Portugalia - Româncă, sechestrată de prietenul ei bulgar şi obligată să se prostitueze
O tînără din România a fost ţinută ostatică, timp de două zile, de către prietenul ei bulgar, care a obligat-o să se prostitueze şi să se drogheze, ea fiind spitalizată după eliberare, în Portugalia. Tînăra, în vîrstă de 22 de ani, a fost ţinută în locuinţa prietenului său, cetăţean bulgar, în localitatea Faro. Bărbatul era cunoscut în zonă pentru afacerile cu droguri, potrivit poliţiştilor. Românca a reuşit, după două zile de sechestrare, să le trimită un mesaj text prietenilor săi din localitate, dîndu-le detalii despre unde se află. Aceştia au venit la adresa indicată, însă au rugat un trecător să cheme poliţia la locul faptei, pentru că nu vorbeau foarte bine limba portugheză. Abílio Góis, bărbatul care a chemat autorităţile, a criticat faptul că a fost ţinut aproximativ o jumătate de oră la telefon, de către ofiţerii care au cerut foarte multe detalii înainte de a trimite o patrulă. Cetăţeanul bulgar a eliberat fata la aproximativ trei ore după ce prietenii acesteia au ajuns la respectiva adresă şi a fost arestat la scurt timp după. Bărbatul a fost pus sub acuzare, iar românca a fost spitalizată în Faro, fiind ţinută sub observaţie.
Australia - Un bebeluş a supravieţuit după ce a căzut în faţa unui tren
Un bebeluş de şase luni a scăpat miraculos, după ce căruciorul în care se afla a alunecat de pe peronul unei gări în faţa unui tren, căruciosul fiind tîrît 30 de metri, transmite CNN. Incidentul, care s-a petrecut joi, în staţia de cale ferată Ashburton din Melbourne, Australia, a fost surprins de CCTV. Filmul o arată pe mama copilului care lasă căruciorul nesupravegheat, rulînd peste platforma de cale ferată. Un al doilea plan arată trenul care trage în staţie. Bebeluşul a suferit doar o tăietură la frunte.
SUA - Pilot militar, căutat în Atlantic după coliziunea a două avioane
Armata americană a lansat, în cursul nopţii de joi spre vineri, o operaţiune de căutare a unui pilot dispărut în Oceanul Atlantic, după o coliziune între două avioane de vînătoare F16. Unul dintre cele două avioane a aterizat în siguranţă la baza aeriană Charleston din California, de unde aparatele decolaseră pentru o misiune de antrenament. La operaţiuni participă două nave şi un elicopter al Pazei de Coastă, într-o zonă situată la 48 de kilometri în larg de Charleston.
Irlanda de Nord – Atentat la Belfast
Prietena unui agent de poliţie a fost rănită uşor, vineri, de explozia unei bombe plasate sub maşină, în timp ce părăsea domiciliul din Belfast. Explozia a avut loc la ora locală 7.30 (9.30 ora României), cînd victima, o femeie de 38 de ani, pleca cu maşina, parcată în faţa domiciliului din estul Belfastului, în apropierea unei secţii de poliţie. ”Încă există persoane care doresc să comită crime şi să provoace anarhie”, a subliniat comisarul Brian Maguire, în contextul în care Irlanda de Nord se confruntă cu o recrudescenţă a violenţelor atribuite grupărilor republicane disidente. ”Bomba a fost montată sub scaunul din dreapta faţă al vehiculului, iar dacă pe acel loc ar fi fost o persoană am fi avut un deces”, subliniază oficialul citat. Victima a fost spitalizată scurt timp, dar nu a suferit răni grave. Femeia nu a lucrat niciodată pentru poliţia din Irlanda de Nord, dar există posibilitatea ca bomba să îl fi vizat pe prietenul ei poliţist. În ultima vreme, agenţii de poliţie din Belfast au primit o serie de ameninţări din partea mişcărilor republicane, fiind sfătuiţi să verifice, de fiecare dată, autoturismele, înainte de plecare. Violenţele s-au intensificat anul acesta în Irlanda de Nord, după uciderea a doi militari britanici şi a unui poliţist, în luna martie, în atacuri revendicate de două grupări disidente din cadrul IRA.
Ungaria - Bărbat suspect, arestat
Poliţia Aeroportului Internaţional Ferihegy din Budapesta a arestat un bărbat care ameninţa că va arunca în aer 15 avioane. Operatorul aeroportuar a primit, joi, o scrisoare anonimă care conţinea o listă cu avioanele vizate de ameninţare. Poliţia aeroportuară a lansat imediat o investigaţie, fiind aplicat planul de urgenţă în materie de securitate. Poliţia l-a identificat şi l-a capturat pe suspect în cîteva ore, la domiciliul său din districtul Csongrad, însă o percheziţie a locuinţei nu a scos la iveală niciun dispozitiv exploziv, ci doar o maşină de scris. În prezent sînt în curs proceduri legale împotriva acestui bărbat, a cărui identitate nu este dezvăluită de agenţie.
Rusia - Cetăţean sîrb, condamnat pentru spionaj în favoarea SUA
Un cetăţean sîrb a fost condamnat, vineri, în Rusia, la opt ani de închisoare, pentru transmiterea de informaţii, SUA, referitoare la sistemele ruse de rachete. Potrivit anchetei, Aleksandr Georgievici colecta din 1998 informaţii despre sistemele ruseşti de rachete, în special despre cele de tip Arena, Iskander şi P-500, care constituie secret de stat. Georgievici acţiona la solicitarea unui cetăţean american angajat al Departamentului Apărării. Informaţii despre sisteme Arena au fost transmise acestui american, în schimbul unor sume de bani. Georgievici a recunoscut parţial responsabilitatea, confirmînd că a primit, păstrat şi transmis informaţii despre sistemele Arena. Inculpatul a recunoscut că era conştient că aceste informaţii erau transmise reprezentantului unui stat străin. Aleksandr Georgievici a fost arestat în noiembrie 2007, pe aeroportul internaţional Şeremetievo, la periferia Moscovei.
Tot vineri, un militar rus a fost condamnat la nouă ani de detenţie, pentru spionaj în favoarea Georgiei. Djemal Nakaïdze, subofiţer la o unitate militară din Caucazul de Nord, a fost declarat vinovat de înaltă trădare sub formă de spionaj, de un tribunal din Rostov-pe-Don. Potrivit actului de acuzare, Djemal Nakaïdzé a fost recrutat în februarie 2008, în timpul vacanţei în Georgia, de serviciile speciale georgiene, pentru a transmite informaţii cu caracter militar. În schimb, i s-au promis bani şi un apartament la Batumi, port georgian pe malul Mării Negre, unde locuieşte familia sa. Din iulie pînă în noiembrie 2008, el a lucrat activ pentru a strînge informaţiile cerute şi şi-a încurajat un coleg să spioneze împreună cu el. Parchetul, care a cerut 12 ani de detenţie, a anunţat că nu va face apel la verdict. Acesta este al treilea proces de acest tip după conflictul dintre Moscova şi Tbilisi, din august 2008.
Franţa – Protestul agricultorilor, pe Champs-Elysees
Agricultorii blocau, vineri dimineaţă, circulaţia pe bulevardul Champs-Elysees din Paris, pentru a protesta faţă de scăderea preţurilor la produsele agricole, în cadrul unei zile de acţiune naţională. Aproximativ 50 de agricultori, veniţi la apelul Tinerilor Agricultori (o filială a FNSEA, sindicatul majoritar), au instalat, începînd de la ora 7.30 (8.30 ora României), bariere şi baloturi de paie pe Champs-Elysees. Ei au incendiat pneuri, blocînd complet circulaţia. Manifestaţii au avut loc, vineri dimineaţă, în mai multe oraşe din Franţa, prima putere agricolă din UE, în cadrul acestei zile de mobilizare.
Indonezia – Seism puternic
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 a fost înregistrat vineri după-amiază, în vestul insulei indoneziene Java, unde este situată capitala Jakarta, dar nicio alertă de tsunami nu a fost lansată. Epicentrul cutremurului, înregistrat cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (13.00, ora României), a fost localizat în largul coastelor, în apropiere de Ujung Kulan, la aproximativ 260 de kilometri vest de Jakarta. Autorităţile nu au furnizat deocamdată informaţii despre eventuale pagube. Indonezia se situează pe Cercul de Foc al Pacificului, unde joncţiunea mai multor plăci continentale provoacă o puternică activitate vulcanică şi seismică. Un puternic seism cu o magnitudine de 7,6 s-a produs la 30 septembrie, în vestul insulei Sumatra, provocînd moartea a peste 1.100 de persoane.
SUA - Fost inginer al Ford, inculpat pentru spionaj în favoarea Chinei
Un fost inginer al Ford a fost inculpat de justiţia americană pentru că a încercat să vîndă secrete ale grupului automobilistic, concurenţilor chinezi, a anunţat, joi, un procuror din statul Michigan. Yu Xiangdong, un cetăţean chinez cunoscut în SUA drept Mike Yu, a fost inculpat pentru furt de secrete comerciale, tentativă de furt de secrete comerciale şi acces neautorizat la un calculator protejat, a declarat procurorul federal Terence Berg. Yu a lucrat pentru Ford în perioada 1997-2007, înainte de a fi angajat de filiala americană a unei companii neidentificate. Potrivit actului de inculpare, el a copiat aproximativ 4.000 de documente pe un hard-disc extern, în special planuri de fabricare considerate ca fiind sensibile, înainte de a părăsi compania Ford. În plus, Yu Xiangdong este acuzat că a adus în China mai multe planuri, în iulie 2005, în timp ce încerca să se angajeze la o firmă chineză constructoare de automobile. Yu, în vîrstă de 47 de ani, a fost arestat miercuri, pe aeroportul din Chicago, la întoarcerea sa dintr-o deplasare în China. A fost plasat în detenţie, în aşteptarea unei audieri, săptămîna viitoare.
Turcia - 50 de persoane suspectate de terorism, arestate
Poliţia turcă a arestat, joi, circa 50 de persoane suspectate de legături cu al-Qaida, dintre care unele ar fi pregătit atacuri împotriva NATO şi a unor instalaţii americane sau israeliene. Suspecţii au fost arestaţi în nouă provincii, printre care Istanbul, potrivit CNN-Türk şi NTV. Majoritatea suspecţilor sînt membri ai Uniunii jihadului islamic, mişcare cu legături cu al-Qaida, potrivit televiziunilor, care au precizat că unii dintre ei au urmat antrenamente în Afganistan. Arestările intervin după ameninţări lansate în septembrie, de numărul doi al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, împotriva Turciei, ce va prelua în curînd comanda forţelor NATO din Kabul.