Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 26 Octombrie 2009 / 00:00 398 accesări

Belgia - Hoţ prins

Un român de 30 de ani a fost prins sîmbătă de poliţişti, la un comisariat din Bruxelles, după un control de rutină, care a relevat faptul că amprentele sale se potriveau cu cele prelevate de la locul a trei spargeri comise în 2006. Într-o noapte, două spargeri au fost înregistrate în Rhode-Saint-Genese, iar cîteva zile mai tîrziu altă casă din Hoves, în provincia Hainault, a fost călcată de hoţi, în toate cele trei locuinţe fiind găsite amprentele românului.

Egipt - Coliziune feroviară

Un număr de 18 de persoane au murit şi alte 55 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de pasageri care circulau pe aceeaşi linie, sîmbătă seară, în guvernoratul Guizeh, la sud-vest de Cairo. Potrivit unei jurnaliste a AFP aflată la faţa locului, coliziunea s-a produs la nivelul satului Guerzah, în apropiere de oraşul al-Ayyat, la circa 70 de kilometri la sud-vest de capitala egipteană. Primul tren, care se îndrepta spre Fayum, localitate aflată la 100 de kilometri la sud de Cairo, s-a oprit în mod neprevăzut din cauza unei defecţiuni, iar al doilea tren, care venea de la Cairo şi se îndrepta spre Assiut, situat la 400 de kilometri la sud de Cairo, şi-a continuat drumul normal fără să încetinească şi l-a lovit pe celălalt în spate. Numeroase alte accidente mortale s-au produs pe şinele de cale ferată din Egipt în ultimii ani.

Slovenia - Explozia unei grenade

Zece persoane au fost rănite, duminică, dintre care două sînt în stare gravă, în explozia unei grenade în faţa unui hotel din Kranj, în centrul Sloveniei. Un bărbat neidentificat a aruncat o grenadă în faţa hotelului, a declarat purtătorul de cuvînt al poliţiei, Andrej Zakrajse, adăugînd că a fost deschisă o anchetă.

Bulgaria - Trafic cu arme

Cinci persoane au fost arestate în Bulgaria, după ce poliţiştii au constatat că erau implicate în trafic ilegal de arme şi au făcut descinderi în oraşele Samokov şi în oraşul Dupnitsa, unde au găsit puşti, pistoale, muniţie, bijuterii şi alte obiecte de valoare. Ministerul bulgar de Interne a anunţat, sîmbătă, că Poliţia a descoperit grupul criminal implicat în comerţul ilegal cu arme, fiind arestate cinci persoane, cu vîrste cuprinse între 50 şi 60 de ani, în cadrul unei acţiuni. Raidul a fost planificat de către Parchetul din Sofia, în cadrul unei acţiuni privind deţineri ilegale de arme şi împiedicarea obţinerii lor. Grupul arestat se ocupa cu comerţul ilegal de arme de vânătoare şi de luptă, astfel că poliţiştii au dewscins, vineri, la patru adrese din oraşele Samokov şi Dupnitsa. Spaţiul unui magazin din Samkov a fost folosit pentru asamblarea de arme, autorităţile descoperind o grenadă, un automat din al Doilea Război Mondial, o carabină Kalashnikov, şapte pistoale, patru puşti, gloanţe, unelte utilizate pentru fabricarea armelor. Pe lîngă arme, poliţiştii au găsit facturi falsificate în valoare de 13.500 euro şi multe articole cu valoare istorică, cum ar fi o statuie antică, bijuterii tradiţionale bulgare, împreună cu sistemele audio auto şi telefoane mobile.

Grecia - Furtuni şi inundaţii

Un val de vreme urîtă, caracaterizat prin furtuni şi ploi torenţiale s-a abătut asupra Greciei, provocînd inundaţii şi pagube importante în două regiuni din nordul ţării. Un bărbat de 65 de ani a fost dat dispărut în departamentul Pierias. Maşina sa a fost găsită într-un torent, au anunţat pompierii, care au început căutările. Culturi agricole, case şi magazine din mai multe sate ale departamentelor Pierias şi Imathias au fost inundate, determinînd mobilizarea serviciilor de pompieri, a prefecturilor şi municipalităţilor celor două departamente. În noaptea de sîmbătă spre duminică, pompierii au evacuat cu ajutorul bărcilor zece persoane refugiate pe acoperişurile caselor lor, pe drumul dintre Dion en Pierias. Două persoane în vîrstă au fost salvate dintr-o maşină la Veria, în departamentul Imathias. Situl arheologic din Dion, situat la poalele muntelui Olimp, nu a fost avariat. Duminică dimineaţa, insula Eubeea şi Attica, în regiunea Atena, au fost afectate de furtuni violente, ce au produs pene de electricitate şi probleme de circulaţie. Vremea urîtă s-a îndreptat spre Peloponez, în regiunea Corint şi Argolida. Serviciile naţionale de meteorologie au anunţat că vrea urîtă va continua şi luni şi marţi, afectînd atît centrul, sudul şi estul ţării, precum şi centrul Mării Egee, în arhipelagul Cicladelor.

India - Incident la frontieră

Armata indiană a acuzat militarii pakistanezi că au încălcat sîmbătă armistiţiul la frontiera din zona Kashmir, deschizînd focul asupra soldaţilor săi şi rănind unul dintre ei. Soldaţii pakistanezi au tras asupra avanposturilor militare ale armatei indiene şi au folosit mitraliere în zona Poonch din sud. Un soldat indian a fost rănit în acest asalt provocat, ce a durat circa 30 de minute. Autorităţile indiene au denunţat “o nouă încălcare a armistiţiului de către trupele pakistaneze”. India a acuzat de mai multe ori în trecut armata pakistaneză că deschide focul în zonă a acoperi trecerea rebelilor peste frontieră, dar omologii de la Islamabad dezmint aceste acuzaţii.

Franţa - Depozit ilegal de uraniu

Un depozit de uraniu slab îmbogăţit, a cărui cantitate depăşeşte limita autorizată, a fost descoperit într-o uzină de cercetare atomică la Cadarache în sud-estul ţării, a anunţat Comisariatul pentru Energie Atomică, duminică. Comisariatul a constatat o retenţie de uraniu slab îmbogăţit, o îmbogăţire inferioară procentului de 1,65, de zece kilograme, într-o celulă destinată tratării combustibilor rezultaţi din reactorul nuclear, ceea ce reprezintă o depăşire cu şase kilograme a limitei autorizate, stabilită la patru kilograme. Incidentul nu a reprezentat nicio clipă riscuri pentru personal, populaţia din vecinătate sau mediu, a dat asigurări Comisariatul pentru Energie Atomică, care a propus clasarea acestui incident la nivelul 1, pe o scară specifică de şapte trepte.

Marea Britanie - Relansarea anchetei

Poliţia a relansat ancheta privind explozia de la bordului avionului Pan Am în 1988, deasupra satului Lockerbie, în Scoţia, pentru care a fost condamnată o singură persoană, libianul Abdelbaset al-Megrahi, eliberat însă recent. Familiile victimelor scoţiene ale atentatului, soldat în total cu 270 de morţi, au fost informate de Parchetul scoţian că este în curs o nouă examinare a dosarului şi că sînt urmărite mai multe piste potenţiale, potrivit unui mesaj electronic citat de publicaţia “Sunday Telegraph”, care nu oferă detalii. Parchetul scoţian a precizat că nu se pune problema redeschiderii dosarului împotriva lui Megrahi, dar că ancheta rămîne deschisă în ceea ce priveşte implicarea altor persoane. Poliţia scoţiană a susţinut permanent că atentatul nu putea fi orchestrat de un singur om, dar numai Abdelbaset al-Megrahi a fost condamnat, în 2001, la închisoare pe viaţă. Acesta a fost eliberat în august din motive umanitare, deoarece suferă de cancer în fază terminală. Eliberarea sa a generat o controversă aprinsă în SUA, de unde proveneau majoritatea victimelor.



12