Ungaria - Un român a murit şi alţi şapte au fost răniţi, într-un accident rutier
Un cetăţean român a murit, iar alţi şapte români au fost răniţi într-un accident rutier produs duminică, în estul Ungariei, în apropierea graniţei cu România, a declarat oficialul care a condus operaţiunea de salvare. Un autoturism înmatriculat în România a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care avea numere spaniole, la Foldes. Toate persoanele aflate în autovehiculul cu numere spaniole erau de naţionalitate română. Unul dintre răniţi a fost transportat la spitalul din Debrecen cu un elicopter al paramedicilor, iar ceilalţi şase au fost spitalizaţi la Berettyoujfalu. Secţiunea de drum unde s-a produs accidentul a fost închisă timp de mai multe ore, traficul fiind reluat în cursul după-amiezii.
Franţa - Şase minori români, arestaţi pentru furturi
Şase minori români au fost arestaţi la sfîrşitul săptămînii trecute, pentru mai multe furturi care au avut loc, printre altele, dintr-un centru comercial şi un muzeu. Poliţiştii francezi au fost solicitaţi să intervină de mai multe ori în centrul oraşului, unde suspectează că minorii români ar fi fost implicaţi în mai multe furturi. Sîmbătă după-amiază, doi minori au fost arestaţi după ce au furat bani de la un comerciant. Mai tîrziu, patru adolescente au fost prinse încercînd să fure de la Muzeul de Arheologie. În timp ce trei dintre ele distrăgeau atenţia gărzilor, cea de-a patra fura banii. Cei şase minori au fost arestaţi sîmbătă şi eliberaţi luni, de instanţă. Ei trebuie să răspundă pentru actele lor, mai tîrziu, în faţa instanţei de Minori din Narbonne. Dacă, totuşi, aceştia nu se vor prezenta în faţa instanţei, va fi dificil pentru autorităţi să-i aducă la proces, pentru că nu au un domiciliu stabil. Un alt român a fost arestat în acest week-end în Franţa, fiind prins conducînd fără permis.
Irlanda - Atac cu bombă incendiară la Ministerul Finanţelor
Poliţia irlandeză a lansat o anchetă după ce un atac cu bombă incendiară a vizat clădirea Ministerului de Finanţe din centrul Dublinului, a anunţat un purtător de cuvînt. O sticlă care conţinea o substanţă inflamabilă a fost aruncată pe o fereastră din clădirea ministerului, aflat în apropierea altor instituţii guvernamentale. Personalul de securitate şi pompierii au stins un mic incendiu care a izbucnit, provocînd pagube uşoare în sediul Ministerului de Finanţe de la Dublin. Luni dimineaţă nu revendicase încă nimeni atacul. Irlanda a intrat în linie dreaptă înaintea celui de-al doilea referendum asupra Tratatului european de la Lisabona, care are loc vineri, la 15 luni după ce irlandezii au răspuns negativ la prima consultare populară.
SUA - Elev ucis de colegi într-o confruntare înregistrată
Poliţiştii din Chicago anchetează moartea violentă a unui elev în vîrstă de 16 ani, de la liceul Fengler şi, deşi au la dispoziţie o filmare cu momentul în care adolescentul este ucis în bătaie, nu au reuşit încă să identifice vreun suspect. Derrion Albert şi-a pierdut viaţa, săptămîna trecută, în timpul unei confruntări sîngeroase între două găşti rivale ai căror membri sînt elevi la respectivul liceu. În încăierarea izbucnită în plină stradă, Albert a fost izbit în cap cu o scîndură, iar după ce a căzut la pămînt, a fost lovit fără milă de cel puţin două persoane. Deşi colegii s-au grăbit să-l ajute, adolescentul nu a mai putut fi salvat.
Finlanda - Val de spargeri de locuinţe
Finlanda se confruntă de cîteva luni cu un val de spargeri de locuinţe, evenimentele de acest gen crescînd ca număr din vara acestui an. Oficialii afirmă că există o grupare de spărgători care vizează casele din întreaga ţară. Poliţiştii suspectează că o reţea infracţională străină s-ar afla în spatele acestui val de spargeri. Poliţiştii investighează incidente petrecute atît în sudul, cît şi în nordul ţării. Cea mai mare concentrare a evenimentelor de acest gen a fost cunoscută în sud-vestul ţării, iar poliţiştii susţin că reţeaua de spărgători a fost activă şi în ţările vecine, Suedia şi Norvegia. Poliţiştii au interogat deja cîţiva suspecţi, unii din ei fiind reţinuţi. Hoţii au ţintit mai ales casele, în detrimentul apartamentelor, acţionînd mai mult ziua, cînd locuitorii acestora sînt plecaţi. Cei prădaţi de hoţi au reclamat dispariţia aparatelor electronice, dar hoţii se pare că preferă bani cash sau bijuteriile din aur. Unele din obiectele furate au apărut în vitrinele caselor de amanet din Finlanda, în timp ce altele au fost scoase din ţară. Poliţiştii fac un apel la toţi cei care şi-au găsit casele călcate de hoţi să reclame furturile dacă nu au făcut-o pînă în prezent. În plus, Biroul Naţional de Investigaţii a format o echipă specială care să se ocupe la nivel naţional de valul de spargeri.
Grecia - Explozibile într-o staţiune balneară
Poliţia elenă a descoperit, duminică, patru grenade şi un obuz în apropiere de staţiunea balneară Vouliagmeni din suburbia de sud a Atenei. Poliţia fusese avertizată sîmbătă seara, printr-un apel în care o persoană necunscută a indicat că a văzut un bărbat aruncînd aceste explozibile în apropierea plajei din Vouliagmeni, la 25 de kilometri de Atena. Serviciile antiteroriste au fost chemate să examineze cazul. Conform primelor estimări, ar fi vorba despre material al armatei şi nicio legătură nu a fost stabilită deocamdată cu grupări extremiste active în ţară. Vineri seara au fost demarate cercetări penale pentru deţinere de explozibile şi explozii în serie, împotriva a patru tineri suspectaţi că au comis atentate în numele “Conspiraţiei celulelor de foc”, o grupare provenită din mişcarea anarhistă, potrivit poliţiei. Tinerii fuseseră arestaţi miercuri seara, la cîteva ore după un atentat revendicat de această grupare, împotriva apartamentului unui cadru al opoziţiei socialiste din centrul Atenei. Atentatul cu dispozitive explozive a provocat pagube materiale. Gruparea a revendicat o serie de atentate similare în ultimele luni, mai ales împotriva domiciliilor unor personalităţi.
Filipine - Cele mai grave inundaţii din ultimii 40 de ani
O furtună tropicală care a lovit Manila şi a provocat cele mai grave inundaţii din ultimii 40 de ani s-a soldat cu 100 de morţi, a anunţat, luni, Guvernul filipinez, care recunoaşte că este depăşit de situaţie. 451.000 de persoane s-au refugiat din calea apelor. Manila, oraş cu 12 milioane de locuitori, unde a fost decretată starea de catastrofă naturală, a fost inundată sîmbătă, în urma ploilor torenţiale ce au însoţit furtuna tropicală Ketsana. Nivelul apei a atins şase metri în unele zone ale capitalei, iar, după două zile, mulţi localnici sînt blocaţi la etajele superioare ale caselor. Sinistraţii nu au alimente, apă şi haine, au spus oficiali locali. În plus, electricitatea şi legăturile telefonice sînt întrerupte. Mulţi se tem că bilanţul se va agrava, iar responsabili locali au spus că 58 de cadavre, neluate în calcul, au fost descoperite într-o suburbie a oraşului Manila. În Quezon, comună ce ţine de metropolă, au fost descoperite 29 de cadavre, iar 108 persoane sînt date dispărute. Autorităţile depun eforturi pentru a evita epidemiile.
Bulgaria - Peste 40.000 de bulgari deţinuţi în străinătate, în ultimii 11 ani
Ministerul bulgar al Afacerilor Externe a anunţat că 40.180 de bulgari au fost deţinuţi în închisori străine, în ultimii 11 ani. Ministerul a confirmat, de asemenea, că 2.322 de bulgari au fost arestaţi şi încarceraţi în străinătate de la începutul lunii septembrie. Germania a devenit destinaţia numărul unu pentru infractorii bulgari, cu 24.432 de bulgari care au fost găsiţi vinovaţi de diverse delicte începînd din 1998. Grecia şi Franţa se află pe al doilea şi al treilea loc, cu 4.333 şi respectiv 2.184 de bulgari condamnaţi. Marea majoritate a verdictelor emise în UE şi SUA au fost date pentru infracţiuni legate de fraude. Printre cele mai numeroase au fost falsificarea de conturi bancare, spălarea de bani, fraudele pe Internet şi căsătorii pentru obţinerea Cărţii Verzi. Spania şi Belgia au raportat, de asemenea, arestarea a numeroşi proxeneţi bulgari.
Suedia - Arestaţi pentru o spargere dată cu ajutorul unui elicopter
Şase persoane suspectate că au furat bani dintr-un depozit de bancnote, cu ajutorul un elicopter, au fost arestate luni. Şase bărbaţi, cu vîrste cuprinse între 21-38 de ani, suspectate că au pus la cale un atac împotriva unui depozit de bancnote, în cursul săptămînii trecute, au fost arestaţi, potrivit procurorului care se ocupă de caz. Cinci dintre ei sînt acuzaţi de furt cu violenţă, în timp ce al şaselea este acuzat de complicitate, după ce în locuinţa acestuia din suburbia de sud ale oraşului Stockholm, au fost găsiţi saci de bancnote furate. Potrivit tabloidului suedez ”Expressen”, valoarea furtului s-a ridicat la 65 de milioane de coroane suedeze, adică 6,3 milioane de euro. Compania păgubită a oferit aproximativ 680.000 de euro pentru informaţii care ajută la stalibirea vinovaţilor. În dimineaţa de 23 septembrie, un grup de hoţi a pătruns în sediul unui depozit de bancnote, prin acoperiş, cu ajutorul unui elicopter, presa caracterizînd cazul ca fiind demn de un film de la Hollywood. Ei au intrat în clădire folosind explozibili, neputînd fi opriţi nici de poliţie şi nici de cei 21 de paznici. După cîteva ore, elicopterul a fost găsit intact, la cîteva ore de Stockholm. Intervenţia forţelor de ordine a fost întîrziată de un anunţ fals bombă.
Afganistan - Civil ucis din greşeală de militari americani
Militarii americani au deschis focul, luni, asupra unei maşini care a refuzat, potrivit acestora, să oprească la un baraj de control în nordul Afganistanului, omorînd şoferul şi rănind un pasager, a declarat un purtător de cuvînt al armatei americane. Potrivit şefului poliţiei din localitatea Kunduz, Abdul Razaq Yaqubi, civilii erau translatori la o societate privată străină contractată de Ministerul afgan de combatere a drogurilor. Talibanii finanţează parţial insuregenţa cu fonduri provenite din vînzarea de droguri. Incidentul a avut loc în provincia Kunduz - o rută importantă pentru transportarea de opiu către zona de nord a ţării - unde la 4 septembrie, forţele NATO au bombardat două camioane-cisternă furate de talibani, omorînd 30 de civili, potrivit comisiei de anchetă a Guvernului afgan. În acest bombardament, ordonat de un ofiţer din cadrul trupelor germane ale NATO, care sînt însărcinate cu securitatea provinciei, 69 de talibani au fost de asemenea ucişi.