de poliţişti, care au fost surprinşi să constate că, în ciuda faptului că vorbea cursiv în engleză, nu ştia cine este, câţi ani are şi cum a ajuns acolo. El a fost dus apoi la Spitalul Royal din Blackburn, medicii de aici constatând că nu are nicio problemă medicală. Poliţiştii au dat publicităţii fotografii de-ale sale, iar proprietarul casei în care locuia cu chirie l-a recunoscut. “Aşa am aflat că are 28 de ani şi că este din România. Am mai aflat că se stabilise în Marea Britanie de câţiva ani şi că, în noaptea în care a dispărut, locuinţa sa a fost cuprinsă de un incendiu. Cercetările continuă, audiem familia acestuia, iar el este încă în spital. Este însă sănătos şi este posibil să fie chiar apt să plece acasă”, a declarat inspectorul de poliţie Bob Eaton. Acesta a mai spus că, din toate informaţiile, bărbatul nu apare în vreo bază de date cu persoane care ar fi comis infracţiuni.

DAGHESTAN

Atentat cu bombă

Şase poliţişti au murit iar alte 14 persoane au fost rănite în capitala Daghestanului, într-un atentat sinucigaş cu bombă. Atacatorul sinucigaş se afla, miercuri, la volanul unei maşini cu care s-a îndreptat spre garajul poliţiei din capitala Daghestanului, Mahacikala, dar a fost blocat de o maşină a poliţiei, înainte de exploda. Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat că pierderile ar fi fost mult mai mari dacă maşina n-ar fi fost blocată de poliţiştii care au murit din cauza exploziei. Puterea exploziei a fost estimată la echivalentul a 50-60 de kilograme de TNT. Republicile ruse majoritar musulmane din Caucazul de Nord, în special Cecenia, Daghestan şi Inguşetia, au asistat, în ultima perioadă, la o intensificare a violenţelor militanţilor, fiind atacaţi frecvent poliţişti şi oficiali. Premierul rus, Vladimir Putin, a promis că va duce “o luptă nemiloasă” împotriva grupărilor de militanţi, dar a recunoscut necesitatea combaterii şomajului, a crimei organizate, a rivalităţii dintre clanuri şi corupţiei, care sunt cauze ale violenţelor. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, i-a cerut ministrului de Interne, Raşid Nurgaliev, să intensifice măsurile de securitate şi să acorde asistenţa necesară victimelor şi familiilor lor, în urma atentatului de la Mahacikala.

AFGANISTAN

Incidente sângeroase

Nouă afgani, printre care şi patru copii, au fost ucişi şi 62 de persoane, dintre care nouă militari ai NATO, au fost rănite miercuri, în trei incidente petrecute în estul Afganistanului. Într-un prim incident produs în apropierea unei şcoli din provincia Nangarhar, au fost ucişi un poliţist şi patru copii. 23 de persoane au primit îngrijiri, iar 20 sunt în continuare internaţi în spital. Explozia s-a produs în momentul când copiii părăseau incinta şcolii şi se aflau în număr mare pe stradă. Forţa NATO susţine că atacul a fost comis de necunoscuţi, dar autorităţile afgane cred că este opera unei grupări armate de opoziţie. La rândul său, NATO a anunţat că nouă militari ai Alianţei au fost răniţi în cursul exploziei. În momentul producerii deflagraţiei, militari ai forţelor internaţionale şi ai armatei afgane erau pe punctul de a părăsi satul. Simultan, tot în provincia Nangarhar, patru poliţişti afgani au fost ucişi de explozia unei bombe artizanale în momentul trecerii vehiculului în care se aflau. Iar la Khost, în apropiere de frontiera cu Pakistan, zece persoane au fost rănite când o bombă a explodat într-o piaţă din oraş.

ELVEŢIA

Alertă cu bombă la ambasada SUA

Miercuri dimineaţă, o alertă cu bombă a fost declanşată la ambasada SUA, după găsirea unui obiect suspect abandonat. Ulterior, alerta a fost anulată, după ce obiectul suspect aflat la originea ei s-a dovedit inofensiv, au anunţat ambasada şi poliţia. Accesul la ambasada SUA fusese blocat miercuri, în urma alertei cu bombă, iar experţii elveţieni eu efectuat cercetări la sediul misiunii diplomatice.

UNGARIA

Scrisoare cu praf alb pentru consiliul romilor

Consiliul autonom naţional al romilor din Ungaria (OCO) a primit, miercuri, la sediul central, un plic în care se afla un praf de culoare albă şi o scrisoare de ameninţare. Poliţia analizează conţinutul plicului, care includea mesajul “Puteţi pleca!”. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Endre Kormos, a declarat că au fost demarate proceduri penale.

BELARUS

Ameninţare cu bombă într-un tren rusesc

Un tren rusesc cu 409 pasageri la bord a fost evacuat în oraşul Orşa din Belarus, din cauza unei ameninţări cu bombă care s-a dovedit în cele din urmă a fi falsă. Trenul făcea legătura între Moscova şi enclava rusă Kaliningrad, iar în momentul în care a trecut graniţa în Belarus, echipajul a primit o ameninţare cu bombă. Pasagerii au fost evacuaţi din tren la sosirea în oraşul Orsha şi au fost nevoiţi să stea mai multe ore în sala de aşteptare a gării, cât timp geniştii au verificat trenul pentru a căuta substanţe explozibile. Autorităţile ruse au consolidat măsurile de securitate în privinţa transportului feroviar şi au promis că vor reacţiona imediat la orice ameninţare la adresa pasagerilor, în urma unui atac terorist recent, împotriva trenului de mare viteză Nevsky Express, soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea a peste 90.

AUSTRALIA

Navă ecologistă scufundată în Antarctica

Un trimaran foarte rapid folosit de ecologiştii australieni pentru a urmări navele japoneze de pescuit balene a fost distrus în urma unei coliziuni cu pescarii, în Antarctica, au declarat, miercuri, ecologiştii. Cei şase membri ai echipajului trimaranului Ady Gil au fost salvaţi nevătămaţi, potrivit unui comunicat al asociaţiei de apărare a vieţii marine Sea Shepherd. Echipajul trimaranului Ady Gil lansase anterior, în cursul zilei de miercuri, bombe urât mirositoare asupra navei japoneze de pescuit balene. Balenierele japoneze au generat o escaladare violentă a conflictului, a declarat un responsabil cu desfăşurarea campaniei realizate anual de asociaţie, Paul Watson. Distrugerea trimaranului Ady Gil reprezintă o pierdere substanţială pentru organizaţie, de circa două milioane de dolari. Ady Gil, trimaranul realizat din carbon şi kevlar ce poate atinge viteza de 93 de kilometri pe oră, a bătut recent recordul mondial de înconjurare a globului. Ambarcaţiunea trebuia să fie folosită pentru a-i împiedica pe braconierii japonezi prin operaţiuni de intimidare. Sub pretextul efectuării de cercetări ştiinţifice, Japonia încalcă moratoriul internaţional privind vânarea balenelor, în vigoare din 1986, generând nemulţumirea Australiei şi a Noii Zeelande.

TURCIA

Reţinut pe aeroport, cu gloanţe asupra sa

Un cetăţean turc, în vârstă de 62 de ani, care voia să se deplaseze la Londra, apoi în SUA, a fost reţinut miercuri, de poliţia turcă, la aeroportul internaţional Ataturk din Istanbul, având în valiza sa 34 de gloanţe. Poliţia a găsit gloanţe de calibru 6,35 de milimetri într-un bagaj ce aparţinea acestei persoane, la ultimul control efectuat asupra pasagerilor ce se îndreptau spre Londra la bordul zborului BA 675 al companiei British Airways. Pasagerul turc a declarat poliţiei că gloanţele fuseseră puse din greşeală în bagajele sale, de către soţia sa. Suspectul a fost prezentat justiţiei.

ANP

Raid aerian israelian în Fâşia Gaza

Un militant palestinian a fost ucis, iar alţi trei au fost răniţi marţi seara, în timpul unui raid aerian israelian împotriva Fâşiei Gaza. Forţele armate israeliene au confirmat acest raid, lansat în apropiere de Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza. Acestea au precizat, într-un comunicat, că raidul a vizat un grup de terorişti care se pregăteau să lanseze rachete împotriva Israelului, ucigând pe unul dintre aceştia şi rănind alţi trei, cu toţii membri ai Comitetelor Rezistenţei Populare. Martorii au declarat că atacul a vizat un grup de militanţi din Fâşia Gaza, care se află, din 2007, sub controlul mişcării islamiste Hamas. O grupare armată palestiniană, Brigadele al Nasser Salaheddin, a anunţat într-un comunicat că unul dintre militanţii săi, Jihad Smeiri, a murit ca martir în timpul acestui raid. Violenţele de la frontiera Israelului cu Fâşia Gaza s-au diminuat semnificativ de la data ofensivei israeliene, iarna trecută, împotriva mişcării islamiste Hamas. Această ofensivă s-a soldat cu peste 1.400 de morţi în rândul palestinienilor. Acordul de încetare a focului, în vigoare de la 18 ianuarie 2009, a fost în general respectat, în pofida unor violenţe sporadice.

NORVEGIA

Consulul Iranului la Oslo demisionează

Consulul Iranului la Oslo a demisionat din funcţie, pentru a protesta faţă de reprimarea violentă a manifestaţiilor opoziţiei din ţara sa, a anunţat, miercuri, postul public norvegian de televiziune NRK, informaţie dezminţită de ambasada Iranului. “Modalitatea prin care autorităţile iraniene au tratat manifestanţii în perioada Crăciunului este cea care m-a făcut să realizez că propria conştiinţă nu îmi va permite să îmi continui activitatea”, a declarat Mohammed Reza Heydari, citat de site-ul NRK. Consulul iranian era detaşat la Oslo de trei ani. Ambasada Iranului a dezminţit însă această informaţie, dând asigurări că mandatul lui Mohammed Reza Heydari luase sfârşit în urmă cu aproximativ o lună. Heydari, care se află în continuare la Oslo, în vacanţă, potrivit ambasadei, nu a putut fi contactat imediat. Fiul său a declarat că nu este la curent cu acest caz. Manifestaţiile antiguvernamentale care au avut loc la 27 decembrie în Iran s-au soldat cu opt morţi, potrivit Consiliului Suprem de Securitate Naţională (SNSC), bilanţ care rămâne însă incert.

UNGARIA

Trafic afectat de ninsori

Ninsorile din cursul nopţii de marţi spre miercuri au perturbat traficul în vestul Ungariei şi în Budapesta, unde s-a aşternut un strat de zăpadă de circa şase centimetri. Trenurile din întreaga ţară prezentau întârzieri din cauza ninsorii puternice, de până la 40 de minute pe anumite rute. Traficul rutier era, de asemenea, încetinit, în pofida faptului că nu existau zone izolate. De asemenea, trei avioane care urmau să aterize pe aeroport nu au putut face acest lucru din cauza ninsorii puternice.

CHINA

Pene de curent din cauza frigului

Valul de frig din China a provocat pene de curent în centrul şi în estul ţării, unde locuitorii şi-au instalat termostate, a anunţat, miercuri, presa oficială. Temperaturile rămâneau în cea mai mare parte negative în nord, precum şi la Beijing, unde s-au înregistrat minus 16 grade Celsius, fiind atins astfel un nou record de temperaturi scăzute, din 1971. În est (Shanghai, provincile Jiangsu şi Shandong) şi centru (Hubei), electricitatea a fost raţionalizată. Temperaturile ar urma să rămână foarte scăzute pentru tot restul săptămânii.

IRLANDA

Scuze slovace

Poliţia slovacă şi-a prezentat, miercuri, scuzele pentru un test de securitate ratat pe aeroportul Poprad, în urma căruia un slovac fără nicio legătură cu acest demers a introdus, fără să ştie, un explozibil în Irlanda. “A fost o greşeală a unui poliţist care a uitat să îndepărteze explozibilul după ce acesta a fost depistat de un câine al poliţiei, în cursul unui exerciţiu de securitate derulat sâmbătă pe aeroportul de la Poprad”, a afirmat Tibor Mako, directorul poliţiei de frontieră slovace. “Explozibilul s-a agăţat apoi din greşeală de rucsacul unui cetăţean slovac, care l-a transportat fără să ştie până în apartamentul său din Dublin”, a declarat el într-o conferinţă de presă susţinută la Poprad. Poliţia irlandeză a confiscat explozibilul în cursul unei percheziţii efectuate marţi în apartamentul acestui slovac. Potrivit presei locale, este vorba despre 90 de grame de RDX, un explozibil militar foarte puternic. Percheziţia a fost realizată după ce autorităţile de la Bratislava au contactat poliţia aeroportului de la Dublin. Pasagerul, un electrician slovac în vârstă de 49 de ani, care lucrează în Irlanda de trei ani, a fost mai întâi arestat în baza legislaţiei antiteroriste şi apoi eliberat fără a face obiectul unor acţiuni în justiţie, după un interogatoriu de trei ore.



12