Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 12 Noiembrie 2009 / 00:00 412 accesări

SUA

Român deţinut în Kansas

Circa 300 de deţinuţi străini, inclusiv un român, se află în închisorile din statul american Kansas, anunţă Departamentul statal al Penitenciarelor, care analizează posibilitatea deportării multor deţinuţi în ţările de origine. Roger Werholtz, secretarul responsabil de Departamentul Penitenciarelor, a declarat marţi că aproximativ 80 dintre cei 293 de deţinuţi ar putea fi deportaţi în cadrul unui program al Agenţiei federale pentru Imigraţie şi Vămi. În total, în penitenciarele din Kansas sunt aproximativ 8.500 de deţinuţi. Parlamentarul republican Pat Colloton a declarat că presiunile bugetare ar putea conduce la deportarea unor deţinuţi, dar problema este că nu există garanţia că în ţara de origine vor fi încarceraţi. În plus, mulţi deţinuţi nu pot fi extrădaţi pentru că nu există acorduri în acest sens cu SUA. Cei mai mulţi deţinuţi străini din Kansas provin din Mexic (aproximativ 200), Laos şi Guatemala (în total 32), Honduras (12). Însă există şi câte un deţinut din România, Brazilia, Marea Britanie, Gabon, Germania, India, Iordania sau Yemen.

AFRICA DE SUD

Cargo capturat de piraţi

Piraţii somalezi au capturat, miercuri dimineaţă, o navă cargo grecească, la nord de Insulele Seychelles, în Oceanul Indian, în timp ce se îndrepta spre Africa de Sud. Nava Filitsa, sub pavilionul Insulelor Marshall, care plecase din Dubai, se îndrepta spre Durban, unde urma să descarce un transport de îngrăşăminte chimice. Cartierul general UE pentru combaterea pirateriei a confirmat capturarea navei la bordul căreia se află 22 de membri ai echipajului, trei greci şi 19 filipinezi. După capturarea de către piraţi, nava de 24.000 de tone se îndreaptă spre nord.

BRAZILIA

Pană de curent

O pană de electricitate s-a produs în principalele oraşe din Brazilia, lăsând fără energie electrică zeci de milioane de oameni. Întreruperi ale alimentării cu electricitate au avut loc în Sao Paulo şi Rio de Janeiro, paralizând circulaţia metroului, semafoarele, iluminatul străzilor, ascensoarele şi porţile electrice. Autorităţile braziliene au avut nevoie de câteva ore pentru remedierea problemei. Cauza ar putea fi o defecţiune la hidrocentrala Itaipu. Circulaţia trenurilor de metrou a fost întreruptă în Rio de Janeiro şi Sao Paulo, iar numeroşi călători au rămas blocaţi în tuneluri, fiind nevoiţi să ajungă pe jos în staţii. Din cauza defecţiunii la hidrocentrala Itaipu, a fost întreruptă scurt timp şi furnizarea de electricitate către Paraguay.

MAREA BRITANIE

Val de prostituate est-europene

Poliţiştii din Marea Britanie se confruntă cu o creştere alarmantă a numărului de femei provenind din ţările mai sărace din UE aduse în regat şi obligate să se prostitueze, cele mai recente două cazuri având drept protagoniste două românce, una de 19 şi alta de 21 de ani. Românca de 19 ani a fost vândută pentru 3.000 de lire şi forţată să se prostitueze în Derby. Cazul a intrat în atenţia publică pe fondul discuţiilor intense pe tema creşterii numărului de cazuri de tinere din ţări europene mai sărace venite la Derby pentru a se prostitua. Fata de 19 ani a venit în oraş întrucât i s-a promis că va lucra într-un restaurant, însă a ajuns să fie drogată cu forţa şi ţinută prizonieră de traficanţi. Aceştia îi permiteau fetei să iasă din casă doar pentru a-şi agăţa clienţii. Un alt caz îngrozitor este cel al unei tinere de 21 de ani din România, al cărei proxenet era chiar unchiul ei.

COREEA DE SUD

Nave de război în Marea Galbenă

Coreea de Sud a trimis, miercuri, încă două nave de război în Marea Galbenă, pentru a păzi frontiera cu Coreea de Nord, în urma unui incident naval care s-a produs în această zonă sensibilă. ”Trimiterea a două nave de patrulă de 1.800 de tone vizează sporirea vigilenţei la această frontieră contestată, scena mai multor incidente în ultimii zece ani”, precizează surse sud-coreene. Ministerul sud-coreean al Apărării a refuzat să comenteze subiectul. Cele două state coreene au avut, marţi, o confruntare în Marea Galbenă, prima de acest gen în ultimii şapte ani, cu puţin timp înaintea unei vizite la Seul a preşedintelui american, Barack Obama.

GRECIA

Seism

Un seism cu magnitudinea de 5,4 a fost înregistrat, miercuri dimineaţa, în largul coastelor sud-vestice ale insulei greceşti Zante. La mai mult de o oră de la producerea cutremurului nu s-au semnalat nici victime şi nici pagube materiale. Mişcarea telurică a fost înregistrată la ora locală 11.59. Epicentrul mişcării telurice a fost localizat la 300 de kilometri vest de Atena. Ea a fost resimţită pe toată coasta occidentală a Peninsulei Peloponez. Regiunea este adesea afectată de seisme. Grecia este ţara europeană cea mai expusă la seisme, aici având loc jumătate din cutremurele înregistrate pe continent.

R. MOLDOVA

Aruncătoare de grenade confiscate

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) din R. Moldova a confiscat, la Chişinău, un lot de aruncătoare de grenade reactive portabile. La 3 noiembrie, ofiţerii SIS au realizat o operaţiune de contrapunere a unui cumpărător care urma să achiziţioneze un lot de aruncătoare de grenade reactive portabile la Chişinău. În momentul efectuării tranzacţei, ofiţerii SIS, în colaborare cu Procuratura Generală, au reţinut comercianţii ilegali, lotul de arme deosebit de periculoase, precum şi întregul arsenal deţinut. Aruncătoarele de grenade confiscate de SIS au o rază efectivă de acţiune de aproximativ 150 de metri şi intră în categoria armelor reactive cu o putere sporită de distrugere, fiind în stare să pună în pericol viaţa şi siguranţa locuitorilor capitalei. În prezent, SIS investighează, printre altele, provenienţa armelor ridicate şi locurile unde acestea erau păstrate. Măsurile de investigaţii efectuate de SIS se înscriu în investigaţia privind cauzele şi circumstanţele în care s-a produs explozia din 14 octombrie 2009 din centrul Chişinăului. SIS se adresează tuturor cetăţenilor care deţin informaţii despre persoanele care posedă ilegal armament ori muniţii să ofere aceste date forţelor de ordine în condiţii de maximă confidenţialitate.

SUA

Prafuri suspecte la New York

Misiunile britanică şi germană la ONU au primit, marţi, plicuri conţinând un praf suspect, la o zi după ce misiunile Franţei, Austriei şi Uzbekistanului au primit scrisori similare. Poliţia din New York a supus personalul mai multor misiuni străine la ONU unor operaţiuni de decontaminare, după ce au primit plicurile suspecte. Aproximativ zece camioane de pompieri şi două maşini ale poliţiei erau staţionate marţi după-amiază în faţa unui imobil care găzduieşte birouri diplomatice în Manhattan, nu departe de sediul ONU. Scrisorile primite de misiunea franceză aveau o ştampilă din Texas. Agenţii misiunii care se aflau la faţa locului în momentul deschiderii plicului au fost toţi decontaminaţi, operaţiune care a durat până dimineaţa, la ora 03.00. Decontaminarea s-a desfăşurat într-un camion special parcat în subsolul clădirii misiunii. Fiecare funcţionar a trebuit să se dezbrace, apoi să treacă pe sub duşul de decontaminare.



12