Ucraina - Ajutor pentru a combate gripa porcină
Preşedintele ucrainean a cerut, duminică, ajutor de urgenţă SUA, UE, NATO şi ţărilor vecine pentru a combate epidemia de gripă de tip H1N1 care afectează ţara. Scrisoarea adresată de Viktor Iuşcenko omologilor săi conţine o listă cu medicamente şi echipamente de primă necesitate de care ţara are nevoie pentru a lupta eficient împotriva propagării epidemiei. În decurs de o săptămînă, 60 de persoane au murit în Ucraina din cauza gripei şi a unor dificultăţi respiratorii acute, a anunţat Ministerul Sănătăţii, fără a preciza totuşi câte cazuri sunt legate de virusul H1N1.
Franţa - Români, suspectaţi de furt
Doi români au fost arestaţi în Franţa, fiind suspectaţi de cel puţin 15 spargeri de locuinţe din mai multe comune învecinate din regiunea Arras. Hoţii au acţionat în localităţile Bapaume, Frémicourt, Barastre, Bancourt, Beugny, Villers-au-Flos şi Havrincourt, după lăsarea nopţii, folosind acelaşi mod de operare la fiecare din spargeri. Cei doi suspecţi, de 30, respectiv, 34 de ani, au fost prinşi joi dimineaţă de jandarmii din Bapaume. Autorităţile franceze au recuperat majoritatea lucrurilor furate din locuinţe, în urma unor percheziţii în Croix. Anchetatorii au găsit mai multe computere şi telefoane mobile, bijuterii, o chitară şi mai multe unelte. Victimele au fost chemate la sediul jandarmeriei pentru a-şi recupera bunurile. Românii vor fi prezentaţi, azi, în faţa Tribunalului Corecţional din Arras.
Într-un caz diferit, membrii unei reţele internaţionale de proxeneţi, printre care şi un român ce recruta tinere din România, au fost condamnaţi, sâmbătă, de Tribunalul Corecţional din Rouen, după un proces de peste un an. Instanţa a dat deciziile în cazul a 13 persoane acuzate de proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat. 11 membri ai grupării au fost condamnaţi la pedepse între patru şi cinci ani de închisoare. Trei dintre acuzaţi, liderul arab al reţelei, Raim Rasit, un lider român al reţelei, Dimitru Vas, care recruta fete din România, şi un alt membru cu influenţă, Kamel Clatot, au fost condamnaţi la cîte cinci ani de închisoare. Doi membri ai grupării infracţionale, între care o prostituată româncă, acuzaţi în acest caz, nu au fost condamnaţi de instanţă pentru că au ajutat la anihilarea reţelei. Niciuna din victimele reţelei nu a vrut să se constituie parte civilă în proces, ceea ce arată, potrivit Ministerului Public francez, că infractorii erau perfect organizaţi, bazându-se pe intimidare şi violenţă. Dosarul a fost deschis în 2008, după ce, între 2005 şi 2007, aproape 250.000 de euro au fost viraţi în România din Rouen, în urma afacerilor membrilor grupării.
Rusia - Catastrofă aviatică
Un avion de transport de tip Iliuşin-76 aparţinînd Ministerului rus de Interne s-a prăbuşit, duminică, în Extremul Orient rusesc, provocând moartea a 11 persoane. Accidentul a avut loc la scurt timp după ce avionul decolase de pe aeroportul Mirny, a declarat un oficial din Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. “Trupurile tuturor celor 11 membri ai echipajului au fost găsite la locul accidentului”, a adăugat acesta, precizând că avionul nu avea încărcătură la bord. Autorităţile au înfiinţat o comisie de anchetă, pentru a stabili cauzele accidentului.
Belarus - Accident aviatic
Trei persoane au murit, sâmbătă, în urma prăbuşirii unui elicopter al grănicerilor polonezi, pe teritoriul Belarusului, la o distanţă de 200 de metri de graniţă. Cauza accidentului nu a fost stabilită încă şi a fost înfiinţată o comisie mixtă polonezo-belarusă pentru investigarea cauzelor prăbuşirii elicopterului.
Turcia - Inundaţii ucigaşe
Trei copii au murit, duminică, în Turcia, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale care afectează cea mai mare parte a ţării. În nord-vestul ţării, un copil de şase luni a fost smuls din braţele tatălui său, în timp ce acesta se afla pe un pod de lemn care s-a prăbuşit în apropiere de Kocadere, în provincia Yalova. Tatăl a fost salvat, dar copilul nu a supravieţuit, echipele de salvare găsind trupul neînsufleţit al acestuia la circa un kilometru în aval de pod. În oraşul Dargecit, aflat în provincia Mardin, din sud-estul Turciei, două surori de 11 şi 13 ani s-au înecat după ce au fost luate de apele unui râu. Începând de joi, cea mai mare parte a Turciei este afectată de ploi torenţiale, care au inundat zeci de locuinţe în mai multe regiuni, inclusiv în Istanbul.
Elveţia - Accident la discotecă
Un număr de 20 de persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma prăbuşirii unei balustrade în faţa unei discoteci din Zurich. Circa 100 de persoane aşteptau să intre într-o discotecă dintr-o suburbie aflată la nord-est de Zurich, când o balustradă a cedat sub greutatea oamenilor care aşteptau la coadă şi s-a desprins pe o distanţă de aproximativ zece metri. Mai multe persoane au căzut de o o înălţime de 1,5 metri. În total, nouă persoane au primit îngrijiri medicale pe loc, iar 11 au fost transportate la spital cu răni diverse, unele uşoare, altele mai grave.
Italia - Mafiot, arestat
Poliţia din Napoli l-a arestat, sâmbătă, pe Salvatore Russo, şeful unui clan al Camorrei cu acelaşi nume, căutat încă din 1995 şi condamnat la închisoare pe viaţă, inclus şi pe lista celor mai periculoşi 30 de infractori daţi în urmărire. Salvatore Russo fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor, asociere mafiotă, ascunderea de cadavre şi alte capete de acuzare. Acesta a fost arestat într-o casă din localitatea Somma Vesuviana, în provincia Napoli, nu departe de oraşul Nola în care este foarte activ clanul său. Arestarea acestui important şef al Camorrei survine la numai două zile după ce în Italia a fost readus în prim-plan pericolul fenomenului mafiot prin difuzarea de către poliţia din Napoli a unui film real, surprins de camere de supraveghere video, în care poate fi urmărită o cutremurătoare execuţie în stilul Camorrei. Filmul a şocat nu numai opinia publică din Italia, ci a fost preluat şi discutat şi în plan internaţional.
Serbia - Acţiune de proporţii a poliţiei
Poliţia sârbă a lansat o operaţiune de o amploare fără precedent împotriva traficului de droguri. În întreaga ţară au fost reţinuţi peste cinci sute de suspecţi, dintre care o sută au rămas în arest în urma verificărilor. Au fost confiscate zeci de kilograme de droguri, arme, muniţii şi aproape 20 de maşini de lux, probabil furate. “Am reuşit să anihilăm o reţea care plasa droguri în şcoli, baruri şi alte locuri frecventate în special de tineri”, a declarat ministrul de Interne sârb, Ivica Dacic. S-a descoperit, de asemenea, un milion şi jumătate de dolari falşi. Serbia este o importantă ţară de tranzit pentru traficul de droguri spre Europa Occidentală, iar UE a cerut înăsprirea luptei împotriva traficanţilor.
SUA - Descoperire macabră
Cadavrele a şase femei, aflate în descompunere, au fost descoperite la Cleveland, în locuinţa unui bărbat eliberat în 2005, după ispăşirea unei condamnări la închisoare pentru viol. Bărbatul a fost arestat. Majoritatea victimelor descoperite la domiciliul lui Anthony Sowell, în vîrstă de 50 de ani, par să fi fost ştrangulate. Anthony Sowell, eliberat în 2005 după 15 ani de închisoare, a fost arestat, sâmbătă, la Cleveland, după ce un localnic l-a recunoscut şi a alertat poliţia, la două zile după descoperirea primelor cadavre. Cinci dintre acestea au fost descoperite în casa suspectului, iar al şaselea, îngropat în grădină. Unele dintre victime par a fi fost ucise cu cel puţin şase luni în urmă.
Polonia - Vizită diplomatică
Vicecancelarul şi ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, s-a declarat convins sâmbătă, la Varşovia, că prietenia germano-poloneză este importantă pentru Europa. “Nu este o întâmplare că prima mea vitzită are loc la Varşovia şi noi suntem convinşi că prietenia dintre ţările noastre nu este bună numai pentru noi, ci este importantă şi pentru Europa”, a afirmat acesta. Omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, a declarat că “relaţiile actuale dintre Polonia şi Germania sunt la cel mai bun nivel din întreaga istorie şi se bazează pe un parteneriat de care Europa are nevoie”. Şeful diplomaţiei germane s-a întâlnit şi cu preşedintele polonez Lech Kaczynski.
Rusia - Test reuşit
Rusia a procedat cu succes, duminică, la testarea unei rachete balistice intercontinentale, trase de pe un submarin cu propulsie nucleară, în Marea Barents, au anunţat agenţiile ruse de presă, care citează Ministerul rus al Apărării. Submarinul lansator de rachete Briansk din Flota Nordului a lansat cu succes la 1 noiembrie o rachetă balistică intercontinentală în Marea Barents. Ogivele şi-au atins ţinta la ora prevăzută, adaugă comunicatul fără a da alte detalii în special în ceea ce priveşte tipul de rachetă lansată şi destinaţia sa. Potrivit presei ruse, submarinul Briansk este echipat cu 16 rachete balistice intercontinentale Sineva, cu o rază de acţiune de 9.000 de kilometri. Acest succes intervine în condiţiile în care Rusia a acumulat o serie de eşecuri cu racheta sa intercontinentală Bulava, lansată de pe submarine. Începând din 2005, şapte din 11 teste au eşuat. Cu o rază de acţiune de 8.000 de kilometri, Bulava (SS-NX-30 în clasificarea NATO) poate fi echipată cu zece focoase nucleare. Racheta ar urma să echipeze submarinele nucleare de a patra generaţie, care sînt în construcţie.
Columbia - Avertisment
Ministerul columbian al Apărării a acuzat gruparea de gherilă columbiană FARC că încearcă să submineze procesul de apropiere diplomatică dintre Columbia şi Ecuador, pregătind un atentat asupra unui judecător ecuadorian. Gruparea de gherilă de extremă-stânga încearcă astfel să perturbe procesul de normalizare a relaţiilor diplomatice cu ţara vecină şi să implice autorităţile columbiene, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării. Judecătorul Mendez a anchetat iniţial atacul lansat în martie 2008 de forţele columbiene asupra unei tabere din Ecuador a Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), care a determinat ruperea relaţiilor diplomatice dintre Ecuador şi Columbia. Justiţia ecuadoriană a emis în ultimele luni mandate de arestare pe numele fostului ministru columbian al Apărării, Juan-Manuel Santos, şi al Generalului Freddy Padilla de Leon, şeful Statului Major Interarme, iar Guvernul de la Bogota a afirmat că nu poate restabili complet relaţiile diplomatice cu Ecuadorul cât timp cei doi sunt urmăriţi.
Brazilia - Eroare umană
Raportul final asupra accidentului aerian soldat cu 199 de morţi în iulie 2007 la Sao Paulo arată că este posibil ca prăbuşirea aparatului Airbus al companiei TAM să fi fost provocată de o eroare umană, dar nu indică nicio responsabilitate directă. Raportul, realizat de Centrul de anchetă şi prevenire a accidentelor aeronautice (şi prezentat rudelor victimelor şi presei, avansează două ipoteze - o defecţiune mecanică şi o eroare umană. “Cea de-a doua ipoteză, cea a unei erori umane, pare cea mai probabilă”, afirmă raportul, care se referă la o pregătire insuficientă a piloţilor TAM, din cauza reducerii programului de instrucţie. Experţii nu au găsit dovezi ale unei defecţiuni a comenzilor de accelerare şi frânare ale avionului, pistă discutată la începutul anchetei. Responsabilităţile vor putea fi stabilite de o anchetă penală.
În data de 17 iulie 2007, un avion Airbus A320 al companiei TAM a ieşit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul Congonhas din Sao Paulo, lovind un depozit înainte de a exploda. În urma accidentului, considerat cel mai grav din istoria aeronautică a Braziliei, şi-au pierdut viaţa 199 de persoane. O anchetă realizată de Institutul Penal din Sao Paulo a ajuns, în noiembrie 2008, la concluzia că responsabilitatea este împărţită între pilot, compania TAM, pentru deţinerea unui aparat neconform şi instruirea insuficientă a piloţilor, Airbus, pentru lipsuri în privinţa sistemelor de alertă la frânare şi autorităţile aeroportuare.