Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 18 Noiembrie 2009 / 00:00 421 accesări

PORTUGALIA

Român rămas agăţat de geamul magazinului jefuit

Un român a rămas agăţat 11 ore în geamul unui magazin pe care încerca să-l jefuiască, până a fost salvat de poliţie şi pompieri, iar în încercarea de a scăpa, hoţul a rămas fără pantaloni. S-a rotit, legănat şi chiar şi-a dat pantalonii jos, încercând să se elibereze, însă hoţul - un român în vârstă de 22 de ani - a rămas blocat în geamul unui supermarket din Portugalia până când a fost salvat de autorităţi. Odată ce a reuşit să intre pe jumătate prin geam, hoţul nu a mai putut să-şi tragă şi picioarele.

MAREA BRITANIE

Român arestat pentru trafic de muncitori

Un român de 31 de ani a fost arestat sub acuzaţia că a traficat muncitori străini care să lucreze în agricultură, în condiţii mizere, în Worcestershire. Vasile Ghiaţă a fost acuzat de încălcarea prevederilor privind traficul de persoane şi fraudă. Bărbatul a pledat nevinovat în faţa instanţei, care a decis să fie cercetat în arest preventiv. Autorităţile britanice au spus că se întâmplă frecvent ca cei mai vulnerabili oameni din societate să fie exploataţi şi de aceea se concentrează pe protejarea muncitorilor şi tragerea la răspundere a traficanţilor.

SUA

Un român a furat 150.000 de dolari din bancomate

Un român de 23 de ani a sustras peste 150.000 de dolari din conturile clienţilor Băncii Americane, după ce a plasat o microcameră de filmat şi aparate de scanat pe bancomate. Victor Vasile Constantin, un român care a învăţat engleza de la televizor, a plasat aparatele la bancomate din South Norwalk, Greenwich şi Ridgefield. Tânărul şi-a recunoscut faptele, luni, în faţa Înaltei Curţi federale şi a pledat vinovat pentru acuzaţiile de fraudă bancară şi furt. Acesta a făcut o înţelegere cu acuzarea, iar în cazul în care va primi o pedeapsă de mai puţin de 57 de luni de închisoare, nu va ataca sentinţa. Constantin este arestat preventiv din data de 4 februarie 2009. El a intrerupt şcoala în clasa a noua de liceu şi se află în SUA de un an, începând să fure din bancomate din decembrie 2008.

ITALIA

Scrisori de ameninţare, la instituţii de presă din Milano

Redacţiile mai multor instituţii de presă din Milano au primit ameninţări din partea unei grupări necunoscute, care se intitulează Nucleul Acţiunii Teritoriale (NAT), suspectată de legături cu Brigăzile Roşii. ”Trebuie să organizăm o opoziţie dură, chiar violentă, în toate oraşele, pentru a lovi puternic regimul”, se arată într-un mesaj trimis redacţiilor publicaţiilor ”L\'Unita”, ”Il Giornale”, posturilor RAI şi Mediaset. Potrivit mesajului, toată lumea este considerată drept inamic, atât stânga cât şi dreapta, denunţate ca fiind ”exponentele politici ale fraudelor fiscale”, dar şi băncile, oamenii de afaceri şi jurnaliştii.

AFGANISTAN

Comandantul trupelor franceze a supravieţuit unui atac cu rachete

Comandantul trupelor franceze din Afganistan, generalul Marcel Druart, a supravieţuit unui atac taliban cu rachete, care a vizat, luni, o piaţă situată în apropiere de Kabul, un atac soldat cu moartea a 12 persoane şi rănirea altor 38. Generalul Marcel Druart avea o întâlnire cu liderii tribali în localitatea Kapisa, la 50 de kilometri de Kabul. În cursul reuniunii, mai multe rachete au lovit o piaţă situată la 200 de metri de clădirea în care se afla oficialul militar francez. Atacul a avut loc la o zi după ce peste 700 de militari francezi ajutaţi de 100 de afgani au început o operaţiune în această zonă. Potrivit trupelor franceze, atacul viza întâlnirea generalului cu liderii tribali, dar niciun militar ISAF nu a fost rănit.

CANADA

Seism puternic

Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 s-a produs, marţi, pe coasta de vest a Canadei, în sectorul Insulelor Reginei Charlotte, însă nu părea să existe niciun risc de tsunami. Epicentrul seismului a fost localizat la 658 de kilometri nord-vest de Vancouver, al treilea oraş canadian ca mărime, la ora 15.30 GMT (17.30, ora României). Hipocentrul cutremurului a fost localizat la zece kilometri adâncime. O replică de magnitudine 5,7 s-a produs şapte minute mai târziu.

GERMANIA

Manifestaţii studenţeşti

Zeci de instituţii de învăţământ superior erau blocate, marţi, în Germania, în timp ce studenţii au organizat numeroase manifestaţii în principalele oraşe ale ţării, pentru a protesta faţă de o reformă pedagogică şi a cere mai multe mijloace financiare pentru universităţi. La Berlin, unde manifestaţia a început la ora 10.00, câteva mii de persoane se reuniseră în faţa primăriei, poliţia estimând numărul lor la 5.000. Manifestanţii au cerut ”bani pentru educaţie mai degrabă decât pentru bănci” sau ”educaţie gratuită pentru toţi”. De o săptămână, circa 50 de instituţii de învăţământ din ţară sunt afectate de nemulţumiri, în timp ce mai multe manifestaţii au fost organizate, marţi, în zeci de oraşe, între care Munchen, Heidelberg, Koln, Hamburg şi Berlin. Studenţii denunţă în special implementarea procesului de la Bologna, care armonizează cursurile la nivel european după modelul Licenţă-Master-Doctorat (LMD), o revoluţie pentru Germania, unde nu este o raritate ca studenţii să îşi prelungească studiile până la 28-29 de ani, în funcţie de ritmul dorit.

IRAK

Poliţist răpitor şi criminal

Un locotenent de poliţie l-a răpit şi asasinat pe fiul unui vecin bogat, iar ulterior a încercat să obţină de la acesta o răscumpărare, dar a fost dat de gol de telefonul mobil, a declarat, marţi, un reprezentant al poliţiei din provincia Babylon. Cu o săptămână în urmă, cu ocazia sărbătorii Mahawil, locotenentul Haidar Atlas l-a răpit pe fiul de 10 ani al vecinului său, un comerciant de produse alimentare, pe care l-a ucis imediat şi l-a îngropat în grădina sa. Ulterior, el l-a sunat de pe propriul telefon mobil pe Khoder Abdel Zahra al-Shamari, tatăl copilului, pentru a-i cere 160.000 de dolari, putând fi, astfel, arestat luni. În Irak au loc numeroase răpiri de copii, în special în provincia Kirkuk din nordul ţării.

INDIA

Măsuri sporite de securitate la centralele nucleare

Autorităţile indiene au sporit măsurile de securitate la centralele nucleare, pe fondul informaţiilor privind riscul unui atac terorist. Măsuri stricte de securitate au fost adoptate la centrala nucleară din districtul Bulandshahr, situată în statul Uttar Pradesh, la 150 de kilometri de New Delhi. În jurul centralei nucleare au fost impuse măsuri extreme de securitate, iar personalul din interiorul uzinei are restricţii de deplasare. Măsurile speciale au fost adoptate după ce serviciile de informaţii au confirmat că există riscul unui atac terorist, pe baza unor documente găsite asupra presupusului spion pakistanez Amir Ali, arestat sâmbătă, pe aeroportul din New Delhi. Măsuri speciale de protecţie au fost luate la toate centralele nucleare, centrele sau laboratoarele de cercetare.

INDONEZIA

Casa reprezentantului UE în Aceh, vizată de focuri de armă

Persoane necunoscute au deschis focul, în noaptea de luni spre marţi, asupra casei reprezentantului UE în provincia Aceh, fără a răni pe cineva. Acest incident este un nou act de violenţă împotriva unui străin în Aceh, după ce un reprezentant german al Crucii Roşii a fost împuşcat la începutul lunii, în nordul insulei Sumatra. Reprezentantul UE, britanicul John Penny, care era acasă cu soţia sa, nu a fost rănit. Numărul străinilor a scăzut în Aceh, odată cu încheierea programelor internaţionale de reconstrucţie, demarate după tsunami din 26 decembrie 2004, soldat cu moartea a 168.000 de persoane în provincie. Aceh este afectată de violenţe sporadice, atacuri armate, în urma unei lupte de durată a mişcărilor separatiste împotriva autorităţilor de la Jakarta, care s-a încheiat în 2005.

SUA

O maşină din coloana oficială a vicepreşedintelui, implicată într-un accident

Maşina unui poliţist care escorta coloana oficială a vicepreşedintelui Joseph Biden a fost implicată într-un accident de circulaţie în Bernalillo (New Mexico). O femeie a ocolit două unităţi ale poliţiei, a blocat o intersecţie şi a lovit o maşină în care se afla un sergent din cadrul biroului adjunctului şerifului. Nu au fost răniţi, dar sergentul a fost transportat la spital pentru un examen medical. O purtătoare de cuvânt a şerifului nu a putut preciza dacă în momentul producerii accidentului vicepreşedintele trecuse deja prin zona respectivă sau nu. Coloana oficială a lui Joseph Biden a mai fost implicată într-un accident de circulaţie şi săptămâna trecută.

UCRAINA

Funcţionari de la ambasada SUA, ”comercianţi de vize”

Funcţionari de la ambasada SUA de la Kiev sunt suspectaţi de vânzarea de vize americane, cu ajutorul cărora cetăţeni ucraineni dar şi ai altor state din CSI, ajungeau ilegal în SUA, potrivit ediţiei de marţi a publicaţiei ucrainene ”Segodnea”. ”Ei au stabilit un canal de transport de emigranţi ilegali în America. Pentru vize aceştia luau 10-12.000 de euro, o parte din bani rămânea în SUA, iar o parte în Ucraina”, potrivit unei surse din cadrul Direcţiei pentru lupta cu crima organizată. În acest dosar au fost reţinute patru persoane, doi funcţionari ai ambasadei şi doi complici, ce căutau persoane doritoare să ajungă ilegal în SUA. Celor doi complici li s-a cerut să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu vor părăsi ţara, iar funcţionarii au fost eliberaţi. De asemenea, în acest dosar au fost reţinute persoane şi în SUA. Printre cei reţinuţi sunt atât organizatori, cât şi emigranţi ilegali din Kazahstan, Rusia şi Ucraina. Ambasada SUA a confirmat că nişte funcţionari ai săi au fost reţinuţi. La începutul anilor 2000, a fost descoperită eliberarea în masă de vize de către Ambasada Germaniei, cu ajutorul cărora în statele UE a ajuns un mare număr de ilegali.



12