Bulgaria - Interlop ucis de un fost poliţist, într-un scandal în trafic
Un fost poliţist bulgar atacat în trafic de patru bărbaţi, pe motiv că nu le-a dat prioritate, l-a ucis pe unul dintre aceştia, un cunoscut interlop din Burgas, trăgînd trei focuri cu pistolul pe care-l deţinea legal. Investigaţiile medicale au arătat că era imposibilă salvarea lui Kaloyan Stoyanchov, în vîrstă de 24 de ani, poreclit Roşcatul. Acesta şi alţi trei apropiaţi cu care se afla în maşină au oprit şi încercuit un motociclist care nu le-a dat prioritate în trafic. Speriat, cel de pe motocicletă a scos un pistol pe care-l deţinea legal şi a tras în Stoyanchov. Kaloyan Stoyanchov a fost un cunoscut interlop din Burgas, avînd un cazier lung, conţinînd fapte precum bătăi, hărţuirea vecinilor sau port ilegal de armă. Cel care a tras este un fost poliţist pe nume Petko Lisichkov, în vîrstă de 39 de ani. El a fost reţinut pentru 24 de ore. Potrivit unui specialist al poliţiei, Lisichkov a acţionat în legitimă apărare. Mai mult, opinia publică din Burgas îl sprijină puternic pe acesta.
Franţa - A început procesul a şase falsificatori de euro
Curtea din Bordeaux a început, luni, procesul în care sînt judecaţi şase bărbaţi suspectaţi de a fi produs mii de bancnote contrafăcute de 20, 50 şi 500 de euro, plasate în mai multe ţări europene, între care şi România. Anchetatorii îi acuză pe cei şase bărbaţi de transportul, deţinerea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false, după ce s-au constituit într-un grup organizat. Infracţiunile de case sînt acuzaţi se pedepsesc cu pînă la 30 de ani de închisoare. Bărbaţii fac parte dintr-o reţea infracţională mai mare. În dosar sînt expuse mai multe fapte, printre care unele din Charente (vestul Franţei), unde au fost descoperite primele trei bancnote de 50 de euro, în anul 2004 şi din Gironde (sud-est). Expertiza făcută de Banca Franţei a arătat procesul de fabricaţie cu acelaşi grafic de lanţ, format din scaner, procesor, software-ul pentru editarea de imagini şi imprimantă. Anchetatorii au stabilit că peste 14.000 de bilete de 50 de euro, în valoare de peste 700.000 de euro, au fost vîndute în vestul Franţei. Mii de bilete de 20 de euro şi 500 de euro au fost, de asemenea, fabricate prin acelaşi procedeu. Bancnote falsificate au fost descoperite în mai multe ţări europene, printre care Belgia, Spania, Olanda, Portugalia sau România. Dezbaterile în acest proces vor continua vineri.
Marea Britanie - Arestată pentru inducerea autorităţilor în eroare
O femeie din Marea Britanie a fost arestată pentru inducere în eroare, după ce a spus că a căzut într-un şanţ, ceea ce a generat o căutare generală de cinci zile a femeii, informează ”The Independent”. Tracy Gough, în vîrstă de 29 de ani, a anunţat poliţia, de pe telefonul mobil, în seara zilei de 8 august, că a rămas prinsă într-o groapă în Cockshutt, lîngă Ellesmere, Shropshire. Căutările amănunţite, care s-au făcut cu un elicopter, cîini ai poliţiei special antrenaţi pentru operaţiuni de căutare şi peste 40 de poliţişti, au încetat după ce femeia care a făcut anunţul la poliţie a mers la departamentul A&E a spitalului Princess Royal din Telford. Referitor la momentul cînd s-a făcut anunţul, poliţia din West Mercia a spus că femeia era într-o stare de sănătate bună, dar că era confuză şi că nu ştia precis unde se află. Femeia a fost arestată în legătură cu acel incident şi acuzată de inducere în eroare a autorităţilor. Bateria telefonului mobil de pe care a sunat femeia s-a terminat după 20 de minute, iar poliţia nu a mai putut lua legătura cu ea. Mai multe apeluri publice au fost făcute la acea vreme, unul venind chiar din partea părinţilor îngrijoraţi ai femeii, John şi Mary Gough. Tracy Gough din Ludlow a fost descrisă de poliţie ca fiind o persoană dispărută cu grad ridicat de risc şi care era sub influenţa unui tratament medicamentos.
Kuwait – Aterizare de urgenţă
Un avion al companiei private Waraniya, care zbura pe ruta Kuwait – Damasc, a fost nevoit să aterizeze la puţin timp după ce decolase, pentru că un pasager nervos pe un însoţitor de bord a pretins că transportă o bombă, relatează agenţia Kuna. Pasagerul a refuzat să îşi pună bagajul în compartimentul special. La insistenţele însoţitorului de bord, i-a spus acestuia că avea o bombă în bagaj. Comandantul de zbor a fost informat şi a decis să revină, după 40 de minute, pe aeroportul din Kuwait. Avionul a fost percheziţionat şi nu s-a descoperit niciun dispozitiv exploziv. Pasagerul a fost reţinut pentru a fi interogat.
Belgia – ”Lac de lapte” în faţa Comisiei Europene
Agricultori din Confederaţia europeană a producătorilor de lapte (EMB) au deversat simbolic, luni, un “lac de lapte” în faţa Comisiei Europene, pentru a atrage atenţia preşedintelui acesteia, Jose Manuel Barroso asupra crizei pe care o traversează acest sector. Preşedintele EMB, germanul Romuald Schaber şi Erwin Schoepges, preşedintele organizaţiei belgiene Milk Producer Interest Group (MIG), au deschis vanele a trei cisterne de lapte, deversînd cîteva mii de litri de lapte într-un mic heleşteu din sticlă înconjurat de baloturi de paie, în plin cartier european, la Bruxelles. Într-o scrisoare pe care i-a înmînat-o luni lui Barroso, preşedintele EMB cere “punerea în aplicare a unor mecanisme eficiente pentru a asigura producţia şi o aprovizionare stabilă cu lapte în Europa”. Ultimele propuneri prezentate, joi, de comisarul european pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel, pentru a le veni în sprijin agricultorilor care se confruntă cu preţuri deosebit de mici pentru lapte, sînt considerate insuficiente de EMB.
Olanda - O jumătate de milion de litri de lapte vărsaţi pe un cîmp
Circa o sută de tractoare olandeze şi germane au vărsat, luni, 500.000 de litri de lapte pe un cîmp din apropierea localităţii Winterswijk din estul Olandei, în semn de protest faţă de scăderea preţului laptelui. Acţiunea, derulată la frontiera olandezo-germană, se înscrie într-o acţiune europeană în cadrul căreia agricultorii aflaţi în greva laptelui trebuie să verse 40 de milioane de litri de lapte. Laptele vărsat luni la Winterswijk reprezintă producţia anuală a unei întreprinderi medii producătoare de lapte în Olanda.
Franţa - Suspect arestat în cazul scrisorilor de ameninţare
Presupusul autor al scrisorilor de ameninţare care conţineau uneori gloanţe, adresate unor oameni politici francezi, printre care preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a fost arestat duminică, într-un sat din sudul Franţei. Bărbatul, fără ocupaţie şi membru al unui club de tir local, a fost arestat la domiciliul său din Herepian (Herault), din cauza unei concordanţe între ADN-ul său şi ADN-ul extras de poliţie din patru scrisori trimise de o misterioasă “celulă 34” unui primar dintr-o comună vecină satului Herepian. În vîrstă de 51 de ani şi titular al unui carnet de handicapat, el a fost audiat săptămîna trecută, în calitate de martor. În cursul audierii, ADN-ul său a fost prelevat, a precizat o sursă judiciară. Potrivit primarului din Herepian, Pierre Bernard, suspectul trăia de 15 ani într-o locuinţă socială, împreună cu soţia sa. “Este un bărbat fragil care nu lucrează şi se plînge deseori”, a declarat el. Documente găsite la domiciliul său sugerează faptul că el face parte din “celula 34”. Forţele de ordine încearcă de mai multe luni să afle cine se ascunde în spatele “celulei 34”, care a adresat, de la sfîrşitul lui 2008, peste 30 de scrisori de ameninţare, uneori însoţite de un glonţ şi destinate unor miniştri sau personalităţi de dreapta, printre care şi Sarkozy. Cazul a devenit o prioritate a preşedinţiei. Şeful statului i-a primit, la începutul lui septembrie, pe cei mai înalţi oficiali ai forţelor de ordine şi i-a somat să facă progrese în această anchetă. Plasat în detenţie provizorie, suspectul va fi rapid transferat într-unul din centrele subdirecţiei antiteroriste (SDAT) din Paris. El a declarat că nu are complici.
Scoţia - 800.000 de euro pe deplasările poliţiştilor în străinătate
Angajaţii poliţiei din Scoţia au cheltuit peste 700.000 de lire sterline (aproape 800.000 de euro) pentru călătorii cu avionul în străinătate, în ultimii doi ani. Cifrele, furnizate în virtutea legii accesului la informaţii oficiale, arată că în perioada ianuarie 2008 - septembrie 2009, poliţia scoţiană a cheltuit 471.695 de lire (520.000 de euro) pentru zboruri cu avionul spre destinaţii precum Amsterdam, Los Angeles şi Brazil. În cursul anului 2008, costul deplasărilor a fost de 281.361 de lire (310.000 euro). Destinaţiile de călătorie ale angajaţilor poliţiei scoţiene includ Veneţia, Chicago, Bucureşti, Copenhaga, Washington DC, Geneva, Bangkok, Bruxelles, Dublin, Cardiff, Marsilia, Montreal, Seattle şi Zurich. Poliţia susţine că deplasările includ şi participări la conferinţe internaţionale şi chiar deplasări în interes de serviciu, pentru cercetarea unor cazuri. Majoritatea zborurilor sînt însă între Edinburgh şi Londra. De asemenea, potrivit datelor oficiale, angajaţii poliţiei au cheltuit, în aceeaşi perioadă, 236.918 lire (261.000 de euro) pentru cazarea la hoteluri.
Turcia - Protest al imigranţilor clandestini
Mai multe zeci de imigranţi clandestini au protestat, în noaptea de duminică spre luni, faţă de condiţiile lor de detenţie, într-un centru de primire din Istanbul, spărgînd ferestrele dormitoarelor lor şi incendiind piese de mobilier. Deţinuţii protestatari, în principal de origine africană, au dat foc şi unor obiecte personale şi pături, pe care le-au aruncat de la ferestre, a afirmat poliţia, care a refuzat să comenteze motivele acestui protest. Postul de televiziune NTV a afirmat că incidentul a fost provocat de imigranţii nemulţumiţi de o alimentaţie insuficientă şi de lentoarea procedurilor administrative. Centrul de detenţie Kumkapi, pe ţărmul european al Istanbulului, primeşte între 600 şi 800 de imigranţi clandestini arestaţi în Turcia, în timp ce majoritatea lor se pregăteau să meargă în Europa. Poliţia a stabilit un perimetru de securitate în jurul complexului, dar nu a intervenit împotriva protestatarilor, potrivit NTV. Turcia este o importantă cale de trecere a imigranţilor clandestini, care încearcă să ajungă în Europa.
Bhutan – Seism puternic
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,3 s-a produs luni, în regatul Bhutan, potrivit institutului american de geofizică, USGS, acesta fiind resimţit atît în nord-estul Indiei, cît şi în Bangladesh. Potrivit USGS, epicentrul cutremurului a fost localizat în 180 de kilometri est de capitala Thimpu, iar hipocentrul, la o adîncime de 7,2 kilometri. Cutremure puternice au fost resimţite la Guwahati, capitala statului indian Assam, la circa 125 de kilometri, potrivit locuitorilor. Seismul produs luni în regatul Bhutan din Himalaya s-a soldat cu şapte morţi şi cu avarierea mai multor mănăstiri şi clădiri. Un oficial a declarat că şapte persoane au murit în urma prăbuşirii unor clădiri în regiunea Munggar şi Tashigang, la est de caplitală. El a precizat că, deocamdată, amploarea pagubelor este dificil de evaluat. Echipe ale poliţiei şi serviciilor de intervenţie au fost trimise la faţa locului.
SUA - Nouă pagini de notiţe despre fabricarea şi folosirea bombelor
Najibullah Zazi, figura centrală din ancheta vizînd un posibil complot terorist în SUA, a fost antrenat în Pakistan şi, potrivit unor documente publicate duminică, dispunea de nouă pagini de note scrise de mînă despre fabricarea şi folosirea bombelor. Documentele emise de tribunal după arestarea în Colorado a lui Zazi şi a tatălui său, precum şi a unui imam din Queens, au arătat că, în timpul unei percheziţii în New York a maşinii închiriate a lui Najibullah Zazi, la 11 septembrie, agenţii au descoperit un laptop conţinînd imagini ale notelor. Potrivit unei plîngeri penale, notele conţin formulări şi instrucţiuni privind producerea şi folosirea de explozibile detonatoare, principale încărcături explozibile sau detonatoare explozibile. Potrivit documentelor, în interviurile realizate de FBI, Zazi, în vîrstă de 24 de ani, le-a spus agenţilor că, în timpul unei călătorii în 2008 în Pakistan, a participat la cursuri şi a primit instrucţiuni în legătură cu arme şi explozibile, la o bază al-Qaida dintr-o zonă tribală. \"Este important să notăm că nu avem informaţii specifice privind momentul, locaţia sau ţinta vreunui atac planificat, a declarat, David Kris, procuror general pentru securitate naţională.
Franţa - Un angajat al companiei El Al, reţinut pentru vînzarea de pastile contrafăcute
Un agent de securitate al companiei aeriene israeliene El Al la aeroportul Charles de Gaulle din Paris a fost reţinut de poliţia franceză, fiind suspectat de vînzare de pastile contrafăcute de viagra. Postul public israelian de radio a anunţat luni că arestarea a fost făcută în urma unei percheziţii a locuinţei bărbatului, unde a fost descoperit un număr foarte mare de pastile. Ca urmare a acestei descoperiri, bărbatul a fost concediat de compania El Al, unde era angajat numai de nouă luni.
Marea Britanie - Au murit după ce au fost diagnosticaţi greşit cu gripă porcină
Cel puţin trei medici din Marea Britanie au declarat că au avut pacienţi care au murit pentru că au fost diagnosticaţi greşit ca suferind de gripă porcină, la linia telefonică deschisă de autorităţi în cadrul măsurilor împotriva virusului A(H1N1), relatează “Daily Mail”. Boli grave, precum meningita, pneumonia sau amigdalita au fost diagnosticate greşit de persoanele slab pregătite care lucrează în acest call-center. 37% dintre medicii întrebaţi au declarat că au trebuit să repare greşelile operatorilor. “Daily Mail” aminteşte că luna trecută, la liniile de diagnosticare lucrau inclusiv adolescenţi de 16 ani. Un medic a declarat că unul dintre pacienţii săi a murit de meningită după ce a fost diagnosticat incorect cu gripă porcină, de către acest serviciu telefonic. Şi alţi doi medici, unul din Dorset şi un altul din Wiltshire, au spus că au avut pacienţi care au murit în circumstanţe similare. Un doctor din Derbyshire a spus că un copil de 3 ani a fost diagnosticat telefonic cu gripă porcină şi i s-a prescris Tamiflu, după care s-a dovedit că suferea de o formă de pneumonie şi a fost internat. De asemenea, medicii avertizează în legătură cu reacţiile adverse la Tamiflu, medicament ce a fost prescris deja la sute de copii, precum şi în legătură cu faptul că există dovezi că virusul A(H1N1) începe să dezvolte rezistenţă la el.
Israel – Protest la înălţime
Trei muncitori chinezi s-au baricadat luni, timp de aproximativ zece ore, într-o cabină din vîrful unei macarale, în Israel, pentru a-l constrînge pe angajatorul lor să le achite salariile. Cei trei muncitori au rămas închişi la zeci de metri înălţime, deasupra unui şantier, la periferia oraşului Tel Aviv, în pofida intervenţiei poliţiştilor şi a pompierilor. Ei nu au acceptat să coboare decît după ce au obţinut asigurări că suma datorată, de o mie de dolari, va fi achitată fiecăruia înainte de întoarcerea în China, astăzi. Peste 200.000 de muncitori imigranţi se află în Israel, dintr-o populaţie totală de peste şapte milioane de locuitori.
Rusia – Urs accidentat mortal de un microbuz
Un microbuz de transport în comun a lovit, duminică seară, un urs, pe autostrada dintre Arkhangelsk şi Novodvinsk, animalul murind pe loc, iar vehiculul avînd serioase avarii la partea frontală, însă niciun pasager nu a avut de suferit, relatează Ria Novosti. Potrivit şoferului microbuzului, ursul a sărit pe neaşteptate în faţa maşinii. Probabil încerca să traverseze strada, însă a fost orbit de faruri. Serviciile de urgenţă sosite la locul incidentului au apreciat că ursul avea aproximativ doi ani. Maşina circula cu 60 de kilometri la oră, mai scrie Ria Novosti.